ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 557/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii conexate introdusă de S.C. ”H.” SA îl constituie declararea nulității absolsute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2498 din 23 decembrie 1966 pentru apartamentul nr. 2 cu 122,07 m.p. suprafață utilă, încheiat cu chiriașii recurenți A.I.T. și A.E.G., pe temeiul că la data încheierii actului apartamentul fusese predat fostului proprietar.

În cel de-al doilea ciclu judiciar, prin decizia civilă nr. 430/12 decembrie 2002 au fost respinse apelurile pârâților A. și Municipiul București, reținând că sentința primei instanțe nr. 659/2000, prin care s-a declarat nulitatea actului atacat, este legală, întrucât: - imobilul vândut fusese, deja, predat de vânzător proprietarului retrocedat în executarea unei hotărâri judecătorești, iar - cumpărătorii, alături de vânzător, au fost de rea credință la încheierea contractului cunoscând de existența, pe rolul instanțelor, a acțiunii în revendicare și de retrocedarea efectivă a bunului litigios. Contra deciziei pârâții cumpărători și Municipiul București au declarat recurs, reluând motivele din apel, pe temeiurile din art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ.; - existența bunei credințe „întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu”, - fosta proprietară era îndreptățită numai la despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995, iar - bunul putea fi vândut chiriașilor în condițiile acestei legi. Chiriașii recurenți mai arată că „nu au cunoscut despre litigiul dintre Primăria și numita G.E. și au avut credința că bunul nu poate fi retrocedat în natură”. 2. Recursurile sunt nefondate. 2.1. Prin sentința civilă nr. 7752 din 12 iulie 1996 s-a restituit, în natură, apartamentul revendicat de proprietarul (originar) naționalizat, iar prin dispoziția nr. 1238/21 octombrie 1996 emisă de Primarul General s-a pus în executare sentința, apartamentul fiind, efectiv, predat proprietarului retrocedat prin procesul verbal din 27 septembrie 1996, de către reclamanta S. C. „H.N.” SA, prin reprezentanții săi.

Aceeași reclamantă vinde apartamentul către chiriașii A. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2498 din 23 decembrie 1996, la trei luni după ce a fost retrocedat efectiv și pus în posesie proprietarul originar. 2.2. Contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate, conform art. 9 din Legea nr.112/1995, căci bunul nu putea fi vândut, fiind, deja, retrocedat, astfel că nu făcea parte din categoria imobilelor prevăzute de această lege pentru vânzare chiriașilor. Prezumția de bună credință invocată de recurenți nu operează în favoarea cumpărătorilor, fiind, evident, răsturnată de clauza specială inserată în contract la pct. 3 care se intitulează astfel: „Subsemnații A.I.T. și A.E.G., consimțim să cumpărăm apartamentul de mai sus, în condițiile existenței litigiului; dosar nr. 9132/1996 cu S.C.

”H.” SA. Așadar, s-a vândut un bun litigios și cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 112/1995, printr-un contract încheiat pe temeiul acestei legi, ceea ce înlătură buna credință și acreditează ideea credinței că a fost cumpărat bunul altuia, astfel că soluția declarării nulității absolute a contractului este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primarul General și de A.I.T.și A.E.G. împotriva deciziei nr. 430 din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.