ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5297/2003

HOTĂRÂRE
10.12.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5297/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12 februarie 2001 reclamantele D.A.V.

și D.E.M. au chemat în judecată pe pârâții A.B.M.N. și A.B.S. pentru ca, prin

compararea titlurilor de proprietate ale părților, să se admită acțiunea în

revendicare, în sensul de a fi obligați pârâții să le lase în deplină

proprietate și pașnică folosință apartamentul nr. 2 situat în București, compus

din două camere, dependințe, cota indiviză de 23,72% din părțile comune ale

imobilului și terenul aferent construcției.

În motivarea acțiunii reclamantele au învederat

că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8493/1933 de fostul

Tribunal Ilfov și transcris la același tribunal sub nr. 4288/1933, autorul lor

– I.I., a dobândit în proprietate imobilul situat în București, compus din

teren și patru apartamente, din care face parte și apartamentul ce constituie

obiect al litigiului de față. Imobilul a fost naționalizat la data de 20

aprilie 1950.

Potrivit Certificatului de moștenitor nr. 27 din

7 iunie 1996 eliberat de B.N.P. M.V., reclamantele sunt unicele moștenitoare

ale defunctului lor tată I.I., în calitate de fiice.

Prin sentința civilă nr. 89 din 22 ianuarie

1999, hotărâre definitivă și irevocabilă, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis acțiunea în revendicare promovată de reclamante contra Statului

Român, reprezentat de Consiliul General al Municipiului București, care a fost

obligat să le restituie în deplină proprietate imobilul din București, compus

din teren de 561,50 mp și construcție formată din patru apartamente. Deși s-a constatat

că statul nu a fost proprietarul apartamentului în litigiu, totuși acesta l-a

înstrăinat pârâților.

La data de 3 aprilie 2001 pârâții A.B.M.N. și

A.B.S. au formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului

București solicitând ca, în temeiul obligației de evicțiune și în situația în

care acțiunea principală va fi admisă, chemata în garanție să fie obligată să

restituie prețul plătit de pârâți pentru apartament, actualizat în raport de

rata inflației.

La aceeași dată pârâții au promovat cerere

reconvențională și au solicitat, în măsura în care acțiunea principală va fi

admisă, obligarea reclamantelor la plata îmbunătățirilor pe care le-au adus

apartamentului, evaluate provizoriu la suma de 100.000.000 lei, precum și

acordarea unui drept de retenție asupra nemișcătorului până la plata

contravalorii îmbunătățirilor.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 194 din 19 februarie 2002, a

respins ca nefondată acțiunea reclamantelor și pe cale de consecință, a respins

ca fără obiect cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție

formulate de pârâți.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a motivat că

în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 10/2001 actele de înstrăinare ale

imobilelor sunt valide dacă contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate

cu bună-credință și cu respectarea legilor în vigoare. Art. 18 alin. (2) din

aceeași lege prevede acordarea numai de măsuri reparatorii prin echivalent în

cazul când actele de înstrăinare s-au întocmit cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995. S-a mai reținut de prima instanță că „în condițiile

existenței unei legi speciale cum este Legea nr. 10/2001, dispozițiile Codului

civil au caracterul unei reglementări generale fiind înlăturate de legea

specială. Valorificarea dreptului de proprietate al reclamantelor se poate face

în condițiile Legii nr. 10/2001, prevăzute în procedurile de restituire”.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

reclamantele D.A.V. și D.E.M. a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 302/A din 26 iunie 2002.

