ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4597/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 112 din 22 februarie 1996, Tribunalul București, admițând excepția invocată de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului N.M. și a respins acțiunea formulată de acesta, în contradictoriu cu pârâtele S.C. I.M.N.R. București și S.C. B. S.A. Târnăveni, Instanța de fond a reținut că, prin acțiune, reclamantul a cerut ca pârâtele să fie obligate să-i plătească drepturile ce i se cuvin în calitate de autor al invenției – brevet nr. 52193/1969 și să încheie nota de negociere, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 152/1992. Invenția a fost aplicată de pârâta S.C.

B. S.A. Târnăveni în perioada 1980-1990, dar, raportat la data înregistrării cererii, 12 ianuarie 1995, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 21/A din 29 ianuarie 1997, a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. Instanța de apel a reținut că prin art. 66 din Legea nr. 64/1991 autorii de invenții au fost repuși în termenul de exercitare a dreptului la acțiune pentru drepturile ce li se cuvin ca urmare a aplicării invențiilor. Legea nr. 64/1991 a intrat în vigoare la data de 21 ianuarie 1992, dată în raport cu care acțiunea, înregistrată la data de 12 ianuarie 1995, a fost formulată în termen.

Recursurile declarate de reclamant și de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni împotriva acestei hotărâri au fost respinse de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 3983 din 26 noiembrie 1997, iar Tribunalul București, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 688 din 23 septembrie 1998, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat-o pe pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni să-i plătească suma de 6.185.312.470 lei despăgubiri și dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni a fost obligată la negocierea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru invenția aplicată de aceasta și la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli de judecată, iar acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C.

I.M.N.R. S.A., a fost respinsă. Tribunalul a reținut că O.S.I.M. a acordat reclamantului, la data de 12 iulie 1969, certificatul de inventator nr.52193 pentru invenția „Procedeu și instalație pentru separarea particulelor în suspensie din mediile fluide cu temperaturi ridicate și pentru recuperarea căldurii fizice a acestor medii”. Reclamantului i se cuvin drepturile bănești pentru această invenție brevetată, aplicată de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, nerecompensată, iar obligația de plată aparține acestei pârâte, care este beneficiara invenției. Reține instanța de fond, că suma datorată cu titlu de despăgubiri, pentru perioada 1 octombrie 1995 – 1 iunie 1998, este de 6.185.312.470 lei și că pentru perioada ulterioară lunii iulie 1998 pârâta S.C.

B. S.A. este obligată să negocieze cu reclamantul drepturile bănești cuvenite, în condițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991. Prin decizia civilă nr. 83 din 24 februarie 2000, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul înlăturării mențiunilor privind obligarea pârâtei-apelante la negocierea drepturilor bănești cuvenite reclamantului, a respins apelul declarat de reclamant și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a reținut că reclamantul critică hotărârea apelată, susținând că greșit a fost respinsă acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a S.C. I.M.N.R. S.A., însă cererea formulată de apelant, în contradictoriu cu această pârâtă, nu a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale, iar, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, obligată să plătească drepturile bănești este unitatea care a aplicat invenția.

Regula 53 din H.G. nr. 152/1992 nu modifică art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 sub aspect procedural. Ea explică modul în care se desfășoară negocierile între inventator și unitatea care a aplicat invenția. Reține instanța, că sunt neîntemeiate și unele critici formulate de pârâta S.C.B. S.A. Târnăveni. Acestei pârâte nu i-au fost încălcate drepturile procesuale, deoarece expertiza a fost depusă la dosar la data de 9 iunie 1998, iar termenul stabilit în proces a fost 17 iunie 1998. La următoarele două termene pârâta nu s-a prezentat la proces și nu a invocat o eventuală neregularitate procedurală, în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. Mai reține instanța de apel, că hotărârea apelată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței de fond, iar reclamantului nu i s-a acordat mai mult decât a cerut, pentru că acesta și-a majorat pretențiile la suma stabilită de expert.

