ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2021

Ședința publică din data de 09 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 2 iulie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, contestație împotriva Deciziei nr. 29/18.02.2013 privind soluționarea contestației formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.09.2008 privind obligațiile suplimentare de plata stabilite de organele de inspecție fiscala din cadrul D.G.F.P. Dolj prin care a solicitat anularea deciziilor mai sus menționate cât și a tuturor actelor administrative subsecvente, care au fost emise ca urmare a inspecției fiscale efectuate.

Prin sentința civilă nr. 379/17 din 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, trimisă spre rejudecare în urma casării sentinței nr. 279 din 10 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr. x/2013 prin decizia nr. 1948 din 16 iunie 2016, pronunțată de ÎCCJ, în dosar nr. x/2013.

Au fost anulate Decizia nr. 29/18.02.2013 și Decizia de impunere nr. x/30.09.2008 pentru următoarele debite: 892.149 RON reprezentând TVA, 296.470 RON majorări de întârziere TVA, 280.601 RON impozit pe profit și 233.554 RON majorări de întârziere pe profit.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, au fost formulate critici care pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. .

Intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că acesta nu se încadrează în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, anularea Deciziei nr. 29/18.02.2013 privind soluționarea contestației formulate de S.C. A. S.R.L., a Deciziei de impunere nr. x/30.09.2008 privind obligațiile suplimentare de plata stabilite de organele de inspecție fiscala din cadrul D.G.F.P. Dolj, cât și a tuturor actelor administrative subsecvente, care au fost emise ca urmare a inspecției fiscale efectuate.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a anulat Decizia nr. 29/18.02.2013 și Decizia de impunere nr. x/30.09.2008 pentru următoarele debite: 892.149 RON reprezentând TVA, 296.470 RON majorări de întârziere TVA, 280.601 RON impozit pe profit și 233.554 RON majorări de întârziere pe profit.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În urma inspecției fiscale din perioada august - septembrie 2008 s-a întocmit raportul de inspecție fiscala nr. x/30.09.2008, procesul-verbal de control nr. x/30.09.2008 si decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscala nr. x din 30.09.2008, prin care au fost stabilite in sarcina societății obligații fiscale constând în: impozit pe profit de 309.326 RON și majorări de întârziere în cuantum de 259.080 RON, taxa pe valoare adăugata de 1.620.136 RON și majorări de întârziere TVA în sumă 544.786 RON.

Aceste acte au fost contestate și prin Decizia nr. 69/04.03.2009 privind soluționarea contestației (așa cum reiese din sent. 267/2010, filele x) s-a dispus:1) suspendarea soluționării cauzei referitoare la suma de 1.757.025 RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 309.326 RON, majorări de întârziere în sumă de 259.080 RON, taxă pe valoare adăugată în sumă de 892.149 RON, majorări de întârziere în sumă de 296.470 RON aferente TVA,procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii; 2) desființarea parțială a deciziei de impunere nr. x/30.09.2008 emisă de Direcția generală a finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii pentru suma de 69.297 RON, reprezentând taxă pentru valoare adăugată în sumă de 43.146 RON, majorări de întârziere în sumă de 26.151 RON, urmând ca organele de inspecție fiscală, prin alte persoane decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade și aceluiași tip de impozit ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță; 3) respingerea ca nemotivată a contestației formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/30.09.2008 pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 237.944 RON; 4) respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/30.09.2008 pentru suma de 669.062 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată în sumă de 446.897 RON și majorări de întârziere în sumă de 222.165 RON.

Prin sentința nr. 267/14.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova in dosarul x/2009, rămasă irevocabilă prin decizia 2307/2011 pronunțată de ICCJ, a fost anulată în parte decizia 69/2009 cu privire la punctele 3 și 4 fiind obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația reclamantei cu privire la taxa pe valoare adăugată în sumă de 237.944 RON și cu privire la suma de 669.062 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată și majorări de întârziere și a fost menținută decizia nr. 69/4.03.2009 cu privire la pct. 1 și 2 (privind suspendarea soluționării cauzei referitoare la suma de 1.757.025 RON și desființarea parțială a deciziei de impunere pentru suma de 69.297 RON).