Aceeași instanță a respins ca fără obiect cererea de aderare la apel promovată

de pârâții A.B.M.N. și A.B.S.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-au

păstrat atât soluția cât și motivarea sentinței tribunalului, în termen legal,

au declarat recurs reclamantele D.A.V. și D.E.M. care au invocat următoarele

motive de casare: au fost aplicate greșit prevederile Legii nr. 10/2001 care

reglementează raporturile dintre proprietari și stat, nu și raporturile dintre

proprietari și chiriașii-cumpărători; instanțele erau obligate să cerceteze

dacă locuința a fost înstrăinată cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995; instanțele au încălcat principiul autorității lucrului judecat dedus

din sentința nr. 89 din 22 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin care s-a stabilit că statul nu are asupra imobilului

un titlu valabil, astfel că bunul nu putea fi înstrăinat chiriașilor în baza

Legii nr. 112/1995; înlăturând aplicarea prevederilor Codului civil, instanțele

au încălcat dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 150 alin. (1) din

Constituție.

Recursul este fondat,  în sensul considerentelor

care succed:

Unul din principiile care guvernează aplicarea

legii în timp este cel al neretroactivității legii civile noi potrivit cu care

o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc ori se nasc în practică

după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute. Într-o altă

formulare, potrivit acestui principiu, trecutul scapă legii civile noi. Acest

principiu este unul constituțional și de drept civil în același timp, fiind

consacrat expres prin art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 C.

civ.

Nici prin dispozițiile Legii nr. 10/2001

legiuitorul nu s-a abătut de la acest principiu, mai mult, l-a recunoscut și

l-a consacrat în mod expres. Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) din legea

citată, prevederile acesteia sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată,

persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecata

cauzei sau solicitând suspendarea ei.

Întrucât reclamantele au promovat acțiunea în

justiție fondată în drept pe prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. la data

de 12 februarie 2001, iar Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie

2001 (prin publicarea ei în M. Of., al României nr. 75 din 14 februarie 2001,

partea I-a), se constată că ambele instanțele aplicând raporturilor dintre

părți această lege, au pronunțat hotărâri judecătorești cu încălcarea

principiului constituțional și de drept civil al neretroactivității legii

civile noi.

Potrivit textului citat, aplicarea legii civile

noi (Legea nr. 10/2001) era posibilă numai în cazul în care persoanele

îndreptățite (reclamantele) își exprimau voința fie în sensul renunțării la

prezenta judecată începută la data de 12 februarie 2001 potrivit dreptului

comun, fie cereau suspendarea acestei judecăți.

Întrucât instanțele au aplicat prevederile Legii

nr. 10/2001 unei acțiuni promovată direct în justiție la 12 februarie 2001,

fără a observa că nu s-a urmat procedura administrativ-jurisdicțională

prealabilă și deoarece au soluționat litigiul dintre părți în baza altor

temeiuri de drept decât cele cu care au fost investite, încălcând în acest mod

principiul constituțional și de drept civil al neretroactivității legii civile

noi, precum și principiul disponibilității, se impune admiterea recursului

declarat de reclamante, casarea hotărârilor atacate și reluarea judecății.

Cum prevederile art. 725 alin. (2), teza a II-a

dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile, și

cum din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că apartamentul revendicat

are o valoare de circulație de 145.835.172 lei, cauza va fi trimisă spre

competentă soluționare la Judecătoria sectorului 2 București.

Admite recursul declarat de

reclamantele D.A.V. și D.E.M. împotriva deciziei nr. 302/A din 26 iunie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată precum și sentința nr. 194

din 19 februarie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și

trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sector 2 ca instanță

de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  10 decembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3668/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, la 24 februarie 2000, reclamanta M.J.E. a chemat în judecată pârâții S.S.R., P.M.V
ÎCCJ 2004-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5456/2004
muncitoare (croitoreasă), iar reclamanta D.S. era elevă în momentul naționalizării. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 563 din 9 mai 2000, a respins ca neîntemeiată acțiunea în re
ÎCCJ 2004-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4279/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2254 din 25 mai 1999 la Tribunalul București reclamanții I.M.M., N.A.I., N.B.V. și C.S. au chemat în judecată pe pârâț
ÎCCJ 2003-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3831/2003
favoarea Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 703 din 19 octombrie 2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată și cererea de chemare în judecată a
ÎCCJ 2003-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3837/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 373/30 mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții G.N. și G.C.M.,
Sursă