Se reține însă, că în mod greșit pârâta apelantă a fost obligată să încheie nota de negocieri. Întrucât reclamantului i-au fost acordate despăgubiri pentru perioada aplicării invenției, se exclude posibilitatea unor negocieri pentru această perioadă, iar pentru perioada următoare negocierea nu este posibilă, pentru că este condiționată de aplicarea invenției. Cât privește prescripția dreptului la acțiune, instanța de apel a reținut că problema fiind rezolvată prin decizia civilă nr. 3983 din 26 noiembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, sunt aplicabile dispozițiile înscrise în art. 315 C. proc. civ. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 1602 din 14 martie 2001, a admis recursurile declarate de reclamantul N.M.

și pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, a casat decizia instanței de apel și sentința nr.688 din 23 septembrie 1998 a instanței de fond și a trimis cauza tribunalului spre rejudecare. Instanța de recurs a reținut că reclamantul este autorul invenției, conform certificatului de inventator nr. 52193/1969 și că titulara brevetului este I.M.N.R București, devenit S.C. I.M.N.R. S.A. Invenția a fost aplicată de C.C. Târnăveni, în prezent S.C. B. S.A. Târnăveni, în perioada 1980-1990 și acesta, prin adresa nr. 4786 din 13 decembrie 1988, transmisă fostului C.N.Ș.T., a precizat că economiile realizate din aplicarea invenției, pe o durată de 5 ani, sunt de 55.948.935 lei. Plecând de la această sumă, expertul a stabilit că valoarea reactualizată a despăgubirilor este de 6.185.312.470 lei.

Întocmirea raportului de expertiză nu a necesitat o lucrare la fața locului, iar pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță. Aceasta a avut posibilitatea să cunoască conținutul raportului de expertiză și să facă eventuale obiecțiuni. Reține instanța de recurs, că în raport cu art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite inventatorilor se negociază între inventator și unitatea care a aplicat invenția și că se stabilesc de instanță în cazul neînțelegerii dintre părți. Prin lege s-a instituit o procedură prealabilă sesizării instanței, care presupune negocieri între părți, iar în cauză reclamantul nu a probat negocierile cu unitatea beneficiară, pentru a justifica promovarea acțiunii.

În plus, raportat la art. 17 din Decretul nr. 884/1967, care stabilește durata protecției invenției la 15 ani, instanța urmează a calcula durata de protecție a invenției și implicit întinderea despăgubirilor. Se reține, că recursul declarat de pârâtă este fondat pentru considerentele expuse, dar este fondat și recursul declarat de reclamant, care a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu S.C. I.M.N.R. S.A. București, fără ca această cerere să fie examinată în raport cu Regula 53 din H.G. nr. 152/1992 de aplicare a Legii nr. 64/1991. Instanța de recurs reține că această apărare a reclamantului nu a fost examinată de instanța de fond și se dă indicația de a fi avută în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.

Rejudecând cauza după casare, Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 180 din 17 februarie 2003, a admis excepția prematurității și a respins ca prematură cererea introdusă de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. Târnăveni și S.C. I.M.N.R. S.A. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul este autorul invenției „Procedeu și instalație pentru separarea particulelor de suspensie din mediile fluide cu temperaturi ridicate și pentru recuperarea căldurii fizice a acestor medii”. Titulara invenției este S.C. I.M.N.R. S.A., însă invenția a fost aplicată de C.C. Târnăveni, în prezent S.C. B. S.A. Târnăveni, iar reclamantul nu a primit despăgubiri.

