ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4335/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 noiembrie 2001 reclamantul D.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 58.633.062 lei reprezentând impozit reținut nelegal din ajutorul și plățile compensatorii primite la trecerea în rezervă și la plata dobânzilor legale calculate de la 31 mai 2000. În cauză a fost citat în calitate de pârât și Ministerul Finanțelor Publice. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 238 din 20 decembrie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantului D.M., a obligat pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 58.633.062 lei reprezentând impozit încasat necuvenit și a respins capătul de cerere referitor la plata dobânzilor legale.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul Ministerul Apărării Naționale a fost constatat nul prin decizia nr. 275/R din 5 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă, instanța, reținând că deși recursul a fost declarat în termen, motivele de casare au fost depuse cu depășirea termenului de 15 zile calculat de la comunicarea sentinței. La data de 17 octombrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și nr. 59 din 27 aprilie 2001, recurs în anulare împotriva celor două hotărâri date în cauză susținând că ele au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, sunt vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că la data trecerii în rezervă a reclamantului prevederile art. 7 din O.G. nr. 7/1998, precum și cele ale art. 31 din Legea nr.138/1999 erau abrogate de art. 86 din O.G. nr. 73/1999, astfel că pârâtul în mod corect a aplicat baremul de impozitare stabilit conform dispozițiilor art. 8 din O.G. nr. 73/1999 plăților pentru ajutoarele acordate reclamantului. După promovarea recursului în anulare, prin cererea din 5 martie 2003, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat, în temeiul art. 404 2 C. proc. civ., restabilirea situației anterioare executării astfel că în măsura în care se va decide admiterea recursului în anulare și desființarea hotărârilor judecătorești atacate, reclamantul să fie obligat a restitui sumele de bani încasate în temeiul acestor hotărâri.

Alături de alte apărări ce se referă la fondul litigiului, reclamantul-intimat D.M. a invocat inadmisibilitatea, în speță, a recursului în anulare cu motivarea că această cale de atac nu poate fi exercitată cât timp recursul pârâtului a fost constatat nul, ceea ce „înseamnă că el nu există” iar Ministerul Apărării Naționale „nu a epuizat toate căile de atac, adică dreptul la recurs”. Examinând apărarea pe cale de excepție formulată de reclamant, se constată că art. 330 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2001, conferă Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție dreptul de a ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătorești irevocabile pentru cele patru motive prevăzute de textul invocat.

Potrivit art. 377 alin. (2), pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. S-a interpretat unanim în doctrină și jurisprudență că formularea legii induce ideea incontestabilă a irevocabilității hotărârilor pronunțate în recurs, indiferent de soluția la care s-a oprit instanța: respingerea recursului, nulitatea recursului, anularea recursului, casarea cu reținere sau trimitere a cauzei spre rejudecare la una dintre instanțe. Întrucât prin constatarea nulității recursului exercitat de pârât (datorită nemotivării lui în termenul legal), sentința tribunalului a devenit irevocabilă, hotărârile date în cauză sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs în anulare, astfel că excepția invocată de reclamant va fi respinsă.

Recursul în anulare este fondat. Reclamantul D.M. a fost încadrat la UM 01921 Focșani până la data de 31 mai 2000, când a fost trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, la trecerea în rezervă având dreptul să primească ajutorul reglementat de art. 7 în O.G. nr. 7/1998 și plățile compensatorii prevăzute de acest text, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999. Reclamantul nu a contestat modul de calcul a sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a O.G. nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G.

nr. 73/1999, iar instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit. O atare soluție este, însă, greșită. Astfel, deși este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 38/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda brută lunară, acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G. nr. 1066/24 decembrie 1999, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidență că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Că este așa o confirmă și Normele Metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin H.G. nr. 1066/24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din Ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.

Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate; ajutorul de înmormântare și altele. Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută și prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt venit brut. De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 cuprinde expres dispoziția conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză, cu consecința respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantului D. M. Văzând și dispozițiile art. 404 2 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 275/R din 5 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 238/20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea și respinge ca nefondată acțiunea reclamantului D.M. Conform art. 404 2 din C. proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desființate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.