ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5297/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5297/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 februarie 2001 reclamantele D.A.V.
și D.E.M. au chemat în judecată pe pârâții A.B.M.N. și A.B.S. pentru ca, prin
compararea titlurilor de proprietate ale părților, să se admită acțiunea în
revendicare, în sensul de a fi obligați pârâții să le lase în deplină
proprietate și pașnică folosință apartamentul nr. 2 situat în București, compus
din două camere, dependințe, cota indiviză de 23,72% din părțile comune ale
imobilului și terenul aferent construcției.
În motivarea acțiunii reclamantele au învederat
că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8493/1933 de fostul
Tribunal Ilfov și transcris la același tribunal sub nr. 4288/1933, autorul lor
– I.I., a dobândit în proprietate imobilul situat în București, compus din
teren și patru apartamente, din care face parte și apartamentul ce constituie
obiect al litigiului de față. Imobilul a fost naționalizat la data de 20
aprilie 1950.
Potrivit Certificatului de moștenitor nr. 27 din
7 iunie 1996 eliberat de B.N.P. M.V., reclamantele sunt unicele moștenitoare
ale defunctului lor tată I.I., în calitate de fiice.
Prin sentința civilă nr. 89 din 22 ianuarie
1999, hotărâre definitivă și irevocabilă, Tribunalul București, secția a IV-a
civilă, a admis acțiunea în revendicare promovată de reclamante contra Statului
Român, reprezentat de Consiliul General al Municipiului București, care a fost
obligat să le restituie în deplină proprietate imobilul din București, compus
din teren de 561,50 mp și construcție formată din patru apartamente. Deși s-a constatat
că statul nu a fost proprietarul apartamentului în litigiu, totuși acesta l-a
înstrăinat pârâților.
La data de 3 aprilie 2001 pârâții A.B.M.N. și
A.B.S. au formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului
București solicitând ca, în temeiul obligației de evicțiune și în situația în
care acțiunea principală va fi admisă, chemata în garanție să fie obligată să
restituie prețul plătit de pârâți pentru apartament, actualizat în raport de
rata inflației.
La aceeași dată pârâții au promovat cerere
reconvențională și au solicitat, în măsura în care acțiunea principală va fi
admisă, obligarea reclamantelor la plata îmbunătățirilor pe care le-au adus
apartamentului, evaluate provizoriu la suma de 100.000.000 lei, precum și
acordarea unui drept de retenție asupra nemișcătorului până la plata
contravalorii îmbunătățirilor.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 194 din 19 februarie 2002, a
respins ca nefondată acțiunea reclamantelor și pe cale de consecință, a respins
ca fără obiect cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție
formulate de pârâți.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a motivat că
în conformitate cu art. 46 din Legea nr. 10/2001 actele de înstrăinare ale
imobilelor sunt valide dacă contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate
cu bună-credință și cu respectarea legilor în vigoare. Art. 18 alin. (2) din
aceeași lege prevede acordarea numai de măsuri reparatorii prin echivalent în
cazul când actele de înstrăinare s-au întocmit cu respectarea prevederilor
Legii nr. 112/1995. S-a mai reținut de prima instanță că „în condițiile
existenței unei legi speciale cum este Legea nr. 10/2001, dispozițiile Codului
civil au caracterul unei reglementări generale fiind înlăturate de legea
specială. Valorificarea dreptului de proprietate al reclamantelor se poate face
în condițiile Legii nr. 10/2001, prevăzute în procedurile de restituire”.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de
reclamantele D.A.V. și D.E.M. a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 302/A din 26 iunie 2002.
Aceeași instanță a respins ca fără obiect cererea de aderare la apel promovată
de pârâții A.B.M.N. și A.B.S.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-au
păstrat atât soluția cât și motivarea sentinței tribunalului, în termen legal,
au declarat recurs reclamantele D.A.V. și D.E.M. care au invocat următoarele
motive de casare: au fost aplicate greșit prevederile Legii nr. 10/2001 care
reglementează raporturile dintre proprietari și stat, nu și raporturile dintre
proprietari și chiriașii-cumpărători; instanțele erau obligate să cerceteze
dacă locuința a fost înstrăinată cu respectarea dispozițiilor Legii nr.
112/1995; instanțele au încălcat principiul autorității lucrului judecat dedus
din sentința nr. 89 din 22 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul București,
secția a IV-a civilă, prin care s-a stabilit că statul nu are asupra imobilului
un titlu valabil, astfel că bunul nu putea fi înstrăinat chiriașilor în baza
Legii nr. 112/1995; înlăturând aplicarea prevederilor Codului civil, instanțele
au încălcat dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 150 alin. (1) din
Constituție.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor
care succed:
Unul din principiile care guvernează aplicarea
legii în timp este cel al neretroactivității legii civile noi potrivit cu care
o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc ori se nasc în practică
după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute. Într-o altă
formulare, potrivit acestui principiu, trecutul scapă legii civile noi. Acest
principiu este unul constituțional și de drept civil în același timp, fiind
consacrat expres prin art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 1 C.
civ.
Nici prin dispozițiile Legii nr. 10/2001
legiuitorul nu s-a abătut de la acest principiu, mai mult, l-a recunoscut și
l-a consacrat în mod expres. Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) din legea
citată, prevederile acesteia sunt aplicabile și acțiunilor în curs de judecată,
persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecata
cauzei sau solicitând suspendarea ei.
Întrucât reclamantele au promovat acțiunea în
justiție fondată în drept pe prevederile art. 480 și art. 481 C. civ. la data
de 12 februarie 2001, iar Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie
2001 (prin publicarea ei în M. Of., al României nr. 75 din 14 februarie 2001,
partea I-a), se constată că ambele instanțele aplicând raporturilor dintre
părți această lege, au pronunțat hotărâri judecătorești cu încălcarea
principiului constituțional și de drept civil al neretroactivității legii
civile noi.
Potrivit textului citat, aplicarea legii civile
noi (Legea nr. 10/2001) era posibilă numai în cazul în care persoanele
îndreptățite (reclamantele) își exprimau voința fie în sensul renunțării la
prezenta judecată începută la data de 12 februarie 2001 potrivit dreptului
comun, fie cereau suspendarea acestei judecăți.
Întrucât instanțele au aplicat prevederile Legii
nr. 10/2001 unei acțiuni promovată direct în justiție la 12 februarie 2001,
fără a observa că nu s-a urmat procedura administrativ-jurisdicțională
prealabilă și deoarece au soluționat litigiul dintre părți în baza altor
temeiuri de drept decât cele cu care au fost investite, încălcând în acest mod
principiul constituțional și de drept civil al neretroactivității legii civile
noi, precum și principiul disponibilității, se impune admiterea recursului
declarat de reclamante, casarea hotărârilor atacate și reluarea judecății.
Cum prevederile art. 725 alin. (2), teza a II-a
C. proc. civ. dispun că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare,
dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile, și
cum din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că apartamentul revendicat
are o valoare de circulație de 145.835.172 lei, cauza va fi trimisă spre
competentă soluționare la Judecătoria sectorului 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamantele D.A.V. și D.E.M. împotriva deciziei nr. 302/A din 26 iunie 2002 a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Casează decizia recurată precum și sentința nr. 194
din 19 februarie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și
trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sector 2 ca instanță
de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.