ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2725/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C.D.și S.C. “M.” SRL Ionești împotriva deciziei nr.103/A din 19.12.2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât C.D.în nume propriu și ca administrator al S.C. “M.” SRL Ionești, asistat de avocat G.D.și intimații reclamanți F.D.personal și asistat de avocat B.C., S.C.și F.F., ambii reprezentați de același avocat. Procedura completă. Avocat B.C., care precizează că F.F. și F.D.înțeleg să continue procesul în calitate de moștenitori ai defunctului F.G., arată că la dosarul cauzei au fost depuse acte de către aceștia, care au fost comunicate părților adverse. La rândul său, avocat G.D.depune acte, comunicându-le celorlalte părți din dosar.

Părțile prezente arată că nu înțeleg să solicite amânarea pricinii pentru a lua cunoștință de actele depuse. Având cuvântul, avocat G.D.solicită admiterea recursului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Avocat B.C. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.172/8.10.2001, a admis acțiunea formulată de reclamanții: F.G., S.C., în contradictoriu cu pârâții: C. D., S.C. „M.” SRL Ionești Vâlcea, și pe cale de consecință, pârâții au fost obligați la plata sumei de 216.237.500 lei cu titlu de daune față de reclamantul F.G.

și la 12.352.400 lei cu același titlu față de S.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 2.12.2000 în incinta barului aparținând S.C. „M.” SRL Ionești al cărui administrator și proprietar este pârâtul C.D., a izbucnit un incendiu, care s-a propagat asupra imobilelor vecine, proprietatea reclamanților. Prejudiciul încercat de reclamanți s-a ridicat la 216.237.500 lei (C. D.) și 12.352.400 lei (S.C.), conform evaluărilor făcute de expertul M.C.. S-a mai reținut că, incendiul s-a produs urmare a scurt circuitului electric produs la barul proprietatea pârâtului C.D., așa cum rezultă din actul constatator întocmit de Grupul de Pompieri al Județului Vâlcea. Prin decizia civilă nr.103/A/9.12.2001 a Curții de Apel Pitești, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții: C.D.și S.C.

„M.” SRL, în contradictoriu cu intimații-reclamanți: F.G. și S.C.. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prejudiciul încercat de reclamanți s-a datorat scurt circuitului electric ce s-a produs la barul proprietatea pârâtului C.D., așa cum rezultă din actul constatator întocmit de Grupul de Pompieri al Județului Vâlcea. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs pârâții: C.D.și S.C. „M.” SRL Râmnicu Vâlcea, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece: - probatoriul existent în cauză este insuficient pentru a se putea trage o concluzie în sensul că incendiul ce s-a produs la barul proprietatea recurentului s-a datorat unui scurcircuit, la instalația electrică; - deși apelul s-a respins ca nefondat, totuși din considerente rezultă că apelanții sunt decăzuți din dreptul de a mai motiva calea de atac, întrucât motivarea apelului s-a făcut peste termenul de 15 zile prevăzut de art.248 C.proc.civ..

Recursul nu este fondat. Prin art.1000 alin.1 C.civ., a fost instituită răspunderea pricinuită de lucruri – bazată pe prezumția culpei – prin lucruri susceptibile de a cauza prejudiciu înțelegându-se orice bunuri mobile sau imobile care se află sau nu în mișcare, între care și electricitatea. Această prezumție de responsabilitate se întemeiază pe aceea că persoana care are paza legală a lucrului nu și-a îndeplinit această obligație de rezultat și că temeiul răspunderii se justifică pe baza lipsei de pază a lucrului. În ceea ce privește conținutul mențiunii de pază la care se referă prevederea legală sus-menționată, este de necontestat că aceasta nu privește paza materială, ci paza juridică care, în principiu, revine proprietarului deoarece, în baza acestei calități, numai acesta are dreptul și obligația de control asupra lucrului și, deci, îndreptățit să ia măsurile necesare pentru ca lucrul să nu se afle în situația de a cauza altora un prejudiciu.

În speță, cauza procedurii faptului păgubitor pentru reclamanții F.G. și S.C. a constituit-o declanșarea incendiului în incinta proprietății pârâtului C.D., determinat de ignorarea de către acesta a măsurilor pe care trebuia să le prevadă și să le realizeze la sistemul instalațiilor și aparatelor electrice precum și oricăror alte condiții care ar fi putut declanșa un eventual incendiu și pe care pârâtul putea și trebuia să le prevadă. Este de necontestat că incendiul s-a produs în incinta barului „M.” al cărui proprietar și administrator este pârâtul, care avea obligația de control asupra barului și, deci îndreptățit să ia măsurile necesare pentru ca lucrul (barul) să nu se afle în situația de a cauza prejudicii reclamanților prin incendierea proprietăților acestora.

Așadar, în cauză operează răspunderea pricinuită de lucruri – bazată pe prezumția culpei – prin lucruri susceptibile de a cauza prejudiciu înțelegându-se orice bunuri mobile sau imobile care se află sau nu în mișcare, între care și electricitatea. Chiar dacă pârâtul nu a determinat în mod nemijlocit producerea faptei păgubitoare, în sarcina lui se reține neîndeplinirea unor obligații de diligență ce constau în sarcina de a controla periodic instalația electrică la barul „M.”, lucru care ar fi determinat înlăturarea situației păgubitoare. Prin urmare, probatorul existent în cauză este suficient pentru a concluziona că incendiul ce a izbucnit la barul „M.” proprietatea pârâtului C.D.s-a datorat culpei acestuia care nu a controlat periodic instalația electrică de la bar, lucru care ar fi înlăturat producerea incendiului care ulterior s-a propagat la construcțiile vecine ale reclamanților.

Deci critica referitoare la insuficiența probatorului existent în cauză nu poate fi reținută deoarece nu are fundament juridic. Neîntemeiată este și critica referitoare la existența unei contradicții între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, întrucât printr-o motivare amplă, instanța de apel s-a pronunțat pe fondul cauzei, lucru care rezultă atât din considerente cât și din dispozitivul deciziei criticate. Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că recursul declarat de pârâții C.D.și S.C. „M.” SRL Ionești, împotriva deciziei civile nr.103/A/19.12.2001 a Curții de Apel Pitești este nefondat și în consecință, conform art.312 alin.1 C.proc.civ. se va respinge ca nefondat. Recurenții vor fi obligați la plata sumei de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de intimații S.C., F.F.

și F.D., potrivit art.274 C.proc.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C.D.și S.C. “M.” SRL Ionești împotriva deciziei nr.103/A din 19.12.2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. Obligă pe recurenți la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată față de intimații S.C., F.F. și F.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.