ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1033/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1033/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2000)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș, la data de 21 decembrie 1999, reclamanta A.C. SA Argeș, a chemat în judecată pârâta SC C.O. SA Argeș, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, din 2 decembrie 1999, deoarece, A.C. Argeș a fost împiedicată să voteze pentru alegerea noului consiliu de administrație. Prin sentința civilă nr. 257/C, pronunțată la 24 martie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei și cererea de suspendare a executării hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 1999. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că SC C.O.
SA Argeș are un capital social împărțit în 240.000 acțiuni nominative, în întregime subscris și vărsat de acționari. Potrivit statutului societății, până la achitarea obligațiilor asumate prin contract, A.C. SA, în calitate de acționar majoritar, exercită dreptul de vot în Adunarea Generală a Acționarilor, prin președintele Consiliului de Administrație, în numele tuturor membrilor săi. Potrivit art. 124 din Legea nr. 31/1990, republicată, acționarii nu pot fi reprezentați în adunările generale decât prin alți acționari, în baza unei procuri speciale care trebuie depusă în original. În speță, nu s-a făcut dovada că președintele A.C. SA Argeș a fost în posesia unor astfel de procuri, iar potrivit art. 11 din statutul societății, fiecare acționar participă în cadrul adunării generale, cu un număr de voturi proporțional cu aportul la capitalul social, la luarea deciziilor adunării generale.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 633/A-C, pronunțată la data de 27 noiembrie 2000, în dosarul nr. 4190/2000, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a anulat hotărârea Adunării Generale a Acționarilor pârâtei SC C.O. SA Argeș Pitești. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că asociația reclamantă a fost constituită, conform Legii nr. 77/1994, a cumpărat acțiunile de la F.P.S. și F.P.P. 5 Oltenia „deținând 90% din capitalul social, iar potrivit art. 4 lit. j) din statut, asociația exercită dreptul de vot în adunarea generală. Potrivit art. 15 și 16 din același statut, acțiunile dobândite de asociați se transmit membrilor asociației imediat după achitarea lor, iar acțiunile se înregistrează în registrul acționarilor, în numele membrilor săi, care au, astfel, drept de vot în adunarea generală.
În adunarea generală de la 2 decembrie 1999, s-a aprobat raportul Consiliului de Administrație și modificarea programului de investiții, fiind ales prin vot secret, noul consiliu de administrație, asociația reclamantă, prin președintele său, fiind înlăturată de la vot. Prevederile art. 124 din Legea nr. 31/1991 nu pot fi aplicate asociației, deoarece dreptul la vot este reglementat de prevederile legale speciale, menționate mai sus. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, societatea-pârâtă a declarat recurs, criticile, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., vizând nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 77/1994, precum și a prevederilor art. 8 și 11 din statutul societății.
În ședința de judecată de la 31 octombrie 2002, recurenta-pârâtă a depus la dosar copia sentinței civile nr. 1957, pronunțată la 5 martie 2001 de Judecătoria Pitești, prin care a fost anulată hotărârea adoptată la 5 aprilie 1999 de Adunarea Generală a A.C. SA Argeș, irevocabilă, prin decizia nr. 629/R, pronunțată la 25 martie 2002 de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, în dosarul nr. 1060 din 2002 și a invocat excepția lipsei calității procesuale active a președintelui A.C. SA Argeș și a asociației, însăși, de a formula cerere pentru anularea hotărârii Adunării Generale, deoarece, prin anularea hotărârii nr. 1 din 5 aprilie 1999 a A.C. SA Argeș, domnul C.N. nu mai poate fi reprezentantul acesteia, nu putea să o reprezinte valabil în Adunarea Generală a Acționarilor din 2 decembrie 1999 și nici să formuleze acțiunea în justiție în numele asociației.
Având în vedere faptul că domnul C.N. a fost prezent la Adunarea Generală a Acționarilor din 2 decembrie 1999 (dosarul de fond) în calitate de președinte al asociației (P.A.S.), iar hotărârea prin care acesta și-a dobândit calitatea - din 5 aprilie 1999 - a Adunării Generale a A.C. SA Argeș a fost anulată, Curtea, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., după ce a pus în discuția părților excepția invocată, constată că aceasta este întemeiată și urmează să fie admisă. În lipsa unei învestiri legale în funcția de președinte al asociației, C.N. nu putea să reprezinte această asociație A.C. SA în Adunarea Generală a Acționarilor și nici să formuleze acțiune în justiție pentru anularea hotărârii, în numele unei asociații pe care nu era îndreptățit să o reprezinte.
În aceste împrejurări, excepția lipsei calității procesuale a reclamantei urmează să fie admisă. Prin consecință, fără examinarea fondului cauzei, recursul declarat de pârâtă va fi admis, iar decizia nr. 633 din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, va fi modificată pe baza actelor noi depuse în recurs, în sensul că apelul declarat de Asociația –P.A.S. – A.C. SA Argeș, Pitești, împotriva sentinței nr. 257, pronunțată la 24 martie 2000 de Tribunalul Argeș, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Admite recursul declarat de pârâta SC C.O. SA Argeș Pitești împotriva deciziei nr. 633 din 27 noiembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul reclamantei Asociația P.A.S. A.C. SA Argeș, Pitești, împotriva sentinței nr. 257 din 24 martie 2000 a Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.