ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1963/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. și administrator special C., a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

2.1. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 85 din 12.06.2020, a disjuns petitele 1-3 din acțiunea reclamantei (privind anularea deciziilor de impunere nr. x/2.07.2013, y/3.07.2013 și 494/31.07.2013) și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

A fost creat dosarul nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, cu termen de judecată la data la 13.07.2020, pentru soluționarea petitului nr. 4 din acțiunea introductivă de instanță.

2.2. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 178 din 21.09.2020:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și, în consecință, a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins celelalte excepții invocate de pârâte;

- a admis în parte acțiunea reclamantei;

- a anulat Decizia de impunere nr. x/14.11.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, pentru suma de 4.833.281 RON, Decizia de plată accesorii nr. x/02.12.2014, pentru suma de 821.329 RON și Raportul de inspecție fiscală x/14.11.2014;

- a respins celelalte capete de cerere;

- a obligat pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta și pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

3.1. Reclamanta A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a acesteia și, în rejudecare, potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii privind obligarea pârâtei la plata sumelor aferente deconturilor de TVA:

- nr. x/27.12.2011, pentru perioada 01.11.2011 -30.11.2011, în sumă de 924.787 RON;

- nr. x/25.01.2012, pentru perioada 01.12.2011-31.12.2011, în sumă de 490.479 RON;

- nr. x/24.02.2012, pentru perioada 01.01.2012-31.01.2012, în sumă de 658.776 RON;

- nr. x/26.03.2012, pentru perioada 01.02.2012 - 29.02.2012, în sumă de 509.497 RON, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere până la achitarea Efectivă, conform prevederilor art. 182 raportat la art. 174 și art. 176 din Codul de procedură fiscală;

- menținerea restului dispozițiilor din sentința recurată cu privire la anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv anularea Deciziei de impunere nr. x/14.11.2014, pentru suma de 4.833.281 RON, reprezentând TVA și accesorii aferente, Deciziei de plată accesorii nr. x/02.12.2014, pentru suma de 821.329 RON, și a Raportului de inspecție fiscală x/14.11.2014;

- obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, potrivit dispozițiilor art. 451 și urm. din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 494 din același cod.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Prima instanță a interpretat și a aplicat eronat normele juridice referitoare la regimului actelor fiscale subsecvente deciziilor de impunere. Totodată, instanța a reținut în mod greșit incidența în cauză a prevederilor Ordinului MFF nr. 3699/2015.

În considerentele sentinței recurate, instanța a evidențiat aspecte care confirmă parcurgerea de către societate a procedurii reglementate de prevederile Ordinului MFP nr. 263 din 22.02.2010 pentru aprobarea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, în vigoare la momentul depunerii deconturilor respinse (ordin abrogat în data de 30.06.2016 și înlocuit prin prevederile Ordinului ANAF nr. 3699/2015).

Prin respingerea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor aferente deconturilor de TVA, pe considerentul că trebuie parcursă procedura prevăzută de Ordinului ANAF nr. 3699/2015, instanța fondului invalidează propriile aprecieri și soluții cu privire la anularea deciziilor de impunere și obligă societatea la refacerea unei proceduri pe care a parcurs-o și de la care a început întreg cadrul procesual dedus judecății în cauza de față.

Recurenta preciază faptul că, prin soluțiile pronunțate în cauzele penale și civile cu incidență în speța de față, s-au anulat actele administrativ-fiscale nelegale prin care s-au respins solicitările societății de plată a sumelor aferente deconturilor de TVA nr. x/27.12.2011, pentru perioada 01.11.2011- 30.11.2011, în sumă de 924.787 RON, nr. x/25.01.2012, pentru perioada 01.12.2011 - 31.12.2011, în sumă de 490.479 RON, nr. x/24.02.2012, pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2011, în sumă de 658.776 RON, nr. x/26.03.2012, pentru perioada 01.02.2012 -29.02.2012, în sumă de 509.497 RON.

