ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2003

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 683 din 29 iunie 1999, s-a admis în parte acțiunea reclamantului F.P.S. București și a obligat pârâta, SC V.L. SA, Comarnic la plata sumei de 299.297.241 lei, reprezentând dividende pentru exercițiul financiar 1995, precum și la plata sumei de 7.257.972 lei cheltuieli de judecată. A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind daunele moratorii, în sumă de 391.393.060 lei. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 719 din 18 octombrie 1999, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul reclamantului F.P.S. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia civilă nr. 3335 din 20 iunie 2000, a admis recursul reclamantului, a casat decizia civilă de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare.

După casare, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercială, prin decizia civilă nr. 1015 din 14 noiembrie 2000, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a obligat pârâta și la plata daunelor în sumă de 391.399.060 lei, menținând celelalte dispoziții. Prin decizia civilă nr. 1549 din 5 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâta, SC V.L. SA Comarnic, împotriva deciziei civile nr. 1015 din 14 noiembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, pe care a casat-o în partea privind calculul dobânzilor și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță. În apel, după casare, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercială, prin decizia civilă nr. 54 din 21 noiembrie 2002, a admis apelul reclamantei A.P:A.P:S.

București (fostul F.P:S.) declarat împotriva sentinței civile nr. 683 din 29 iunie 1999 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că se constată achitată suma de 299.297.241 lei, reprezentând dividende pentru anul financiar 1995. S-a admis capătul de cerere privind plata daunelor-interese și a fost obligată pârâta la plata sumei de 170.107.044 lei și la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Pârâta SC V.L. SA Comarnic a formulat, la data de 21 iunie 2002, contestație în anulare, împotriva deciziei civile nr. 1549 din 5 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, în temeiul art. 317 - 321 C. proc.

civ. În criticile formulate, contestatoarea susține, în esență, că, prin decizia civilă nr. 1549 /2002 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis în parte recursul SC V.L. SA Comarnic, împotriva deciziei civile nr. 1015/2000 a Curții de Apel Ploiești, în ceea ce privește calculul dobânzilor, reclamanta putea să pretindă, pentru dividendele pe anul 1995, numai dobânda la vedere, practicată de banca ce o deservește, și nu daune-interese la nivelul dobânzilor bancare bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Cum reclamanta nu și-a precizat acțiunea nici la fond și nici în apel, contestatoarea consideră că instanța a dat ce nu s-a cerut. Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de citare a părții nu a fost legal îndeplinită pentru ziua când s-a judecat pricina și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Hotărârile instanței de recurs, conform art. 318 C. proc. civ., mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive, dacă, la pronunțarea ei, nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori când soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc.

civ.). Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca formulat de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară neexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu dispozițiile legale de mai sus, se constată că instanța de recurs a analizat toate motivele invocate și a avut în vedere toate criticile formulate de recurenta pârâtă. Critica formulată de contestatoare, potrivit căreia instanța de recurs a dat ce nu s-a cerut, în condițiile în care reclamanta, A.P.A.P.S., nu și-a precizat acțiunea, nu poate fi reținută, aspectele invocate vizând, de altfel, fondul pricinii. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile legale, prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., contestația în anulare, formulată de pârâtă, va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC V.L. SA, Comarnic, județul Prahova, împotriva deciziei nr. 1549 din 5 martie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 martie 2003.