ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3149/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul I.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 3173 din 15 octombrie 2003, emisă de pârâtă în baza Legii nr. 309/202, dorind să beneficieze de toate drepturile, pentru a i se considera vechime în muncă. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 487/CA/2004 - PI din 6 decembrie 2004, a respins acțiunea precizată a reclamantului I.V., reținând că în ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, aceasta nu poate fi luată în considerare, nefiind motivată de pârâtă și nici dovedită.

Referitor la fondul cererii, s-a reținut că reclamantul nu a solicitat pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 10 noiembrie 1954 - 15 iunie 1956, astfel că nu poate solicita acest lucru, nici instanței, reclamantului nefiindu-i încălcat nici un drept recunoscut de lege. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamantul care a reiterat motivele susținute în fața instanței de fond. Recursul este nefondat. Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M.

02405 Pitești. Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. În cauză, prin hotărârea nr. 3173 din 15 octombrie 2003 a fost admisă cererea reclamantului, de stabilire a calității de beneficiar al Legii nr. 309/2002, pentru perioada solicitată, respectiv 15 iunie 1956 - 24 decembrie 1956. În ceea ce privește perioada 10 noiembrie 1954 - 15 iunie 1956, aceasta nu a fost recunoscută ca făcând obiectul legii, întrucât în această perioadă, reclamantul a îndeplinit serviciul militar obligatoriu pentru toți bărbații, ca militar în termen - pușcaș, la U.M.

0633, unitate care, potrivit adresei nr. 10679/2004, a U.M. 02405 Pitești, nu figurează în tabelul cu evidența detașamentelor și unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. De altfel, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul nici nu a solicitat pârâtei să-i recunoască aceste drepturi pe perioada 1954 - 15 iunie 1956, așa încât nu le poate solicita nici instanței. Referitor la drepturile reclamantului legate de pensie pentru limita de vârstă, s-a reținut pe bună dreptate că nu face obiectul litigiului de față, ci, așa cum rezultă din copia acțiunii trimisă de tribunal, al dosarului nr. 1778/2004, aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare. Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de I.V.

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.V. împotriva sentinței civile nr. 487/CA - PI din 6 decembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.