ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4335/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 noiembrie 2001

reclamantul D.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de

58.633.062 lei reprezentând impozit reținut nelegal din ajutorul și plățile

compensatorii primite  la trecerea în rezervă și la plata dobânzilor legale

calculate de la 31 mai 2000.

În cauză a fost citat în calitate de

pârât și Ministerul Finanțelor Publice.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 238 din 20 decembrie 2001, a admis

în parte acțiunea reclamantului  D.M., a obligat pe pârâtul Ministerul Apărării

Naționale la plata sumei de 58.633.062 lei reprezentând impozit încasat

necuvenit și a respins capătul de cerere referitor la plata dobânzilor legale.

Recursul declarat împotriva acestei

sentințe de pârâtul Ministerul Apărării Naționale a fost constatat nul prin

decizia nr. 275/R din 5 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

instanța,  reținând că deși recursul a fost declarat în termen, motivele de

casare au fost depuse cu depășirea termenului de 15 zile calculat de la

comunicarea sentinței.

La data de 17 octombrie 2002

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat

prin O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și nr. 59 din 27 aprilie 2001, recurs

în anulare împotriva celor două hotărâri date în cauză susținând că ele au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și că, totodată, sunt vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că la data trecerii în rezervă a reclamantului prevederile art. 7

din O.G. nr. 7/1998, precum și cele ale art. 31 din Legea nr.138/1999 erau

abrogate de art. 86 din O.G. nr. 73/1999, astfel că pârâtul în mod corect a

aplicat baremul de impozitare stabilit conform dispozițiilor art. 8 din O.G.

nr. 73/1999 plăților pentru ajutoarele acordate reclamantului.

După promovarea recursului în

anulare, prin cererea din 5 martie 2003, pârâtul Ministerul Apărării Naționale

a solicitat, în temeiul art. 404

2

C. proc. civ., restabilirea

situației anterioare executării astfel că în măsura în care se va decide

admiterea recursului în anulare și desființarea hotărârilor judecătorești

atacate, reclamantul să fie obligat a restitui sumele de bani încasate în

temeiul acestor hotărâri.

Alături de alte apărări ce se referă

la fondul litigiului, reclamantul-intimat D.M. a invocat inadmisibilitatea, în

speță, a recursului în anulare cu motivarea că această cale de atac nu poate fi

exercitată cât timp recursul pârâtului a fost constatat nul, ceea ce „înseamnă

că el nu există” iar Ministerul Apărării Naționale „nu a epuizat toate căile de

atac, adică dreptul la recurs”.

Examinând apărarea pe cale de

excepție formulată de reclamant, se constată că art. 330 C. proc. civ., astfel

cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2001, conferă Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție dreptul de a ataca cu recurs

în anulare hotărârile judecătorești irevocabile pentru cele patru motive

prevăzute de textul invocat.

Potrivit art. 377 alin. (2), pct. 4

C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin

acestea s-a soluționat fondul pricinii. S-a interpretat unanim în doctrină și

jurisprudență că formularea legii induce ideea incontestabilă a

irevocabilității hotărârilor pronunțate în recurs, indiferent de soluția la

care s-a oprit instanța: respingerea recursului, nulitatea recursului, anularea

recursului, casarea cu reținere sau trimitere a cauzei spre rejudecare la una

dintre instanțe.

Întrucât prin constatarea nulității

recursului exercitat de pârât (datorită nemotivării lui în termenul legal),

sentința tribunalului a devenit irevocabilă, hotărârile date în cauză sunt

susceptibile de a fi atacate cu recurs în anulare, astfel că excepția invocată

de reclamant va fi respinsă.

Recursul în anulare este fondat.

Reclamantul D.M. a fost încadrat la

UM 01921 Focșani până la data de 31 mai 2000, când a fost trecut în rezervă cu

drept de pensie de serviciu în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

80/1995 privind Statutul cadrelor militare, la trecerea în rezervă având

dreptul să primească ajutorul reglementat de art. 7 în O.G. nr. 7/1998 și

plățile compensatorii prevăzute de acest text, conform art. 31 alin. (1) din

Legea nr. 138/1999.

Reclamantul nu a contestat modul de

calcul a sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în

condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a O.G. nr. 1066/1999

pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 73/1999, iar

instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu

de impozit.

O atare soluție este, însă, greșită.

Astfel, deși este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 38/1999 privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă

sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un

ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda brută lunară, acest text trebuie

raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/27 august 1999 privind

impozitul pe venit și respectiv H.G. nr. 1066/24 decembrie 1999, care deși

confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată

ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură

salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși

Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la

drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidență că

veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere

cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de

salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999

privind impozitul pe venit.

Că este așa o confirmă și Normele

Metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

aprobate prin H.G. nr. 1066/24 decembrie 1999, care, referindu-se la

prevederile art. 5 din Ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce

nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută de text

rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu

destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care

satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii;

ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate;

ajutorul de înmormântare și altele.

Textul menționat nu face nici o

referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în

raport cu solda lunară brută și prin urmare aceste ajutoare fiind de natură

salarială și având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt

venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr.

73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi

contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția

legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Față de cele ce preced, recursul în

anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate

hotărârile pronunțate în cauză, cu consecința respingerii ca nefondată a

acțiunii reclamantului D. M.

Văzând și dispozițiile art. 404

2

alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 275/R din 5 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă nr. 238/20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea și respinge ca

nefondată acțiunea reclamantului D.M.

Conform art. 404

2

din C.

proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării

reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie    2003.