ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7970/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Oradea, G.I. a solicitat a solicitat, în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Pensii Satu Mare și Ministerul Apărării Naționale, anularea sentinței nr. 40/CA/2003 și a sentinței nr. 141/CA/2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 5.831.000 lei. A mai solicitat repararea greșelii făcută de Ministerul Forțelor Armate, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa Județeană de Pensii Satu Mare, prin plata contravalorii salariilor și concediilor pe perioada de 2 ani (1960 – 1961), astfel cum a cerut în timpul dezbaterilor și în scris, în cuantum de 240.000.000 lei.

În motivarea contestației sale a arătat, în esență, că a muncit ca miner, în detașamente de muncă, la Ministerul Transporturilor, la construcția gării și a depoului C.F.R. din Brașov, în anul 1960 și la construcția căii ferate Brad-Deva, în anul 1961, conform planșelor 1-6 aflate la dosar, iar nu în U.M. 01626 din Aiud, județul Alba, unde a fost încorporat pentru a urma cursurile de calificare în meseria de ceferist și miner.

A susținut că cele două dosare, nr. 100/2003 și nr. 619/2003, în care s-au pronunțat cele două sentințe, au fost judecat separat și superficial, fără a se cerceta, așa cum a cerut el, nulitatea înscrisului de pe livretul militar, în sensul de a se hotărî că în livretul său militar este greșit înscris Ministerul Forțelor Armate, în loc de Direcția Generală a Serviciului Muncii, cum ar trebui să fie înscris, ca să fie autentică înscrierea, pentru a putea obliga Comisia Județeană de Pensii Satu Mare, să-i stabilească calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002.

Contestatorul a apreciat că atât cele două sentințe, cât și hotărârea Casei Județene de Pensii Satu Mare, au la bază mențiunile din livretul militar întocmit la data de 28 februarie 1975, care nu sunt autentice și nu reflectă situația reală, constând în desfășurarea de către el, a muncii de miner la Brașov și Brad, în detașamente de muncă, în perioada 1960 – 1961, situație ce nu rezultă din acest livret miliar. Din precizarea obiectului contestației în anulare, astfel cum rezultă din înscrisuri, se reține că petentul contestă și deciziile nr. 3711 din 16 noiembrie 2003 și nr. 3089 din 8 octombrie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 335/CA/2004 – P.I.

din 6 mai 2004, a disjuns contestația în anulare privind anularea sentințelor nr. 40/2003 și nr. 141/2003, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, de cea privind anularea deciziilor nr. 3711 din 6 noiembrie 2003 și nr. 3089 din 8 octombrie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție și, în consecință: A respins contestația în anulare formulată de contestator împotriva sentinței nr. 40 din 13 ianuarie 2003 și a sentinței nr. 141 din 31 martie 2003, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, pe care le menține în totalitate, fără cheltuieli de judecată. A declinat competența soluționării contestației în anulare a deciziilor nr. 3711 din 6 noiembrie 2003 și nr. 3089 din 8 octombrie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în ce privește contestația în anulare formulată împotriva sentințelor pronunțate de curtea de apel, că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici una din situațiile reglementate de art. 317 C. proc. civ., contestatorul reiterând motivele arătate în acțiune și în recursurile formulate, motive care au fost analizate atât de instanța de fond, cât și de cea de recurs, contestatorul urmărind prin contestația în anulare, reluarea judecării fondului, ceea ce este inadmisibil. În ce privește contestarea celor două decizii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, instanța a reținut că potrivit art. 319 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Împotriva sentinței civile nr. 335/CA/2004 – P.I. din 6 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, G.I. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat anularea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și a contestației formulate împotriva hotărârii Casei Județene de Pensii Satu Mare și recunoașterea faptului că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002. În motivarea recursului a reiterat, pe larg, susținerile din acțiunea introductivă și din recurs, ca și motivele invocate în contestațiile în anulare formulate în cauză, dezvoltând starea de fapt și demersurile efectuate pentru obținerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Examinând hotărârea recurată, se constată că recursul este nefondat. Prin sentința nr. 40 din 13 ianuarie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea reclamantului, pentru stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002, cu motivarea că instanțele judecătorești sunt competente să cenzureze legalitatea și temeinicia actelor administrative eliberate în baza Legii nr. 309/2002, respectiv să soluționeze contestația împotriva hotărârii date de comisie și că în baza art. 11 din Legea nr. 29/1990, reclamantul putea solicita obligarea pârâților să-i soluționeze cererea, prin emiterea hotărârii. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 3711 din 6 noiembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care a constatat nulitatea recursului, ca urmare a nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege.

Prin sentința nr. 141 din 31 martie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea reclamantului, pentru anularea hotărârii nr. 51 din 8 noiembrie 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada 28 ianuarie 1960 – 12 decembrie 1961, la U.M. 01626, care nu era detașament de muncă, or legea acordă drepturi numai pentru cei care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3089 din 8 octombrie 2003, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, cu aceeași motivare.

Contestația în anulare formulată împotriva celor două sentințe pronunțate de Curtea de Apel Oradea, nr. 40/2003 și nr. 141/2003, au fost respinse pe considerentul că nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., motivele contestației fiind identice cu motivarea acțiunii și a recursurilor, fiind analizate de instanță, prin contestație urmărindu-se de fapt, reluarea judecății fondului, ceea ce este inadmisibil. Într-adevăr, contestația în anulare este o cale extraordinare de atac, care poate fi promovată numai în cazurile și pentru motivele prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ. Or, în cauză, contestatorul a reiterat susținerile din acțiune și din recurs, astfel că în mod corect s-a reținut de către instanță, că susținerile asupra fondului cauzei nu pot fi primite și nici verificate pe calea contestației în anulare.

În ce privește declinarea competenței de soluționare a contestațiilor în anulare formulate împotriva deciziilor nr. 3711 din 6 noiembrie 2003 și nr. 3089 din 8 octombrie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, se constată că în raport cu dispozițiile art. 319 C. proc. civ., soluția Curții de Apel Oradea este corectă. În consecință, față de cele ce preced, se reține că hotărârea atacată cu prezentul recurs este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare. Examinând contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3089 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, se constată că aceasta a fost tardiv introdusă.

Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. În cauză, decizia nr. 3089 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost pronunțată la 8 octombrie 2003, când contestatorul a luat parte la dezbateri în ședința publică, așa cum rezultă din practicaua deciziei atacate. În raport cu această dată, și având în vedere dispozițiile legale precitate, precum și împrejurarea că hotărârea Curții Supreme de Justiție nu se comunică, se reține că înregistrarea contestației în anulare la 20 februarie 2004, s-a făcut peste termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., astfel că cererea este tardivă. Referitor la contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3711 din 6 noiembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, Curtea reține că aceasta este nefondată. Este adevărat că potrivit prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea atacată. Însă, în conformitate cu prevederile art. 317 și 318 C. proc. civ., hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele limitativ enumerate de aceste dispoziții. Cum, în cauză, contestatorul, care nu a menționat temeiul legal al contestației și nu invocă vreunul din motivele arătate în dispozițiile legale sus-menționate, ci formulează critici de fond, care însă nu pot fi examinate pe calea contestației în anulare, aceasta va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.I. împotriva sentinței civile nr. 335/CA/2004 - P.I. din 6 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge ca tardivă, contestația în anulare formulată de G.I. împotriva deciziei nr. 3089 din 8 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată de G.I. împotriva deciziei nr. 3711 din 6 noiembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.