ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2008/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta „ S.P.A.C. „ La apelul nominal s-au prezentat recurenta prin consilier juridic I. M. și intimata SC „M. T. C.”SA Călărași prin consilier juridic M.T. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care intimata invocă excepția de netimbrare a recursului. Recurenta solicită respingerea excepției în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997, depunând un înscris în acest sens. Curtea, constatând îndeplinite condițiile art.17 din Legea nr.146/1997, respinge excepția ca nefondată și dă cuvântul în fond părților. Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta RA APĂ ȘI CANAL a chemat-o în judecată pe pârâta SC „C.” SA Călărași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 184.797.233 lei contravaloare prestații și 146.392.394 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr.351 din 23 septembrie 1994 Judecătoria Călărași și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași. Ulterior, reclamanta a mai formulat o acțiune la Tribunalul Călărași, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 299.460.104 lei contravaloare marfă livrată și 173.571.150 lei penalități de întârziere și s-a dispus conexarea celor două dosare ale cauzelor.

Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr.571 din 21 octombrie 1997 a admis în parte acțiunea modificată a reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 41.428.387 lei cu titlu de penalități de întârziere și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 299.460.104 lei cu titlu de contravaloare marfă. A obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.215.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut concluziile expertizelor, având în vedere că nu s-a putut stabili cantitatea reală de apă livrată pârâtei, experții învederând că documentele puse la dispoziție de părți au fost neconcludente. Prin decizia nr.595 din 23 februarie 2000, Curtea de Apel București a admis apelul reclamantei împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta și la 108.399.676 lei contravaloare prestații.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat-o pe pârâtă la 10.652.101 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în perioada iunie 1992 – decembrie 1994, cantitatea de apă consumată și evacuată a fost corect facturată, fapt constatat cu ocazia efectuării raportului de expertiză, aceasta ridicându-se la valoarea de 609.519.730 lei. Întrucât intimata a achitat suma de 501.120.054 lei, instanța a reținut în sarcina acesteia diferența de 108.399.676 lei. Prin decizia nr.3742 din 14 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție – Secția comercială a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curții de apel atacate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre soluționare aceleiași curți de apel.

S-a reținut că după depunerea rapoartelor de expertiză, au fost încuviințate obiecțiunile formulate de reclamantă și de pârâtă la ambele rapoarte de expertiză tehnică și nu s-a răspuns, instanța procedând la soluționarea litigiului în lipsa răspunsului solicitat. După casare, în rejudecare, prin decizia civilă nr.176 A din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel București – Secția a VI a comercială a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.571 din 21 octombrie 1997, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă și la 108.399.676 lei contravaloare prestații servicii. A mai obligat-o și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.652.101 lei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respinsă cererea privind obligarea intimatei la plata contravalorii prestațiilor actualizată în raport cu indicele de inflație, ca inadmisibilă.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că în conformitate cu dispozițiile Curții Supreme de Justiție, a fost obligat expertul tehnic să răspundă la obiecțiunile formulate de către pârâtă și acesta a învederat că își menține concluziile exprimate în raport, apreciind ca neîntemeiate obiecțiunile formulate. Referitor la actualizarea sumei în raport cu rata inflației, a reținut că pârâta a renunțat la administrarea probei cu expertiza contabilă, ce urma să stabilească cuantumul sumei și de altfel, aceasta fiind o cerere nou formulată în apel, este inadmisibilă, - neîntrunind cerințele art.294 alin.2 Cod procedură civilă. Pe fondul cauzei a reținut că obligarea intimatei-pârâte și la plata sumei de 108.399.676 lei, diferență refuzată la plată nejustificat a fost corect stabilită și este datorată, în raport de concluziile expertizelor tehnică și contabilă, efectuate în cauză.

Împotriva deciziei curții de apel, mai sus menționate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și solicitând casarea acesteia și obligarea pârâtei-debitoare SC”M.T. C.” SA Călărași la plata sumei de 2.807.239.753 lei. Recurenta-reclamantă susține astfel că greșit i-a fost respinsă cererea de actualizare a sumei datorate de pârâtă, respectiv de obligare a acesteia la plata sumei de 118.391.382 lei indexată cu rata inflației, deoarece acest debit reprezintă contravaloare marfă și servicii prestate în perioada iunie 1992 – decembrie 1994 și cererea sa îndeplinește condițiile art.294 (2) Cod procedură civilă.

Mai susține că a renunțat la proba cu supliment la raportul de expertiză contabilă determinat de faptul că lucrarea constă în înmulțirea cantităților de apă consumată și a cantităților de apă evacuată, stabilite de expertul tehnic în răspunsurile la obiecțiuni, cu prețurile lunare stabilite de expertul contabil în raportul de expertiză contabilă și lucrarea a efectuat-o chiar ea, reclamanta, după modelul expertizei contabile efectuate în dosarul nr.411/1998 al Curții de Apel București. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele: În primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că la data de 9 septembrie 2002 și-a completat cererea introductivă și a solicitat obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 118.391.382 lei indexată în raport cu rata inflației și instanța de apel în mod eronat i-a respins cererea, ca inadmisibilă.

Curtea, în exercitarea dreptului de control judiciar constată însă că susținerea recurentei nu este fondată, întrucât această cerere nu poate fi calificată decât ca o cerere nouă, având în vedere că se raportează la o datorie a intimatei, reprezentând contravaloare marfă și servicii prestate în perioada iunie 1992 – decembrie 1994 – așa cum chiar recurenta a precizat. Astfel fiind, rezultă indubitabil că nu ne aflăm în prezența unei cereri de despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe, ci a unei cereri de actualizare a unui debit, - debit, care a făcut obiectul cauzei încă de la început, pe când cererea de actualizare nu a fost cuprinsă în acțiunea introductivă, neparcurgând gradele de jurisdicție obligatorii și, deci, nefiind examinată de instanțele care s-au pronunțat în cauză.

Ca atare, cererea în discuție nu îndeplinește cerințele art.294 alin.2 Cod procedură civilă și corect a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă de către curtea de apel. În ceea ce privește expertiza (suplimentul) neefectuată în apel , în legătură cu cererea de actualizare a sumei, probă la care reclamanta a renunțat, considerând că putea efectua ea calculele pe care le presupunea aceasta, este de precizat că față de inadmisibilitatea cererii, expertiza ar fi fost oricum inutilă, ca lipsită de obiect și, prin urmare, și acest motiv de recurs urmează a fi respins. În consecință, reținându-se că recurenta nu a formulat nici un motiv întemeiat de casare a hotărârii atacate, în condițiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă, aceasta va fi menținută, ca legală și temeinică și se va respinge recursul declarat în cauză de reclamanta SERVICIUL PUBLIC APĂ CANAL Călărași, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Serviciul Public Apă Canal SA Călărași împotriva deciziei nr.176 A din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.