Cu alte cuvinte, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, anularea Deciziei de impunere nr. x/14.11.2014 emise de AJFP Dolj, pentru suma de 4.833.281 RON, a Deciziei de plată accesorii nr. x/02.12.2014, pentru suma de 821.329 RON și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/14.11.2014 nu pot să aibă o altă consecință decât obligarea pârâtei la plata sumelor aferente deconturilor de TVA anterior nominalizate, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere până la achitarea efectivă, conform prevederilor art. 182 raportat la art. 174 și art. 176 din Codul de procedură fiscală.

În subsidiar, recurenta solicită instanței de recurs să constate caracterul prematur al capetelor de cerere respinse, față de obligația legală de parcurgere a procedurii prevăzute de OPANAF nr. 3.699/2015 pentru aprobarea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiuni de rambursare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare. În consecință, acest petit a fost respins în mod greșit de către prima instanță, ca neîntemeiat.

În altă ordine de idei, în cadrul memoriului de recurs, societatea a prezentat în mod detaliat argumentele ce vizează soluționarea greșită a cererii de acordare a sumelor solicitate prin deconturile negative cu opțiune de rambursare, precum și a cererii de acordare a dobânzilor și penalităților aferente sumelor cuprinse în deconturile de TVA cu opțiune de rambursare .

3.2. Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată nu a fost corespunzător motivată, în condițiile în care nu au fost prezentate în mod corect considerentele de fapt pentru care a fost respinsă cererea societății intimate de rambursare a TVA de la bugetul de stat. În concret, organul fiscal nu a avut în vedere neprezentarea de către intimată a codului de TVA valid pentru anumiți clienți intracomunitari.

În plus de aceasta, prima instanță a făcut referire la hotărâri ale CJUE care nu au incidență în speța de față, întrucât dezleagă problema de drept a radierii cu efect retroactiv a numărului de identificare în scopuri de TVA al persoanei care a achiziționat bunuri.

De asemenea, instanța s-a limitat să preia ad-literam argumentele prezentate de organele de cercetare penală în cuprinsul soluției pronunțate, fără să realizeze analiza proprie a situației de fapt deduse judecății.

3.3. Recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități publice și de obligare a sa în solidar cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 RON către reclamantă.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în cele ce succed.

Nu a existat un raport litigios între recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și societatea intimată, în condițiile în care nu a fost soluționată contestația administrativă formulată de parte împotriva actelor de impunere contestate. Totodată, recurenta nu a emis niciunul dintre actele administrativ-fiscale deduse judecății. În atare condiții, recurenta nu poate fi obligată în solidar la plata cheltuielilor de judecată către intimată, deoarece nu este în culpă procesuală.

Toate părțile litigante au formulat întâmpinări din cauză în cuprinsul cărora au solicitat respingerea recursurilor părților adverse.

5.1. Considerații generale

Situația de fapt fiscală care a generat prezentul litigiu este următoarea:

În perioada 01.07.2010 - 28.02.2012, intimata a efectuat mai multe livrări intracomunitare către clienți din Uniunea Europeană, pe care le-a considerat ca fiind scutite de taxa pe valoare adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la momentul tranzacțiilor care prevedea că: "sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele: a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din alt stat membru."

Pentru perioada anterior menționată, intimata a depus mai multe deconturi de TVA, dintre care unele au fost aprobate la plată cu control ulterior, iar altele au fost condiționate la plată de control anticipat.

În cadrul Raportului de inspecție fiscală nr. x/02.07.2013 emis de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj au fost analizate și soluționate deconturile de TVA cu sume negative cu opțiune de rambursare:

- nr. x/27.12.2011, pentru perioada 01.11.2011 -30.11.2011, în sumă de 924.787 RON;

- nr. x/25.01.2012, pentru perioada 01.12.2011-31.12.2011, în sumă de 490.479 RON;

- nr. x/24.02.2012, pentru perioada 01.01.2012-31.01.2012, în sumă de 658.776 RON;

- nr. x/26.03.2012, pentru perioada 01.02.2012 - 29.02.2012, în sumă de 509.497 RON.

Taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare de către intimată prin deconturile anterior nominalizate a fost respinsă de către organul fiscal.

Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj a întocmit Procesul-verbal nr. x/14.11.2014 referitor la constatările făcute în urma inspecției parțiale în vederea soluționării deconturilor de TVA, aferente perioadei septembrie 2011 - februarie 2012.

