ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4597/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4597/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 112 din 22 februarie

1996, Tribunalul București, admițând excepția invocată de pârâta S.C. B. S.A.

Târnăveni, a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului N.M. și a

respins acțiunea formulată de acesta, în contradictoriu cu pârâtele S.C.

I.M.N.R. București și S.C. B. S.A. Târnăveni,

Instanța de fond a reținut că, prin acțiune,

reclamantul a cerut ca pârâtele să fie obligate să-i plătească drepturile ce i

se cuvin în calitate de autor al invenției – brevet nr. 52193/1969 și să

încheie nota de negociere, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 152/1992.

Invenția a fost aplicată de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni în perioada

1980-1990, dar, raportat la data înregistrării cererii, 12 ianuarie 1995,

dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă

nr. 21/A din 29 ianuarie 1997, a admis apelul declarat de reclamant, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de

fond.

Instanța de apel a reținut că prin art. 66 din

Legea nr. 64/1991 autorii de invenții au fost repuși în termenul de exercitare

a dreptului la acțiune pentru drepturile ce li se cuvin ca urmare a aplicării

invențiilor. Legea nr. 64/1991 a intrat în vigoare la data de 21 ianuarie 1992,

dată în raport cu care acțiunea, înregistrată la data de 12 ianuarie 1995, a

fost formulată în termen.

Recursurile declarate de reclamant și de pârâta

S.C. B. S.A. Târnăveni împotriva acestei hotărâri au fost respinse de Curtea

Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 3983 din 26 noiembrie 1997, iar

Tribunalul București, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 688 din 23

septembrie 1998, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a

obligat-o pe pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni să-i plătească suma de 6.185.312.470

lei despăgubiri și dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii până

la achitarea integrală a debitului.

De asemenea, pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni a

fost obligată la negocierea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru

invenția aplicată de aceasta și la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli de

judecată, iar acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C.

I.M.N.R. S.A., a fost respinsă.

Tribunalul a reținut că O.S.I.M. a acordat

reclamantului, la data de 12 iulie 1969, certificatul de inventator nr.52193

pentru invenția „Procedeu și instalație pentru separarea particulelor în

suspensie din mediile fluide cu temperaturi ridicate și pentru recuperarea

căldurii fizice a acestor medii”. Reclamantului i se cuvin drepturile bănești

pentru această invenție brevetată, aplicată de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni,

nerecompensată, iar obligația de plată aparține acestei pârâte, care este

beneficiara invenției.

Reține instanța de fond, că suma datorată cu

titlu de despăgubiri, pentru perioada 1 octombrie 1995 – 1 iunie 1998, este de

6.185.312.470 lei și că pentru perioada ulterioară lunii iulie 1998 pârâta S.C.

B. S.A. este obligată să negocieze cu reclamantul drepturile bănești cuvenite,

în condițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

Prin decizia civilă nr. 83 din 24 februarie

2000, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A.

Târnăveni, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul înlăturării

mențiunilor privind obligarea pârâtei-apelante la negocierea drepturilor

bănești cuvenite reclamantului, a respins apelul declarat de reclamant și a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că reclamantul

critică hotărârea apelată, susținând că greșit a fost respinsă acțiunea pentru

lipsa calității procesuale pasive a S.C. I.M.N.R. S.A., însă cererea formulată

de apelant, în contradictoriu cu această pârâtă, nu a fost respinsă pentru

lipsa calității procesuale, iar, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr.

64/1991, obligată să plătească drepturile bănești este unitatea care a aplicat

invenția. Regula 53 din H.G. nr. 152/1992 nu modifică art. 66 alin. (2) din

Legea nr. 64/1991 sub aspect procedural. Ea explică modul în care se desfășoară

negocierile între inventator și unitatea care a aplicat invenția.

Reține instanța, că sunt neîntemeiate și unele

critici formulate de pârâta S.C.B. S.A. Târnăveni.

Acestei pârâte nu i-au fost încălcate drepturile

procesuale, deoarece expertiza a fost depusă la dosar la data de 9 iunie 1998,

iar termenul stabilit în proces a fost 17 iunie 1998. La următoarele două

termene pârâta nu s-a prezentat la proces și nu a invocat o eventuală

neregularitate procedurală, în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

Mai reține instanța de apel, că hotărârea

apelată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat convingerea

instanței de fond, iar reclamantului nu i s-a acordat mai mult decât a cerut,

pentru că acesta și-a majorat pretențiile la suma stabilită de expert.

