ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

2582/2002, reclamanta SC T.P. SA Șura Mică, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Regională Vamală Brașov, a solicitat

anularea deciziei nr. 302 din 9 mai 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice

București, a actelor constatatoare nr. 48 - 59 din 18 februarie 2002 și a

procesului-verbal de control din 19 februarie 2002, al Direcției Regionale

Vamale Interjudețene Brașov, cu consecința exonerării reclamantei, de plata

obligațiilor vamale, T.V.A., majorări de întârziere stabilite prin actele

atacate.

În motivarea acțiunii, a arătat că

actul de control, actele constatatoare, cât și decizia emisă de Ministerul

Finanțelor Publice, sunt nelegale și netemeinice, întrucât, pentru utilajele

aduse în România, societatea a acceptat plata facturilor, însă nu a plătit

taxele vamale, încadrându-se în art. 22 din Legea nr. 133/1999.

Utilajele au fost achitate

furnizorului extern, din fondurile societății, prin înmânare de acțiuni,

procedură legală.

Prin sentința civilă nr. 119/2002,

s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, s-a anulat decizia nr. 302 din 9

mai 2002, a Ministerului Finanțelor Publice și implicit, actele constatatatoare

nr. 48 - 59 din 18 februarie 2002, ale Direcției Regionale Vamale Interjudețene

Brașov, exonerând pe reclamantă de plata taxelor vamale, T.V.A. și majorări de

întârziere stabilite prin actele atacate.

Au fost obligați pârâții, la

cheltuieli de judecată, în sumă de 40.033.000 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere următoarele:

Potrivit art. 22 din Legea nr.

133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privați, pentru „înființarea și

dezvoltarea întreprinzătorilor mici și mijlocii”, întreprinderile menționate

sunt scutite de plata taxelor vamale, pentru mașinile, instalațiile,

echipamentele industriale, know-how, care se importă, în vederea dezvoltării

activității proprii de producție și servicii și se acordă din fonduri sau din

credite obținute de la bănci românești sau străine.

Legea nu dispune ca fondurile proprii

să fie doar disponibile în cont, ci permite beneficiarului să facă dovada

achitării, prin orice mijloc de plată, conform art. 19 din Legea nr. 31/1990,

republicată.

Acțiunea este definită ca un titlu

de valoare, ea putând fi gajată în orice fel de garanție dată și poate fi

remisă ca plată, având o valoare nominală.

Acțiunile se pot vinde și cumpăra,

prin simpla înscriere făcută în Registrul acționarilor.

În speță, s-a făcut dovada achitării

către furnizori, a prețului utilajelor cu acțiuni, deci din fondurile proprii,

astfel că beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 22 din Legea nr.

133/1999, astfel că în mod eronat organele de control au reținut în sarcina

reclamantei, obligații vamale și majorări de întârziere, plus T.V.A.

Împotriva sentinței au formulat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, pentru

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor București.

Direcția Generală a Finanțelor Publice

Sibiu, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a criticat sentința

astfel:

Prin hotărârea A.G.A., a societății

intimate, din 5 august 1999, s-a hotărât majorarea capitalului social, cu

valoarea utilajelor importate, prin emitere de acțiuni, ca modalitate de plată

a utilajelor importate, în vederea solicitării facilităților fiscale prevăzute

de Legea nr. 133/1999.

Hotărârea A.G.A. nu poate produce

efecte juridice, atâta timp, cât Legea nr. 133/1999 prevede în mod imperativ,

care sunt modalitățile de plată pentru utilaje importate de contribuabil,

pentru a beneficia de facilități fiscale.

Au fost încălcate prevederile art.

205 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia capitalul social al societății pe

acțiuni se poate mări prin emisiune de acțiuni noi sau prin majorarea valorii

nominale a acțiunilor existente, în schimbul unor noi aporturi în numerar

și/sau natură.

