ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4776/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea completată ulterior și precizată, reclamanta A. L. a chemat în judecată pe pârâții S.G., S.I., B.S., B.M. și S.C. R. SRL Brașov, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2721 din 18 iulie 1997 încheiat între pârâți pentru imobilul din Brașov, să se dispună evacuarea pârâților S. și B din locuință pe motivul lipsei de titlu și să fie obligați pârâții la plata către reclamantă a fructelor civile de care a fost lipsită începând cu 15 ianuarie 2000 și până la eliberarea apartamentului.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a imobilului în litigiu, iar statul prin fraudarea legii a înstrăinat apartamentul nr.4 familiei S. Pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra apartamentului și înscrierea acestui drept în cartea funciară, precum și cerere de chemare în garanție a Municipiului Brașov și a S.C. R. SRL Brașov, pentru a se apăra împotriva unei eventuale evicțiuni. Sesizată cu soluționarea cauzei, Judecătoria Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 1684 din 6 februarie 2001, prin care a admis acțiunea cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți, a respins cererea de evacuare, precum și petitul privind obligarea pârâților la plata fructelor civile, a respins ca neîntemeiate cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție.

În esență instanța a reținut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale fiind lovit de nulitate absolută, iar în ce privește evacuarea s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 40/1999. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 1517 din 12 septembrie 2001 a admis apelurile pârâților S. și S.C. R. SRL și schimbând în parte sentința a respins cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, a admis în parte cererea reconvențională și a constatat calitatea pârâților S. de proprietari asupra apartamentului în litigiu. A respins apelul reclamantei. Instanța de apel a reținut că actul translativ de proprietate a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale pârâții S. fiind cumpărători de bună credință.

Prin decizia nr. 1673/R din 18 decembrie 2001 Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins recursul pârâților-reclamanți reconvenționali S., a admis recursul pârâților-reclamanți reconvenționali B.S. și M., precum și, în parte, recursul reclamantei A.L. A modificat în tot decizia nr. 1517 din 12 septembrie 2001 în sensul că: A admis în parte apelul pârâților-reclamanți reconvenționali S.G. și I.; a admis apelul pârâților-reclamanți reconvenționali B.S. și M.; a respins apelurile reclamantei A.L. și S.C. R. SRL Brașov. În consecință, a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1684 din 6 februarie 2001 a Judecătoriei Brașov în sensul că: A fost admisă în parte cererea reconvențională a pârâților-reclamanți S.G.

și S.I. și, în totalitate, cererea reconvențională a pârâților-reclamanți B. M. și S., iar reclamanta a fost obligată să încheie cu pârâții contract de închiriere pentru spațiul locativ în litigiu. În temeiul art. 27 din Legea nr. 92/1992 republicată și art. 330 pct. 2 din C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1673 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov pe care a criticat-o pentru că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, aceasta fiind și vădit netemeinică. În recursul în anulare se critică decizia pronunțată de Curtea de Apel, în sensul că actul de vânzare-cumpărare nr. 22721 din 18 iulie 1997 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv ale Legii nr. 112/1995 iar la data când s-a perfectat acest contract, cumpărătorii au fost de bună credință.

Recursul în anulare nu este fondat. Reclamanta a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 22721 din 18 iulie 1997 încheiat între Statul Român prin R.A. R. Brașov în calitate de vânzător și S.G. și S.I. în calitate de cumpărători, pentru apartamentul nr.4. Aceasta și-a dovedit calitatea de proprietar tabular cu privire la apartamentul în litigiu cu extrasul de C.F. nr. 2477/5 ianuarie 2000. Pârâții neavând înscris dreptul lor de proprietate în evidențele reale imobiliare, susținerea lor cu privire la transmiterea prin efectul legii a dreptului de proprietate, nu are suport legal. La data de 17 iulie 1996, reclamanta a formulat cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 de pe lângă Consiliul local Brașov, solicitând în principal restituirea în natură a imobilului în litigiu, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri.

Deși statul și pârâții aveau cunoștință de această cerere, au încălcat prevederile art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995 încheind contractul de vânzare-cumpărare. Sunt de reținut și prevederile O.G.R. nr. 11/29 ianuarie 1997 potrivit cărora atunci când comisiile locale sau județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 au indicii că o locuință face parte din categoria imobilelor menționate la art. 1 alin. (4) din norme, ori din aceea a imobilelor exceptate de la vânzare în conformitate cu art. 10 din lege, ele au obligația să întreprindă toate demersurile necesare pentru clarificarea situației juridice a locuințelor, suspendând procedura de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare. În speță cererea depusă de reclamantă la 17 iulie 1996 pentru restituirea imobilului, constituia un indiciu elocvent atât pentru comisie cât și pentru unitatea specializată conform textului citat și care trebuia să conducă la suspendarea procedurii de vânzare a imobilului.

Încheind contractul de vânzare-cumpărare cu încălcarea legii, R.A. R. și-a asumat riscul unei operațiuni ilegale. De vreme ce, legea prevede suspendarea procedurii de vânzare nu se poate invoca în cauză buna credință a părților contractante, vânzătoarea și cumpărătoarea neputându-se prevala nici de necunoașterea legii. Este cert că, la data încheierii contractului, titlul statului era litigios. Exista deci o piedică la perfectarea acestui contract, iar cumpărătorii aveau obligația de minimă diligență de a se informa dacă titlul vânzătorului este sau nu contestat, dacă titlul statului este sau nu litigios. Prin urmare, actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea vădită a prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar la data perfectării acestuia părțile au fost de rea credință.

Față de cele ce preced, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1673/R din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1673 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.