ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul orașul Curtici, prin

primarul acestuia, a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice

a județului Arad și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu pârâții, să dispună anularea ca nelegale a procesului verbal

din 26 noiembrie 2001 emis de prima pârâtă și a deciziei nr. 171 din 18

februarie 2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la obligarea

reclamantului de a plăti suma de 2.847.869.091 lei cu titlu de T.V.A. și

majorări aferente, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin procesul-verbal a cărei anulare o solicită, pârâții i-au

verificat modul de colectare și virare la bugetul de stat a T.V.A. pentru

bunurile aflate în domeniul public sau privat al statului, impunându-l la

debitul din acțiune, ori pârâții nu aveau această competență, acest drept

aparținând numai Curții de Conturi, instituție care l-a verificat pe reclamant

sub aspectul T.V.A. - ului, dar nu a constatat nereguli.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 37 din 22

octombrie 2002, a admis acțiunea orașului Curtici, astfel cum a fost precizată,

dispunând anularea ca nelegale a procesului verbal din 26 noiembrie 2001 și a

deciziei nr. 171/2002 cu privire la obligarea reclamantului de a plăti suma de

2.847.869.091 lei cu titlu de T.V.A. și majorări aferente. Totodată a obligat

pârâții la cheltuieli de judecată în sumă de 11.000.000 lei către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că activitatea reclamantului nu este una cu caracter

economic, producătoare de profit economic, de valoare adăugată, lipsind baza

justificată a calculului T.V.A., valoarea încasată sub forma taxelor din

litigii nereprezentând un cost economic, ci o taxă de impozitare a utilizărilor

bunurilor publice pentru care nu se percepe T.V.A.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții au susținut în esență că

instanța nu a ținut cont de prevederile H.G. nr. 1178/1996 pct. 3.4. care

precizează care sunt excepțiile de la prevederile pct. 3.1 din același act

normativ.

A mai susținut că instanța a

încălcat prevederile pct. 3.4. alin. (2) din H.G. nr. 1178/1996, pct. 2.3.

alin. (2) din H.G. nr. 512/1998 și pct. 2.3 alin. (2) din H.G. nr. 401/2000,

prin care se stipulează obligativitatea intimatului de înregistrare ca

plătitoare de T.V.A. a părții din structura instituției care realizează

operațiunile care nu sunt scutite de T.VA., conform pct. 3.4 alin. (1) din H.G.

nr. 1178/1996, pct. 2.3 alin. (1) din H.G. nr. 512/1998 și pct. 2.3 alin. (1)

din H.G. nr. 401/2000.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin H.G. nr. 401/2000 pentru

aprobarea Normelor de aplicare a OU.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., la art. 2

pct. 1.3 se prevede că prin prestări de servicii, în sensul T.V.A. se înțelege

orice activitate desfășurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de

bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile.

La astfel de activități sunt enumerate în continuare, cu titlu exemplificativ

și închirierile de bunuri și concesiunile - lit. d) și i).

Este adevărat că în art. 3 lit. d)

din O.U.G. nr. 17/2000 se prevede că nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.

operațiunile de livrări de bunuri și prestările de servicii rezultate din

activitatea specifică autorizată, efectuată de instituțiile publice pentru

activitățile lor administrative, sociale, educație, de apărare, ordine publică

și siguranța statului, culturale și sportive.

În alin. (2) al art. 3 se

menționează, însă, în mod expres că persoanele juridice de mai sus, sunt supuse

T.V.A., dacă realizează direct sau prin unități subordonate alte operațiuni

impozabile decât cele menționate la alineatul precedent.

Pentru a se înlătura orice dubiu cu

privire la sfera de aplicare a T.V.A., H.G. nr. 401/2001, la pct. 2.3 prevede

„Contribuabilii prevăzuți la art. 3 lit. a) - d) intră în sfera de aplicare a

T.V.A. dacă realizează direct sau indirect prin unități subordonate operațiuni

impozabile cum sunt….e) prestări de servicii”.

Din textul actelor normative menționate,

rezultă că operațiunea este cea de esență în dobândirea calității de plătitor

T.V.A. și nu calitatea contribuabilului (primar sau consiliu local).

Închirierea și concesionarea

domeniului public nu intră în categoria activităților administrative ale primarului

și a consiliilor locale, activități care, într-adevăr, potrivit art. 3 lit. d)

din O.U.G. nr. 17/2000 nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A. Însă, în

competența Consiliilor județene intră și concesionarea, vânzarea și închirierea

bunurilor.

Din coroborarea prevederilor O.U.G.

nr. 17/2000 rezultă că la art. 3 alin. (2) lit. d) sunt scutite instituțiile

publice pentru activitățile lor administrative prevăzute la lit. f) și nu cele

prevăzute la lit. h), care sunt distincte.

Concesionarea și închirierea

bunurilor, proprietatea județului este încadrată de H.G. nr. 512/1998 pentru

aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr. 3/1992, la categoria prestări

servicii, pentru că au regimul unei prestări în care partea beneficiară achită

periodic o sumă de bani ca preț al concesionări sau închirierii.

Este o activitate cu caracter

economic care aduce venit, similară altor agenți economici care percep și

plătesc T.V.A. pentru astfel de activități.

Faptul că veniturile obținute din

închirieri și concesionări sunt venituri proprii ale bugetelor unităților

administrativ-teritoriale nu exclude, așa cum greșit a considerat instanța de

fond, obligația de plată a T.V.A. atâta timp cât realizează direct sau prin

unități subordonate operațiuni impozabile,

În concluzie, dacă contribuabilii

prevăzuți la alin. (1) art. 3 din O.G. nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000, care

pentru activitățile specific autorizate, prevăzute de lege nu plătesc T.V.A.,

prin excepție sunt supuși conform alin. 2 al aceluiași articol, la plata T.V.A.,

dacă realizează alte operațiuni impozabile decât cele menționate în primul

alineat.

Față de cele ce preced, recursul

declarat în cauză este fondat, urmând a fi admis, a se casa sentința atacată și

în fond a se respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Arad în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 337 din 22

octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și în fond

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 9 octombrie 2003.