ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7231/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 septembrie 2002, S.F. a chemat în judecată Primăria Municipiului Urziceni, pentru ca instanța să o oblige pe aceasta să-i restituie în natură suprafața de 433,75 mp teren, situat în Municipiul Urziceni iar pentru diferența de teren de 106,175 mp care nu poate fi restituită în natură și a construcțiilor demolate, aflate pe teren, să o oblige la acordarea măsurilor reparatorii. La rândul său petiționara s-a obligat să restituie contravaloarea despăgubirilor primite pentru exproprierea imobilului, actualizate cu indicele de inflație. S-a arătat în cuprinsul acțiunii, că reclamanta a deținut în proprietate imobilul, teren în suprafață de 540,50 mp și construcția, expropriate prin Decretul 298/1987, în vederea construirii ansamblului CCA, 100 apartamente, măsură care însă nu a fost finalizată.

După notificarea efectuată în temeiul Legii nr. 10/2001, de către reclamantă, prin care aceasta solicita restituirea în natură a imobilului, la data de 6 ianuarie 2003 primăria a emis dispoziția nr. 1 de respingere a cererii, motivat de faptul că terenul aparține domeniului public al municipiului Urziceni, fiind loc de parcare și parțial loc de joacă pentru copiii, conform hotărârii consiliului local din 25 aprilie 2002. La data de 13 martie 2003, reclamanta a formulat o acțiune în justiție, prin care a solicitat anularea dispoziției nr. 1 din 6 ianuarie 2003 prin care i se respinsese cererea adresată comisiei, cu toate că în procesul verbal din 6 februarie 2002 se consemnase posibilitatea retrocedării în natură a terenului, pe baza situației de fapt existentă la un moment dat.

Această cerere a format obiectul dosarului 381/2003 care prin încheierea din 17 aprilie 2003, a fost conexat la dosarul 2037/2002 unde fusese înregistrată prima cerere prin care S.F. solicita instanței restituirea în natură a terenului de 434 mp și măsuri reparatorii pentru terenul de 106 mp inclusiv pentru construcția aflată pe teren (de la aceeași adresă ca și imobilul din dosarul 381/2003) motivat de faptul că Primăria nu dăduse curs notificării înlăuntrul termenului de 60 zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința 217/F/din 19 iunie 2003, Tribunalul Ialomița a admis în parte contestația formulată de S.F., dispunând anularea totală a dispoziției nr. 1 din 6 ianuarie 2003 emisă de Primăria Municipiului Urziceni și restituirea în natură a suprafeței de 434 mp teren din intravilanul municipiului Urziceni.

Instanța a constatat că petiționara este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare nominativă emise de Ministerul Finanțelor numai pentru suprafața de 106 mp teren nu și pentru construcțiile demolate. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin Decretul 298/1987 reclamanta a fost expropriată de imobilul său, teren în suprafață de 540 mp și construcție, situat în Urziceni, în vederea construirii unui ansamblu de locuințe, fiind despăgubită cu suma de 40.692 lei. Prin dispoziția nr. 1 din 6 ianuarie 2003 primarul municipiului Urziceni a respins cererea reclamantei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a suprafeței de 540 mp teren din intravilanul municipiului Urziceni pentru faptul că o parte din teren este ocupat de construcții definitive, iar restul este destinat unei bune utilizări a clădirilor din zonă.

Prin aceeași dispoziție s-a respins cererea de despăgubiri bănești, deoarece măsurile reparatorii prin echivalent bănesc propuse în temeiul art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 au fost refuzate. Instanța având de soluționat contestația petiționarei S.F. care solicita în temeiul art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 540 mp, a dispus efectuarea unei expertize. Raportul de expertiză efectuat în cauză concluzionează că din suprafața totală de 540 mp teren deținut de reclamantă, suprafața de 434 mp este liberă de construcții, în timp ce suprafața de 107 mp este destinată bunei utilizări a clădirilor din zonă. Pentru suprafața de teren de 107 mp ce nu poate fi restituită, expertul a stabilit o valoare actualizată în sumă de 38.540.000 lei.

