ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2003

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 683 din 29 iunie 1999, s-a

admis în parte acțiunea reclamantului F.P.S. București și a obligat pârâta, SC V.L.

SA, Comarnic la plata sumei de 299.297.241 lei, reprezentând dividende pentru

exercițiul financiar 1995, precum și la plata sumei de 7.257.972 lei cheltuieli

de judecată.

A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere

privind daunele moratorii, în sumă de 391.393.060 lei.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 719

din 18 octombrie 1999, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul reclamantului

F.P.S.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin

decizia civilă nr. 3335 din 20 iunie 2000, a admis recursul reclamantului, a

casat decizia civilă de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare.

După casare, Curtea de Apel Ploiești, secția

contencios administrativ și comercială, prin decizia civilă nr. 1015 din 14

noiembrie 2000, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte hotărârea

primei instanțe, în sensul că a obligat pârâta și la plata daunelor în sumă de

391.399.060 lei, menținând celelalte dispoziții.

Prin decizia civilă nr. 1549 din 5 martie 2002,

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de

pârâta, SC V.L. SA Comarnic, împotriva deciziei civile nr. 1015 din 14

noiembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, pe care a casat-o în partea privind calculul

dobânzilor și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

În apel, după casare, Curtea de Apel Ploiești, secția

contencios administrativ și comercială, prin decizia civilă nr. 54 din 21 noiembrie

2002, a admis apelul reclamantei A.P:A.P:S. București (fostul F.P:S.) declarat

împotriva sentinței civile nr. 683 din 29 iunie 1999 a Tribunalului Prahova, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că se constată achitată suma de

299.297.241 lei, reprezentând dividende pentru anul financiar 1995.

S-a admis capătul de cerere privind plata daunelor-interese

și a fost obligată pârâta la plata sumei de 170.107.044 lei și la 4.000.000 lei

cheltuieli de judecată în apel.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pârâta SC V.L. SA Comarnic a formulat, la data de 21

iunie 2002, contestație în anulare, împotriva deciziei civile nr. 1549 din 5

martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, în temeiul art. 317

- 321 C. proc. civ.

În criticile formulate, contestatoarea susține, în

esență, că, prin decizia civilă nr. 1549 /2002 a Curții Supreme de Justiție,

prin care s-a admis în parte recursul SC V.L. SA Comarnic, împotriva deciziei

civile nr. 1015/2000 a Curții de Apel Ploiești, în ceea ce privește calculul

dobânzilor, reclamanta putea să pretindă, pentru dividendele pe anul 1995,

numai dobânda la vedere, practicată de banca ce o deservește, și nu daune-interese

la nivelul dobânzilor bancare bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de

persoanele juridice pe termen de un an.

Cum reclamanta nu și-a precizat acțiunea nici la fond

și nici în apel, contestatoarea consideră că instanța a dat ce nu s-a cerut.

Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de citare a părții nu

a fost legal îndeplinită pentru ziua când s-a judecat pricina și când hotărârea

a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență.

Hotărârile instanței de recurs, conform art. 318 C.

proc. civ., mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din

motivele de casare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de

atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se

urmărește anularea unei hotărâri definitive, dacă, la pronunțarea ei, nu s-au

observat neregularitățile actelor de procedură ori când soluția este rezultatul

unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc. civ.).

Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ.,

potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost

rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită

a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca formulat de un

mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu

este necesară neexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care pot

deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată,

de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu

dispozițiile legale de mai sus, se constată că instanța de recurs a analizat

toate motivele invocate și a avut în vedere toate criticile formulate de recurenta

pârâtă.

Critica formulată de contestatoare, potrivit căreia

instanța de recurs a dat ce nu s-a cerut, în condițiile în care reclamanta,

A.P.A.P.S., nu și-a precizat acțiunea, nu poate fi reținută, aspectele invocate

vizând, de altfel, fondul pricinii.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile legale,

prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., contestația în anulare, formulată

de pârâtă, va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

SC V.L. SA, Comarnic, județul Prahova, împotriva deciziei nr. 1549 din 5 martie

2002, a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 martie

2003.