Se reține însă, că în mod greșit pârâta apelantă

a fost obligată să încheie nota de negocieri.

Întrucât reclamantului i-au fost acordate

despăgubiri pentru perioada aplicării invenției, se exclude posibilitatea unor

negocieri pentru această perioadă, iar pentru perioada următoare negocierea nu

este posibilă, pentru că este condiționată de aplicarea invenției.

Cât privește prescripția dreptului la acțiune,

instanța de apel a reținut că problema fiind rezolvată prin decizia civilă nr.

3983 din 26 noiembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, sunt aplicabile

dispozițiile înscrise în art. 315 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă

nr. 1602 din 14 martie 2001, a admis recursurile declarate de reclamantul N.M.

și pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, a casat decizia instanței de apel și sentința

nr.688 din 23 septembrie 1998 a instanței de fond și a trimis cauza

tribunalului spre rejudecare.

Instanța de recurs a reținut că reclamantul este

autorul invenției, conform certificatului de inventator nr. 52193/1969 și că

titulara brevetului este I.M.N.R București, devenit S.C. I.M.N.R. S.A.

Invenția a fost aplicată de C.C. Târnăveni, în

prezent S.C. B. S.A. Târnăveni, în perioada 1980-1990 și acesta, prin adresa

nr. 4786 din 13 decembrie 1988, transmisă fostului C.N.Ș.T., a precizat că economiile

realizate din aplicarea invenției, pe o durată de 5 ani, sunt de 55.948.935

lei. Plecând de la această sumă, expertul a stabilit că valoarea reactualizată

a despăgubirilor este de 6.185.312.470 lei.

Întocmirea raportului de expertiză nu a necesitat

o lucrare la fața locului, iar pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, deși legal

citată, nu s-a prezentat în instanță. Aceasta a avut posibilitatea să cunoască

conținutul raportului de expertiză și să facă eventuale obiecțiuni.

Reține instanța de recurs, că în raport cu art.

66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite inventatorilor

se negociază între inventator și unitatea care a aplicat invenția și că se

stabilesc de instanță în cazul neînțelegerii dintre părți. Prin lege s-a

instituit o procedură prealabilă sesizării instanței, care presupune negocieri

între părți, iar în cauză reclamantul nu a probat negocierile cu unitatea

beneficiară, pentru a justifica promovarea acțiunii. În plus, raportat la art.

17 din Decretul nr. 884/1967, care stabilește durata protecției invenției la 15

ani, instanța urmează a calcula durata de protecție a invenției și implicit

întinderea despăgubirilor. Se reține, că recursul declarat de pârâtă este

fondat pentru considerentele expuse, dar este fondat și recursul declarat de

reclamant, care a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă cererea formulată

în contradictoriu cu S.C. I.M.N.R. S.A. București, fără ca această cerere să

fie examinată în raport cu Regula 53 din H.G. nr. 152/1992 de aplicare a Legii

nr. 64/1991. Instanța de recurs reține că această apărare a reclamantului nu a

fost examinată de instanța de fond și se dă indicația de a fi avută în vedere

cu ocazia rejudecării pricinii.

Rejudecând cauza după casare, Tribunalul

București, prin sentința civilă nr. 180 din 17 februarie 2003, a admis excepția

prematurității și a respins ca prematură cererea introdusă de reclamantul N.M.,

în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. Târnăveni și S.C. I.M.N.R. S.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

fond a reținut că reclamantul este autorul invenției „Procedeu și instalație

pentru separarea particulelor de suspensie din mediile fluide cu temperaturi

ridicate și pentru recuperarea căldurii fizice a acestor medii”. Titulara

invenției este S.C. I.M.N.R. S.A., însă invenția a fost aplicată de C.C.

Târnăveni, în prezent S.C. B. S.A. Târnăveni, iar reclamantul nu a primit

despăgubiri.

De aceea, sunt aplicabile dispozițiile art. 66

alin. (2) din Legea nr. 64/1991, care prevăd că drepturile bănești cuvenite

inventatorilor pentru invențiile aplicate, parțial recompensate sau

nerecompensate, se negociază între inventator și unitatea care a aplicat

invenția și numai în cazul neînțelegerilor dintre părți drepturile bănești se

stabilesc de către instanța de judecată, în condițiile art. 61 din lege.