Pentru măsurile reparatorii ce reprezintă valoarea reală a imobilului demolat, tribunalul a reținut că deși inițial reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize, în cele din urmă a renunțat la acest mijloc de probă, precizând că înțelege să-și însușească suma stabilită de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 prin referatul 14821 din 11 decembrie 2002, prin care despăgubirile au fost cuantificate la suma de 214.837.000 lei ce urmează a fi acordată sub forma titlurilor de valoare sau acțiunilor. Concluzionând că petiționara este îndreptățită la restituirea în natură, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001 a suprafeței de 433 mp, teren situat pe vechiul amplasament, tribunalul a înlăturat susținerile pârâtei Primăria Municipiului Urziceni în sensul că această suprafață este afectată investițiilor cuprinse în P.U.G., deoarece nu își găsesc suport în probele administrate, care contrazic aceste susțineri.

În plus, pârâta a dat dovadă de rea credință, deoarece la repetatele cereri ale reclamantei de revendicare a terenului, soluționate defavorabil de primărie, aceasta a procedat în cele din urmă, pentru realizarea aceluiași scop, la modificarea amplasamentului obiectivelor de investiții, situându-le după data de 6 februarie 2002 (data introducerii procesului verbal care atestă că suprafața de 434 mp este liberă) pe terenul în litigiu. Pentru suprafața de 106 mp teren, destinată utilităților publice, instanța a dispus ca reclamanta să primească despăgubiri sub forma titlurilor de valoare în limita valorică de 38.540.000 lei. Prin decizia 491 din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Ialomița în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

S-a reținut că terenul în suprafață de 434 mp a cărui restituire s-a dispus prin hotărârea instanței de fond nu este întrebuințat pentru buna utilizare a clădirilor din zonă, deoarece este liber, neîngrădit, fără a avea parcare amenajată și fără a fi străbătut de căi de acces ori cu alte destinații. Spațiile de utilitate publică destinate căilor de acces spre imobilele private sau publice, instituții, mijloace de transport, parcări în zone de agrement, sunt bine delimitate de terenul în litigiu.

Instanța a înlăturat și motivul de apel potrivit căruia petiționara fiind despăgubită cu ocazia exproprierii nu ar mai fi îndreptățită la măsuri reparatorii, deoarece potrivit art. 11 pct. 1 teza II din Legea nr. 10/2001 dacă persoana îndreptățită a primit despăgubiri, acordarea măsurilor reparatorii sub forma restituirii în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primită, actualizată cu indicele de inflație, aspect ce se va rezolva pe cale administrativă după rămânerea irevocabilă a hotărârii și punerea acesteia în executare. În recursul declarat în termen și nemotivat în drept, D.G.F.P. Ialomița, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice critică decizia 491 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel București sub două aspecte.

- Reclamanta fiind deja despăgubită la momentul exproprierii cu suma de 40.692 lei din care pentru teren cu 506 lei așa cum rezultă din raportul comisiei de lucru pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nu mai este îndreptățită la măsuri reparatorii; - Terenul în litigiu fiind destinat bunei utilizări a clădirilor din zonă, este exceptat de Legea nr. 10/2001 de la retrocedarea în natură. Terenul de 434 mp este folosit drept parcare, cale de acces către aceasta și parțial loc de agrement, iar terenul de 106,75 mp este ocupat de construcții noi și definitive, șosele și trotuare. Recursul declarat de Primăria Urziceni critică decizia sub următoarele aspecte. Săvârșind nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii acela că terenul în discuție fiind spațiu public, parcare, scuaruri, fără fâșii plantate de protecție, iese de sub incidența Legii nr. 10/2001 neputând fi restituit în natură. Instanța nu ia în discuție importanța spațiilor amenajate pe terenul de 540 mp, destinate să servească locuințelor din zonă, situație confirmată de declarațiile martorilor și raportul de expertiză. Consemnările procesului verbal din 6 februarie 2002 care atestă că suprafața de 434 mp este liberă de construcții și poate fi retrocedată, are doar un caracter constatator, iar repetatele solicitări de restituire a terenului, respinse de-a lungul celor 10 ani, impunea instanței o verificare mai atentă a cauzei.