De aceea, sunt aplicabile dispozițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, care prevăd că drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate, se negociază între inventator și unitatea care a aplicat invenția și numai în cazul neînțelegerilor dintre părți drepturile bănești se stabilesc de către instanța de judecată, în condițiile art. 61 din lege. Reține instanța, că din redactarea acestui text și din dispozițiile H.G.

nr. 152/1992 rezultă că atât inițiativa cât și rolul activ în obținerea drepturilor bănești aparțin inventatorului, pentru că, potrivit pct. 2 din Regula 53, în vederea începerii negocierilor inventatorul solicită unității care a aplicat invenția postcalculul avantajelor economice realizate din aplicarea invenției, iar conform pct. 3 din aceeași regulă, în baza postcalculului întocmit de unitatea care a aplicat invenția, inventatorul va cere unității drepturile ce i se cuvin, înaintând totodată calculul întocmit de inventator conform anexei I sau II, în funcție de data înregistrării cererii de brevet de invenție la OSIM. Or, actele depuse la dosar, în baza cărora reclamantul susține că a îndeplinit cerința negocierii prealabile, nu sunt concludente.

Adresa nr. 4786 din 13 decembrie 1988, emisă de S.C.B. S.A. Târnăveni, în care sunt evidențiate economiile realizate prin aplicarea brevetului de invenție nr. 52193 din 12 iunie 1962, având ca inventator pe reclamantul N.M., nu poate fi asimilată postcalculului avantajelor economice, pentru că nu au fost scăzute cheltuielile efectuate de unitate și postcalculul nu a fost cerut de inventator, iar adresa nr. 565 din 20 iunie 1994, prin care reclamantul a cerut unității drepturile bănești, nu îndeplinește cerințele prevăzute la pct. 3 din regula 53 a H.G. nr. 152/1992, întrucât inventatorul nu și-a cuantificat pretențiile și nu a depus nota de calcul prevăzută în anexa I partea I. Pentru considerentele expuse, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, și a admis excepția prematurității, respingând acțiunea ca prematur introdusă.

Prin încheierea dată de tribunal la 7 aprilie 2003 s-a respins cererea formulată de reclamant, de îndreptare, lămurire și completare a acestei hotărâri și a încheierii din data de 10 februarie 2003, instanța reținând că, întrucât s-a pronunțat asupra excepției, în sensul admiterii ei, susținerile reclamantului, care privesc chestiuni de fond, nu-și găsesc locul în încheierea de ședință și în considerentele sentinței. Aceste susțineri, eventual, pot constitui motive de apel. Împotriva sentinței și a încheierii pronunțate de instanța de fond a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.417 A din 15 septembrie 2003, a respins ca nefondate ambele apeluri. Instanța de apel a reținut că, în cauză, nu este aplicabil art. 46 din H.C.M.

nr. 2250/1967 și că art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 stabilește care sunt drepturile bănești cuvenite inventatorului pentru invențiile nerecompensate sau parțial recompensate. Regula 53, în alin. (1), face trimitere la legile anterioare, însă numai în privința drepturilor bănești ce se cuvin inventatorilor. Modul de acordare este cuprins în art. 66 alin. (2) din lege, care prevede imperativ procedura prealabilă a negocierii, fiind deschisă calea sesizării instanței în ipoteza neajungerii la un acord. Mai reține instanța de apel, că excepția prematurității acțiunii, admisă prin sentința apelată, este o excepție de fond, peremptorie, dirimantă și absolută. Ea poate fi invocată de oricare dintre părți, chiar și din oficiu.

În prezenta cauză, excepția a fost invocată de instanța supremă, iar în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. De aceea, tribunalul, cu ocazia rejudecării, avea obligația să pună în discuție această excepție. Instanța de apel reține că susținerile reclamantului apelant că s-a îndeplinit procedura prealabilă nu sunt întemeiate, pentru că nici una din notificările și adresele invocate nu reprezintă postcalcul, în sensul regulii 53 alin. (2), iar efectuarea negocierii la inițiativa inventatorului este obligatorie, chiar și pentru drepturile restante. Referitor la apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare, se reține că susținerile apelantului privesc legalitatea soluționării excepției și că motivele invocate în cele două cereri de apel sunt identice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, după ce face ample referiri la modul în care s-a soluționat pricina din momentul înregistrării cererii și la soluțiile pronunțate în cauză, arată, în esență, că, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/11991 și regulii 53 din H.G. nr. 152/1992, are dreptul să fie despăgubit. Susține recurentul, că a inițiat negocierea drepturilor bănești și a solicitat, prin acțiune, ca pârâtele să fie obligate să negocieze drepturile ce i se cuvin pentru încheierea notei de negociere, conform H.G. nr. 152/1992, pe baza notei anexate la acțiune. Solicitând ca pârâtele să fie obligate să negocieze drepturile bănești, a fost efectuată expertiza dispusă de instanță în dosarul nr. 1094/1998, iar sentința civilă nr. 688/1998 constituie dovada certă că s-a inițiat negocierea și că pârâta S.C.

