ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2113/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul local al orașului Chișineu Criș prin Primar împotriva deciziei civile nr. 113 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția Civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă A.N.C.M. UCECOM București prin consilier juridic S.C.. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile a acordat cuvântul în dezbaterea recursului. Consilierul juridic S.C. a învederat că potrivit art. 16 din Legea nr.10/2001 imobilul nu poate fi restituit în natură pârâta fiind obligată să facă o ofertă de restituire prin echivalent. A solicitat respingerea recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 aprilie 2002 reclamanta A.N.C.M.

UCECOM a chemat în judecată pârâta Primăria orașului Chișineu Criș solicitând obligarea acesteia la a prezenta oferta de restituire prin echivalent a valorii imobilului din Str. Bicazului nr. 8, care a aparținut cooperației meșteșugărești. În motivare reclamanta a arătat că imobilul a aparținut C.C.A.R. din C. M. București a cărei succesoare în drept este ANCOM UCECOM și folosit abuziv în interesul public al orașului Chișineu Criș. În baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare către pârâtă în vederea restituirii în natură a imobilului. Prin Dispoziția nr.211 din 19 septembrie 2001 Primăria orașului Chișineu Criș a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului cu motivarea că imobilul se încadrează în prevederile art. 16 din Legea nr.10/2001 – așezământ social-cultural, fiind în prezent C.O.C.

Tribunalul Arad prin sentința civilă nr. 338 din 25 iulie 2002 a admis acțiunea civilă a reclamantei și a obligat pârâta să emită dispoziție motivată cu oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 pârâta era obligată, în condițiile în care restituirea în natură nu era posibilă să facă reclamantei printr-o dispoziție motivată o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat apel Consiliul local al orașului Chișineu Criș arătând că imobilul face parte din domeniul public al orașului fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr.10/2001 și că prin restituirea echivalentului valoric al acestuia reclamanta s-ar îmbogăți fără justă cauză.

Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.113 din 7 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul considerând hotărârea apelată temeinică și legală întrucât emiterea deciziei motivate de ofertă prin echivalent, în cazul în care imobilul nu se poate restitui în natură, este o obligație și nu o facultate a deținătorului acestuia. Pârâtul Consiliul local al orașului Chișineu Criș a recurat sus menționata decizie, considerând-o netemeinică și nelegală pentru faptul că bunul aparține domeniului public iar prin restituire reclamanta s-ar îmbogăți fără justă cauză, având în vedere investițiile de peste 2 miliarde lei aduse imobilului de pârât.

Recursul este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr.10/2000, de regulă, imobilele preluate în mod abuzive de stat, organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură în condițiile legii.

În cazul unor imobile având o anumită destinație, enumerate în art. 16 alin. 1 din lege, respectiv imobilele ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale, instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale inter-guvernamentale acreditate în România, precum și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităților de interes public social-cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii în discuție.

În completarea acestor dispoziții, însă, alin. 2 din același art. 16 impune în sarcina ministerelor de resort și a celorlalte instituții publice interesate efectuarea de propuneri în baza cărora Guvernul va stabili prin hotărâre imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Este deci de remarcat, în primul rând, că este de atributul puterii executive și nu a celei judecătorești, în a stabili care sunt imobilele care nu se restituie în natură și în raport de aceasta, obligația deținătorului bunului de a restitui echivalentul valoric al imobilului solicitat de proprietar, în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă și având în vedere prevederile privind afectațiunea de interes public astfel, cum este determinată prin aplicarea normelor metodologice ale legii.

Pe de altă parte, deși sinteza dispozițiilor art. 16 din Legea nr.10/2001 determină ca soluție principală restituirea prin echivalent, restituirea în natură este aplicabilă numai dacă imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în viitor, la cererea persoanei îndreptățite, care inițial a acceptat restituirea prin echivalent. În continuarea textelor de lege mai sus menționate dispozițiile art. 24 alin. (1) din același act normativ prevăd procedura administrativă prin care deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să facă în termenul legal persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, dacă nu este posibilă retrocedarea în natură potrivit considerentelor mai sus arătate.

Or, instanțele au obligat pârâtul în a face oferta restituirii echivalentului valoric al imobilului fără a supune dezbaterii aspectele la care trimit dispozițiile art. 16 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002. În consecință, recursul pârâtei va fi admis, hotărârile pronunțate vor fi casate și cauza trimisă spre rejudecarea instanței de fond, care va pune în discuția părților obligația pârâtei să se conformeze dispozițiilor art. 24 raportat la art. 16 din Legea nr.10/2001 precum și a normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin H.G.nr.498/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 324 din 14 mai 2003 având în vedere și dispozițiile H. G. 976 din 5 septembrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al orașului Chișineu Criș prin Primar. Casează decizia nr. 113 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara și sentința civilă nr.338 din 25 iulie 2002 a Tribunalului Arad. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2003.