Hotărârea este lipsită de temei legal, atrăgând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece încalcă dispozițiunile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 care exceptează de la retrocedarea în natură, zonele de utilitate publică așa cum este terenul în litigiu, afectat parcării, zonei verzi și bunei utilizări a construcțiilor limitrofe. Recursurile sunt nefondate. Așa cum corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate în cauză, imobilul din municipiul Urziceni ce a făcut obiectul cererii de retrocedare, a fost dobândit de F.N.S. prin actul autentic de vânzare-cumpărare 59 din 5 noiembrie 1932 al Tribunalului Ilfov.

Prin decretul Consiliului de Stat 298/1987, imobilul a fost expropiat în vederea construirii unor blocuri de locuințe și instituții publice acordându-se proprietarei despăgubiri în valoare totală de 40.692 lei, din care pentru terenul de 540,50 mp suma de 506 lei, iar diferența pentru construcția ce a fost demolată. Întrucât la data apariției Legii nr. 10/2001 obiectul de investiție nu fusese realizat, S.F. a notificat Primăria Urziceni pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 540 mp și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcție. Prin dispoziția nr. 1 din 6 ianuarie 2003, Primarul municipiului Urziceni a respins cererea petiționarei de restituire în natură a terenului în suprafață de 540 mp, motivat de faptul că o parte din suprafața solicitată este ocupată de construcții definitive, iar restul terenului este destinat unei bune utilizări a clădirilor din zonă.

Prin aceeași dispoziție s-a respins și cererea de despăgubiri bănești, deoarece imobilul fiind expropriat îi sunt refuzate măsurile reparatorii prin echivalent, conform art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001. Afirmația recurenților potrivit căreia petiționara fiind deja despăgubită la expropriere pentru teren și construcție, nu mai este îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este în contradicție cu statuările art. 11 din lege. Potrivit pct. 2 din art. 11 Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare a legii, în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate, actualizată cu indicele de inflație. În accepțiunea alin. (1) din art. 11 persoana îndreptățită la restituirea în natură a imobilului expropriat pentru care a primit despăgubiri este ținută de obligația rambursării unei sume, reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu indicele de inflație. Așadar, Legea nr. 10/2001 este incidentă și în privința imobilelor expropriate, pentru care s-au plătit despăgubiri, măsurile reparatorii concretizându-se în restituirea terenurilor neocupate și a construcțiilor în natură, în măsura în care mai exista sau prin echivalent.

În toate cazurile însă acordarea măsurilor reparatorii este condiționată de rambursarea valorii despăgubirilor primite, actualizată cu indicele de inflație. În contextul dispozițiunilor legale mai sus arătate, corect tribunalul și apoi curtea de apel, prin hotărârile pronunțate au înlăturat apărările pe care pârâții și le-au formulat sub acest aspect prin întâmpinare și motivele de apel. Principiul instituit de art. 11 din Legea nr. 10/2001 este acela al restituirii în natură a imobilelor expropriate, construcții și terenuri și numai în cazul în care construcțiile au fost demolate iar terenurile ocupate total sau parțial cu obiectivele pentru care s-a făcut exproprierea măsurile reparatorii se acordă prin echivalent.

Acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în privința terenurilor rămase libere, prin nerealizarea obiectivelor de investiții pentru care s-a făcut exproprierea poate fi motivată de schimbarea regimului său juridic dar această schimbare trebuie probată de deținătorul acestuia. Expertiza topo efectuată în cauză a concluzionat că din cei 540 mp teren expropriat, suprafața de 434 mp este liberă de construcții. Afirmațiile recurenților cum că suprafața de 434 mp teren este afectată investițiilor cuprinse în Planul de Urbanism General al municipiului Urziceni sunt irelevante și de fapt confirmă reaua credință a primarului, care având cunoștință de repetatele demersuri făcute de petiționară pentru recuperarea terenului de 540 mp expropriat, a procedat la data de 25 aprilie 2002 la modificarea amplasamentului obiectivelor de investiții, situându-le pe terenul în litigiu.

