ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2011

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 110 din

26 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul P.T. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

reținând, în esență, că refuzul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor de a înregistra dosarele aferente Dispoziției nr. 17 din 25

februarie 2008 și Dispoziției nr.18 din 25 februarie 2008 emise de Primăria

Comunei Corlățel este justificat de faptul că acestea nu conțineau toate

înscrisurile / actele prevăzute de pct. 16.5 din Normele metodologice de

aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

În ce privește notificarea nr. 15

s-a reținut că aceasta a fost formulată de reclamant fără ca acesta să

justifice calitatea de persoană îndreptățită, întrucât nu este moștenitor al

autoarei și fără ca acesta să justifice o eventuală calitate de mandatar al

numitei C.A.F.

Împotriva sentinței civile nr. 110

din 26 martie 2009, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ. și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., susținând că a

fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 112/1995

și ale Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate, în raport și de legislația incidentă în cauză,

Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat.

Astfel s-a susținut că pentru a

avea vocație la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, persoana care formulează notificare trebuie să fie

ori proprietarul bunului trecut abuziv în proprietatea statului, ori

moștenitorul legal ori testamentar al acestuia sau mandatarul persoanei

îndreptățite. Reclamantul, însă, nu are nici calitatea de proprietar al

imobilelor pentru care se solicită acordarea măsurilor reparatorii și nici

calitatea de moștenitor legal ori testamentar al persoanei îndreptățite C.A.F.,

întrucât calitatea de moștenitor nu poate fi dobândită în baza unui contract de

vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.

Nemulțumit de soluția pronunțată

de instanța de control judiciar, recurentul-reclamant a formulat contestație în

anulare, precizând că temeiul de drept al acesteia îl constituie dispozițiile

art. 318 C. proc. civ.

Astfel contestatorul a arătat, în

esență, că nu a susținut că este persoana îndreptățită conform dispozițiilor

Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 112/1995 sau moștenitorilor legal ori testamentar

a numitei C.F. ci a precizat că este beneficiarul drepturilor ce i se cuveneau

persoanei îndreptățite, ca urmare a convenției de vânzare-cumpărare cu clauză

de întreținere.

Instanța de recurs, susține

contestatorul, din greșeală, a omis să analizeze și să se pronunțe dacă

drepturile viitoare prevăzute de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995 sau

Legea nr. 10/2001 pot face obiectul unor convenții, deoarece în caz afirmativ,

contestatorul ar fi beneficiarul acestor drepturi.

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de casare.

Rezultă, așadar, că contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile

limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă

interpretare legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la

recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul greșitei

stabiliri a situației de fapt. Greșelile de judecată săvârșite de instanța care

soluționează recursul nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.

În speță, contestatorul invocă

faptul că instanța de recurs ar fi omis să analizeze motivul de recurs privitor

la drepturile viitoare ale recurentului, mai exact dacă aceste drepturi fac

obiectul unor convenții.

Instanța de control judiciar a

răspuns acestei critici precizând că „pentru a avea vocație la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

persoana care formulează notificarea trebuie să fie ori proprietarul bunului,

ori moștenitorul acelui bun, trecut abuziv în proprietatea statului.

La pagina 5 din Decizia nr. 5914/2009

instanța de control judiciar după ce menționează că recurentul a încheiat cu C.A.F.,

prin reprezentant, un contract suplimentar la contractul de vânzare cumpărare,

cu obligația de întreținere, (nr. 2294/1980), prin care în schimbul

întreținerii C.A.F. transmite dobânditorului P.T. „dreptul la acțiunii pentru….

precum și toate drepturile ce i se cuvin în baza Legii nr. 18/1991 și respectiv

Legii nr. 112/1995, la pag 6 din aceeași hotărâre precizează că Prefectul

Județului Mehedinți prin adresele nr. 4509 și 4510 din 29 aprilie 2008 i-a

comunicat recurentului cauzele pentru care notificările au fost restituite

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La fila 8 din decizia atacată cu

contestație în anulare, instanța de control judiciar după ce precizează că

recurentul nu avea calitate de proprietar sau moștenitor a bunurilor pe care le

solicită, referindu-se la actele adiționale la contractul de întreținere,

reține că bunurile imobile a căror restituire prin echivalent o solicită

recurentul nu erau în patrimoniul beneficiarei întreținerii și nu au intrat în

patrimoniul acesteia până la data decesului ei, astfel că actele juridice

respective nu au produs efecte translative de proprietate în beneficiul debitorului

obligației de întreținere.

În consecință, nefiind în ipoteza

prevăzută de art. 318 teza II-a C. proc. civ., contestația în anulare este nefondată

și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată P.T. împotriva deciziei nr. 5914 din 17

decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011