ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3916/2003

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data

de 3 martie 2003 reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul C.M. pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 50.000.000

lei, actualizată în funcție de rata inflației, reprezentând cota de ½

din contribuția la dobândirea următoarelor bunuri:

-

Autoturism Dacia 1310, an de fabricație 1985, în valoare de 700 U.S.D.;

-

Garsoniera nr. 38 situată în Reșița, în valoare de 2000 U.S.D.;

-

Cheltuieli de întreținere ale casei, cu grădină, situată în  județul Botoșani,

în valoare de 25.000.000 lei.

În

motivarea acțiunii reclamanta a învederat că pârâtul C.M. are calitatea de unic

succesor (fiu) al defunctului C.C., decedat la 30 noiembrie 2002, cu ultimul

domiciliu în comuna Trușești, județul Botoșani. Reclamanta a conviețuit cu

defunctul timp de 30 de ani, începând cu anul 1972, perioadă de timp în care

relațiile dintre cei doi au fost ca cele dintre soț și soție, reclamanta

îngrijindu-l pe defunct până la data decesului, suportând și cheltuielile de

înmormântare în valoare de 25.000.000 lei.

Întrucât

au conviețuit o perioadă  îndelungată de timp, reclamanta pretinde că a

dobândit împreună cu defunctul, prin contribuție egală, bunurile menționate în

petitul acțiunii, bunuri care au intrat în proprietatea și posesia pârâtului ca

unic succesor al defunctului său tată.

Învestită

cu soluționarea acțiunii, Judecătoria Reșița, prin  sentința nr. 1116 din 8

aprilie 2003, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Botoșani, cu motivarea că potrivit art. 14 pct. 3 C. proc. civ.,

cererile creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sunt de

competența celui din  urmă domiciliu al mortului.

La

rândul său, Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 3861 din 28 iulie

2003,  și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Reșița

și, constatând conflict negativ  de competență, a înaintat dosarul la Curtea

Supremă de Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru

a hotărî astfel Judecătoria Botoșani a motivat că „această competență specială

prev. de art. 14 C. proc. civ. încetează însă, potrivit interpretării dată

acestui text în doctrină, odată cu finalizarea procedurii succesorale, adică

după soluționarea definitivă a procesului de partaj, astfel încât moștenitorii

vor fi urmăriți de creditori – în proporție cu părțile lor  ereditare – la

instanța domiciliului lor...”. În cauză procedura succesorală a fost finalizată

prin emiterea certificatului de moștenitor nr. 44/7 mai 2003 de către Biroul

Notarului Public R.E. din Botoșani prin care s-a constatat că din masa

succesorală fac parte și bunurile asupra cărora reclamanta pretinde un drept de

creanță, unicul moștenitor al acestor bunuri fiind pârâtul. În fine,

Judecătoria Botoșani a adus și argumente legate de buna administrare a

justiției în cazul dedus judecății având în vedere că majoritatea bunurilor se

găsesc în orașul Reșița.

În

soluționarea conflictului negativ de competență, potrivit art. 22 pct. 3 C.

proc. civ., constată următoarele:

Din

cuprinsul art. 19 C. proc. civ. potrivit căruia „părțile pot conveni, prin

înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare

la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii,

au competența teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, art.14, art.

15 și art. 16”, rezultă că în pricinile  privitoare la persoane, precum și în

cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ., competența aparține unei

anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță,

cu alte cuvinte, în aceste cazuri, competența teritorială are un caracter

absolut.

Potrivit

art. 14 pct. 3 C. proc. civ., în materie de moștenire, sunt de competența

instanței celui din urmă domiciliu al defunctului și cererile legatarilor sau

ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau

împotriva executorului testamentar.

Este

adevărat că dispozițiile art. 14 C. proc. civ. au ridicat unele probleme de

interpretare atât în doctrină, cât și în jurisprudență. Astfel, observăm că

legea se referă la cererile „creditorilor defunctului” împotriva unuia dintre

moștenitori sau împotrivaa executorului testamentar. O interpretare strict

literară ar conduce la concluzia că este vorba doar de posibilitatea

valorificării acestor pretenții pe care terții le-au avut față de defunct, nu

și față de moștenire. Cu toate acestea, în mod firesc, a prevalat

interpretarea, bazată pe identitate de rațiune, potrivit căreia textul are în

vedere și pretențiile pe care terții le invocă față de moștenire, cum ar fi

cele ocazionate de înmormântarea defunctului sau de conservarea bunurilor

succesorale (în speță, pretențiile reclamantei, fosta concubină a defunctului,

legate de  cheltuielile de întreținere ale imobilului din județul Botoșani).

S-a

afirmat în doctrină că, după lichidarea moștenirii, adică după desăvârșirea

împărțelii între moștenitori, nu mai subzistă motivele care să justifice o

competență teritorială exclusivă, astfel că orice pretenții ulterioare

desăvârșirii împărțelii trebuie să fie valorificate pe calea unei acțiuni

civile de competența instanței de drept comun.

O atare

interpretare nu este de primit deoarece, în speță, nu a avut loc o „desăvârșire

a împărțelii între moștenitori” și nici un proces de partaj (cum, din eroare,

reține Judecătoria Botoșani) întrucât pârâtului, care a cules întreaga

succesiune, nu i-a contestat nimeni calitatea de unic moștenitor al defunctului

său tată. Pe de altă parte, legea nu cuprinde nici o limitare în timp cu

privire la incidența normei de competență înscrisă în art. 14 C. proc. civ.,

respectiv dacă aceasta durează numai până la lichidarea succesiunii sau poate

viza și acțiunile promovate ulterior.

Soluția

ca prezenta acțiune să fie de competența instanței celui din urmă domiciliu al

mortului, adică a Judecătoriei Botoșani, se justifică prin aceea că pretențiile

pe care ea le cuprinde sunt strâns legate de moștenire și, totodată, repune

practic în discuție raporturile dintre erede și pretinsul creditor al

moștenirii cu privire la întinderea masei susccesorale și la contribuția

defunctului la dobândirea lăsământului succesoral. Și aceasta, chiar dacă

reclamanta nu a promovat o acțiune de ieșire din indiviziune în sensul că nu

pretinde  o câtime din activ, ci doar o compensație (o despăgubire)

proporțională cu cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor pe perioada

concubinajului cu defunctul.

Față de

cele ce preced, urmează a se stabili competența de soluționare a litigiului

dintre reclamanta B.E. și pârâtul C.M. în favoarea Judecătoriei Botoșani,

căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește

competența de soluționare a litigiului dintre reclamanta B.E. și pârâtul C.M.

în favoarea Judecătoriei Botoșani, căreia i se trimite dosarul.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.