ÎCCJ, decizie (scj.ro #85319)

Consiliu local. Activitate de concesionare și închiriere de bunuri distinctă de administrarea domeniului public și privat. Obligația de plată a T.V.A. H.G. nr. 512/1998 H.G. nr. 401/2001 Legea nr. 215/2001 Deși Consiliul local nu are calitatea de comerciant, activitatea de concesionare și închiriere de bunuri reprezintă, însă, o operațiune de comerț în sensul prevederilor art.9 din C. com., astfel că urmează să fie supusă regimului oricăror acte de comerț, adică legii jurisdicției comerciale. De altfel, prevederile H.G. nr.512/1998 pct.1.3 și H.G. nr.401/2001 precizează pe lângă faptul că activitatea de concesionare și închiriere reprezintă prestări de serviciu, contribuabilii care realizează venituri de peste 50 milioane lei anual din astfel de activitate, au obligația de a solicita luarea în evidență ca plătitori de taxă pe valoare adăugată.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr. 514 din 7 februarie 2003) Reclamantul Consiliul local al municipiului Orăștie a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, anularea Deciziei nr.97/2002 și a procesului-verbal nr.14/2001 și exonerarea de plata sumelor stabilite. În motivarea acțiunii, s-a precizat de către reclamant că activitatea consiliilor locale nu poate fi asimilată cu acte și fapte de comerț desfășurată de o manieră independentă și permanentă pentru obținerea de profit în înțelesul art.2 din O.G. nr.13/1992 și O.G. nr.17/2000 astfel că potrivit art.39 alin.3 și ale Anexei 1 cap.II din Legea nr.72/1996 sumele încasate din concesiuni și închirieri a unor bunuri ale Statului constituie venituri ale bugetelor locale.

S-a mai arătat că necuprinderea activității în sfera TVA rezultă expres și din art.2.1 și H.G. nr.512/1998 și art.2.1 din H.G. nr.401/2000, precum și din art.21 și 38 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală. Curtea de Apel Alba-Iulia a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul local al municipiului Orăștie, a anulat decizia nr.97/2002 emisă de Ministerul Finanțelor precum și procesul-verbal din 14 septembrie 2001 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și a exonerat reclamantul de plata sumelor stabilite. Instanța a reținut că măsura dispusă de organele de control financiar de virare la bugetul statului a sumei de 741.210.085 lei reprezentând contravaloarea TVA și a sumei de 679.577.029 lei reprezentând majorări de întârziere este nelegală.

În acest sens, instanța a mai reținut că reclamantul nu are statut de comerciant, fiind o autoritate a administrației publice locale, prin care se realizează autonomia locală, conform Legii nr.69/1991 și nr.215/2001, iar hotărârile referitoare la închirierea și concesionarea bunurilor aducătoare de venituri la bugetul local nu reprezintă activități care pot fi incluse în categoria celor vizate de O.G. nr.3/1992 sau O.U.G. nr.17/2000. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secția contencios administrativ a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor invocând nelegalitatea acesteia. În motivarea recursului, s-a susținut că intimata, în cadrul competenței ce îi revine cu privire la concesionarea și închirierea terenurilor proprietatea orașului, desfășoară o activitate cu caracter economic care aduce venit, similară altor agenți economici care percep și plătesc TVA.

Recursul este fondat. Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secția contencios administrativ este nelegală și netemeinică. Rezultă într-adevăr, că în cadrul competențelor ce le revin, Consiliul local are ca atribuții și concesionarea, vânzarea, închirierea de bunuri, distinct de administrarea domeniului public și privat al comunei sau orașului. Această activitate este încadrată în H.G. nr.512/1998 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr.3/1992 la categoria prestare de serviciu, fiind o activitate cu caracter economic care aduce venituri, similară altor agenți economici care percep și plătesc TVA. Deși intimatul nu are calitatea de comerciant, activitatea desfășurată reprezintă însă o operațiune de comerț în sensul prevederilor art.9 din C. com., astfel că urmează să fie supusă regimului oricăror acte de comerț, adică legii jurisdicției comerciale.

De altfel, prevederile H.G. nr.512/1998 pct.1.3 și H.G. nr.401/2001 precizează pe lângă faptul că activitatea de concesionare și închiriere reprezintă prestări de serviciu, contribuabilii care realizează venituri de peste 50 milioane lei anual din astfel de activitate, au obligația de a solicita luarea în evidență ca plătitori de taxă pe valoare adăugată. În acest context, Curtea apreciază că măsura dispusă de organul de control financiar si anume, obligarea intimatului la virarea la bugetul statului a contravalorii TVA, precum și a majorărilor este legală, motiv pentru care hotărârea a fost casată, iar în fond, acțiunea a fost respinsă. Față de cele expuse, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a fost admis.