B. S.A. Târnăveni avea obligația să negocieze, dar s-a sustras sistematic de la plata drepturilor și de la negociere. Aceasta, în cererea de apel formulată în dosarul nr. 5162/1998, precizează că se opune negocierii. Invocând art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., recurentul susține că, potrivit art. 1041 C. civ., art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, regulii 53 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 152/1992 și deciziei civile nr. 1602 din 14 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție, pârâtele sunt debitoare solidare, iar conform art. 1075 C. civ., în calitatea sa de creditor, este îndreptățit să obțină îndeplinirea exactă a obligației de plată și în caz contrar are dreptul la dezdăunări fără ca dispozițiile Codului civil și ale legislației europene să prevadă obligația îndeplinirii vreunei proceduri prealabile.

- Se mai susține, că instanța de fond și cea de apel au încălcat principiul neretroactivității, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și regula înscrisă în art. 725 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus vechii legi. Recurentul face o amplă analiză a art. 109 C. proc. civ., evidențiind contradicția dintre conținutul textului dat prin Legea nr. 65/1993 și cel stabilit prin O.U.G. nr. 138/2000 și susține că, existând conflict de legi în timp, în mod greșit instanțele au aplicat textul în forma actuală, care se referă la îndeplinirea procedurii prealabile, cât timp prin O.U.G. nr. 138/2000 nu s-a prevăzut retroactivitatea.

- Se susține că hotărârea nr. 180 din 17 februarie 2003 este nelegală și pentru faptul că s-a încălcat art. 315 alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu s-a avut în vedere că problema neefectuării procedurii prealabile nu a constituit motiv de apel. - Se invocă și încălcarea art. 268 alin. (3) C. proc. civ., pentru că instanța a revenit asupra celor dispuse prin încheierea interlocutorie din 18 noiembrie 2002, când s-a acordat termen, prorogându-se discuțiile asupra obiecțiunilor privind raportul de expertiză. La următorul termen însă, instanța a revenit asupra măsurilor dispuse prin încheiere, invocând lipsa negocierii prealabile. Analizând dispozițiile art. 46 din H.C.M. nr. 2250/1967, art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, regula 53 din H.G.

nr. 152/1992 recurentul susține că existența dreptului său, în raport cu pârâta S.C. I.M.N.R. S.A., nu era condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile. Prin lege, titularul de brevet S.C. I.M.N.R. S.A. are obligația să plătească drepturile bănești fără vreo procedură prealabilă. Acțiunea a fost introdusă în anul 1995, când art. 109 C. proc. civ. nu cuprindea mențiunea procedurii prealabile, drepturile cuvenite sunt sub imperiul legilor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, solidaritatea a fost stabilită prin decizia civilă nr. 1602 din 14 martie 2001 a Curții de Apel, iar conform art. 1042 C. civ. creditorul poate să pretindă drepturile de la oricare debitor solidar. Arată recurentul că, pârâta S.C.

I.M.N.R. S.A. a luat și unele măsuri pentru a-i da posibilitatea să-și exercite dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației. În acest sens O.S.I.M. a înaintat notificarea nr. 2766 din 23 decembrie 1986, prin care C.C. Târnăveni este somat să comunice titularului de brevet economiile generate de aplicarea invenției, începând cu anul 1980, urmând ca titularul de brevet să plătească inventatorului drepturile cuvenite. Or, instanța de fond și cea de apel nu au ținut cont de această notificare și de faptul că S.C. I.M.N.R. S.A. s-a sustras în mod sistematic de la plată, fapt confirmat prin actul emis de aceasta cu nr. 215 din 9 februarie 1993, deși pe baza acestor acte pârâta S.C. I.M.N.R.