Instanța a reținut că prin ordonanța din data de 10.11.2011, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ in cuantum de 1.000 RON împotriva numitului B., in calitate de administrator al S.C. A. S.R.L. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9, lit. b) si c din Lg. 241/2005 privind evaziunea fiscala reținându-se faptul că, în cursul urmăririi penale, învinuitul a achitat întreg prejudiciul stabilit prin expertiza contabilă, soluție ce a fost menținută prin Ordonanța nr. 91/ll/2/2012 din data de 24.02.2012, pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și prin sentința penală nr. 296 din 04.07.2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012.

Sentința penală a stabilit, în mod definitiv, că prejudiciul real datorat de S.C A. S.R.L. este de 80.701,42 RON și este format din: 7270 impozit dividende, 17.866,42 RON TVA și 55.565 impozit pe profit, că expertul contabil a constatat că eventualele înregistrări contabile neconforme nu au afectat veniturile reale ale societății sau TVA-ul colectat, ci au reprezentat erori de descărcare a gestiunii, întrucât veniturile și TVA-ul au fost corect înregistrate pe baza facturilor fiscale și că prin chitanța nr. x/15.10.2010 S.C. A. S.R.L. a achitat suma de 80.702 (prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale).

După încetarea motivului pentru care s-a dispus suspendarea soluționării contestației(prin decizia 69/2009) a fost reluată procedura de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/2008, fiind emisă decizia nr. 29/2013 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată împotriva actelor administrative fiscale .

În soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere, organul fiscal nu a avut in vedere sentința penală nr. 296/04.07.2012 pronunțata de Tribunalul Dolj in dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă, sentință potrivit căreia s-a stabilit ca prejudiciul produs bugetului de stat constând în obligații fiscale a fost achitat în totalitate de administratorul societății contestatoare.

Prin urmare starea de fapt, reținuta de către organele de control fiscal este infirmată de existența ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dispusa de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și menținută prin sentința penală rămasă definitivă, iar dezlegarea dată în cauza penală are relevanță juridică pentru raportul de drept fiscal.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. (în vigoare la data soluționăriii contestației în procedura administrativă)., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existenta faptei și a persoanei care a săvârșit-o .

Se reține astfel că sentința penală nr. 296/04.07.2012 pronunțata de Tribunalul Dolj în dosarul penal nr. x/2012, rămasă definitivă, are autoritate de lucru judecat și împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauza si fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între doua hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces, iar în ceea ce o privește pe contestatoare, organul de soluționare a contestației nu a avut în vedere aceasta stare de fapt, încălcând astfel dispozițiile art. 28 C. proc. pen.

Mai mult, organul de soluționare a contestației a încălcat și dispozițiile prevăzute de art. 214 alin. (4) Codul de procedură fiscală care prevăd că hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. art. 214 alin. (4) Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) și art. 28 alin. (1) teza a Il-a C. proc. pen., a fost stabilită prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având astfel caracter obligatoriu, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, prin decizia de casare s-a stabilit că autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale este limitată, în fața instanței civile, la cele două texte legale sus-menționate.

În ceea ce privește situația de fapt și perioada pentru care organul fiscal a solicitat plata sumei în cuantum de 1.755.025 RON, respectiv dacă sunt identice cu cele cercetate pe cale penală, deoarece numai în această situație este aplicabil principiul non bis in idem, a căror verificare a fost indicată prin decizia de casare, instanța fondului a reținut următoarele

Din concluziile suplimentului raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că sesizarea penală formulată de organele fiscale a avut ca obiect suma de 280.601 RON impozit pe profit și suma de 892.149 RON reprezentând TVA, în timp ce Decizia de impunere nr. x/30.09.2008 a stabilit obligații fiscale în sumă de 892.149 RON reprezentând TVA și 309.326 RON impozit pe profit .

