ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2607/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 203/PI din 30 ianuarie 2001,

Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.P.

P. SA București, sucursala peco Caraș-Severin, împotriva pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R.

M. SA Timișoara, pentru obligarea acesteia la plata sumei de 13.060.287 lei,

reprezentând contravaloarea cantității de 4.249 kg benzină, constatată lipsă la

destinație.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în

esență, că, chiar dacă la destinație s-a constatat lipsa cantității de 4.249 kg

benzină din cantitatea predată spre transport, aceasta nu poate fi imputabilă

cărăușului, din moment ce, în procesul-verbal de recepție, s-a consemnat că

sigiliile au fost aplicate conform documentului anexat și, totodată, că

sigiliul de la capacul domei este slăbit, ventilul central este defect și, ca

atare, nu închide gurile de golire, care curg la luarea capacelor.

Or, în raport cu toate cele constatate prin actul menționat,

tribunalul a reținut că, atâta timp cât cărăușul a predat la destinație vagonul

cu toate sigiliile intacte, înseamnă că, potrivit art. 83.4.1 din R.T.,

lipsurile au fost cauzate de alte împrejurări, care au generat scurgeri din

conținut, pe care cărăușul nu le putea prevedea și, deci, nu-i pot fi

imputabile acestuia, între aceste împrejurări putând fi inclus eventual și

faptul că predătorul a încărcat benzina într-un mijloc de transport

necorespunzător, în raport de natura mărfii.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Peco Caraș-Severin, a fost admis,

prin decizia 578/A din 28 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, și, ca urmare, hotărârea

tribunalului a fost schimbată în tot, în sensul că admite acțiunea formulată de

reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Peco Caraș-Severin, împotriva

pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, care a fost obligată să

plătească reclamantei suma de 13.060.287 lei cu titlu de preț, plus 1.638.223

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a adopta această hotărâre, instanța de apel a

reținut, în opoziție cu prima instanță, că situația de fapt constatată la

destinație prin procesul-verbal de recepție, cu privire la vagonul în care a

fost expediată marfa, nu era de natură să răstoarne prezumția de culpă a cărăușului,

instituită prin art. 83.3. din Regulamentul de transport pe calea ferată, în

condițiile în care capacul domei era slăbit și permitea ridicarea acestuia cu

circa 2 cm, fără a se rupe sfoara sigiliului, și mai ales dacă se are în vedere

faptul că, potrivit acelorași constatări, ventilul central era defect și nu se

închidea, iar gurile de golire curgeau la luarea capacelor.

Ca urmare a celor reținute mai sus, instanța de apel

a considerat că susținerile pârâtei în apărare, în sensul că răspunzător pentru

lipsurile constatate la destinație este predătorul, nu au nici o relevanță,

atâta timp cât acestea au fost fundamentate pe dispozițiile legale,

inaplicabile în speță.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs pârâta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, susținând, în

esență, că vagonul cu terminația nr. 246-9 a sosit la destinație cu toate

sigiliile intacte, dar cu scurgeri din conținut de circa 5 picături pe minut,

datorită ventilului central defect, care a fost sigilat de predător, pe poziția

deschis, situație care, în nici un caz, nu poate antrena răspunderea cărăușului

pentru marfa constatată lipsă la destinație, ci a expeditorului, care, anterior

aplicării sigiliilor, nu au închis strâns ventilul central.

Ca atare, conform art. 82.4 din R.T. și N.U.T. 2 art.

82.4., nu poate fi angajată răspunderea cărăușului pentru pierderile

înregistrate pe timpul transportului, întrucât cele arătate mai sus

demonstrează, fără putință de tăgadă, că, în realitate, lipsurile constate la

destinație s-au datorat culpei expeditorului și nu a cărăușului, situație în

care, în mod greșit, instanța de apel a admis apelul reclamantei, cu consecința

obligării pe fond a pârâtei la plata daunelor solicitate prin acțiune.

Se mai susține că vagoanele cu produse petroliere se

încarcă în rafinărie și se predau la transport cu sigiliile deja aplicate și,

cum cărăușul nu dispune de asemenea sigilii, înseamnă, implicit, raportat la

dispozițiile art. 83.4.1 din R.T., că transportatorul este exonerat de

răspundere, dacă pierderea înregistrată pe parcurs se datorează unei

împrejurări pe care calea ferată nu o putea evita, cum e cazul în speță, în

care vagonul a fost predat cu sigiliile deja aplicate.

Se mai susține că, de altfel, reclamanta își poate

recupera prejudiciul de la predător, respectiv, sucursala P.Z., care este ca și

ea, sucursala aceleiași S.N.P. P. SA București.

În sfârșit, recurenta mai susține că, față de

prevederile art. 58.4; 58.12; 58.13 din R.T. și art. 34 la art. 58.13 din N.U.T.,

în mod eronat a fost angajată răspunderea sa, în calitate de cărăuș, pentru

contravaloarea mărfii constatate lipsă la destinație, întrucât dispozițiile

legale precitate stabilesc, în sarcina predătorului, o serie de obligații în

legătură cu alegerea mijlocului de transport, care nu au fost respectate în

cauză, astfel că, față de această situație, calea ferată era exonerată de

răspundere, din moment ce lipsurile constatate s-au datorat tipului mijlocului

de transport solicitat și, respectiv, acceptat la transport.