S.A. trebuia obligată la plata drepturilor bănești. Solicită recurentul să se admită recursul, să se desființeze sentința civilă nr. 180 din 17 februarie 2003 a Tribunalului București, încheierea din 7 aprilie 2003 a aceluiași tribunal și decizia civilă nr. 417 din 15 septembrie 2003 a Curții de Apel București și să fie obligate ambele pârâte la plata despăgubirilor, reactualizate, stabilite prin expertiza tehnică din 21 octombrie 2002. Recursul, admis în principiu prin încheierea din data de 18 martie 2004, va fi admis pentru următoarele considerente. Curtea constată că, în raport cu dispozițiile art. 70 din Legea nr. 64/1991, ale H.G. nr. 499/2003 și cu actele depuse la dosar, decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor înscrise în art. 70 din lege, în H.G.

nr. 152/1992 și că instanța de apel nu a cercetat toate criticile formulate de reclamantul apelant. Respingând cererea ca prematur introdusă, instanța de fond a reținut că dreptul reclamantului la despăgubiri există, fiind ocrotit de Legea nr. 64/1991, însă exercițiul dreptului nu s-a născut, deoarece nu s-a realizat procedura negocierii în forma stabilită de regula 53 din H.G. nr. 152/1992. . Pricina fiind soluționată pe excepție, instanța nu s-a mai pronunțat asupra întinderii drepturilor, în raport cu durata de protecție a invenției și nici asupra apărării reclamantului că obligată la plata despăgubirilor este și S.C. I.M.N.R. S.A., ca titulară a brevetului. Asupra acestor aspecte, menționate în decizia de casare și evidențiate de apelant, nu s-a pronunțat nici instanța de apel.

Excepția a fost invocată de tribunal care, potrivit indicațiilor date prin decizia de casare, trebuia să verifice îndeplinirea procedurii negocierii, pentru a stabili dacă reclamantul justifică promovarea acțiunii, iar faptul invocării și admiterii excepției după administrarea probei cu expertiza tehnică și acordarea unui termen pentru discutarea obiecțiunilor nu constituie o încălcare a dispozițiilor înscrise în art. 268 alin. (3) C. proc. civ. Încheierea invocată de recurent pregătea dezlegarea fondului pricinii, dar mențiunile din încheiere nu exclud dreptul instanței sau al părților de a invoca excepțiile care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei, așa cum este și excepția de prematuritate.

Fiind însă de principiu, că există prematuritate în situațiile în care dreptul din raportul juridic dedus judecății este supus unui termen sau condiții suspensive, rezultă că instanța de fond a reținut că negocierea prealabilă, efectuată după procedura stabilită prin regula 53 din H.G. nr. 152/1992, constituia o condiție esențială pentru exercitarea acțiunii în realizarea dreptului și că până la momentul îndeplinirii ei dreptul la despăgubiri nu este actual. Condiția negocierii era prevăzută, la data pronunțării sentinței civile nr. 180 din 17 februarie 2003, de art. 70 din Legea nr. 64/1991, republicată, iar modul în care trebuia făcută negocierea drepturilor cuvenite inventatorilor pentru invențiile aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii, era stabilit de regula 53 din H.G.

nr. 152/1992. Potrivit art. 70 din lege, drepturile bănești se negociază între inventator și unitatea care a aplicat invenția. De aceea, în prezenta cauză, dreptul reclamantului putea fi afectat de condiția negocierii doar în raporturile sale cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni. Or, reclamantul a chemat în judecată și pe pârâta S.C. I.M.N.R. S.A., pe tot parcursul procesului și-a susținut cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, iar hotărârea instanței de recurs, prin care s-a admis și recursul declarat de reclamant, cuprinde indicația ca instanța de trimitere să se pronunțe asupra existenței dreptului în raport cu S.C. I.M.N.R. S.A. Prin urmare, soluția respingerii cererii, formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca prematur introdusă, pronunțată de instanța de fond, păstrată prin hotărârea instanței de apel, este dată cu aplicarea greșită a art. 70 din Legea nr. 64/1991.

