ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a chemat în

judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu,

pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea

deciziei nr. 112/2002, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor de

302.928.173 lei T.V.A., 64.752.827 lei, taxe vamale și 71.283.867 lei, majorări

de întârziere și 59.300 lei, cheltuieli vamale.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control nr. 37/2002, pârâta a

stabilit în sarcina sa, plata acestor sume, deși în momentul importului

finalizat prin D.V.I. nr. 19391/1999 și D.V.I. nr. 2001/1999, a beneficiat de

facilitățile vamale prevăzute de Legea nr. 133/1999, O.G. nr. 92/1997 și H.G. nr.

100/1998. Se mai arată în acțiune, că organele de control au reținut eronat că

bunurile importate, respectiv utilaje pentru mobilă, au fost vândute SC E. SRL,

deoarece ambele societăți au același sediu, același acționar majoritar, produc

mobilă și sunt în stadiu de fuzionare.

Tribunalul Sibiu, prin

sentința civilă nr. 3305/2002, a respins acțiunea, reținând că utilajele

importate de reclamantă, beneficiind de facilități vamale, au fost înstrăinate

de aceasta, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 13 lit. a) din O.U.G. nr.

92/1997 și art. 4 din H.G. nr. 94/1998.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu, iar prin decizia civilă nr. 448/2003,

Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul, a modificat sentința și pe fond, a

admis acțiunea și a anulat decizia nr. 112/2002, exonerând reclamanta, de plata

bunurilor reținute prin procesul-verbal de control.

Instanța de recurs a

reținut, în esență, în motivarea deciziei, că utilajele importate nu și-au

schimbat destinația și nici regimul vamal raportat la scopul legilor prin care

au fost acordate facilitățile vamale.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs în anulare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului în

anulare s-a susținut că:

- utilajele importate de

reclamantă, la 16 februarie 1999 și 21 decembrie 1999, au beneficiat de facilitățile

vamale prevăzute de Legea nr. 133/1999;

- înstrăinarea acestor

utilaje, la 28 decembrie 2001, către SC E. SRL presupune schimbarea destinației

și a regimului vamal, devenind incidente dispozițiile art. 71 și 144 din Legea nr.

144/1997.

Analizând recursul în

anulare, formulat prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile

legale aplicabile, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 22

din Legea nr. 133/1999, „întreprinderile mari și mijlocii sunt scutite de plata

taxelor vamale, pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale care

se importă, în vederea dezvoltării activității proprii de producție și servicii

și se achită din fonduri propriii sau din credite obținute de la bănci

românești și străine”.

În același sens, art. 13 lit.

a) din O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor directe, aprobată

prin Legea nr. 241/1998 prevede că: „importul de echipamente tehnologice,

mașini-utilaje constituind active amortizabile, realizat de către investitorii

care efectuează investițiile directe, este exceptat de la plata taxelor vamale”.

În cauza dedusă judecății, utilajele

importate de societatea reclamantă, în prezent E.I., fac parte din categoria

bunurilor mobile - active amortizabile, fiind destinate producției de mobilă,

împrejurare necontestată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Sibiu, motiv pentru care la data importurilor au fost acordate facilitățile

vamale.

Ceea ce legiuitorul a

intenționat prin textele legale mai sus invocate și în general prin actele

normative care reglementează investițiile străine, a fost tocmai stimularea

investițiilor directe în România, prin acordarea unor facilități vamale, care

să permită o derulare mai rapidă și mai eficientă a procesului de producție.

Faptul că societatea

reclamantă, care are profil de producție mobilă, înstrăinează ulterior

importului, utilajele ce fac parte din categoria bunurilor mobile componente,

denumite active amortizabile, societății SC E. SRL, care are același profil și

care a fuzionat cu prima societate, conform actelor depuse la dosar, nu

înseamnă că bunurile respective și-au schimbat destinația și nici regimul

vamal, deoarece ele sunt folosit în același scop prevăzut de Legea nr. 133/1999,

respectiv pentru producția proprie.

Cu alte cuvinte, în cazul

constituirii unei noi societăți comerciale (în speță societatea constituită

prin fuzionarea SC D.I. SRL, cu SC E. SRL) care utilizează utilajele în scopul

pentru care au fost importate, condiția prevăzută de art. 13 lit. a) și b) din

Legea nr. 241/1998, subzistă, neputând fi aplicate dispozițiile art. 14 din aceeași

lege, care se referă la nerespectarea condițiilor impuse de art. 13.

Așa fiind, în mod corect

instanța de recurs a reținut că bunurile importate în regim de facilități

vamale, nu și-au schimbat destinația și nici regimul vamal.

În consecință, în raport cu

cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul

în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva deciziei nr. 448 din 4 aprilie 2003, a Curții de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2005.