Prin Decizia de impunere nr. x/14.11.2014, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj a stabilit în sarcina de plată a societății intimate suma de 4.833.281 RON, reprezentând TVA și accesorii aferente acesteia.

Prin Decizia de plată accesorii nr. x/02.12.2014, recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj a stabilit în sarcina de plată a societății intimate suma de 821.329 RON.

Intimata a formulat contestație administrativă împotriva actelor anterior prezentate. Prin Decizia nr. 171/23.03.2015, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a suspendat soluționarea contestației nr. DJ 11888/23.12.2014 formulată de intimată cu privire la suma totală de 3.212.462 RON, reprezentând TVA în cuantum de 1.578.636 RON și accesorii aferente în sumă de 812.461 RON, sumă stabilită prin Decizia de impunere nr. x/14.11.2014 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/02.07.2013, precum și a accesoriilor în sumă de 821.329 RON, accesorii stabilite prin Decizia nr. 255/02.12.2014, procedura administrativă urmând a fi reluată la momentul soluționării sesizării penale. Temeiul juridic avut în vedere de emitentul deciziei a fost reprezentat de prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată.

În dosarul penal nr. x/2015 a fost emisă ordonanță de clasare, în temeiul prevederilor art. 314 alin. (1) lit. a) și art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ..Penală (soluție care a rămas definitivă).

Prin adresa înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Dolj sub nr. x din 13.09.2019, intimata A. a solicitat reluarea soluționării contestațiilor administrative formulate împotriva actelor de impunere, printre care și pe cea suspendată prin Decizia nr. 171/23.03.2015, având în vedere că nu mai subzistă motivul suspendării.

Prin Decizia nr. 52/25.05.2020, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a dezinvestit în ceea ce privește soluționarea contestației administrative pentru suma totală de 2.391.097 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. x/14.11.2014.

Așa cum s-a prezentat la pct. 1 al deciziei de față, intimata a contestat legalitatea:

- Raportului de inspecție fiscală x/14.11.2014;

- Deciziei de impunere nr. x/14.11.2014;

- Deciziei de plată accesorii nr. x/02.12.2014.

Totodată, intimata a solicitat obligarea autorității fiscale emitente la plata sumelor aferente deconturilor de TVA anterior prezentate, precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere până la achitarea efectivă a acestora, conform prevederilor art. 182 raportat la art. 174 și art. 176 din Codul de procedură fiscală.

După cum s-a arătat la pct. 2 al prezentei decizii, prima instanță:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și, în consecință, a respis acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins celelalte excepții invocate de pârâte;

- a admis în parte acțiunea reclamantei;

- a anulat Decizia de impunere nr. x/14.11.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, pentru suma de 4.833.281 RON, Decizia de plată accesorii nr. x/02.12.2014, pentru suma de 821.329 RON și Raportul de inspecție fiscală x/14.11.2014;

- a respins celelalte capete de cerere;

- a obligat pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosar, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, pentru a răspunde la excepția nulității recursului și la motivele de recurs formulate de părți, Înalta Curte reține cele ce vor fi expuse în continuare.

5.2. Referitor la excepția nulității recursurilor

Prin întâmpinările depuse în cauză, intimata A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursurilor formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În ceea ce privește recursul promovat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, autoarea excepției arată faptul că în etapa procesuală actuală nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de temeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanței de fond, ca instanță devolutivă,. Ca atare, deși formal partea a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Înalta Curte apreciază că aspectele dezvoltate în cadrul recursului pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul promovat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, autoarea excepției susține faptul că recurenta, deși indică un raționament eronat al instanței de fond, prin raportare la prevederile art. 36 C. proc. civ., având în vedere că nu aceasta este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, nu exprimă în mod concret criticile de nelegalitate ale sentinței atacate. Simpla indicare a unor texte legale, precum cele ale art. 281 alin. (6) C. proc. civ..Fiscală și ale OPANAF nr. 3741/2015, nu constituie veritabile critici de nelegalitate atâta vreme cât acestea nu dispun contrar dispozițiilor de drept comun aplicate de instanța de primă jurisdicție.

În legătură cu petitul referitor la cheltuielile de judecată solicitate în cauză, în cererea de recurs sunt antamate aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii.

