ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2194/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

F.P.S. a chemat-o în judecată pe

pârâta S.C. Șantierul Naval S.A. Galați și a solicitat ca, prin sentința care

se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 1.109.681.069 lei cu titlu de

daune interese moratorii calculate pentru plata cu întârziere a dividendelor

cuvenite pentru exercițiul financiar al anului 1993.

Tribunalul Galați, prin sentința nr.

171 din 23 ianuarie 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea cu motivarea că

aportul la capital nu este purtător de dobânzi și, prin urmare, nici

dividendele derivând din participarea la capital nu generează dobânzi.

A mai reținut prima instanță că

reclamantei nu i se pot acorda dobânzile calculate la depozitele bancare,

singura îndreptățire fiind la dobânzi legale calculate la nivelul taxei de

scont.

Apelul declarat de A.P.A.P.S. (fostă

F.P.S.), împotriva sentinței fondului a fost admis de Curtea de Apel Galați

care, prin decizia nr. 659 din 27 septembrie 2001, a modificat sentința nr. 171

din 23 ianuarie 2001, în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării

pârâtei la plata sumei 829.466.805 lei.

Instanța de apel a apreciat ca fiind

întemeiate criticile aduse sentinței în partea care privește, în alți termeni,

natura comercială a obligației de plată a dividendelor cu consecința că acestea

produc dobândă la nivelul scontului B.N.R.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. București și pârâta S.C. Șantierul

Naval Galați S.A.

Recurenta pârâtă a criticat decizia

pronunțată în apel pe motivul că s-a interpretat greșit art. 43 C. com., în

sensul că nu s-a ținut seama de decizia Curții de Casație care a stabilit că

dobânzile moratorii încep să curgă de la data când debitorul a fost pus în

întârziere printr-o cerere formală de plată.

A mai susținut că, la data punerii

în întârziere, dividendele erau plătite, astfel că nu datorează dobânzile

solicitate.

Recurenta pârâtă a considerat că

textul art. 43 C. com. se interpretează în sensul că dobânzile încep să curgă

de la scadență numai dacă s-a fixat un termen de plată. Or, prin hotărârea

A.G.A., s-a fixat numai cuantumul dividendelor, fără să se stabilească un

termen de plată.

O altă critică vizează faptul că

fostul F.P.S. și-a vândut acțiunile, iar grupul D. a fost asigurat printr-o

clauză contractuală din contractul de privatizare, că acțiunile sunt libere de

orice sarcini, așa încât, dacă s-ar menține decizia pronunțată în apel, atunci

s-ar încuraja falsul din contractul de privatizare.

Recurenta a mai depus la dosar, în

completarea concluziilor scrise, o hotărâre a F.P.S. prin care s-a stabilit ca,

începând cu data de 21 aprilie 1997, să nu se mai perceapă majorări de

întârziere pentru neplata la termen a dividendelor.

La rândul său, recurenta A.P.A.P.S.

a criticat decizia instanței de apel numai în partea care privește neacordarea

daunelor moratorii la nivelul depozitelor pe termen de un an constituite de

persoanele juridice la B.R.D.

În sprijinul acestei susțineri,

recurenta a invocat prevederile art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com. care, în

opinia recurentei, lasă creditorului posibilitatea să-și cuantifice prejudiciul

la nivelul dobânzii practicate de B.R.D.

Dobânda la nivelul taxei de scont

prevăzută de O.G. nr. 9/2000, în opinia recurentei, s-a aplicat greșit întrucât

dispozițiile din această ordonanță se supun principiului neretroactivității

legii.

Recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 43 C. com., datoriile

comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă din ziua în care au

devenit exigibile.

Referindu-se la aceste dispoziții,

recurenta pârâtă a susținut că, prin hotărârea de aprobare a bilanțului, nu s-a

prevăzut un termen de plată și, ca urmare, dobânzile nu pot fi calculate decât

de la data punerii în întârziere sau de la chemarea în judecată a datornicului.

Cu alte cuvinte, recurenta propune

aplicarea art. 1088 C. civ. în legătură cu data de la care încep să curgă

dobânzile, fără să observe că, în materie comercială, dobânzile curg de drept

de la data în care obligația de plată a devenit exigibilă, așa cum dispune art.

