ÎCCJ, decizie (scj.ro #85319)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85319) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Consiliu local. Activitate de concesionare
și închiriere de bunuri distinctă de administrarea domeniului public și privat.
Obligația de plată a T.V.A.
H.G.
nr. 512/1998
H.G.
nr. 401/2001
Legea
nr. 215/2001
Deși Consiliul local nu are calitatea de comerciant, activitatea de
concesionare și închiriere de bunuri reprezintă, însă, o operațiune de comerț
în sensul prevederilor art.9 din C. com., astfel că urmează să fie supusă
regimului oricăror acte de comerț, adică legii jurisdicției comerciale.
De altfel, prevederile H.G. nr.512/1998 pct.1.3 și H.G. nr.401/2001 precizează
pe lângă faptul că activitatea de concesionare și închiriere reprezintă
prestări de serviciu, contribuabilii care realizează venituri de peste 50
milioane lei anual din astfel de activitate, au obligația de a solicita luarea
în evidență ca plătitori de taxă pe valoare adăugată.
(Secția de contencios administrativ, decizia nr. 514 din
7 februarie 2003)
Reclamantul Consiliul local al municipiului Orăștie a solicitat în
contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor
Publice Hunedoara, anularea Deciziei nr.97/2002 și a procesului-verbal
nr.14/2001 și exonerarea de plata sumelor stabilite.
În motivarea acțiunii, s-a precizat de către reclamant că activitatea
consiliilor locale nu poate fi asimilată cu acte și fapte de comerț desfășurată
de o manieră independentă și permanentă pentru obținerea de profit în înțelesul
art.2 din O.G. nr.13/1992 și O.G. nr.17/2000 astfel că potrivit art.39 alin.3
și ale Anexei 1 cap.II din Legea nr.72/1996 sumele încasate din
concesiuni și închirieri a unor bunuri ale Statului constituie venituri
ale bugetelor locale.
S-a mai arătat că necuprinderea activității în sfera TVA rezultă expres și din
art.2.1 și H.G. nr.512/1998 și art.2.1 din H.G. nr.401/2000, precum și din
art.21 și 38 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală.
Curtea de Apel Alba-Iulia a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul
local al municipiului Orăștie, a anulat decizia nr.97/2002 emisă de
Ministerul Finanțelor precum și procesul-verbal din 14 septembrie 2001 încheiat
de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și a exonerat reclamantul
de plata sumelor stabilite.
Instanța a reținut că măsura dispusă de organele de control financiar de virare
la bugetul statului a sumei de 741.210.085 lei reprezentând contravaloarea TVA
și a sumei de 679.577.029 lei reprezentând majorări de întârziere este
nelegală.
În acest sens, instanța a mai reținut că reclamantul nu are statut de
comerciant, fiind o autoritate a administrației publice locale, prin care se
realizează autonomia locală, conform Legii nr.69/1991 și nr.215/2001, iar
hotărârile referitoare la închirierea și concesionarea bunurilor aducătoare de
venituri la bugetul local nu reprezintă activități care pot fi incluse în
categoria celor vizate de O.G. nr.3/1992 sau O.U.G. nr.17/2000.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secția contencios
administrativ a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
Hunedoara în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor invocând
nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului, s-a susținut că intimata, în cadrul competenței ce îi
revine cu privire la concesionarea și închirierea terenurilor proprietatea
orașului, desfășoară o activitate cu caracter economic care aduce venit,
similară altor agenți economici care percep și plătesc TVA.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea
pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, Secția contencios administrativ este
nelegală și netemeinică.
Rezultă într-adevăr, că în cadrul competențelor ce le revin, Consiliul local
are ca atribuții și concesionarea, vânzarea, închirierea de bunuri, distinct de
administrarea domeniului public și privat al comunei sau orașului.
Această activitate este încadrată în H.G. nr.512/1998 pentru aprobarea Normelor
de aplicare a O.G. nr.3/1992 la categoria prestare de serviciu, fiind o
activitate cu caracter economic care aduce venituri, similară altor agenți
economici care percep și plătesc TVA.
Deși intimatul nu are calitatea de comerciant, activitatea desfășurată
reprezintă însă o operațiune de comerț în sensul prevederilor art.9 din C.
com., astfel că urmează să fie supusă regimului oricăror acte de comerț, adică
legii jurisdicției comerciale.
De altfel, prevederile H.G. nr.512/1998 pct.1.3 și H.G. nr.401/2001 precizează
pe lângă faptul că activitatea de concesionare și închiriere reprezintă
prestări de serviciu, contribuabilii care realizează venituri de peste 50
milioane lei anual din astfel de activitate, au obligația de a solicita luarea
în evidență ca plătitori de taxă pe valoare adăugată.
În acest context, Curtea apreciază că măsura dispusă de organul de
control financiar si anume, obligarea intimatului la virarea la bugetul
statului a contravalorii TVA, precum și a majorărilor este legală, motiv pentru
care hotărârea a fost casată, iar în fond, acțiunea a fost respinsă.
Față de cele expuse, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor
Publice Hunedoara a fost admis.