ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4778/2003

Ședința publică de la

18 noiembrie 2003

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.L. a chemat în

judecată pe pârâții: R.T. și S.C. R. Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 21908 din 31 martie 1997 încheiat între pârâți cu privire

la imobilul situat în Brașov, și evacuarea pârâtei R.T. din imobilul în litigiu

pentru lipsă de titlu.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că este proprietara tabulară a imobilului în litigiu iar Statul Român în

mod nelegal, prin fraudă la lege, a înstrăinat apartamentul nr. 6 pârâtei R.T.

Prin sentința civilă nr. 1685 din 6

februarie 2001, Judecătoria Brașov a respins acțiunea formulată de reclamantă

privind evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu; a admis cererea cu privire la

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21908/31

martie 1997; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională și cererea de

chemare în garanție pentru evicțiune formulată de pârâta R.T.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență că actul de vânzare-cumpărare nr. 21908/31 martie 1997

a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale fiind lovit de nulitate

absolută. În ce privește cererea de evacuare s-a apreciat că sunt incidente

dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 40/1999.

Tribunalul Brașov, prin decizia

civilă nr. 1518 din 12 septembrie 2001, a admis apelurile formulate de R.T. și

S.C. R. SRL, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că, a respins

cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între părți, a admis în parte cererea

reconvențională a pârâtei R.T. și a constatat calitatea sa de proprietară cu

privire la imobilul în litigiu; a respins apelul reclamantei A.L.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că actul translativ de proprietate a fost încheiat cu

respectarea dispozițiilor legale, pârâta fiind cumpărător de bună-credință al

imobilului în litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1679 din 18

decembrie 2001, Curtea de Apel Brașov a admis în parte recursul formulat de

reclamantă, a modificat decizia tribunalului în sensul că, a respins apelul

pârâtei S.C. R. SRL Brașov; a admis în parte apelul pârâtei R.T. și a schimbat

în parte sentința civilă nr. 1518/12 septembrie 2001 a Judecătoriei Brașov,

dispunând obligarea reclamantei să încheie contract de închiriere cu pârâta R.,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În conformitate cu prevederile art.

27 din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a formulat recurs în anulare

împotriva deciziei civile nr. 1679/18 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov,

criticând-o în sensul că actul de vânzare-cumpărare nr. 21908 din 31 martie

1997 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar la

data perfectării actului respectiv pârâta R.T. a fost cumpărător de

bună-credință cu privire la imobilul în litigiu.

Recursul în anulare nu este fondat.

Obiectul litigiului dintre

reclamanta A.L., pe de o parte, și pârâta R.T, pe de altă parte, îl constituie,

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 21908 încheiat la

data de 31 martie 1997 între S.C. R. SRL Brașov și pârâtă.

Reclamanta a făcut dovada calității

de proprietar, cu privire la apartamentul nr. 6 – în litigiu, C.F. nr.

2477/2000 – , dosar nr. 3193/2000 al Judecătoriei Brașov.

Încheierea unei vânzări în care

vânzătorul și cumpărătorul sunt de rea-credință, știind sau trebuind să știe că

bunul aparține altuia, face ca aceasta să fie nulă absolut pentru cauză ilicită

sau imorală, în condițiile art. 966 C.civ. Într-o asemenea situație, orice

persoană interesată, inclusiv adevăratul proprietar, poate invoca nulitatea

absolută a vânzării și restabilirea situației anterioare.

În speță, vânzătorul – statul – este

indiscutabil, de rea-credință, el fiind acela care, a preluat apartamentul nr.

6 situat în Brașov, – proprietatea reclamantei, - fără titlu, respectiv fără

temei legitim, iar apoi, tot fără temei juridic l-a  înstrăinat pârâtei – art.

9 din Legea nr. 112/1995.

Nulitatea absolută pentru cauză

ilicită sau imorală nu poate fi cerută decât dacă scopul – motivat – ilicit sau

imoral este comun ambelor părți contractante.

Cu alte cuvinte, nulitatea absolută

poate surveni numai dacă finalitatea ilicită sau imorală este comună ambelor

părți, adică, nu numai cunoscută, ci și urmărită de fiecare dintre acestea.

În cazul examinat, deși statul și

pârâta R.T. au cunoscut prevederile art. 9 și  art. 14 din Legea nr. 112/1995,

în sensul că reclamanta A.L. a depus cerere la 17 iulie 1996 pentru restituirea

în natură a apartamentului mai sus menționat, totuși au încălcat prevederile

legale menținute, prin încheierea contractului de vânzare nr. 21908/31 martie

1997.

În contextul celor învederate este

de evidențiat și art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 11/29 ianuarie 1997 pentru

modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.

112/1995, potrivit căruia, în cazul în care pe rolul instanțelor judecătorești

se află cereri referitoare la imobilele prevăzute la art. 5, procedurile

administrative reglementate de Legea nr. 112/1995, de restituire în natură, de

acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriași, se suspendă până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective.

În speță, în timp ce pe rolul

instanțelor din Municipiul Brașov, se aflau spre soluționare cauzele ce priveau

pe reclamantă, pe pârâta R.T, S.C. R. SRL Brașov și Comisia Județeană Brașov

pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, având ca obiect – apartamentul nr. 6 în

litigiu, - pârâta și S.C. R. SRL Brașov, au întocmit contractul de

vânzare-cumpărare nr. 21908/31 martie 1997,  lucru ce evidențiază încă odată

reaua-credință a ambelor părți, în momentul întocmirii contractului de

vânzare-cumpărare.

Prin   urmare,  contractul  de

vânzare-cumpărare  nr.  21908/31 martie 1997, a  fost încheiat cu încălcarea

vădită a prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar la data

perfectării actului menționat, părțile acestuia au fost de rea-credință.

Așadar față de cele reținute, Curtea

constată că recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 1679/18

decembrie 2001 a Curții de Apel București, este nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 1679 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 noiembrie  2003.