ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3837/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 373/30 mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții G.N. și G.C.M., în contradictoriu cu pârâții N.M.D. și N.L.R. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin actul de partaj din 5 august 1944, încheiat între moștenitorii lui I.D., imobilul a fost împărțit, așa încât lui C.M. i-au revenit apartamentele 2 și 3 de la etajul 1 ap.10 de la etajul 4, prăvălia nr. 4 de la parter, camerele nr.1, 2, 3, 9, 13, 21, 23 și 30 de la mansardă, această parte din imobil fiind naționalizată pe numele lui M.C. în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a mai reținu că prin sentința civilă nr. 672/7 februarie 1997 a Judecătoriei sector 4 București aceste apartamente s-au restituit reclamanților, cu motivarea că fac parte din corpul A al imobilului situat în sector 4. De asemenea, s-a reținut că din datele emise de I.C.R.A.L. București rezultă că imobilul este compus din 3 corpuri – A, B, C - însă el a fost naționalizat nediferențiat pe fiecare apartament, instanța a apreciat că nu se poate reține identitatea din imobilul ce a aparținut autoarei reclamanților și imobilul restituit, avându-se în verdere că au existat și alte persoane pe numele cărora au fost naționalizate apartamente în acest imobil. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți G.N.

și G.C.M., împotriva sentinței civile nr. 373/30 mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâții N.M. și N.R. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori ai autoarei M.C., decedată la 12 iulie 1969. Aceeași instanță a mai reținut că reclamanții nu au făcut dovada identității dintre apartamentul revendicat respectiv apartamentul nr. 2 de la etajul I al imobilului din București, cu cel asupra căruia pretind că au un drept de proprietate transmis pe cale succesorală de la autoarea lor M. C. care l-a dobândit în baza actului de partaj nr. 18032/5 august 1944, și care a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 pe numele autoarei.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – deoarece: Instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamanții nu au putut să facă dovada identității apartamentului revendicat cu apartamentul transmis pe cale succesorală, de la autoarea M.C. și care a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, de vreme ce din probele existente la dosarul cauzei rezultă că ap.2 de la etajul 2, Corp A al imobilului se identifică cu apartamentul ce face obiectul acțiunii în revendicare. Recursul nu este fondat. Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoana ce îl deține fără drept.

Reclamantul trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regula „actori încubit probatio”, înscrisă în art. 1169 C. civ., este aplicabilă și în materia dovedirii proprietății. Din petitul acțiunii formulată de reclamanții: G.N. și G.C.M., se reține că aceștia revendică imobilul – apartamentul nr. 2 situat în București, sector 4, compus din 4 camere și dependințe precum și cota indiviză de 21,10 m 2 , teren aferent acestuia. Reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori ai autoarei M. C. decedată la 12 iulie 1969 – certificat de moștenitor – . Ce nu au reușit să facă reclamanții a fost aceea că nu au dovedit că există identitate între imobilul revendicat și cel asupra căruia pretind că au drept de proprietate transmis pe cale succesorală de la autoarea lor M.C., care l-a dobândit în baza actului de partaj nr. 18032/5 august 1944 – atașat la dosarul, cauzei, imobil naționalizat pe numele autoarei în baza Decretului nr. 92/1950.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză din dosarul de apel nu există identitate între imobilul revendicat și cel ce a aparținut autoarei reclamanților deoarece autoarea nu a avut aparatamentele naționalizate în corpul B, ci în corpul A. Prin urmare, reclamanții nu au făcut dovada calității lor de proproietari cu privire la imobilul revendicat. Pentru toate aceste considerente Curtea reține că motivul de recurs invocat nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și în consecință se va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 233/4 iunie 2002 a Curții de Apel București, ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc.

civ. recurenții vor fi obligați la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații N.M.D. și N.L.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.N. și G.C.M. împotriva deciziei nr. 233 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurenți la 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații N.M.D. și N.L.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.