ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe
data de 6 august 2001 la Curtea de Apel Iași, reclamantul B.I. a atacat Ordinul
nr. 322 din 6 iulie 2001, prin care a fost destituit din funcția de director al
Direcției de Tineret și Sport a județului Iași.
Instanța învestită, prin sentința
nr. 33/CA din 5 martie 2002, a respins acțiunea.
În motivarea soluției date, prima
instanță a constatat că în perioada mandatului îndeplinit de către recurent, 1
ianuarie - 1 iunie 2001, activitatea direcției s-a desfășurat sub nivelul
condițiilor asigurate, posibilităților și cerințelor, mai cu seamă în privința
conducerii, organizării și controlului activității aflată sub coordonarea
Direcției de Tineret și Sport. Măsura luată față de reclamant, a stabilit prima
instanță, a fost motivată generic, aspectele de generalitate regăsindu-se în
abaterile repetate, de natură gravă, cuprinse în rapoartele întocmite, care îl
exclud din funcția avută.
Sentința a fost recurată de
reclamant.
Prin motivele de casare formulate în
scris și dezvoltate oral, recurentul a criticat sentința sub următoarele
aspecte:
Instanța nu s-a pronunțat asupra
nici unui mijloc de probă administrat de reclamant, făcându-se referire în
acest sens la deficiențele care s-au reținut în sarcina sa și care au fost
combătute cu probele administrate.
Ordinul atacat este lovit de
nulitate absolută, deoarece nu există nici o dovadă a îndeplinirii condiției
cercetării prealabile impuse de lege, în fapt reclamantul nefiind audiat,
comisia limitându-se la primirea unui memoriu întocmit în prealabil de acesta,
fără a se proceda la o audiere propriu zisă.
Nu se constată săvârșirea unor
abateri repetate ce ar fi putut justifica aplicarea măsurii de destituire.
Individualizarea sancțiunii
disciplinare s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale, măsura respectivă
fiind fundamentată pe alte criterii, decât cele profesionale.
Ordinul de destituire nu a fost
motivat în fapt, situație care atrage nulitatea lui.
Recursul este fondat.
Din examinarea materialului probator
aflat la dosarul cauzei rezultă că activitatea reclamantului s-a desfășurat în
unele privințe cu rezultate pozitive și cu o acoperire relativă a domeniilor de
activitate coordonate. Tot astfel se pot constata, însă, și aspecte negative,
criticabile, care au diminuat calitatea activităților de conducere, organizare
și management financiar.
Pentru a se putea soluționa în mod
corespunzător cauza, era necesar ca în analiza efectuată să se procedeze de
instanță la o evaluare comparativă a valorilor pozitive și negative din
activitatea recurentului, determinându-se, în funcție de natura lor, de
caracterul mai mult sau mai puțin semnificant al faptelor, care latură este
prevalentă în această comensurare, iar în ipoteza în care s-ar fi conchis –
motivat și argumentat – că prevalente sunt deficiențele stabilite, să se
evalueze în raport cu gravitatea acelor deficiențe, inclusiv a consecințelor
cărora le-au dat naștere, care trebuie să fie sancțiunea aplicabilă.
Cu titlu exemplificativ poate fi
relevat faptul reținut ca imputabil de prima instanță, referitor la proasta
colaborare dintre recurent și Clubul sportiv C.S.M. Iași, omițându-se, însă,
aprecierile pozitive atestate prin acte aflate la dosarul cauzei, de către alte
cluburi sau asociații din municipiul Iași ori ignorarea inventarului acțiunilor
întreprinse în cadrul direcției condusă de recurent în perioada ianuarie –
iunie 2001.
Măsura destituirii luată față de un
funcționar public, care se bucură de un regim special de stabilitate și
garanții legale, trebuie aplicată cu mult discernământ, cu atât mai mult în
cazul în care anterior nu s-au mai aplicat sancțiuni pentru abateri
disciplinare, perioada de evaluare desfășurându-se pe un interval de 6 luni,
iar anterior, respectivul funcționar s-a bucurat de note calificative bune și
foarte bune.
În consecință, se impune casarea
sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe de
fond, pentru a proceda la o completare și reevaluare a materialului probator,
potrivit îndrumărilor date prin considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.I.,
împotriva sentinței civile nr. 33/CA din 5 martie 2002 a Curții de Apel Iași.
Casează sentința atacată și trimite
cauza la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 27 mai 2003.