Prin A.G.A., a societății intimate,

s-a stabilit majorarea capitalului social, cu valoarea aportului în natură –

utilajele importate, iar această operațiune trebuia înregistrată la Oficiul

Registrului Comerțului.

S-a încălcat și dispoziția art. 22

din Legea nr. 133/1999, în sensul că se prevede beneficiul facilităților

fiscale – taxe vamale, centru mașini, instalații, echipamente industriale,

know-how, importate în vederea dezvoltării activității de producție, numai dacă

se achită din fondurile proprii ale agentului economic sau din credite obținute

de la bănci românești sau străine.

În cazul în speță, sumele achitate

provin din alte surse, astfel că nu se pot acorda facilitățile fiscale, conform

Legii nr. 133/1999.

Analizându-se actele dosarului,

constată:

Instanța de fond a reținut în mod

corect că pentru a beneficia de facilitățile fiscale conform Legii nr.

133/1999, este necesară realizarea cumulativă a două condiții: agentul economic

vizat să achite bunurile dobândite, în vederea dezvoltării activității sale și

să facă plata din fonduri proprii sau din credite.

Textul se referă la fonduri proprii,

fără a distinge între lichidități sau fonduri atrase de la acționari, prin

majorarea capitalului social, astfel că aplicarea art. 22 din legea citată,

este operată.

Fondurile puse la dispoziția

societății de acționari pentru capitalul social (inclusiv aportul în natură),

nu pot fi considerate altfel, decât fonduri proprii, și nu fonduri atrase de la

terți.

Transferul acțiunilor

corespunzătoare prețului bunului, către acționarul străin s-a înregistrat în

Registrul acționarilor, fiind realizată și condiția formată.

Așa fiind și pentru considerentele

expuse, recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.

Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, a

criticat sentința astfel:

Instanța de fond a pronunțat

sentința, cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu a fost citată

conform art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ.

Încălcarea dispozițiilor vamale

atrage după sine plata obligațiunilor, dar și a majorărilor de întârziere.

Organele vamale au stabilit că

societatea nu beneficiază de facilitățile prevăzute de art. 22 din Legea nr.

133/1999, întrucât utilajele importate nu au fost achitate din fonduri proprii

sau din credite obținute, ci constituie aport în natură la capitalul

societății.

Societatea nu și-a achitat

obligațiile față de furnizor, prin plata efectivă a bunurilor primite, fie din

surse proprii – de exemplu disponibilul din cont, fie din credite obținute de

la bănci, ci a emis acțiuni și a mărit capitalul social, cu contravaloarea

acestor utilaje – nu s-a perfectat un raport juridic de vânzare-cumpărare, caz

în care erau aplicabile prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999.

Majorările de întârziere reprezintă

măsura accesorie în raport cu debitul, prin contestație, societatea neobiectând

asupra acestora.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată:

Atâta vreme, cât Direcția Generală a

Vămilor este reprezentată în teritoriu de Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Brașov, fiind atacată decizia Ministerului Finanțelor Publice și

actele constatatoare nr. 48 – 59, întocmite de organele vamale din cadrul

Direcției regionale, inclusiv procesul-verbal din 19 februarie 2002, în proces,

ca părți, au figurat Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Brașov, astfel că nu se poate susține că s-ar fi soluționat

cauza, cu lipsă de procedură.

Cu privire la acordarea

facilităților conform art. 22 din Legea nr. 133/1999, s-a răspuns în motivarea

recursului Ministerului Finanțelor Publice.

Întrucât s-a soluționat cauza prin

anularea actelor contestatoare, a procesului-verbal și a deciziei Ministerului

Finanțelor Publice, prin anularea debitelor, majorările constituind o măsură

accesorie privind obligațiile principale, au urmat soarta acestora,

dispunându-se exonerarea.

Constatându-se că nu sunt motive

care să ducă la casare, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, în numele și pentru

Ministerul Finanțelor Publice și de către Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor,

împotriva sentinței civile nr. 119 din 5 iunie 2002, a Curții de Apel Alba Iulia,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2003.