43 C. com.

În cazul în care, prin hotărârea

Adunării Generale de stabilire a bilanțului, nu s-a prevăzut un termen de

plată, obligația a devenit exigibilă la data individualizării sumei

reprezentând dividende care, de regulă, coincide cu data aprobării bilanțului.

Caracterul derogatoriu al momentului

de la care încep să curgă dobânzile în materie comercială rezultă și din

dispoziția stipulată în Legea nr. 31/1990 referitoare la depunerea aporturilor

în numerar care au fost subscrise, dobânzi care și în această situație, curg

din ziua în care trebuia să se facă vărsământul și nu de la notificarea sau

chemarea în judecată a asociatului pentru a fi constrâns la depunerea sumei

subscrise ca aport.

Așadar, această critică va fi

înlăturată cu precizarea că aportul vărsat pentru constituirea capitalului

social în adevăr nu este purtător de dobânzi, dar nu și obligația de aportare,

așa cum s-a arătat mai sus, care se supune regulilor generale privind curgerea

de drept a dobânzilor ca și în cazul dividendelor care constituie obligații

comerciale derivate din calitatea de asociat sau acționar.

Faptul că dividendele cuantificate

țin de aportul la capital și derivă din acesta nu duce la confuzie între natura

juridică a beneficiilor și cea a aportului.

În concret, aportul, ca parte a

capitalului social, nu este purtător de dobânzi așa cum se stipulează expres în

lege, dovadă în acest sens fiind și faptul că, în bilanț, capitalul social este

evidențiat la pasiv.

Dintr-un alt punct de vedere este de

subliniat că beneficiile se determină în raport de capitalul social care este

suma aporturilor, de aici și concluzia că aportul privește numai modul de

distribuire a beneficiilor sub forma dividendelor.

Această concluzie vine să infirme

susținerea că dividendele nu sunt purtătoare de dobânzi pentru că aportul, în

toate situațiile, nu este purtător de dobânzi. Și critica invocată de pârâta

recurentă, referitoare la vânzarea acțiunilor care au stat la baza dividendelor

ce au fost achitate pentru anul 1997 și la neevidențierea dobânzilor în

contract la capitolul datorii, va fi înlăturată ca nefondată.

Acest motiv putea fi invocat la

selectarea ofertei sau în dosarul de prezentare în legătură cu prețul

acțiunilor care au fost vândute în anul 1999 așa încât, mențiunea că acțiunile

sunt libere de orice sarcini, nu are legătură cu obligația de plată a

dobânzilor calculate pentru decontarea cu întârziere a dividendelor, obligații

ce sunt independente de prețul acțiunilor stabilit într-un alt raport juridic.

În consecință, recursul declarat de

pârâtă nu se încadrează în nici un motiv dintre cele prevăzute de art. 304

alin. (6) – (10) C. proc. civ. urmând să fie respins.

Cât privește adresa F.P.S. din 11

august 1997, din conținutul său rezultă că aceasta se referă la majorări de

întârziere dispuse prin ordonanțe și nu la dobânzi legale.

Trecând la analiza criticilor aduse

deciziei de recurenta A.P.A.P.S., Curtea reține că, în adevăr, așa cum susține

aceasta, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 43 C. com. și art. 1088 C.

civ. prin care, pentru cuantificarea dobânzii, textul ultimului articol citat

trimite la dobânda legală.

Este, de asemenea, adevărat că, în

domeniul comercial, sumele de bani produc dobândă de drept de la data când

aceste obligații au devenit certe, lichide și exigibile.

Concluzia la care ajunge însă

recurenta potrivit căreia i s-ar cuveni dobânda la depozit pe termen de un an

nu poate fi primită întrucât este contrară articolelor citate de ea însăși.

Critica prin care recurenta stăruie

să i se acorde dobânda B.R.D. pe motivul că a cerut doar o reconsiderare a

cuantificării dobânzii este nefondată întrucât, în realitate, se solicită o

dobândă contractuală care rezultă din raportul său juridic cu banca ce o

deservește și nu dobânda legală aplicabilă obligațiilor comerciale.

Prin urmare, în cauză, a fost corect

acordată dobânda comercială la nivelul scontului, așa încât potrivit art. 312

C. proc. civ. și recursul reclamantei va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.P.A.P.S. împotriva deciziei nr. 659 din 27 septembrie 2001 a

Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, precum

și acela declarat de S.C. Șantierul Naval S.A. Galați împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 aprilie 2003.