Reține instanța, că din redactarea acestui text

și din dispozițiile H.G. nr. 152/1992 rezultă că atât inițiativa cât și rolul

activ în obținerea drepturilor bănești aparțin inventatorului, pentru că,

potrivit pct. 2 din Regula 53, în vederea începerii negocierilor inventatorul

solicită unității care a aplicat invenția postcalculul avantajelor economice

realizate din aplicarea invenției, iar conform pct. 3 din aceeași regulă, în

baza postcalculului întocmit de unitatea care a aplicat invenția, inventatorul

va cere unității drepturile ce i se cuvin, înaintând totodată calculul întocmit

de inventator conform anexei I sau II, în funcție de data înregistrării cererii

de brevet de invenție la OSIM.

Or, actele depuse la dosar, în baza cărora

reclamantul susține că a îndeplinit cerința negocierii prealabile, nu sunt

concludente.

Adresa nr. 4786 din 13 decembrie 1988, emisă de

S.C.B. S.A. Târnăveni, în care sunt evidențiate economiile realizate prin

aplicarea brevetului de invenție nr. 52193 din 12 iunie 1962, având ca

inventator pe reclamantul N.M., nu poate fi asimilată postcalculului

avantajelor economice, pentru că nu au fost scăzute cheltuielile efectuate de

unitate și postcalculul nu a fost cerut de inventator, iar adresa nr. 565 din

20 iunie 1994, prin care reclamantul a cerut unității drepturile bănești, nu

îndeplinește cerințele prevăzute la pct. 3 din regula 53 a H.G. nr. 152/1992,

întrucât inventatorul nu și-a cuantificat pretențiile și nu a depus nota de

calcul prevăzută în anexa I partea I.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a

constatat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile,

și a admis excepția prematurității, respingând acțiunea ca prematur introdusă.

Prin încheierea dată de tribunal la 7 aprilie

2003 s-a respins cererea formulată de reclamant, de îndreptare, lămurire și

completare a acestei hotărâri și a încheierii din data de 10 februarie 2003,

instanța reținând că, întrucât s-a pronunțat asupra excepției, în sensul

admiterii ei, susținerile reclamantului, care privesc chestiuni de fond, nu-și

găsesc locul în încheierea de ședință și în considerentele sentinței. Aceste

susțineri, eventual, pot constitui motive de apel.

Împotriva sentinței și a încheierii pronunțate

de instanța de fond a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel București,

prin decizia civilă nr.417 A din 15 septembrie 2003, a respins ca nefondate

ambele apeluri.

Instanța de apel a reținut că, în cauză, nu este

aplicabil art. 46 din H.C.M. nr. 2250/1967 și că art. 66 alin. (2) din Legea

nr. 64/1991 stabilește care sunt drepturile bănești cuvenite inventatorului

pentru invențiile nerecompensate sau parțial recompensate. Regula 53, în alin.

(1), face trimitere la legile anterioare, însă numai în privința drepturilor

bănești ce se cuvin inventatorilor. Modul de acordare este cuprins în art. 66

alin. (2) din lege, care prevede imperativ procedura prealabilă a negocierii,

fiind deschisă calea sesizării instanței în ipoteza neajungerii la un acord.

Mai reține instanța de apel, că excepția

prematurității acțiunii, admisă prin sentința apelată, este o excepție de fond,

peremptorie, dirimantă și absolută. Ea poate fi invocată de oricare dintre

părți, chiar și din oficiu. În prezenta cauză, excepția a fost invocată de instanța

supremă, iar în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. De aceea, tribunalul, cu

ocazia rejudecării, avea obligația să pună în discuție această excepție.

Instanța de apel reține că susținerile

reclamantului apelant că s-a îndeplinit procedura prealabilă nu sunt

întemeiate, pentru că nici una din notificările și adresele invocate nu

reprezintă postcalcul, în sensul regulii 53 alin. (2), iar efectuarea

negocierii la inițiativa inventatorului este obligatorie, chiar și pentru

drepturile restante.

