ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1396/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Consiliul Local Hunedoara, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Hunedoara, a solicitat anularea deciziei nr. 1854 din 20

noiembrie 2001, emisă de primul pârât și a procesului-verbal nr. 20196 din 6

septembrie 2001, încheiat de cea de a doua pârâtă și exonerarea de plata către

bugetul de stat, a 1.227.440.717 lei, T.V.A. și majorări de întârziere

aferente, în sumă de 1.615.747.585 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin procesul-verbal de control s-a stabilit în mod greșit că ar fi

operațiuni impozabile care intră în sfera de aplicare a T.V.A., veniturile

provenind din închirierea și concesionarea de imobile, vânzări de spații

comerciale și alte bunuri mobile, perioada controlată fiind 1 octombrie 1996 –

31 iulie 2001.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 16 din 13

februarie 2002, a admis acțiunea și a anulat actele contestate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că Primăria și Consiliul Local Hunedoara nu au statut de instituție

publică și nici de comerciant, acestea sunt autorități ale administrației

publice, prin care se realizează autonomia locală, conform prevederilor Legilor

nr. 69/1991 și nr. 215/2001.

Totodată, consiliile locale sau

județene dețin calitatea de administrator al domeniului public ori privat aflat

în proprietatea comunei, orașului sau județului și în exercitarea atribuțiilor

de administrator, hotărăsc darea în administrare, concesionare sau închirierea

bunurilor proprietate publică sau privată a comunei, orașului sau județului,

precum și a serviciilor publice de interes local sau județean.

Nici consiliile locale și nici

primarul nu dobândesc calitatea de comerciant prin hotărârile luate sau prin

punerea în executare a hotărârilor de închiriere și concesiune a bunurilor și

în mod firesc, aceste activități ale consiliilor locale, privind închirierea și

concesionarea bunurilor imobile aducătoare de venituri la bugetul local, nu pot

fi incluse în categoria celor vizate în O.G. nr. 3/1992 sau în O.U.G. nr.

17/2000.

De asemenea, fiind proprietatea

comunei, orașului, județului sau a statului român, bunurile supuse închirierii

și concesionării, nu produc venituri, în baza cărora proprietarii arătați

(comună, oraș, județ sau statul român) să dobândească calitatea de comercianți

și astfel să fie obligați la plata impozitului și implicit, a T.V.A. - ului

aferent veniturilor.

Închirierea sau concesionarea

bunurilor imobile, proprietatea comunei, orașului sau județului, acte efectuate

de consiliile locale, nu au natură comercială și nici de prestare de servicii

impozabile și ca urmare, nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, Administrația Finanțelor Publice Hunedoara, în numele Direcției

Generale a Finanțelor Publice Hunedoara și Ministerului Finanțelor Publice, a

declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond,

respingerea acțiunii, actele încheiate fiind legale și temeinice.

Se arată că în perioada 1 octombrie

1996 – 31 iulie 2001, Consiliul Local Hunedoara a obținut venituri din

închirieri de spații comerciale, vânzare de spațiu comercial și vânzare masă

lemnoasă, operațiuni impozabile din punct de vedere al T.V.A., conform art. 3

alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000.

S-a precizat că T.V.A. este

stabilită de operațiunile impozabile și pe rezultatul acestora, și nu pe

subiectul impozabil.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 3/1992

și O.U.G. nr. 17/2000, T.V.A., se stabilește, între altele, asupra operațiunilor

privind prestările de servicii.

Prin H.G. nr. 401/2000, pentru

aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., la art. 2

pct. 1.3, se prevede că prin prestare de servicii, în sensul T.V.A., se

înțelege orice activitate desfășurată de un contribuabil, care nu constituie

livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra

bunurilor mobile. La astfel de activități sunt prevăzute, și închirierile de

bunuri și concesiunile - lit. d) și i).

Este adevărat că în art. 3 lit. d)

din O.G. nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000, se prevede că nu intră în sfera de

aplicare a T.V.A., operațiunile privind livrările de bunuri și prestările de

servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuată de

instituțiile publice, pentru activitățile lor administrative, sociale,

educație, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și

sportive.

