ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3826/2003

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Acțiunea

La 28 aprilie 1998 reclamanta I.D.C.,

fiică a defunctului I.M., decedat la 24 ianuarie 1998, a cerut, în

contradictoriu cu I.G., soție supraviețuitoare partajul succesoral, în limitele

următoarelor cote:

-  3/4 reclamant și 1/4 pârâta la masa bunurilor

dinaintea căsătoriei și

-  3/8 reclamanta și 5/8 pârâta pentru bunurile

achiziționate în

perioada decembrie 1994 – 24 ianuarie 1998, principalul bun

imobil – apartamentul – fiind bun propriu al defunctului.

Pârâta – prin întâmpinare – cerere

reconvențională confirma susținerile din acțiune și completează masa de partaj,

cu unele bunuri mobile, iar la 26 aprilie 1999 depune o completare la cererea

reconvențională pentru manopera la îmbunătățirile făcute apartamentului,

contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și alte asemenea.

Hotărârile instanțelor

Prin sentința civilă nr. 12921/6

decembrie 1994 a Judecătoriei Ploiești s-au format două loturi, iar reclamanta

a primit apartamentul cu îmbunătățirile aduse în valoare totală de 231.471.989

lei, fiind obligată la o sultă în valoare de 39.379.393 lei.

Tribunalul Prahova, prin decizia

civilă nr. 643 din 9 aprilie 2001, a schimbat în parte sentința, formând

loturile și atribuindu-le conform încheierii de admitere în principiu din 26

iunie 2000; apartamentul în valoare de 203.019.572 lei cu îmbunătățiri de 28.452.417

lei a fost atribuit reclamantei C.I. și a fost obligată la o sultă de

45.968.034 lei către pârâta G. I.; autoturismul în valoare de 34.240.000 lei,

bunuri imobile și suma de 22.700.000 lei, în total 107.051.100 lei, s-au

atribuit pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 2530 din 27

septembrie 2001 a admis recursul pârâtei, a modificat decizia tribunalului și

i-a atribuit apartamentul, iar reclamantei autoturismul, respingând recursurile

acesteia și a lui I.I.

Prin decizia nr. 1657 din 3 iulie

2002 aceeași curte de apel a respins contestația în anulare formulată de

reclamantă.

Raporturile dintre părți

Pârâta I.G. și defunctul I.M. s-au

aflat în concubinaj, în perioada februarie 1992 – 24 decembrie 1994,

gospodărind împreună în apartamentul în litigiu, achiziționat de defunct în

1985, cu plata în rate.

La 24 decembrie 1994 aceștia s-au

căsătorit, iar la 24 ianuarie 1998 M. I. a decedat.

Reclamanta este fiica defunctului,

locuind împreună cu mama ei într-un apartament al cărui beneficiu al

contractului de închiriere i-a fost atribuit acesteia prin hotărârea de divorț

față de Marin Iarcă.

Apartamentul în litigiu a fost bun

propriu al defunctului, iar ratele achitate în perioada concubinajului

constituie, așa cum au decis instanțele,  potrivit principiului coachiziției,

bun indiviz, în cote egale, ca și manoperă și celelalte cheltuieli de

îmbunătățire a apartamentului.

Cotele sunt cele stabilite, de

asemenea, corect de instanțe, adică 3/4 reclamanta ca fiică și 1/4  pârâta, ca

soție supraviețuitoare.

Recursul în anulare

Se susține, pe temeiul din art. 330

pct. 2 și art. 673

9

C. proc. civ. și art. 741 C. civ., că, în

recurs, curtea de apel a săvârșit o încălcare esențială a legii ceea ce a

determinat pronunțarea unei hotărâri greșite pe fondul cauzei, cu privire la

atribuirea apartamentului.

Invocându-se criteriile din art. 679

3

C. proc. civ. și preponderența criteriului cotei, substanțial majoritare, a

reclamantei, de 3/4 în masa de partaj, se solicită anularea deciziei atacate și

menținerea celei din apel.

În drept

Sediul materiei incidente cauzei

Conform art. 673

9

C.

proc. civ.: „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după

caz, și de acordul părților, mărimea cotei ce se cuvine fiecăreia, natura

bunurilor…..”.

Potrivit art. 741 alin. (1) C. civ.

„la formarea loturilor și compunerea părților, trebuie să se dea la fiecare

parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi

sau creanțe de aceeași natură și valoare”.

Principiul care domină partajul

judiciar este asigurarea egalității copărtașilor, proporțional cu cotele ce li

se cuvin prin împărțeala în natură, fără fărâmițarea imobilelor.

După cum rezultă din textul art. 673

9

C. proc. civ. criteriile legale pe care trebuie să le aplice instanța, deși nu

sunt limitative, au o ordine de importanță, primul fiind criteriul cotei

majoritare. Acesta, singur, nu poate să justifice atribuirea unui bun

important, cum ar fi un bun imobil sau alte bunuri de valoare însemnată.

Totuși, atunci când un bun imobil este singurul bun important din masă, a cărui

valoare de împărțeală este de peste 70% din valoarea masei de partaj, ignorarea

sau „neutralizarea” criteriului cotei majoritare de 3/4  nu reflectă limitele

și scopul acestei reglementări imperative.

În speță, reclamanta are o cotă

majoritară substanțială de 3/4, iar pârâta de 1/4, ambele instanțe – de fond și

de apel – atribuindu-i singurul bun imobil important – apartamentul în litigiu.

Considerentul generic din decizia

curții de apel privind nevoia locativă a pârâtei și creanțele acesteia asupra

masei succesorale nu pot acoperi exigențele din art. 673

9

C. proc.

civ. și art. 741 C. civ., ci, dimpotrivă au dezechilibrat raporturile

copărtașilor.

Apartamentul, cu îmbunătățiri, are o

valoare de partaj de 231.479.989 lei, iar valoarea totală a masei bunurilor

supuse  împărțelii este de 338.500.000 lei, reprezentând peste 70% din aceasta.

Reclamanta are o cotă de 3/4, ca

moștenitor rezervatar și locuiește cu mama ei într-un apartament atribuit

acesteia după divorțul de defunct.

Așadar, soluția conformă cu

criteriile echitabile din art. 673

9

C. proc. civ., este cea descrisă

de instanța de apel, iar greșeala din recurs constituie o încălcare esențială a

legii, conform art. 330 C. proc. civ., impunând casarea deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2530

din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o

casează.

Respinge recursurile declarate de

pârâții I.A.G. și I.I. și de reclamanta I.D.C. împotriva deciziei civile nr.

643 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  6 octombrie 2003.