Se reține astfel că impozitul pe profit în sumă de 28.725 RON nu a făcut obiectul sesizării penale și implicit al ordonanței din data de 10.11.2011, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ in cuantum de 1.000 RON împotriva numitului B., in calitate de administrator al S.C. A. S.R.L. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9, lit. b) si c din Lg. 241/2005 privind evaziunea fiscala prin care s-a reținut faptul că, în cursul urmăririi penale, învinuitul a achitat întreg prejudiciul stabilit prin expertiza contabilă, soluție ce a fost menținută prin Ordonanța nr. 91/ll/2/2012 din data de 24.02.2012, pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și prin sentința penală nr. 296 din 04.07.2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2012.

Din cuprinsul suplimentului raportului de expertiză efectuat în cauză se reține că majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 28.725 RON ce nu a făcut obiectul sesizării penale, sunt în sumă de 25.536 RON, astfel încât majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 280.601 RON pentru care s-a formulat plângerea penală sunt în suma de 233.554 RON.

Față de aceste aspecte și în raport de decizia de casare, instanța de fond a constatat că reclamanta datorează impozit pe profit în sumă de 28.725 RON ce nu a făcut obiectul sesizării penale, precum și sumă de 25.536 RON reprezentând majorări de întârziere aferente acestei diferențe de impozit.

În condițiile în care sentința penală a stabilit, în mod definitiv, că prejudiciul real datorat de S.C A. S.R.L. a fost de 80.701,42 RON iar prin chitanța nr. x/15.10.2010 S.C. A. S.R.L. a achitat prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penal organul de soluționare a contestației avea obligația de a emite un nou act administrativ fiscal, prin care să desființeze decizia de impunere ce stabilise creanțe fiscale și accesoriile aferente.

În consecință, în raport de starea de fapt reținută, precum și de aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. art. 214 alin. (4) Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) și art. 28 alin. (1) teza a Il-a C. proc. pen., judecătorul fondului a constatat întemeiată în parte acțiunea, conform celor dispuse prin dispozitiv.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală și își însușește considerentele acesteia.

Nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., în condițiile în care considerentele sentinței reflectă integral soluția pronunțată prin dispozitiv, iar această soluție nu este întemeiată exclusiv pe sentința pronunțată în dosarul penal nr. x/2012, după cum în mod nefondat susține recurenta.

Înalta Curte are în vedere că soluția de admitere în parte a acțiunii, pronunțată de judecătorul fondului, se întemeiază pe dispozițiile obligatorii ce se regăsesc în considerentele deciziei ICCJ-SCAF nr. 1948 din 16 iunie 2016 prin care a fost casată sentința pronunțată în prezenta cauză în primul ciclu procesual, dispoziții prin care s-a stabilit aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 214 alin. (4) Codul de procedură fiscală, precum și ale art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., prevederi ce constituie temeiul de drept al sentinței recurate. Ca urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora "susținerile instanței de fond sunt neargumentate și nemotivate în drept".

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei referitoare la neanalizarea mijloacelor de probă (documentația ce a stat la baza actelor atacate, raportul de expertiză) și a susținerilor pe fondul cauzei (reiterarea argumentelor organelor fiscale care au emis actele atacate), atâta timp cât soluția pronunțată se întemeiază pe efcctul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 296/04.07.2012, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul penal nr. x/2012

Cât privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., prin care se susține greșita interpretare a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceste critici nu sunt apte să determine modificarea soluției pronunțate prin sentința atacată, în condițiile în care din analiza considerentelor sentinței rezultă că temeiul principal al anulării parțiale a actelor atacate îl constituie prevederile art. 214 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă, iar incidența în speță, interpretarea și aplicarea acestora nu au fost criticate în niciun fel prin motivele de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 379/2017 din 27 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 379/2017 din 27 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2021.