ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2008/2003

S-a

luat  în  examinare  recursul  declarat   de   reclamanta „ S.P.A.C.

„

La apelul

nominal s-au  prezentat recurenta prin consilier juridic I. M. și intimata SC

„M. T. C.”SA Călărași prin consilier juridic M.T.

Procedura legal

îndeplinită.

S-a făcut

referatul cauzei  de către magistratul asistent, după care intimata invocă

excepția de netimbrare a recursului.

Recurenta

solicită respingerea excepției în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997,

depunând un înscris în acest sens.

Curtea,

constatând îndeplinite condițiile art.17 din Legea nr.146/1997, respinge

excepția ca nefondată și dă cuvântul în fond părților.

Recurenta

solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata pârâtă

solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U

R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta RA

APĂ ȘI CANAL a chemat-o în judecată pe pârâta SC „C.” SA Călărași, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 184.797.233 lei contravaloare prestații și

146.392.394 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr.351 din 23 septembrie 1994 Judecătoria Călărași și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Ulterior,

reclamanta a mai formulat o acțiune la Tribunalul Călărași, prin care a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 299.460.104 lei contravaloare

marfă livrată și 173.571.150 lei penalități de întârziere și s-a dispus

conexarea celor două dosare ale cauzelor.

Tribunalul

Călărași, prin sentința civilă nr.571 din 21 octombrie 1997 a admis în parte

acțiunea modificată a reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească

acesteia suma de 41.428.387 lei cu titlu de penalități de întârziere și a

respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de

299.460.104 lei cu titlu de contravaloare marfă. A obligat-o pe pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de     4.215.000 lei.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut concluziile expertizelor, având

în vedere că nu s-a putut stabili cantitatea reală de apă livrată pârâtei,

experții învederând că documentele puse la dispoziție de părți au fost

neconcludente.

Prin decizia

nr.595 din 23 februarie 2000, Curtea de Apel București a admis apelul

reclamantei împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în

parte în sensul că a obligat pârâta și la 108.399.676 lei contravaloare

prestații. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat-o pe

pârâtă la 10.652.101 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că în perioada iunie 1992 – decembrie 1994,

cantitatea de apă consumată și evacuată a fost corect facturată, fapt constatat

cu ocazia efectuării raportului de expertiză, aceasta ridicându-se la valoarea

de 609.519.730 lei.

Întrucât

intimata a achitat suma de 501.120.054 lei, instanța a reținut în sarcina

acesteia diferența de 108.399.676 lei.

Prin decizia

nr.3742 din 14 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție – Secția comercială a

admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curții de apel atacate, pe

care a casat-o și a trimis cauza spre soluționare aceleiași curți de apel.

S-a reținut că

după depunerea rapoartelor de expertiză, au fost încuviințate obiecțiunile

formulate de reclamantă și de pârâtă la ambele rapoarte de expertiză tehnică și

nu s-a răspuns, instanța procedând la soluționarea  litigiului în lipsa

răspunsului solicitat.

După casare, în

rejudecare, prin decizia civilă nr.176 A din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel

București – Secția a VI a comercială  a admis apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr.571 din 21 octombrie 1997, pe care a schimbat-o

în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă și la 108.399.676 lei

contravaloare prestații servicii. A mai obligat-o și la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 10.652.101 lei.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respinsă cererea privind

obligarea intimatei la plata contravalorii prestațiilor actualizată în raport

cu indicele de inflație, ca inadmisibilă.

În motivarea

acestei soluții, instanța de apel a reținut că în conformitate cu dispozițiile

Curții Supreme de Justiție, a fost obligat expertul tehnic să răspundă la

obiecțiunile formulate de către pârâtă și acesta a învederat că își menține

concluziile exprimate în raport, apreciind ca neîntemeiate obiecțiunile formulate.

Referitor la

actualizarea sumei în raport cu rata inflației, a reținut că pârâta a renunțat

la administrarea probei cu expertiza contabilă, ce urma să stabilească

cuantumul sumei și de altfel,  aceasta fiind o cerere nou formulată în apel,

este inadmisibilă, - neîntrunind cerințele art.294 alin.2 Cod procedură civilă.

