- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 11 aprilie 2003
Decizia nr. 2525/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: N.R., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, a solicitat obligarea acestuia să-i comunice răspunsul la cererile pe care le-a formulat și au fost înregistrate sub nr. 63326 din 9 noiembrie 2001 și nr. 64761 din 18 decembrie 2001. Reclamanta a arătat că din ziarul C.N. din 7 noiembrie 2001, ediția a II-a, pagina 2, a luat cunoștință de un comunicat al Ministerului Justiției, în care ea este calomniată în articolul intitulat „Membrii ai Asociației Victimelor Magistraților cer redeschiderea dosarelor ”, având ca subtitlu: „Ministerul Justiției „Asociația Victimelor Magistraților nu există”. Ca urmare, la 9 noiembrie 2001, sub nr. 63326, a cerut pârâtului să-i comunice fotocopia actului oficial remis presei în 6 noiembrie 2001. Cum nu a primit răspuns, a revenit cu o nouă cerere, sub nr. 64761 din 18 decembrie 2001, dar nu a primit relațiile cerute în termenul legal de 30 de zile.
Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 202/F din 14 martie 2002, în baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, iar aceasta, prin sentința nr. 835 din 23 septembrie 2002, a respins acțiunea, ca rămasă fără obiect. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pe parcursul procesului s-au soluționat cererile făcute de reclamantă, întrucât i s-a comunicat fotocopia actului oficial remis presei la 6 noiembrie 2001. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs, susținând că trebuia să se admită acțiunea, pentru că nu i s-a comunicat răspunsul, acesta s-a depus la dosar împreună cu întâmpinarea.
Recursul este nefondat. Cererile formulate de reclamantă priveau comunicarea fotocopiei comunicatului remis presei de Ministerul Justiției, la 6 noiembrie 2001. La 11 februarie 2002, pe parcursul procesului la Tribunalul București, pârâtul a formulat întâmpinare și a anexat fotocopia solicitată. În aceste condiții, soluția instanței de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, este legală, astfel că, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de N.R., împotriva sentinței civile nr. 835 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.