Potrivit regulii 53 din H.G. nr. 152/1992, obligat să declanșeze negocierea cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni era reclamantul, însă prin această regulă, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, erau stabilite obligații în sarcina fiecărui partener de negociere, iar actele invocate de reclamant pentru dovedirea susținerii că s-a îndeplinit condiția negocierii, apreciate de instanța de fond și cea de apel ca neconcludente, atestă faptul că la data de 20 iunie 1994 (anterior înregistrării acțiunii) acesta s-a adresat pârâtei cu cererea, înregistrată la nr. 565, prin care solicita să fie recompensat. Cererea cuprinde mențiunea că s-au trimis alăturat următoarele acte: certificatul de inventator nr. 52193 din 12 iulie 1969, adresa S.C.

I.M.N.R. S.A. nr. 215 din 9 februarie 1993, care confirmă că autorul invenției nu a fost recompensat; adresa OSIM nr. 8479 din 28 aprilie 1993, privind dreptul la recompensă și adresa Combinatului Chimic Târnăveni nr. 4786 din 13 decembrie 1988, în care sunt consemnate economiile nete pe o durată de 5 ani, realizate prin aplicarea invenției. Pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni nu a răspuns solicitării reclamantului, iar în cursul procesului a susținut că dreptul la acțiune este prescris. În cererea înregistrată la unitatea pârâtă, reclamantul nu a indicat suma pretinsă și nu a completat nota de calcul, așa cum prevedea regula 53 din H.G. nr. 152/1992, dar a anexat adresa în care sunt înscrise economiile nete pe 5 ani, în sumă de 55.948.935 lei.

De altfel, la data judecării apelului, îndeplinirea procedurii negocierii în forma stabilită prin regula 53 nu mai constituia o condiție pentru exercitarea acțiunii, pentru că H.G. nr. 152/1992 a fost abrogată prin H.G. nr. 499 din 11 aprilie 2003. Dispozițiile art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 republicată, sunt identice cu cele ale art. 66 alin. (2) din aceeași lege, publicată în M. Of., nr. 221 din 21 octombrie 1991, dar H.G. nr. 499/2003 nu reglementează procedura negocierii drepturilor prevăzute de art. 70 din lege. De aceea, instanța de apel, soluționând pricina într-un moment în care pentru reclamant nu mai exista obligația de a îndeplini procedura negocierii cu pârâta S.C. B. S.A.

Târnăveni în forma prevăzută de H.G. nr. 152/1992, raportat la cererea formulată la data de 20 iunie 1994, la faptul că refuzul acestei pârâte de plată a drepturilor pretinse rezultă din lipsa unui răspuns la cererea reclamantului și din neexprimarea pe parcursul procesului a intenției de negociere, și la inexistența obligației de a negocia în raporturile reclamantului cu S.C. I.M.N.R. S.A., trebuia să hotărască asupra îndeplinirii condiției ca dreptul să fie actual, în conformitate cu art. 70 din Legea nr. 64/1991 și să procedeze în sensul art. 297 C. proc. civ.

Referitor la încheierea prin care a fost soluționată cererea formulată de reclamant pentru îndreptarea și completarea sentinței civile nr. 180/2003 a Tribunalului București și a încheierii de dezbateri din 10 februarie 2003, instanța de apel, reținând că susținerile apelantului sunt identice cu criticile formulate împotriva sentinței, nu le-a analizat, deși nu există identitate între toate criticile formulate prin cele două cereri de apel. Prin urmare, constatându-se că sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ. va fi casată decizia instanței de apel și, pentru că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, se va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să aibă în vedere și celelalte apărări invocate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul N.N.M. împotriva deciziei civile nr. 417 A din 15 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererilor de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2004.