ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4776/2003

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea completată ulterior și precizată,

reclamanta A. L. a chemat în judecată pe pârâții S.G., S.I., B.S., B.M. și S.C.

R. SRL Brașov, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2721 din 18 iulie 1997 încheiat între

pârâți pentru imobilul din Brașov, să se dispună evacuarea pârâților S. și B

din locuință pe motivul lipsei de titlu și să fie obligați pârâții la plata

către reclamantă a fructelor civile de care a fost lipsită începând cu 15

ianuarie 2000 și până la eliberarea apartamentului.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că

este proprietara tabulară a imobilului în litigiu, iar statul prin fraudarea

legii a înstrăinat apartamentul nr.4 familiei S.

Pârâții au formulat cerere reconvențională

solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra apartamentului și

înscrierea acestui drept în cartea funciară, precum și cerere de chemare în

garanție a Municipiului Brașov și a S.C. R. SRL Brașov, pentru a se apăra împotriva

unei eventuale evicțiuni.

Sesizată cu soluționarea cauzei, Judecătoria

Brașov a pronunțat sentința civilă nr. 1684 din 6 februarie 2001, prin care a

admis acțiunea cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între pârâți, a respins cererea de evacuare, precum

și petitul privind obligarea pârâților la plata fructelor civile, a respins ca

neîntemeiate cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție.

În esență instanța a reținut că actul de vânzare-cumpărare

a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale fiind lovit de nulitate

absolută, iar în ce privește evacuarea s-a apreciat că sunt incidente

dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 40/1999.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin decizia

nr. 1517 din 12 septembrie 2001 a admis apelurile pârâților S. și S.C. R. SRL

și schimbând în parte sentința a respins cererea reclamantei privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, a admis în

parte cererea reconvențională și a constatat calitatea pârâților S. de

proprietari asupra apartamentului în litigiu. A respins apelul reclamantei.

Instanța de apel a reținut că actul translativ

de proprietate a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale pârâții S.

fiind cumpărători de bună credință.

Prin decizia nr. 1673/R din 18 decembrie 2001

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins recursul pârâților-reclamanți

reconvenționali S., a admis recursul pârâților-reclamanți reconvenționali B.S.

și M., precum și, în parte, recursul reclamantei A.L. A modificat în tot

decizia nr. 1517 din 12 septembrie 2001 în sensul că:

A admis în parte apelul pârâților-reclamanți

reconvenționali S.G. și I.; a admis apelul pârâților-reclamanți reconvenționali

B.S. și M.; a respins apelurile reclamantei A.L. și S.C. R. SRL Brașov.

În consecință, a fost schimbată în parte

sentința civilă nr. 1684 din 6 februarie 2001 a Judecătoriei Brașov în sensul

că:

A fost admisă în parte cererea reconvențională a

pârâților-reclamanți S.G. și S.I. și, în totalitate, cererea reconvențională a

pârâților-reclamanți B. M. și S., iar reclamanta a fost obligată să încheie cu

pârâții contract de închiriere pentru spațiul locativ în litigiu.

În temeiul art. 27 din Legea nr. 92/1992

republicată și art. 330 pct. 2 din C. proc. civ. Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva deciziei nr. 1673 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov pe

care a criticat-o pentru că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, aceasta fiind și

vădit netemeinică.

În recursul în anulare se critică decizia

pronunțată de Curtea de Apel, în sensul că actul de vânzare-cumpărare nr. 22721

din 18 iulie 1997 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în

vigoare, respectiv ale Legii nr. 112/1995 iar la data când s-a perfectat acest

contract, cumpărătorii au fost de bună credință.

Recursul în anulare nu este fondat.

Reclamanta a solicitat ca instanța să constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 22721 din 18 iulie

1997 încheiat între Statul Român prin R.A. R. Brașov în calitate de vânzător și

S.G. și S.I. în calitate de cumpărători, pentru apartamentul nr.4.

Aceasta și-a dovedit calitatea de proprietar

tabular cu privire la apartamentul în litigiu cu extrasul de C.F. nr. 2477/5

ianuarie 2000. Pârâții neavând înscris dreptul lor de proprietate în evidențele

reale imobiliare, susținerea lor cu privire la transmiterea prin efectul legii

a dreptului de proprietate, nu are suport legal.

La data de 17 iulie 1996, reclamanta a formulat

cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 de pe lângă

Consiliul local Brașov, solicitând în principal restituirea în natură a

imobilului în litigiu, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri.

Deși statul și pârâții aveau cunoștință de

această cerere, au încălcat prevederile art. 9 și art. 14 din Legea nr.

112/1995 încheind contractul de vânzare-cumpărare.

Sunt de reținut și prevederile O.G.R. nr. 11/29

ianuarie 1997 potrivit cărora atunci când comisiile locale sau județene pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995 au indicii că o locuință face parte din categoria

imobilelor menționate la art. 1 alin. (4) din norme, ori din aceea a imobilelor

exceptate de la vânzare în conformitate cu art. 10 din lege, ele au obligația

să întreprindă toate demersurile necesare pentru clarificarea situației

juridice a locuințelor, suspendând procedura de încheiere a contractelor de

vânzare-cumpărare.

În speță cererea depusă de reclamantă la 17

iulie 1996 pentru restituirea imobilului, constituia un indiciu elocvent atât

pentru comisie cât și pentru unitatea specializată conform textului citat și

care trebuia să conducă la suspendarea procedurii de vânzare a imobilului.

Încheind contractul de vânzare-cumpărare cu încălcarea legii, R.A. R. și-a

asumat riscul unei operațiuni ilegale.

De vreme ce, legea prevede suspendarea

procedurii de vânzare nu se poate invoca în cauză buna credință a părților

contractante, vânzătoarea și cumpărătoarea neputându-se prevala nici de

necunoașterea legii.

Este cert că, la data încheierii contractului,

titlul statului era litigios. Exista deci o piedică la perfectarea acestui

contract, iar cumpărătorii aveau obligația de minimă diligență de a se informa

dacă titlul vânzătorului este sau nu contestat, dacă titlul statului este sau

nu litigios.

Prin urmare, actul de vânzare-cumpărare a fost

încheiat cu încălcarea vădită a prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr.

112/1995, iar la data perfectării acestuia părțile au fost de rea credință.

Față de cele ce preced, recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 1673/R din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel

Brașov urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 1673 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 noiembrie 2003.