Referitor la apelul declarat împotriva

încheierii de îndreptare, se reține că susținerile apelantului privesc legalitatea

soluționării excepției și că motivele invocate în cele două cereri de apel sunt

identice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul care, după ce face ample referiri la modul în care s-a soluționat

pricina din momentul înregistrării cererii și la soluțiile pronunțate în cauză,

arată, în esență, că, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/11991 și

regulii 53 din H.G. nr. 152/1992, are dreptul să fie despăgubit. Susține

recurentul, că a inițiat negocierea drepturilor bănești și a solicitat, prin

acțiune, ca pârâtele să fie obligate să negocieze drepturile ce i se cuvin

pentru încheierea notei de negociere, conform H.G. nr. 152/1992, pe baza notei

anexate la acțiune. Solicitând ca pârâtele să fie obligate să negocieze

drepturile bănești, a fost efectuată expertiza dispusă de instanță în dosarul

nr. 1094/1998, iar sentința civilă nr. 688/1998 constituie dovada certă că s-a

inițiat negocierea și că pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni avea obligația să

negocieze, dar s-a sustras sistematic de la plata drepturilor și de la

negociere. Aceasta, în cererea de apel formulată în dosarul nr. 5162/1998,

precizează că se opune negocierii.

Invocând art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.,

recurentul susține că, potrivit art. 1041 C. civ., art. 66 alin. (2) din Legea

nr. 64/1991, regulii 53 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 152/1992 și deciziei

civile nr. 1602 din 14 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, pârâtele sunt

debitoare solidare, iar conform art. 1075 C. civ., în calitatea sa de creditor,

este îndreptățit să obțină îndeplinirea exactă a obligației de plată și în caz

contrar are dreptul la dezdăunări fără ca dispozițiile Codului civil și ale

legislației europene să prevadă obligația îndeplinirii vreunei proceduri

prealabile.

- Se mai susține, că instanța de fond și cea de

apel au încălcat principiul neretroactivității, prevăzut de art. 15 alin. (2)

din Constituție și regula înscrisă în art. 725 alin. (5) C. proc. civ.,

potrivit cărora actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a

legii noi rămâne supus vechii legi.

Recurentul face o amplă analiză a art. 109 C.

proc. civ., evidențiind contradicția dintre conținutul textului dat prin Legea

nr. 65/1993 și cel stabilit prin O.U.G. nr. 138/2000 și susține că, existând

conflict de legi în timp, în mod greșit instanțele au aplicat textul în forma

actuală, care se referă la îndeplinirea procedurii prealabile, cât timp prin

O.U.G. nr. 138/2000 nu s-a prevăzut retroactivitatea.

- Se susține că hotărârea nr. 180 din 17

februarie 2003 este nelegală și pentru faptul că s-a încălcat art. 315 alin.

(3) C. proc. civ., întrucât nu s-a avut în vedere că problema neefectuării

procedurii prealabile nu a constituit motiv de apel.

- Se invocă și încălcarea art. 268 alin. (3) C.

proc. civ., pentru că instanța a revenit asupra celor dispuse prin încheierea

interlocutorie din 18 noiembrie 2002, când s-a acordat termen, prorogându-se

discuțiile asupra obiecțiunilor privind raportul de expertiză. La următorul

termen însă, instanța a revenit asupra măsurilor dispuse prin încheiere,

invocând lipsa negocierii prealabile.

Analizând dispozițiile art. 46 din H.C.M. nr.

2250/1967, art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, regula 53 din H.G. nr.

152/1992 recurentul susține că existența dreptului său, în raport cu pârâta S.C.

I.M.N.R. S.A., nu era condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile.

Prin lege, titularul de brevet S.C. I.M.N.R.

S.A. are obligația să plătească drepturile bănești fără vreo procedură

prealabilă. Acțiunea a fost introdusă în anul 1995, când art. 109 C. proc. civ.

nu cuprindea mențiunea procedurii prealabile, drepturile cuvenite sunt sub

imperiul legilor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991,

solidaritatea a fost stabilită prin decizia civilă nr. 1602 din 14 martie 2001

a Curții de Apel, iar conform art. 1042 C. civ. creditorul poate să pretindă

drepturile de la oricare debitor solidar.

Arată recurentul că, pârâta S.C. I.M.N.R. S.A. a

luat și unele măsuri pentru a-i da posibilitatea să-și exercite dreptul de a

obține îndeplinirea exactă a obligației.

În acest sens O.S.I.M. a înaintat notificarea

nr. 2766 din 23 decembrie 1986, prin care C.C. Târnăveni este somat să comunice

titularului de brevet economiile generate de aplicarea invenției, începând cu

anul 1980, urmând ca titularul de brevet să plătească inventatorului drepturile

cuvenite.

Or, instanța de fond și cea de apel nu au ținut

cont de această notificare și de faptul că S.C. I.M.N.R. S.A. s-a sustras în

mod sistematic de la plată, fapt confirmat prin actul emis de aceasta cu nr.

215 din 9 februarie 1993, deși pe baza acestor acte pârâta S.C. I.M.N.R. S.A.

trebuia obligată la plata drepturilor bănești.

Solicită recurentul să se admită recursul, să se

desființeze sentința civilă nr. 180 din 17 februarie 2003 a Tribunalului București,

încheierea din 7 aprilie 2003 a aceluiași tribunal și decizia civilă nr. 417

din 15 septembrie 2003 a Curții de Apel București și să fie obligate ambele

pârâte la plata despăgubirilor, reactualizate, stabilite prin expertiza tehnică

din 21 octombrie 2002.

Recursul, admis în principiu prin încheierea din

data de 18 martie 2004, va fi admis pentru următoarele considerente.

Curtea constată că, în raport cu dispozițiile

art. 70 din Legea nr. 64/1991, ale H.G. nr. 499/2003 și cu actele depuse la

dosar, decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor înscrise

în art. 70 din lege, în H.G. nr. 152/1992 și că instanța de apel nu a cercetat

toate criticile formulate de reclamantul apelant.

Respingând cererea ca prematur introdusă,

instanța de fond a reținut că dreptul reclamantului la despăgubiri există,

fiind ocrotit de Legea nr. 64/1991, însă exercițiul dreptului nu s-a născut,

deoarece nu s-a realizat procedura negocierii în forma stabilită de regula 53

din H.G. nr. 152/1992. .       Pricina fiind soluționată pe excepție, instanța

nu s-a mai pronunțat asupra întinderii drepturilor, în raport cu durata de

protecție a invenției și nici asupra apărării reclamantului că obligată la

plata despăgubirilor este și S.C. I.M.N.R. S.A., ca titulară a brevetului.

Asupra acestor aspecte, menționate în decizia de casare și evidențiate de

apelant, nu s-a pronunțat nici instanța de apel.

Excepția a fost invocată de tribunal care,

potrivit indicațiilor date prin decizia de casare, trebuia să verifice

îndeplinirea procedurii negocierii, pentru a stabili dacă reclamantul justifică

promovarea acțiunii, iar faptul invocării și admiterii excepției după

administrarea probei cu expertiza tehnică și acordarea unui termen pentru

discutarea obiecțiunilor nu constituie o încălcare a dispozițiilor înscrise în

art. 268 alin. (3) C. proc. civ.

Încheierea invocată de recurent pregătea

dezlegarea fondului pricinii, dar mențiunile din încheiere nu exclud dreptul

instanței sau al părților de a invoca excepțiile care fac de prisos cercetarea

în fond a cauzei, așa cum este și excepția de prematuritate.

Fiind însă de principiu, că există prematuritate

în situațiile în care dreptul din raportul juridic dedus judecății este supus

unui termen sau condiții suspensive, rezultă că instanța de fond a reținut că

negocierea prealabilă, efectuată după procedura stabilită prin regula 53 din

H.G. nr. 152/1992, constituia o condiție esențială pentru exercitarea acțiunii

în realizarea dreptului și că până la momentul îndeplinirii ei dreptul la despăgubiri

nu este actual.

Condiția negocierii era prevăzută, la data

pronunțării sentinței civile nr. 180 din 17 februarie 2003, de art. 70 din

Legea nr. 64/1991, republicată, iar modul în care trebuia făcută negocierea

drepturilor cuvenite inventatorilor pentru invențiile aplicate, parțial

recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii, era

stabilit de regula 53 din H.G. nr. 152/1992.

Potrivit art. 70 din lege, drepturile bănești se

negociază între inventator și unitatea care a aplicat invenția.

De aceea, în prezenta cauză, dreptul

reclamantului putea fi afectat de condiția negocierii doar în raporturile sale

cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni.

Or, reclamantul a chemat în judecată și pe

pârâta S.C. I.M.N.R. S.A., pe tot parcursul procesului și-a susținut cererea

formulată în contradictoriu cu această pârâtă, iar hotărârea instanței de

recurs, prin care s-a admis și recursul declarat de reclamant, cuprinde

indicația ca instanța de trimitere să se pronunțe asupra existenței dreptului în

raport cu S.C. I.M.N.R. S.A.

