Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 89/2004

HOTĂRÂRE
15.01.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 89/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 10 aprilie 2003 la Curtea Supremă de Justiție, Secția contencios administrativ a fost înregistrată contestația în anulare formulată de fostul Minister al Administrației Publice împotriva deciziei nr. 3851 pronunțată la data de 11 decembrie 2002 în dosarul nr. 560/2002 al acestei secții. Prin decizia nr. 3851/11 decembrie 2002, Secția contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție a admis recursul formulat de recurentul reclamant B.N., în contradictoriu cu intimații pârâți Prefectura județului Mehedinți, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și fostul Minister al Administrației Publice.

Sentința recurată, sentința civilă nr. 795/2 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ a fost casată iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea aceleiași instanțe. În susținerea contestației în anulare s-a invocat că fostul minister, parte în cauză, nu a fost legal citat și nu i s-a comunicat o copie a motivelor de recurs. În cauza de față a fost introdus Ministerul Administrației și Internelor, înființat prin O.U.G. nr. 63/2003, ca succesor al fostului Minister al Administrației Publice. Contestația în anulare este tardivă și va fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit prevederilor art. 319 alin. 2 fraza a II – a C.proc.civ. împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.

Or, în cauză, fostul minister, intimatul - pârât în dosarul nr. 560/2002 al Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ în care s-a pronunțat decizia contestată, a fost citat legal pentru data de 11 decembrie 2002, când a fost judecat recursul și a fost pronunțată decizia contestată. Cum, în cauza de față, contestatorul nu a produs dovezi din care să rezulte că au existat împrejurări mai presus de voința sa, care l-au împiedicat să ia cunoștință de soluție la data pronunțării și că, astfel, ar fi fost nevoit să ia cunoștință la o dată ulterioară, rezultă că termenul legal a fost încălcat. Oricum, așa cum s-a menționat deja, pentru data când recursul a fost judecat, fostul minister fusese citat legal, susținerea invocată în contestație fiind nereală.

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 3851 din 11 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, Secția contencios administrativ, ca tardivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7970/2004
că hotărârea atacată cu prezentul recurs este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare. Examinând contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3089 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de
ÎCCJ 2003-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1755/2003
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.G., în contradictoriu cu Prefectura județului Mehedinți, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2875 din 4 octombrie 2002
ÎCCJ 2004-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 90/2004
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de C.G. împotriva deciziei nr. 1725 din 8 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ. La apelul nominal, părțile în cauză, respectiv, contestatorul C.G. și
ÎCCJ 2004-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2004
La apelul nominal s-a prezentat contestatorul R.A., personal. Au lipsit intimații – Ministerul Administrației și Internelor; Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Procedura comple
ÎCCJ 2003-05-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2003
nța caracterului definitiv pentru punerea în executare a unei hotărâri date în contenciosul administrativ și că orice altă interpretare ar duce la o discriminare în ceea ce privește executarea sentințelor judecătorești definitive din alte m
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă