ÎCCJ, decizie (scj.ro #85120)

Regim vamal. Scutire de la plata taxelor vamale. Utilaje importate de întreprinderi mici și mijlocii. Înstrăinarea utilajelor către o societate din categoria întreprinderilor mici și mijlocii care le utilizează în același scop și cu care societatea importatoare a fuzionat ulterior. Consecințe. Legea nr.133/1999 , art.22 O.G. nr.92/1997 , art.13 lit.a) Legea nr.141/1997 , art.71 și 144 alin.(1) lit.b) Potrivit art.22 din Legea nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, „întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din credite obținute de la bănci românești sau străine”, iar potrivit art.13 lit.a) din O.U.G.

nr.92/1997, „importul de bunuri mobile, corporale sau/și necorporale, care constituie aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale ... necesară pentru realizarea obiectului de activitate, este exceptat de la plata taxelor vamale și de la plata taxelor pe valoarea adăugată”. Împrejurarea că societatea importatoare a înstrăinat utilajele importate, pentru care fusese acordată scutirea de la plata taxelor vamale, unei alte societăți comerciale, tot din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, cu același profil și cu care societatea importatoare a fuzionat ulterior, nu poate conduce la concluzia că bunurile respective și-au schimbat destinația și nici regimul vamal stabilit inițial, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art.71 și 144 alin.(1) lit.b) din Legea nr.141/1994 privind Codul vamal al României.

Instanța a reținut că utilajele sunt utilizate tot în scopul prevăzut de art.22 din Legea nr.133/1999, iar, prin constituirea unei noi societăți, care utilizează în același scop utilajele importate, subzistă și condiția prevăzută de art.13 lit.a) din O.U.G. nr.92/1997, referitoare la afectarea acestora obiectului de activitate al societății. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.1306 din 1 martie 2005 Notă : Legea nr.133/1999 a fost abrogată prin Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.681 din 29 iulie 2004. Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanta S.C.

”D.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr.112/2002, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor de 302.928.173 lei TVA, 64.752.827 lei taxe vamale și 71.283.867 lei majorări de întârziere și 59.300 lei cheltuieli vamale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal de control nr.37/2002, pârâta a stabilit în sarcina sa plata acestor sume, deși în momentul importului, finalizat prin declarațiile vamale de import nr.19391/1999 și nr.2001/1999, a beneficiat de facilitățile vamale prevăzute de Legea nr.133/1999, O.G.nr.92/1997 și H.G.

nr.100/1998. Se mai arată în acțiune că organele de control au reținut eronat că bunurile importate, respectiv utilaje pentru mobilă, au fost vândute S.C. ”E.” S.R.L., deoarece ambele societăți au același sediu, același acționar majoritar, produc mobilă și sunt în stadiu de fuzionare. Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr.3305/2002, a respins acțiunea reținând că utilajele importate de reclamantă beneficiind de facilități vamale, au fost înstrăinate de aceasta, fiind astfel încălcate prevederile art.13 lit.a) din O.U.G. nr.92/1997 și art.4 din H.G.nr.94/1998. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. ”D.I.” S.R.L. Sibiu, iar, prin decizia civilă nr.448/2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul, a modificat sentința și, pe fond, a admis acțiunea și a anulat decizia nr.112/2002 exonerând reclamanta de plata bunurilor reținute prin procesul verbal de control.

Instanța de recurs a reținut, în esență, că utilajele importate nu și-au schimbat destinația și nici regimul vamal raportat la scopul legilor prin care au fost acordate facilitățile vamale. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în anulare Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea recursului în anulare s-a susținut că: - utilajele importate de reclamantă la 16 februarie 1999 și 21 decembrie 1999 au beneficiat de facilitățile vamale prevăzute de Legea nr.133/1999; - înstrăinarea acestor utilaje la 28 decembrie 2001 către S.C. ”E.” S.R.L. presupune schimbarea destinației și a regimului vamal devenind incidente dispozițiile art.71 și 144 din Legea nr.144/1997.

Recursul în anulare este nefondat. Potrivit dispozițiilor art.22 din Legea nr.133/1999 „întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale ... care se importă în vederea dezvoltării activității proprii de producție și servicii și se achită din fonduri propriii sau din credite obținute de la bănci românești și străine”. În același sens, art.13 lit.a) din O.U.G.nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe, aprobată prin Legea nr.241/1998, prevede că: „importul de echipamente tehnologice, mașini-utilaje constituind active amortizabile...realizat de către investitorii care efectuează investițiile directe, este exceptat de la plata taxelor vamale”.

În cauza dedusă judecății utilajele importate de societatea reclamantă, în prezent S.C. „E.I.E.”, fac parte din categoria bunurilor mobile – active amortizabile - fiind destinate producției de mobilă, împrejurare necontestată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, motiv pentru care la data importurilor au fost acordate facilitățile vamale. Ceea ce legiuitorul a intenționat prin textele legale mai sus invocate și în general prin actele normative care reglementează investițiile străine, a fost tocmai stimularea investițiilor directe în România prin acordarea unor facilități vamale care să permită o derulare mai rapidă și mai eficientă a procesului de producție. Faptul că societatea reclamantă care are profil de producție mobilă înstrăinează ulterior importului utilajele ce fac parte din categoria bunurilor mobile componente denumite active amortizabile, societății S.C.

”E.” S.R.L., care are același profil și care a fuzionat cu prima societate conform actelor depuse la dosar, nu înseamnă că bunurile respective și-au schimbat destinația și nici regimul vamal, deoarece ele sunt folosit în același scop prevăzut de Legea nr.133/1999, respectiv pentru producția proprie. Cu alte cuvinte, în cazul constituirii unei noi societăți comerciale (în speță societatea constituită prin fuzionarea S.C.”D.I.” S.R.L. cu S.C. ”E.” S.R.L.) care utilizează utilajele în scopul pentru care au fost importate, subzistă condiția prevăzută de art.13 lit.a) și b) din O.U.G. nr.92/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.241/1998, neputând fi aplicate dispozițiile art.14 din aceeași lege care se referă la nerespectarea condițiilor impuse de art.13.

Așa fiind, în mod corect instanța de recurs a reținut că bunurile importate în regim de facilități vamale nu și-au schimbat destinația și nici regimul vamal. Recursul în anulare va fi respins ca nefondat.