Prin urmare, soluția respingerii cererii,

formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca prematur introdusă,

pronunțată de instanța de fond, păstrată prin hotărârea instanței de apel, este

dată cu aplicarea greșită a art. 70 din Legea nr. 64/1991.

Potrivit regulii 53 din H.G. nr. 152/1992,

obligat să declanșeze negocierea cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni era

reclamantul, însă prin această regulă, în vigoare la momentul introducerii

acțiunii, erau stabilite obligații în sarcina fiecărui partener de negociere,

iar actele invocate de reclamant pentru dovedirea susținerii că s-a îndeplinit

condiția negocierii, apreciate de instanța de fond și cea de apel ca

neconcludente, atestă faptul că la data de 20 iunie 1994 (anterior înregistrării

acțiunii) acesta s-a adresat pârâtei cu cererea, înregistrată la nr. 565, prin

care solicita să fie recompensat.

Cererea cuprinde mențiunea că s-au trimis

alăturat următoarele acte: certificatul de inventator nr. 52193 din 12 iulie

1969, adresa S.C. I.M.N.R. S.A. nr. 215 din 9 februarie 1993, care confirmă că

autorul invenției nu a fost recompensat; adresa OSIM nr. 8479 din 28 aprilie

1993, privind dreptul la recompensă și adresa Combinatului Chimic Târnăveni nr.

4786 din 13 decembrie 1988, în care sunt consemnate economiile nete pe o durată

de 5 ani, realizate prin aplicarea invenției.

Pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni nu a răspuns

solicitării reclamantului, iar în cursul procesului a susținut că dreptul la

acțiune este prescris.

În cererea înregistrată la unitatea pârâtă,

reclamantul nu a indicat suma pretinsă și nu a completat nota de calcul, așa

cum prevedea regula 53 din H.G. nr. 152/1992, dar a anexat adresa în care sunt

înscrise economiile nete pe 5 ani, în sumă de 55.948.935 lei.

De altfel, la data judecării

apelului, îndeplinirea procedurii negocierii în forma stabilită prin regula 53

nu mai constituia o condiție pentru exercitarea acțiunii, pentru că H.G. nr.

152/1992 a fost abrogată prin H.G. nr. 499 din 11 aprilie 2003.

Dispozițiile art. 70 alin. (3) din Legea nr.

64/1991 republicată, sunt identice cu cele ale art. 66 alin. (2) din aceeași

lege, publicată în M. Of., nr. 221 din 21 octombrie 1991, dar H.G. nr. 499/2003

nu reglementează procedura negocierii drepturilor prevăzute de art. 70 din

lege.

De aceea, instanța de apel, soluționând pricina

într-un moment în care pentru reclamant nu mai exista obligația de a îndeplini

procedura negocierii cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni în forma prevăzută de

H.G. nr. 152/1992, raportat la cererea formulată la data de 20 iunie 1994, la

faptul că refuzul acestei pârâte de plată a drepturilor pretinse rezultă din

lipsa unui răspuns la cererea reclamantului și din neexprimarea pe parcursul

procesului a intenției de negociere, și la inexistența obligației de a negocia

în raporturile reclamantului cu S.C. I.M.N.R. S.A., trebuia să hotărască asupra

îndeplinirii condiției ca dreptul să fie actual, în conformitate cu art. 70 din

Legea nr. 64/1991 și să procedeze în sensul art. 297 C. proc. civ.

Referitor la încheierea prin care a fost

soluționată cererea formulată de reclamant pentru îndreptarea și completarea

sentinței civile nr. 180/2003 a Tribunalului București și a încheierii de

dezbateri din 10 februarie 2003, instanța de apel, reținând că susținerile apelantului

sunt identice cu criticile formulate împotriva sentinței, nu le-a analizat,

deși nu există identitate între toate criticile formulate prin cele două cereri

de apel.

Prin urmare, constatându-se că sunt incidente

dispozițiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de

reclamant, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ. va fi casată decizia

instanței de apel și, pentru că procesul a fost soluționat fără a se intra în

cercetarea fondului, se va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare,

urmând ca instanța de trimitere să aibă în vedere și celelalte apărări invocate

prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul N.N.M. împotriva deciziei civile nr. 417 A din

15 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o

casează.

Trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererilor de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2004.