În alin. (2) al art. 3 se

menționează, însă, în mod expres că persoanele juridice de mai sus, sunt supuse

T.V.A., dacă realizează direct sau prin unitățile subordonate, alte operațiuni

impozabile, decât cele menționate la alineatul precedent.

La pct. 2.3 din H.G. nr. 401/2001,

„Contribuabilii prevăzuți la art. 3 lit. a) – d) - d-instituțiile publice -

intră în sfera de aplicare a T.V.A., dacă realizează direct sau indirect, prin

unități subordonate, operațiuni impozabile cum sunt prestărle de servicii”.

Pentru operațiunile impozabile, de

natura celor menționate mai sus, se înregistrează ca plătitoare de T.V.A.,

numai partea din structura instituției, prin care se realizează operațiunile

respective și pentru care este obligatorie organizarea distinctă a evidenței

gestiunii și contabilității, care să permită determinarea T.V.A., deductibile

și colectate.

Din dispozițiile legale, operațiunea

este cea de esență T.V.A., și nu calitatea contribuabilului.

Pentru a fi plătitor de T.V.A.,

legea nu pretinde dobândirea calității de comerciant.

În O.U.G. nr.17/2000 și în Normele

de aplicare a ei, se arată expres că în sfera T.V.A. se cuprind operațiunile cu

plată, precum și cele asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă

de către contribuabili. Primăriile și Consiliile locale fac parte, potrivit

Titlului III - cap. V din Constituția României, din autoritățile publice locale,

fiind, indubitabil, instituții publice în accepțiunea legii.

În plus, închirierea și

concesionarea domeniului public nu intră în categoria activităților

administrative ale primăriilor și consiliilor locale, activitate care, în

adevăr, potrivit art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 17/2000, nu se cuprind în sfera

de aplicare a T.V.A.

Art. 38 lit. f) din Legea nr.

215/2001, a administrației publice locale, prevede expres atribuția de

administrare a domeniului public sau privat, la comune sau orașe, iar la lit.

g) și h), darea în administrarea, concesionarea și închirierea bunurilor

proprietate publică, a comunei sau orașului, după caz, precum și a serviciilor

publice de interes local în condițiile legii – lit. g) și respectiv, vânzarea,

concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau

orașului, după caz, în condițiile legii – lit. h).

Cum legiuitorul a prevăzut în mod

distinct activitatea de administrare, de activitățile de închiriere și

concesionare, este în afară de orice dubiu că acestea din urmă nu sunt cuprinse

în activitatea specifică de administrare.

Ca argument în acest sens, este și

faptul că închirierea și concesionarea de bunuri aparținând domeniului public

și privat, nu se regăsesc în activitatea de administrație publică menționate în

sencțiunea N – administrația publică din clasificarea activităților în economia

națională – C.A.E.N. – aprobată prin H.G. nr. 656/1997.

Faptul că veniturile obținute din

închirieri și concesionări sunt venituri proprii ale bugetelor unităților

administrativ-teritoriale, nu exclude obligația de plată a T.V.A.

Concesionarea și închirierea

bunurilor, proprietatea comunei, orașului sau județului, este prevăzută de H.G.

nr. 512/1998, la categoria prestare servicii, deoarece are natura unei prestări

în cadrul căreia, beneficiarul achită periodic o sumă de bani, ca preț al

concesionării sau închirierii.

Este vorba de o activitate cu

caracter economic care, indiscutabil, aduce venituri importante la bugetul

local, la fel altor agenți economici care percep T.V.A. pentru astfel de

activități.

În consecință, actul de control a

fost legal întocmit, astfel că se va admite recursul, în baza art. 312 pct. 3

C. proc. civ., se va casa sentința și în fond, se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Administrația Finanțelor Publice a municipiului Hunedoara, în numele Direcției

Generale a Finanțelor Publice Hunedoara și Ministerului Finanțelor Publice,

împotriva sentinței civile nr. 16 din 13 februarie 2002, a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 aprilie 2003.