Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5524/2004

HOTĂRÂRE
30.06.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5524/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat anularea hotărârii nr. 4365 din 26 mai 2003 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, pe perioada 29 iulie 1958 – 14 noiembrie 1960. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 320/CA/PI din 15 septembrie 2003, a admis acțiunea. Considerând hotărârea nelegală, pârâta a declarat recurs, în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu a efectuat stagiul militar la diferite detașamente de muncă, fără întrerupere, în perioada 29 iulie 1958 – 14 noiembrie 1960. Recursul este nefondat.

Prin Legea nr. 309/2002, s-au recunoscut și acordat unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961. Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. Livretul militar, dovedește că în perioada 29 iulie 1958 – 14 noiembrie 1960, B.M.

a efectuat stagiul militar în detașamente ale serviciului muncii, fiind „mână de lucru”. În condițiile date, reclamantul se încadrează în Legea nr. 309/2002 și trebuie să beneficieze de drepturile acordate de acest act normativ. Recursul fiind nefondat, va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 320/CA/2003 – PI din 15 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5397/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 martie 2005, reclamantul B.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii n
ÎCCJ 2004-10-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7508/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul K.F. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii nr. 3654 din 25 august 2003 și recu
ÎCCJ 2004-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3572/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: K.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1808 din 19 decembrie 2002 și obligarea pârâtei la emiterea
ÎCCJ 2004-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1823 din 19 decembrie 2002 și obligarea pârâtei, la emiterea
ÎCCJ 2004-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: K.H., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 1833/2002 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă