ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2113/2003

S-a  luat în examinare recursul declarat de pârâtul

Consiliul local al orașului Chișineu Criș prin Primar împotriva deciziei

civile nr.  113   din  7 octombrie 2002  a Curții de Apel  Timișoara – Secția

Civilă.

La apelul

nominal   s-a prezentat intimata-reclamantă A.N.C.M. UCECOM București prin

consilier juridic S.C..

Procedura

completă.

Curtea, luând

act că nu mai sunt cereri prealabile a acordat cuvântul în dezbaterea

recursului.

Consilierul

juridic S.C. a învederat  că potrivit art. 16 din Legea nr.10/2001 imobilul nu

poate fi restituit în natură pârâta fiind obligată să facă o ofertă de

restituire prin echivalent. A solicitat respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10

aprilie 2002 reclamanta A.N.C.M. UCECOM a chemat în judecată pârâta Primăria

orașului Chișineu Criș solicitând obligarea acesteia la a prezenta oferta de

restituire prin echivalent a valorii imobilului din Str. Bicazului nr. 8, care

a aparținut cooperației meșteșugărești.

În motivare

reclamanta a arătat că imobilul a aparținut C.C.A.R. din C. M. București a

cărei succesoare în drept este ANCOM UCECOM și folosit abuziv în interesul

public al orașului Chișineu Criș.

În baza Legii

nr. 10/2001 a formulat notificare către pârâtă în vederea restituirii în natură

a imobilului.

Prin

Dispoziția nr.211 din 19 septembrie 2001 Primăria orașului Chișineu Criș a

respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului cu motivarea

că imobilul se încadrează în prevederile art. 16 din Legea nr.10/2001 –

așezământ social-cultural, fiind în prezent C.O.C.

Tribunalul

Arad prin sentința civilă nr. 338 din 25 iulie 2002 a admis acțiunea civilă a

reclamantei și a obligat pârâta să emită dispoziție motivată cu oferta de

restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.

Pentru a se

pronunța astfel instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1

din Legea nr. 10/2001 pârâta era obligată, în condițiile în care restituirea în

natură nu era posibilă să facă reclamantei printr-o dispoziție motivată o

ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Împotriva

sentinței mai sus menționate a declarat apel Consiliul local al orașului

Chișineu Criș arătând că imobilul face parte din domeniul public al orașului

fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr.10/2001 și că prin

restituirea echivalentului valoric al acestuia reclamanta s-ar îmbogăți fără

justă cauză.

Curtea de Apel

Timișoara prin decizia civilă nr.113 din 7 octombrie 2002 a respins ca nefondat

apelul considerând hotărârea apelată temeinică și legală întrucât emiterea

deciziei motivate de ofertă prin echivalent, în cazul în care imobilul nu se

poate restitui în natură, este o obligație și nu o facultate a deținătorului

acestuia.

Pârâtul

Consiliul local al orașului Chișineu Criș a recurat sus menționata decizie,

considerând-o netemeinică și nelegală pentru faptul că bunul aparține

domeniului public iar prin restituire reclamanta  s-ar îmbogăți fără justă

cauză, având în vedere investițiile de peste 2 miliarde lei aduse imobilului de

pârât.

Recursul este întemeiat

și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În temeiul

prevederilor art. 1 din Legea nr.10/2000, de regulă, imobilele preluate în mod

abuzive de stat, organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat

în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în

natură în condițiile legii.

În cazul unor

imobile având o anumită destinație, enumerate în art. 16 alin. 1 din lege, respectiv

imobilele ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte

social-culturale, instituții publice, sedii ale partidelor politice legal

înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele

organizațiilor internaționale inter-guvernamentale acreditate în România,

precum și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea

continuării activităților de interes public social-cultural sau obștesc,

foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în

condițiile legii în discuție.

În completarea

acestor dispoziții, însă, alin. 2 din același art. 16 impune în sarcina

ministerelor de resort și a celorlalte instituții publice interesate efectuarea

de propuneri în baza cărora Guvernul va stabili prin hotărâre imobilele care nu

vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin

echivalent.

Este deci de

remarcat, în primul rând, că este de atributul puterii executive și nu a celei

judecătorești, în a stabili care sunt imobilele care nu se restituie în natură

și în raport de aceasta, obligația deținătorului bunului de a restitui

echivalentul valoric al imobilului solicitat de proprietar, în condițiile în

care restituirea în natură nu este posibilă și având în vedere prevederile

privind afectațiunea de interes public astfel, cum este determinată prin

aplicarea normelor metodologice ale legii.

Pe de altă

parte, deși sinteza dispozițiilor art. 16 din Legea nr.10/2001 determină ca

soluție principală restituirea prin echivalent, restituirea în natură este

aplicabilă numai dacă imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal

stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în viitor, la cererea

persoanei îndreptățite, care inițial a acceptat restituirea prin echivalent.

În continuarea

textelor de lege mai sus menționate dispozițiile art. 24 alin. (1) din același

act normativ prevăd procedura administrativă prin care deținătorul imobilului

este obligat ca prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să facă

în termenul legal persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin

echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, dacă nu este posibilă

retrocedarea în natură potrivit considerentelor mai sus arătate.

Or, instanțele

au obligat pârâtul în a face oferta restituirii echivalentului valoric al

imobilului fără a supune dezbaterii aspectele la care trimit dispozițiile art.

16 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002.

În consecință,

recursul pârâtei va fi admis, hotărârile pronunțate vor fi casate și cauza

trimisă spre rejudecarea instanței de fond, care va pune în discuția părților

obligația pârâtei să se conformeze dispozițiilor art. 24 raportat la art. 16

din Legea nr.10/2001 precum și a normelor metodologice de aplicare unitară a

acesteia, aprobate prin H.G.nr.498/2003, publicată în Monitorul Oficial al

României, partea I, nr. 324 din 14 mai 2003 având în vedere și dispozițiile H.

G. 976 din 5 septembrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al

orașului Chișineu Criș prin Primar.

Casează

decizia nr. 113 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara și sentința

civilă nr.338 din 25 iulie 2002 a Tribunalului Arad.

Trimite cauza

spre rejudecare Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi   23 mai   2003.