Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2006
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1073/2006

HOTĂRÂRE
29.03.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1073/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1935 din 23 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 16/CA din 29 ianuarie 2004, a Curții de Apel Iași, a modificat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I., a anulat Ordinul nr. 322/2001, emis de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior. Împotriva acestei decizii, B.I. a formulat cerere de revizuire, susținând că instanța a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere prin care a solicitat acordarea tuturor salariilor și a drepturilor bănești, de la data ordinului de destituire și până la data reintegrării sale efective.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3967 din 22 martie 2005 a admis, în temeiul art. 322 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 1935 din 23 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. A schimbat în parte decizia atacată, pentru omisiunea soluționării cererii revizuientului privind acordarea despăgubirilor materiale, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

Totodată, prin aceeași decizie, în vederea soluționării cererii revizuientului, de acordare a despăgubirilor materiale, solicitate prin acțiune și constând în drepturile aferente funcției în care a solicitat să fie reintegrat, inclusiv drepturile salariale corespunzătoare perioadei dintre data destituirii din funcția de director al Direcției pentru Tineret și Sport Iași și data efectivei reintegrări în această funcție, s-a acordat termen la 26 octombrie 2005. În cauză s-a depus la dosar, cu adresa nr. 319 din 8 februarie 2006, a Direcției pentru Sport a județului Iași, calculul drepturilor salariale care i se cuveneau revizuentului-reclamant pentru perioada cuprinsă între momentul destituirii din funcția de director al acestei instituții (6 iulie 2001) și momentul efectivei reintegrări în funcția din care a fost destituit, potrivit dispozițiilor deciziei nr. 1935 din 23 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (12 septembrie 2005), din care rezultă că reclamantul este îndreptățit la o sumă brută totală de 76953 RON, respectiv la o sumă netă totală de 54.777 RON.

În aceste condiții, urmează a fi admisă cererea reclamantului B.I. și a fi obligată intimata A.N.S., la plata în favoarea revizuentului, a sumei nete totale de 54.777 RON, cu titlu de despăgubiri materiale datorate pentru nelegala destituire din funcția publică de director al Direcției de Sport a județului Iași.

D E C I D E Admite cererea formulată de B.I., în contradictoriu cu A.N.S. și obligă intimata la plata în favoarea revizuientului B.I., a sumei de 54.777 RON, cu titlul de despăgubiri materiale. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1935/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.I., în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Sport (fost Ministerul Tineretului și Sportului), a solicitat anularea Ordinului nr. 322 din 6 iulie 2
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85131)
a acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.600 din 8 decembrie 1999, prevederi care erau în vigoare la data emiterii Ordinului nr.322 din 6 iulie 2001 al ministrului tineretului și sportului. Reclamantul B.I., în c
ÎCCJ 2012-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclama
ÎCCJ 2003-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2030/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe data de 6 august 2001 la Curtea de Apel Iași, reclamantul B.I. a atacat Ordinul nr. 322 din 6 iulie 2001, prin care a fos
ÎCCJ 2011-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5143/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, rec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă