ÎCCJ, decizie (scj.ro #85326)

Taxă

vamală. T.V.A. Facilități pentru întreprinzătorii mici și mijlocii. Legea

nr.133/1999

Pentru a benficia de facilitățile fiscale prevăzute de

Legea nr.133/1999 este necesar ca agentul economic să achite bunurile dobândite

în vederea dezvoltării activității sale și să facă plata din fonduri proprii

sau din credite.

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.661 din 18 februarire 2003)

Reclamanta

SC „T. P. & P.” SA Ș.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Regională Vamală Brașov, a solicitat anularea deciziei emise

de Ministerul Finanțelor Publice București, a actelor constatatoare din

18.02.2002 și a procesului-verbal de control din 19.02.2002 al Direcției

Regionale Vamale Interjudețeană Brașov, cu consecința exonerării reclamantei de

la plata obligațiilor vamale, T.V.A., majorări de întârziere stabilite prin

actele atacate.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că actul de control, actele constatatoare,

cât și decizia emisă de Ministerul Finanțelor Publice, sunt nelegale și

netemeinice, întrucât, pentru utilajele aduse în România, societatea a acceptat

plata facturilor însă nu a plătit taxele vamale, încadrându-se în art.22 din

Legea nr.133/1999.

Utilajele au fost achitate furnizorului extern din fondurile societății prin

înmânare de acțiuni, procedură legală.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ a

admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia Ministerului

Finanțelor Publice și implicit actele constatatatoare din 18.02.2002 ale

Direcției Regionale Vamale Interjudețene Brașov, exonerând pe reclamantă de

plata taxelor vamale, T.V.A., și majorări de întârziere stabilite prin actele

atacate.

Instanța a reținut că, potrivit art.22 din Legea nr.133/1999 privind stimularea

întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinzătorilor

mici și mijlocii, întreprinderile menționate sunt scutite de plata taxelor

vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how, care

se importă în vederea dezvoltării activității proprii de producție și servicii

și se acordă din fonduri sau din credite obținute de la bănci românești sau

străine.

Legea nu dispune ca fondurile proprii să fie doar disponibile în cont, ci

permite beneficiarului să facă dovada achitării prin orice mijloc de plată

conform art.19 din Legea nr.31/1990, republicată.

Acțiunea este definită ca un titlu de valoare, ea putând fi gajată în orice fel

de garanție dată și poate fi remisă ca plată având o valoare nominală.

Acțiunile se pot vinde și cumpăra prin simpla înscriere făcută în registrul

acționarilor.

În speță, s-a făcut dovada achitării către furnizori a prețului utilajelor cu

acțiuni, deci din fondurile proprii, astfel că beneficiază de facilitățile

prevăzute de art.22 din Legea nr.133/1999, astfel că în mod eronat organele de

control au reținut în sarcina reclamantei obligații vamale și majorări de

întârziere plus TVA.

Împotriva sentinței au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Sibiu pentru Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională

Vamală interjudețeană Brașov în numele  și pentru Direcția Generală a

Vămilor București.

În motivarea recursului, s-a arătat ca prin hotărârea adunării generale

extraordinare a acționarilor societății intimate din 5.08.1999, s-a hotărât

majorarea capitalului social cu valoarea utilajelor importate prin emitere de

acțiuni, ca modalitate de plată a utilajelor importate în vederea solicitării

facilităților fiscale prevăzute de Legea nr.133/1999.

Hotărârea adunării generale a acționarilor nu poate produce efecte juridice

atâta timp cât Legea nr.133/1999 prevede în mod imperativ care sunt

modalitățile de plată pentru utilaje importate de contribuabil pentru a

beneficia de facilități fiscale.

Au fost încălcate prevederile art.205 din Legea nr.31/1990 potrivit căruia

capitalul social al societății pe acțiuni se poate mări prin emisiune de

acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în

schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau natură.

Prin adunarea generală a acționarilor societății intimate, s-a stabilit

majorarea capitalului social cu valoarea aportului în natură – utilajele

importate – iar această operațiune trebuia înregistrată la oficiul registrului

comerțului. S-a mai arătat că societatea nu și-a achitat obligațiile față de

furnizor prin plata efectivă a bunurilor primite, fie din surse proprii, de

exemplu, disponibilul din cont, fie din credite obținute de la bănci, ci a emis

acțiuni și a mărit capitalul social cu contravaloarea acestor utilaje – nu s-a

perfectat un raport juridic de vânzare-cumpărare, caz în care erau aplicabile

prevederile art.22 din Legea nr.133/1999. Majorările de întârziere reprezintă

măsura accesorie în raport cu debitul, prin contestație, societatea neobiectând

asupra acestora.

Recursurile sunt nefondate.

Instanța de fond a reținut în mod corect că pentru a beneficia de facilitățile

fiscale conform Legii nr.133/1999, este necesară realizarea cumulativă a două

condiții: agentul economic vizat să achite bunurile dobândite în vederea

dezvoltării activității sale și să facă plata din fonduri proprii sau din

credite.

Textul se referă la fonduri proprii, fără a distinge între lichidități sau

fonduri atrase de la acționari prin majorarea capitalului social, astfel că

aplicarea art.22 din legea citată, este operată.

Fondurile puse la dispoziția societății de acționari pentru capitalul

social  (inclusiv aportul în natură) nu pot fi considerate altfel decât

fonduri proprii și nu fonduri atrase de la terți.

Transferul acțiunilor corespunzătoare prețului bunului către acționarul străin

s-a înregistrat în Registrul acționarilor, fiind realizată și condiția formală.

Pe de altă parte, atâta vreme cât Direcția Generală a Vămilor este reprezentată

în teritoriu de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, fiind atacată

decizia Ministerului Finanțelor Publice și actele constatatoare întocmite de

organele vamale din cadrul Direcției regionale, inclusiv procesul-verbal din

19.02.2002, în proces figurând ca părți Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, nu se poate susține că s-ar fi

soluționat cauza cu lipsă de procedură.

Întrucât s-a soluționat cauza prin anularea actelor contestatoare, a

procesului-verbal și a deciziei Ministerului Finanțelor Publice, prin anularea

debitelor, majorările constituind o măsură accesorie privind obligațiile

principale, au urmat soarta acestora, dispunându-se exonerarea.

Față de cele de mai sus, recursurile au fost respinse ca nefondate.