Înalta Curte apreciază că aspectele dezvoltate în cadrul recursului pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, instanța de control judiciar va respinge excepția nulităților recursurilor promovate de autoritățile fiscale.

5.3. Referitor la recursurile declarate în cauză

Potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii: "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește exigențele menționate de textul legal mai sus citat.

Judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esențiale ale spețe.

În primul rând, instanța de control judiciar constată că în cauza de față nu s-a realizat un veritabil control de legalitate asupra Deciziei de impunere nr. x/14.11.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/14.11.2014 care a stat la baza emiterii sale de către recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj.

În concret, prima instanță s-a raportat doar la concluziile care au fundamentat soluția pronunțată în cauza penală ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2015 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Însă, în baza rolului activ, reglementat de prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța trebuia să pună în vedere părților să depună la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii celor două decizii de impunere contestate în cauză, așa cum impun și dispozițiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În lipsa acestei documentații, prima instanță a făcut un control de legalitate formal asupra actelor contestate în cauză.

În al doilea rând, curtea de apel nici nu a motivat soluția pronunțată cu privire la Decizia de plată accesorii nr. x/02.12.2014, accesorii care vizează: impozitul pe profit, impozitul pe dividende persoane fizice, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi, dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA, contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, contribuția angajatorilor pentru Fondul de Garantare pentru plata creanțelor sociale, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator și contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane fizice sau juridice. Se observă faptul că decizia în discuție a avut în vedere mai multe categorii de accesorii și nu doar cele aferente TVA. Ca atare, instanța avea obligația să verifice legalitatea impunerii fiecărei categorii de sume nominalizate în această decizie și nu doar să invoce aplicarea principiului accesorium sequitur principale.

În al treilea rând, Înalta Curte constată că a fost urmată de către societatea intimată procedura instituită prin Ordinul MFP nr. 236 din 22 februarie 2010 pentru aprobarea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată opțiune de rambursare, act normativ în vigoare la momentul depunerii deconturilor de TVA cu sume negative cu opțiune de rambursare:

- nr. x/27.12.2011, pentru perioada 01.11.2011 -30.11.2011, în sumă de 924.787 RON;

- nr. x/25.01.2012, pentru perioada 01.12.2011-31.12.2011, în sumă de 490.479 RON;

- nr. x/24.02.2012, pentru perioada 01.01.2012-31.01.2012, în sumă de 658.776 RON;

- nr. x/26.03.2012, pentru perioada 01.02.2012 - 29.02.2012, în sumă de 509.497 RON.

Așa cum s-a precizat anterior, în cadrul acestei proceduri de soluționare a deconturilor aflate în discuție au fost emise mai multe rapoarte de inspecție fiscală și decizii de impunere, contestate de către societatea intimată. În atare condiții, nu poate fi primită concluzia primei instanțe în sensul că intimata nu a urmat procedura prevăzută de OPANAF nr. 3.699/2015 pentru aprobarea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată opțiune de rambursare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare. Așadar, prima instanță trebuia să se pronunțe asupra deconturilor de TVA deduse judecății în cauza de față.

În al patrulea rând, Înalta Curte constată faptul că prima instanță, în baza rolului activ, trebuia să pună în vedere societății intimate să nominalizeze notele de compensare contestate prin cererea dedusă judecății și să se pronunțe asupra acestora.

În al cincilea rând, instanța de control judiciar reține faptul că a fost depusă la dosarul cauzei Decizia nr. 52/25.05.2020 prin care Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a dezinvestit în ceea ce privește soluționarea contestației administrative pentru suma totală de 2.391.097 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. x/14.11.2014. În baza rolului activ, instanța de prima jurisdicție trebuia să clarifice poziția procesuală a intimatei, respectiv dacă a contestat legalitatea acesteia.

În consecință, în raport de aspectele anterior prezentate Înalta Curte constată că prima instanță nu a realizat o veritabilă cercetare a fondului cauzei. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți.

În consecință, Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În aceste condiții, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărâre judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport cu această soluție, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursurilor declarate de pârâte, va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor declarate de pârâte.

Admite recursurile declarate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. și prin administrator special C., împotriva sentinței nr. 178/2020 din 21 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023.