ÎCCJ, decizie (scj.ro #85332)

Taxă

vamală. T.V.A. Scutiri pentru materiale importate de investitor și folosite în

procesul propriu de producție

Agentul economic investitor beneficiază

de scutirea de la plata taxelor vamale și T.V.A. pentru pordusele pe care le

importă pentru realizarea unei activități productive, chiar dacă nu are spații

industriale suficiente, mijloace de producție și forță de muncă proprii, ci le

închiriază sau le obține de la un partener în baza unui contract de închieriere

ori de colaborare.

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.795 din 27 februarie 2003)

Societatea Comercială „R. A. G.” SRL a chemat în judecată Direcția Generală a

Vămilor și Direcția Regională Vamală Timișoara, solicitând anularea deciziilor

din 2 februarie 2001 emise de directorul general al D.G.V. și din 13 noiembrie

2000 emise de directorul Direcției Regionale Vamale Timișoara, precum și a

actelor constatatoare întocmite de Biroul Vamal Timișoara, ca nelegale.

Reclamanta a arătat că este titulara unei autorizații de perfecționare active,

în baza căreia a desfășurat o activitate de prelucrare a materiilor prime din

import, realizând o producție de încălțăminte de lux, destinată exportului.

Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială și de contencios administrativ a

admis acțiunea astfel cum a fost formulată reținând, în esență, că potrivit

textului mai sus menționat, reclamanta beneficiază de scutirea de la plata

taxelor vamale și a T.V.A. pentru produsele pe care le-a importat și folosit efectiv

în producția proprie.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Timișoara în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, susținând că

prevederile art.7 din Legea nr.57/1993 nu sunt aplicabile în cauză, recurenta

nedovedind că a început și desfășurat o activitate proprie de producție,

produsele finite fiind realizate de o altă societate comercială (SC „F.” SA) în

urma unui contract de prestări de servicii.

Se precizează că la data efectuării importurilor pentru care reclamanta a

beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale și a T.V.A., aceasta nu

deținea utilaje proprii și nici forță de muncă specializată, calificată, în

domeniul producției de încălțăminte.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că societatea comercială reclamantă,

la 30 martie 1996, urmare contractului încheiat cu firma italiană „A. G.” a

obținut dreptul de a produce încălțăminte în România sub firma acesteia,

societatea italiană fiind titulară de marcă.

Pentru realizarea producției, materiile prime, materialele consumabile și

accesoriile necesare au fost importate de la firma italiană și expediate fără

facturare, după recepționarea și înregistrarea lor în fișele de magazie și

evidența contabilă proprie, către prestatorul de servicii – S.C. „F.” SA – cu

care încheiase contract de închiriere pentru spațiile industriale și utilajele

necesare și un contract de prestări servicii industriale.

Potrivit clauzelor contractuale, societatea reclamantă a asigurat baza

materială pentru confecționarea încălțămintei, documentația și asistența

tehnică permanentă și, totodată, a făcut plata execuției produselor finite

realizate de prestator.

În legătură cu asigurarea bazei materiale, expertiza tehnică efectuată în cauză

a constatat că, deosebit de materiile prime și materialele importate, precum și

de spațiile de producție industriale, reclamanta a pus la dispoziția

prestatorului și 12 utilaje necesare pentru confecționarea încălțămintei.

Potrivit art.13 din Legea nr.35/1991 privind regimul investițiilor străine,

astfel cum a fost modificat prin art.7 din Legea nr.57/1993, „Sunt scutite de

la plata taxelor vamale materiile prime, materialele consumabile, piesele de

schimb și componentele importate, necesare și folosite efectiv în producția

proprie, pe o perioadă de 2 ani calculată de la data punerii în funcțiune a

obiectivului sau, după caz, de la data începerii activității, în raport cu forma

juridică a investiției străine”.

Or, în cauză, cerințele prevăzute în textul precitat sunt îndeplinite, cum

corect a constatat și instanța de fond inclusiv în privința sensului sintagmei

„producție proprie”.

Astfel, împrejurarea că un agent economic nu are spații industriale suficiente,

mijloace de producție și forță de muncă proprii, ci le închiriază sau le obține

de la un partener în baza unui contract de închiriere ori de colaborare, nu

conduce la concluzia că un asemenea agent nu poate realiza activitate

productivă.

De altfel, Ordonanța Guvernului nr.3 din 16 ianuarie 1996 privind calificarea

noțiunii de producție proprie în aplicarea  regimului vamal prevede în

articolul unic faptul că „prin producție proprie în aplicarea regimului vamal

aferent investițiilor străine(...) se înțelege folosirea efectivă a materiilor

prime, materialelor, pieselor de schimb și componentelor importate care se

încadrează la un cod tarifar de 6 sau 8 cifre din Tariful Vamal de Import al

României, supuse unor procese de prelucrare, transformare sau asamblare în

vederea obținerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcționale sau de altă

natură, distincte față de cele ale bunurilor importate, încorporate fizic sau

valoric în produsul nou rezultat care se încadrează la rândul său la un alt cod

tarifar de 6 sau 8 cifre prevăzut în Tariful Vamal de Import al României”.

Or, în cauză, materialele și materiile prime importate se regăsesc în

totalitatea lor, fizic și valoric, încorporate în produsele finite

(încălțăminte) obținute printr-un proces tehnologic de prelucrare și

transformare derulat în spații proprii și închiriate, cu utilaje și personal

calificat, proprii ori prin colaborare, produse care se încadrează la o altă

poziție tarifară prevăzută în Tariful Vamal de Import al României.

Recursul a fost respins ca nefondat.