ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4161/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 6108 din 13 octombrie 1993 la Judecătoria

Medgidia, reclamantul U.M. a chemat în judecată pârâtele S.A. I. S.A. Medgidia

și S.C. M. S.A. Medgidia, pentru ca, prin hotârârea ce se va pronunța, să se

dispună obligarea pârâtelor la remiterea către reclamant a recompenselor

cuvenite pentru perioada 21.05.1983 – 23.01.1992, ca urmare aplicării invenției

cu titlul „Apărătoare de protecție pentru transmisii cardanice”, al cărei autor

este reclamantul, conform brevetului nr. 82.422 din 28.06.1983 și, totodată

stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru perioada 21.05.1992 –

21.05.1996, ca urmare a aplicării invenției de către pârâte și obigarea

acestora la plata sumelor către reclamant.

În drept s-au invocat prevederile Legii nr.

64/1991.

Prin sentința civilă nr. 415 din 9 februarie

1994, Judecătoria Medgidia a declinat competența judecării cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța.

În

urma admiterii cererii de strămutare formulată de reclamant de către Curtea Supremă

de Justiție, secția comercială, prin încheierea din data de 26 ianuarie 1995,

cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Constanța și înregistrată la

Tribunalul București, secția a III a civilă.

Prin sentința civilă nr. 747 din 7 octombrie

1998, această instanță a respins ca prematur formulată acțiunea, în condițiile

în care, nu s-a probat derularea procedurii prealabile de negociere, conform

art. 66 alin. (2) partea finală din Legea nr. 64/1991.

Apelul împotriva acestei sentințe a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 232 din 16 septembrie 1999 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

reclamantul, admis prin decizia nr. 1192 din 23 septembrie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă, decizia fiind casată, iar cauza fiind

trimisă spre soluționare aceleiași instanțe.

Tribunalul București, secția a III a civilă,

prin sentința nr. 1218 din 10 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de

U.M. decedat în cursul judecății și continuată de moștenitorii U.A. ș.a.,

împotriva pârâtei S.C. I. SA Medgidia, dispunând obligarea acesteia la plata

către reclamante, a sumei de 1.402.045.784 lei. Cererea împotriva pârâtei S.C.

M. S.A. Medgidia fiind respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive,

admițându-se în prealabil excepția cu acest obiect. A obligat S.C. I. S.A.

Medgidia la 4.920.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței mai sus menționate a

declarat apel S.C. I. S.A. Medgidia, care a fost respins ca nefondat prin decizia

civilă nr. 58 A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III a

civilă.

În contra acestei din urmă decizii, a declarat

recurs pârâta S.C. I. S.A. Medgidia, care a reiterat motivele din apel, la care

a invocat aspecte legate de expertiza contabilă, de neplata taxelor către OSIM

pentru a rămâne în continuare titulara brevetului de invențit, de perioada de

recompensare și de prescripție.

Recursul este nefondat.

Motivele de recurs trebuie structurate, în

conformitate cu art. 302

1

pct. 3 C. proc. civ.

Pârâta nu și-a structurat motivarea recursului

în conformitate cu prevederile art. 302

1

pct. 3 (astfel cum a fost

modificat prin ordonanța nr. 58/2003) prin care „cererea de recurs va cuprinde

motivele de legalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor”.

Deci, recurenta ar fi trebuit să invoce motivele

de casare prevăzute de art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ. și să-și exprime

nemulțumirile față de decizia recurată, în raport de aceste motive.

Recurenta nu a procedat așa, a

reiterat motivele din apel și a relatat faptele procesului, ceea ce nu este

suficient, pentru că recursul nu are un caracter devolutiv.

Susținerile recurentei nu fac posibilă

încadrarea lor, într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Dar, distinct de cele arătate este de reținut că

instanțele au constatat în mod temeinic, interpretând corect probele

administrate, în sensul că, expertiza la care face trimitere recurenta a fost

efectuată la instanța de fond și aceasta nu a făcut obiect al criticii recurentei,

nici în fond și nici nu a constituit motiv de apel.

De asemenea, în lipsa oricărei

dovezi, reclamanta nu poate susține că nu ar fi plătit taxele la OSIM, întrucât

, altfel, nu ar fi avut dreptul să producă și să comercializeze produsul

brevetat.

În speță, sunt aplicabile prevederile art. 66

din Legea nr. 64/1991 și nu cele prevăzute de art. 38 alin. (1) din Legea nr.

62/1974, astfel cum, în mod greșit, s-a susținut de recurentă.

În ceea ce privește suținerea recurentei că

dreptul la acțiune al reclamantului este prescris, aceasta nu poate fi reținută

de instanță, întrucât momentul curgerii termenului de prescripție de 3 ani,

este finele anului 1992 – când au fost executate apărătorile – care reprezintă

obiectul invenției, și care se împlinea în anul 1995, acțiunea fiind introdusă

la data de 13 octombrie 1993, în termenul prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Astfel fiind, urmează a respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de

pârâta S.C. I. S.A. Medgidia împotriva deciziei nr. 58/A din 6 februarie 2003 a

Curții de Apel București, secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  21 octombrie  2003.