ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 26/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data

de 15 noiembrie 2002, reclamanta A.V.A.B. a chemat în judecată pe pârâții

M.L.D., D.E.L. și M.A.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună angajarea răspunderii civile delictuale potrivit art.998 C. civ. și a

prevederilor art.19

12

din Legea nr.409/2001 și obligarea acestora în

solidar la plata sumei de 763.593 dolari SUA prejudiciu produs reclamantei,

datorită nerestituirii unor credite de la Bancorex.

Prin

sentința civilă nr.4 din 14 februarie 2003, Curtea de Apel Brașov a respins

acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând că nu au fost dovedite ca fiind

îndeplinite condițiile art.19

12

din OUG nr.51/1998 aprobată prin

Legea nr.409/2001.

Împotriva

acestei soluții reclamanta a formulat recurs, solicitând, în esență, admiterea

acțiunii sale așa cum a fost formulată și angajarea răspunderii civile a

pârâților în solidar, întrucât din culpa lor în calitate de administratori ai

S.C. „I.I.” S.R.L. aceasta nu a restituit credite către Bancorex, creanțe

preluate prin cesiune de reclamantă, așa cum rezultă din raportul

lichidatorului judiciar al societății comerciale beneficiare de credite. Se mai

susține, că fiind vorba de o răspundere contractuală, culpa pârâților nu

trebuia dovedită, fiind prezumată.

Recursul

reclamantei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

art.19

12

din Legea nr.409/2001 pentru aprobarea OUG nr.51/1998

privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, stingerea prin plată

a datoriei publice interne rezultate din preluarea activelor bancare cesionate

la A.V.A.B. constituie o obligație ce revine între alte categorii de debitori,

la litera d: „persoanelor care începând cu data contractării creditului au

îndeplinit funcția de administrator, director general, director sau director executiv

ori care au avut calitatatea de acționar, asociat la societatea comercială

debitoare și din vina căruia creditul nu a fost restituit ca urmare a

schimbării destinației acestuia sau a altor procedee pentru fraudarea

creditorului, aceste persoane răspund în temeiul art.998 C. civ. pentru partea

de credit nerestituit la scadență, în perioada în care au avut calitatea sau au

îndeplinit funcția menționată”.

Având

în vedere aceste dispoziții legale invocate chiar de reclamantă ca temei legal

al acțiunii sale nu mai poate fi contestat faptul că ne aflăm din plin pe

tărâmul răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 C. proc. civ.,

menționat chiar de reglementarea specială  de mai sus și nu se poate afirma că

este vorba de o situație de răspundere contractuală, în care culpa debitorului

se prezumă, așa cum greșit afirmă reclamanta în recursul său.

Cazul

special de răspundere civilă delictuală prevăzut de art.19

12

din

Legea nr.409/2001 cuprinde în configurația sa juridică: - menționarea calității

speciale a autorului faptei ilicite (administrator, director, etc); -

caracterizarea explicită a faptei (schimbarea destinației creditului sau alte

procedee de fraudare a creditorului); - precum și precizarea privind culpa ce

trebuie dovedită în producerea prejudiciului (vina celor ce au determinat

nerestituirea creditului respectiv).

În

speță, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea ce se atacă, reclamanta și-a

fundamentat acțiunea sa pentru antrenarea răspunderii delictuale  pe un raport

preliminar neînsușit de instanțe al lichidatorului judiciar al societății

comerciale beneficiare a creditului, aflată în proces de faliment, care nu a

fost încă finalizat așa cum au confirmat părțile la dezbaterea publică a

recursului de față.

Cu alte

cuvinte, cum reclamanta nu a făcut, în această cauză, dovezi concludente

privind îndeplinirea condițiilor legale de antrenare a răspunderii juridice

delictuale ale pârâților potrivit prevederilor art.19

12

din Legea

nr.409/2001, corect instanța de fond a respins acțiunea acesteia ca nefondată.

În

consecință, criticile formulate de reclamantă în recurs neîntrunind nici una

dintre situațiile prevăzute de art.304 C. proc. civ., nu pot fi primite,

recursul urmând a fi respins ca nefondat.

Având în vedere această soluție, potrivit

art.274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în

recurs în sumă de 175.250.000 lei față de pârâtul M.L.D. și la 36.650.000 lei

față de pârâtul D.E.L..

În ceea

ce privește pe pârâta M.A.C., care nu a depus dovada cheltuielilor de judecată,

aceasta are acțiune separată pentru recuperarea lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de A.V.A.B. împotriva sentinței civile nr.4 F

din 14 februarie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ.

Obligă

recurenta la plata sumei de 175.250.000 lei cheltuieli de judecată către

intimatul pârât M.L.D. și la 36.650.000 lei cheltuieli de judecată către

intimatul pârât D.E.L..

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.