Mai mult, dreptul notificatorului la acordarea măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001 trebuie analizat în raport de situația existentă la data efectuării notificării în speță, 20 martie 2001 (pag. 27 pct. 4) și nu în funcție de o situație ulterioară creată intenționat de deținătorul terenului, respectiv Primăria Urziceni, care la 25 aprilie 2002 a schimbat amplasamentul obiectivelor de investiții pe terenul litigios. Ipoteza restituirii în natură a construcțiilor nedemolate sau demolate parțial și a terenului liber, cu respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001 la care face trimitere recurenta, Primăria Urziceni, are ca scop limitarea restituirii în natură numai la acele suprafețe de terenuri disponibile, respectiv acele terenuri care nu sunt prevăzute în documentațiile de urbanism legal aprobate, ca fiind destinate construirii unor obiective de utilitate publică.

Potrivit pct. 3 art. 10 din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare, terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990 precum și construcții ușoare sau demontabile, chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată, se restituie în natură. În cauză, schița de plan atașată expertizei topo precum și planșele fotografice, evidențiază că terenul în suprafață de 433,75 mp este teren liber, spațiu verde, neamenajat. Terenul liber taie doar colțul parcului de joacă pentru copii pe o suprafață de 20 mp, gardul parcului făcut din lemn putând fi mutat, după cum poate fi mutată de pe această suprafață de 20 mp și banca din lemn, pentru o se proceda la restituirea în natură a terenului de 433,73 mp petiționarei.

Chiar dacă cele afirmate de recurenți, cum că pe terenul litigios de 434 mp s-ar afla un parc de joacă pentru copiii, o parcare ce deservește poliția și blocurile de locuințe din zonă și o cale de acces la acestea, ar fi reale, deși aceste aspecte nu au fost probate, tot nu i s-ar putea limita dreptul petiționarei la restituirea în natură a terenului. Cele câteva leagăne și topogane ale parcului sunt construcții ușoare, demontabile, care chiar autorizate fiind, nu pot schimba regimul juridic al terenului, făcându-l de nerestituit proprietarului. Verificându-se însă autorizația de construire a parcului se poate constata cu ușurință că aceasta a fost emisă pentru un alt amplasament respectiv str. J.I.

și nu Calea B. Pentru existența căilor de acces și a parcării, ce deservesc clădirile din zonă, nu s-au depus autorizațiile necesare, astfel că aserțiunile recurenților referitoare la regimul juridic al terenurilor de proprietate publică, căreia nu-i sunt incidente dispozițiunile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi luate în considerație. De altfel Primăria Urziceni nu a probat cu inventarele prevăzute de art. 19 și urm. din Legea nr. 213/1998 nici că terenul de 434 mp face parte din domeniul public, fiind astfel exceptat de la restituirea în natură. Parcarea existentă pe teren un este amenajată, ea are un caracter provizoriu și accidental.

Accesul și parcarea mașinilor din fața poliției este asigurat pe drumul pietonal din partea de sud a terenului, drumul pietruit de 84 mp cu bordura pe o singură parte încorporat în cei 434 mp pentru accesul mașinilor în parcarea din fața sediului poliției, nu este necesar, deoarece așa cum se precizează în raportul de expertiză și schița de plan atașată a acestuia mai există alte două drumuri de acces care deservesc circulația mașinilor. Această soluție este confirmată și de raportul de asistență tehnică, în care se arată că numai suprafața de 107 mp din cei 540 mp reprezintă teren proprietate publică pentru care măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 urmează a fi achitate petiționarei prin echivalent, restul terenului de 434 mp urmând a fi restituit în natură.

Aspectele mai sus arătate evidențiază cu prisosință netemeinicia criticilor de nelegalitate ale hotărârilor pronunțate în cauză și în consecință necesitatea respingerii recursurilor de față ca neîntemeiate potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele DG.F.P. în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Urziceni împotriva deciziei civile nr. 491 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.