ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3837/2003

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 373/30 mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, s-a

respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții G.N. și G.C.M., în

contradictoriu cu pârâții N.M.D. și N.L.R.

Pentru

a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin actul de partaj din 5 august 1944,

încheiat între moștenitorii lui I.D., imobilul a fost împărțit, așa încât lui C.M.

i-au revenit apartamentele 2 și 3 de la etajul 1 ap.10 de la etajul 4, prăvălia

nr. 4 de la parter, camerele nr.1, 2, 3, 9, 13, 21, 23 și 30 de la mansardă,

această parte din imobil fiind naționalizată pe numele lui M.C. în baza

Decretului nr. 92/1950.

S-a mai

reținu că prin sentința civilă nr. 672/7 februarie 1997 a Judecătoriei sector 4

București aceste apartamente s-au restituit reclamanților, cu motivarea că fac

parte din corpul A al imobilului situat în   sector 4.

De

asemenea, s-a reținut că din datele emise de I.C.R.A.L. București rezultă că

imobilul este compus din 3 corpuri – A, B, C -  însă el a fost naționalizat

nediferențiat  pe fiecare apartament, instanța a apreciat că nu se poate reține

identitatea din imobilul ce a aparținut autoarei reclamanților și imobilul

restituit, avându-se în verdere că au existat și alte persoane pe numele cărora

au fost naționalizate apartamente în acest imobil.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat

de apelanții-reclamanți G.N. și G.C.M., împotriva sentinței civile nr. 373/30

mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâții N.M. și

N.R.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții au făcut dovada

calității de moștenitori ai autoarei  M.C., decedată la 12 iulie 1969.

Aceeași

instanță a mai reținut că reclamanții nu au făcut dovada identității dintre

apartamentul revendicat respectiv apartamentul nr. 2 de la etajul I al

imobilului din București, cu cel asupra căruia pretind că au un drept de

proprietate transmis pe cale succesorală de la autoarea lor  M. C. care l-a

dobândit în baza actului de partaj nr. 18032/5 august 1944, și care a fost

naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 pe numele autoarei.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs reclamanții, criticând-o

ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ. –

deoarece:

Instanța

de apel a reținut în mod greșit că reclamanții nu au putut să facă dovada

identității apartamentului revendicat cu apartamentul transmis pe cale

succesorală, de la autoarea M.C. și care a fost naționalizat conform Decretului

nr. 92/1950, de vreme ce din probele existente la dosarul cauzei rezultă că

ap.2 de la etajul 2, Corp A al imobilului se identifică cu apartamentul ce face

obiectul acțiunii în revendicare.

Recursul

nu este fondat.

Revendicarea

este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului

său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la

persoana ce îl deține fără drept.

Reclamantul

trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regula „actori

încubit probatio”, înscrisă în art. 1169 C. civ., este aplicabilă și în materia

dovedirii proprietății.

Din

petitul acțiunii formulată de reclamanții: G.N. și G.C.M., se reține că aceștia

revendică imobilul – apartamentul nr. 2 situat în București,   sector 4, compus

din 4 camere și dependințe precum și cota indiviză de 21,10 m

2

,

teren aferent acestuia.

Reclamanții

au făcut dovada calității de moștenitori ai autoarei M. C. decedată la 12 iulie

1969 – certificat de moștenitor – . Ce nu au reușit să facă reclamanții a fost

aceea că nu au dovedit că există identitate între imobilul revendicat și cel

asupra căruia pretind că  au drept de proprietate transmis pe cale succesorală

de la autoarea lor M.C., care l-a dobândit în baza actului de partaj nr. 18032/5

august 1944 –   atașat la dosarul, cauzei, imobil naționalizat pe numele

autoarei în baza Decretului nr. 92/1950.

Așa cum

rezultă din raportul de expertiză din dosarul de apel nu există identitate

între imobilul revendicat și cel ce a aparținut autoarei reclamanților deoarece

autoarea nu a avut aparatamentele naționalizate în corpul B, ci în corpul A.

Prin

urmare, reclamanții nu au făcut dovada calității lor de proproietari cu privire

la imobilul revendicat.

Pentru

toate aceste considerente Curtea reține că motivul de recurs invocat nu se

circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și în

consecință se va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei

civile nr. 233/4 iunie 2002 a Curții de Apel București, ca nefondat.

În

conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ. recurenții vor fi obligați

la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații N.M.D. și

N.L.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții G.N. și G.C.M. împotriva deciziei nr. 233 din 4 iunie

2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenți la 8.000.000 lei cheltuieli

de judecată către intimații N.M.D. și N.L.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  7 octombrie  2003.