ÎCCJ, decizie (scj.ro #85120)

Regim vamal. Scutire de la plata taxelor vamale. Utilaje

importate de întreprinderi mici și mijlocii. Înstrăinarea utilajelor către o

societate din categoria întreprinderilor mici și mijlocii care le utilizează în

același scop și cu care societatea importatoare a fuzionat ulterior.

Consecințe.

Legea nr.133/1999

, art.22

O.G. nr.92/1997

, art.13 lit.a)

Legea nr.141/1997

, art.71 și 144 alin.(1)

lit.b)

Potrivit art.22 din Legea nr.133/1999 privind

stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea

întreprinderilor mici și mijlocii, „întreprinderile mici și mijlocii sunt

scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele

industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităților

proprii de producție și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din

credite obținute de la bănci românești sau străine”, iar potrivit art.13 lit.a)

din O.U.G. nr.92/1997, „importul de bunuri mobile,

corporale sau/și necorporale, care constituie aport în natură la capitalul

social al unei societăți comerciale ... necesară pentru realizarea obiectului

de activitate, este exceptat de la plata taxelor vamale și de la plata taxelor

pe valoarea adăugată”.

Împrejurarea că societatea importatoare a

înstrăinat utilajele importate, pentru care fusese acordată scutirea de la

plata taxelor vamale, unei alte societăți comerciale, tot din categoria

întreprinderilor mici și mijlocii, cu același profil și cu care societatea

importatoare a fuzionat ulterior, nu poate conduce la concluzia că bunurile

respective și-au schimbat destinația și nici regimul vamal stabilit inițial,

astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art.71 și 144 alin.(1) lit.b) din

Legea nr.141/1994 privind Codul vamal al României.

Instanța a reținut că utilajele sunt utilizate

tot în scopul prevăzut de art.22 din Legea nr.133/1999, iar, prin constituirea

unei noi societăți, care utilizează în același scop utilajele importate,

subzistă și condiția prevăzută de art.13 lit.a) din O.U.G. nr.92/1997,

referitoare la afectarea acestora obiectului de activitate al societății.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr.1306 din 1 martie 2005

Notă

: Legea nr.133/1999 a fost abrogată prin Legea nr.346/2004 privind

stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.681 din 29 iulie 2004.

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanta S.C.

”D.I.” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice  a Județului Sibiu, pentru ca instanța prin sentința ce o va

pronunța să dispună anularea deciziei nr.112/2002, cu consecința

exonerării sale de la plata sumelor de 302.928.173 lei TVA, 64.752.827 lei taxe

vamale și 71.283.867 lei majorări de întârziere și 59.300 lei cheltuieli

vamale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin procesul-verbal de control

nr.37/2002, pârâta a stabilit în sarcina sa plata acestor sume, deși în

momentul importului, finalizat prin declarațiile vamale de import nr.19391/1999

și nr.2001/1999, a beneficiat de facilitățile vamale prevăzute de Legea nr.133/1999,

O.G.nr.92/1997 și H.G. nr.100/1998. Se mai arată în acțiune că organele de

control au reținut eronat că bunurile importate, respectiv utilaje pentru

mobilă, au fost vândute S.C. ”E.” S.R.L., deoarece ambele societăți au același

sediu, același acționar majoritar, produc mobilă și sunt în stadiu de

fuzionare.

Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr.3305/2002, a respins acțiunea

reținând că utilajele importate de reclamantă beneficiind de facilități vamale,

au fost înstrăinate de aceasta, fiind astfel încălcate prevederile art.13

lit.a) din O.U.G. nr.92/1997 și art.4 din H.G.nr.94/1998.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. ”D.I.” S.R.L.

Sibiu, iar, prin decizia civilă nr.448/2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis

recursul, a modificat sentința și, pe fond, a admis acțiunea și a anulat

decizia nr.112/2002 exonerând reclamanta de plata bunurilor reținute prin

procesul verbal de control.

Instanța de recurs a reținut, în esență, că utilajele importate nu și-au

schimbat destinația și nici regimul vamal raportat la scopul legilor prin care

au fost acordate  facilitățile vamale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în anulare Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă  Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că:

- utilajele importate de reclamantă la 16 februarie 1999 și 21 decembrie 1999

au beneficiat de  facilitățile vamale prevăzute de Legea nr.133/1999;

- înstrăinarea acestor utilaje la 28 decembrie 2001 către S.C. ”E.” S.R.L.

presupune schimbarea destinației și a regimului vamal devenind incidente

dispozițiile art.71 și 144 din Legea nr.144/1997.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.22 din Legea nr.133/1999 „întreprinderile mici și

mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile,

echipamentele industriale ... care se importă în vederea dezvoltării activității

proprii de producție și servicii și se achită din fonduri propriii sau din

credite obținute de la  bănci românești și străine”.

În același sens, art.13 lit.a) din O.U.G.nr. 92/1997 privind stimularea

investițiilor directe, aprobată prin Legea nr.241/1998, prevede că: „importul

de echipamente tehnologice, mașini-utilaje constituind active

amortizabile...realizat de către investitorii care efectuează investițiile

directe, este exceptat de la plata taxelor vamale”.

În cauza dedusă judecății  utilajele importate de societatea reclamantă,

în prezent S.C. „E.I.E.”, fac parte din categoria bunurilor  mobile –

active amortizabile -  fiind destinate producției de mobilă, împrejurare

necontestată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, motiv

pentru care la data importurilor au fost acordate facilitățile vamale.

Ceea ce legiuitorul a intenționat prin textele legale mai sus invocate și în

general prin actele normative care reglementează investițiile străine, a fost

tocmai stimularea investițiilor directe în România prin acordarea unor

facilități vamale care să permită o derulare mai rapidă și mai eficientă a

procesului de producție.

Faptul că societatea reclamantă care are  profil de producție mobilă

înstrăinează ulterior importului utilajele ce fac parte din categoria bunurilor

mobile  componente denumite active amortizabile, societății S.C. ”E.”

S.R.L., care are același profil și care a fuzionat cu prima societate conform actelor

depuse la dosar,

nu înseamnă că bunurile respective și-au schimbat

destinația și nici regimul vamal, deoarece ele sunt folosit în același scop

prevăzut de Legea nr.133/1999, respectiv pentru producția proprie.

Cu alte cuvinte, în cazul constituirii unei noi societăți comerciale (în speță

societatea constituită prin fuzionarea S.C.”D.I.” S.R.L. cu S.C. ”E.” S.R.L.)

care utilizează  utilajele în scopul pentru care au fost importate,

subzistă condiția prevăzută de art.13 lit.a) și b) din O.U.G. nr.92/1997,

astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.241/1998, neputând fi aplicate

dispozițiile art.14 din aceeași lege care se referă la nerespectarea

condițiilor impuse de art.13.

Așa fiind, în mod corect instanța de recurs a reținut că

bunurile importate în regim de facilități vamale nu și-au schimbat destinația

și nici regimul vamal.

Recursul în anulare va fi respins ca nefondat.