În subsidiar, pârâta susține că, datorită modalității

în care a fost stabilit minusul, prin cântărire la expediție și calibrare la

destinație, acesta ar fi, în realitate, de numai 3.700 kg benzină și nu de

4.249 kg, întrucât cele două metode de determinare a greutății mărfii folosesc

elemente de calcul diferite, ceea ce conduce, implicit, și la rezultate

sensibil deosebite, situație față de care răspunderea sa cu daune, putea fi

angajată, eventual, pentru cel mult prețul a 3.700 kg benzină.

În consecință, pârâta solicită, în temeiul art. 304 pct.

9 și 11 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în

sensul respingerii apelului reclamantei.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Din examinarea criticilor formulate în recurs, în

raport cu actele existente la dosar, precum și de dispozițiile legale incidente

în cauză, se constată că, în totalitatea lor, susținerile pârâtei nu sunt

fondate.

Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă,

fără nici un dubiu, că vagonul cu terminația nr. 246-9 a sosit la destinație cu

lipsuri cantitative, care, potrivit susținerilor subsidiare ale pârâtei, ar

consta în lipsa a 3.700 kg benzină, iar conform procesului-verbal de recepție nr.

137 din 7 septembrie 1999, lipsa ar fi de 4.249 kg.

Cu privire la starea vagonului, s-a constatat, prin

procesul-verbal amintit, că sigiliile au fost aplicate conform documentului

anexat, adică corespunzător normelor legale în domeniu și că sigiliul de la

capacul domei era slăbit, astfel că acest capac se putea ridica cu 2 cm, fără a

se rupe sfoara de la sigiliu, constatându-se, totodată, că ventilul central

este defect și nu închide, precum și că gurile de golire curg la luarea

capacelor.

În acest context, bine a reținut instanța de apel,

spre deosebire de tribunal, că, față de starea de fapt, constatată prin

procesul-verbal de recepție, apare imposibilă răsturnarea prezumției de culpă,

instituită în sarcina cărăușului prin dispozițiile art. 83.3 din Regulamentul

de transport pe calea ferată, pentru marfa primită la transport și constatată

lipsă la destinație, și, ca atare, a hotărât în consecință.

Este adevărat că, potrivit art. 83.4.1 din

regulamentul menționat, cărăușul este exonerat de răspundere, atunci când

pierderea se datorează unor împrejurări pe care aceasta nu le putea evita, însă,

acest text legal nu are incidență în cauză, în condițiile în care vagonul a sosit

la destinație violat, adică cu sigiliul de la capacul domei slăbit, ceea ce

permitea ridicarea acestui capac cu 2 cm, fără ca sfoara sigiliului să se rupă

și, implicit, sustragerea de produs.

De asemenea, prin procesul-verbal nr. 3 din 7

septembrie 1999, (dosar fond) s-a constatat că ventilul central nu închide

perfect și, ca atare, permite scurgerea a câte 5 picături pe minut.

Or, această constatare înlătură susținerile pârâtei,

în sensul că lipsa ar proveni de la predător, care ar fi expediat o cantitate

de marfă inferioară celei prevăzută în actele de livrare și, totodată, și pe

cele prin care se afirmă că lipsa s-ar datora metodelor diferite de stabilire a

cantității de marfă expediată (prin cântărire) și, respectiv, recepționată

(prin calibrare) și, deci, că, în subsidiar, răspunderea pârâtei putea fi

angajată numai pentru daune echivalente prețului a 3.700 kg benzină și nu

pentru întreaga cantitate de 4.249 kg, care a fost stabilită potrivit celor

arătate eronat.

În concluzie, cum cărăușul a primit marfa spre

transport fără nici o obiecțiune, iar vagonul a sosit la destinație, potrivit

actelor de constatare, violat, se reține că nu poate fi înlăturată prezumția de

culpă a cărăușului, indiferent pe ce dispoziții legale și-a fundamentat această

susținere din recurs pârâta, și, ca atare, rămâne fără relevanță și faptul că

lipsa s-a datorat pierderilor de conținut, generate de defecțiunile constatate

la ventilul central al cisternei sau sustragerii mărfii pe parcurs, din moment

ce, oricum, lipsa s-a produs în timp ce aceasta avea paza juridică a mărfii.

Pe cale de consecință, rămâne fără nici o

semnificație și susținerea că, în condițiile speței, ar fi trebuit angajată

răspunderea predătorului pentru lipsurile constatate la destinație, atâta timp

cât probele de la dosar dovedesc că acestea s-au produs ulterior predării

mărfii spre transport și din cauze imputabile exclusiv cărăușului.

Faptul că reclamanta este o sucursală a S.N.P. P. SA

București, că și expeditorul mărfii, sucursala P.Z., nu putea avea nici o semnificație

pe planul răspunderii pentru lipsurile constatate la destinație, întrucât între

cele două sucursale nu există nici un fel de raport juridic de obligație.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M.

SA, sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 578/A din 28 mai 2001 a Curții

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 mai 2003.