Pe fondul

cauzei a reținut că obligarea intimatei-pârâte și la plata sumei de 108.399.676

lei, diferență refuzată la plată nejustificat a fost corect stabilită și este

datorată, în raport de concluziile expertizelor tehnică și contabilă, efectuate

în cauză.

Împotriva

deciziei curții de apel, mai sus menționate, a declarat recurs reclamanta,

criticând-o  pentru nelegalitate și netemeinicie în baza dispozițiilor art.304

pct.9 Cod procedură civilă și solicitând casarea acesteia și obligarea

pârâtei-debitoare SC”M.T. C.” SA Călărași la plata sumei de 2.807.239.753 lei.

Recurenta-reclamantă

susține astfel că greșit i-a fost respinsă cererea de actualizare a sumei

datorate de pârâtă, respectiv de obligare a acesteia la plata sumei de

118.391.382 lei indexată cu rata inflației, deoarece acest debit reprezintă

contravaloare marfă și servicii prestate în perioada iunie 1992 – decembrie

1994 și cererea  sa îndeplinește condițiile art.294 (2) Cod procedură civilă.

Mai susține că

a renunțat la proba cu supliment la raportul de expertiză contabilă determinat

de faptul că lucrarea constă în înmulțirea cantităților de apă consumată și a

cantităților de apă evacuată, stabilite de expertul tehnic în răspunsurile la

obiecțiuni, cu prețurile lunare stabilite de expertul contabil în raportul de

expertiză contabilă și lucrarea a efectuat-o chiar ea, reclamanta, după modelul

expertizei contabile efectuate în dosarul nr.411/1998 al Curții de Apel

București.

Recursul nu

este fondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele:

În primul motiv

de recurs, recurenta-pârâtă susține că la data de 9 septembrie 2002 și-a

completat cererea introductivă și a solicitat obligarea pârâtei-intimate la

plata sumei de 118.391.382 lei indexată în raport cu rata inflației și instanța

de apel în mod eronat i-a respins cererea, ca inadmisibilă.

Curtea, în

exercitarea dreptului  de control judiciar constată însă că susținerea

recurentei nu este fondată, întrucât această cerere nu poate fi calificată

decât ca o cerere nouă, având în vedere că se raportează la o datorie a

intimatei, reprezentând contravaloare marfă și servicii prestate în perioada

iunie 1992 – decembrie 1994 – așa cum chiar recurenta a precizat.

Astfel fiind,

rezultă indubitabil că nu ne aflăm în prezența unei cereri de despăgubiri ivite

după darea hotărârii primei instanțe, ci a unei cereri de actualizare a unui

debit, - debit, care a făcut obiectul cauzei încă de la început, pe când

cererea de actualizare nu a fost cuprinsă în acțiunea introductivă,

neparcurgând gradele de jurisdicție obligatorii și, deci, nefiind examinată de

instanțele care s-au pronunțat în cauză.

Ca atare,

cererea în discuție nu îndeplinește cerințele art.294 alin.2 Cod procedură

civilă și corect a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă de către curtea de

apel.

În ceea ce

privește expertiza (suplimentul) neefectuată în apel , în legătură cu cererea

de actualizare  a sumei, probă la care reclamanta a renunțat, considerând  că

putea efectua ea calculele pe care le presupunea aceasta, este de precizat că

față de inadmisibilitatea cererii, expertiza ar fi fost oricum inutilă, ca

lipsită de obiect și, prin urmare, și acest motiv de recurs urmează a fi

respins.

În consecință,

reținându-se că recurenta nu a formulat nici un motiv întemeiat de casare a

hotărârii atacate, în condițiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile

art.304 din Codul de procedură civilă, aceasta va fi menținută, ca legală și

temeinică și se va respinge recursul declarat în cauză de reclamanta SERVICIUL

PUBLIC APĂ CANAL Călărași, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat

recursul  declarat   de   reclamanta

Serviciul Public Apă Canal SA Călărași împotriva

deciziei nr.176 A din  16 decembrie 2002  a Curții de Apel  București,  secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 aprilie  2003.