ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2027/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta, D.T. Gorj – Târgu Jiu, a chemat în

judecată pârâtul C.G. pentru a fi obligat la plata sumei de 13.861.390 lei,

reprezentând contravaloarea prestațiilor telefonice de care a beneficiat,

precum și la 1.168.911 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arată următoarele:

Pârâtul a fost abonatul reclamantei până la data de

27 iunie 2000, având instalat la domiciliu un post telefonic.

Postul telefonic s-a desființat în baza Ordinului de

serviciu nr. 2581 din 23 iunie 2000, ca urmare a neplății taxelor de abonament

și alte prestații.

Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința nr. 43 din 2 februarie 2001, a admis acțiunea

reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei 13.861.390 lei, reprezentând

pretenții, precum și la 1.168.911 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

Pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, iar

acesta nu și-a onorat obligațiile de plată a prestațiilor telefonice.

Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtului că, de la

data depunerii cererii de suspendare a postului telefonic, nu mai datorează

sumele pretinse de reclamantă, întrucât a folosit în continuare postul

telefonic.

De asemenea, a înlăturat și apărarea referitoare la

cuantumul sumei datorate, deoarece reclamanta a dovedit cu acte depuse că

pârâtul a efectuat convorbiri telefonice, a căror valoare s-a stabilit prin raportul

de expertiză tehnică.

Curtea de apel Craiova, secția comercială, prin

decizia nr. 886 din 12 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de pârât împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs pârâtul, arătând următoarele:

Reclamanta nu a făcut dovada că de la postul său

telefonic s-au efectuat convorbirile a căror plată o cere.

În conformitate cu prevederile contractului dintre

părți, reclamanta avea obligația să suspende postul telefonic, după care,

pentru neplata în termen de 90 de zile, trebuia să desființeze postul

telefonic, dar nu a făcut acest lucru. Desființarea postului telefonic s-a

făcut după opt luni, în luna iulie 2000.

Instanțele nu au clarificat situația facturii din

luna octombrie 1999, pe care a achitat-o, soldul rămânând zero și, totuși, în

lunile următoare a fost penalizat.

Cu toate că a solicitat instanțelor ca reclamanta să

prezinte registrele interne de înregistrare a reclamațiilor, listările și

reclamațiile sale, acestea nu au ținut cont de proba solicitată. De asemenea, a

solicitat o comisie care să verifice, prin sondaj, numerele de telefon existente

în listele sale de convorbiri telefonice, deoarece erau numere de telefon de

care nu avea cunoștință. Cele două instanțe au refuzat un asemenea probatoriu

și s-au mulțumit cu expertiza, care nu a putut stabili situația reală.

Recursul este nefondat.

Reclamanta a făcut dovada pretențiilor formulate

prezentând lista detaliată a convorbirilor telefonice și note de constatare a

stării postului telefonic și din care reiese faptul că postul telefonic a fost

în stare bună de funcționare în perioada pentru care a pretins plata

serviciilor telefonice prestate.

Postul telefonic a fost desființat de reclamantă la

data de 27 iunie 2000, ca urmare a neplății facturilor.

Actele depuse de reclamantă în sprijinul pretențiilor

sale se coroborează cu expertiza tehnică efectuată la cererea pârâtului, care

concluzionează că, pentru perioada noiembrie 1999 – iunie 2000, acesta

datorează 11.066.580 lei, la care se adaugă majorările lunare datorită

neachitării în termen a facturilor, astfel că suma în litigiu este de

13.861.399 lei.

În ceea ce privește afirmația pârâtului că nu s-a

clarificat situația facturii din luna octombrie 1999, este infirmată de

suplimentul de expertiză tehnică, expertul precizând că soldul zero se referă

la luna precedentă, și anume, septembrie 1999 și nu la luna octombrie.

Încasarea sumei de 2.303.800 lei aferentă facturii lunii octombrie 1999, apare

scăzută în factura lunii ianuarie. Scăderea s-a făcut mai târziu dintr-o eroare

a reclamantei (cap. III- Concluzii).

Este adevărat că, potrivit reglementărilor S.N.T. R.T.,

în vigoare la acea dată, dacă factura telefonică nu a fost achitată până în a

15-a zi de la expirarea termenului de plată, în a 16-a zi serviciul telefonic

se suspendă, iar în a 91- a zi de neplată, linia telefonică se desființează.

Această reglementare este în beneficiul reclamantei, care poate să aprecieze

dacă să o aplice sau să dea posibilitate persoanei în cauză să efectueze plata

sumei datorate, evitând cheltuieli suplimentare cu repunerea în funcțiune a

postului telefonic.

În cazul de față, deși pârâtul este în culpă de

neplata facturilor, în mod nejustificat invocă că reclamanta nu a respectat

prevederea respectivă.

Având în vedere că pârâtul nu era de acord cu

facturile reclamantei încă din luna ianuarie 1999, la rândul său, putea să

solicite parolarea postului telefonic, însă nu a făcut-o.

În afară de petiția pârâtului, adresată reclamantei

la data de 21 ianuarie 1999, prin care solicită suspendarea postului telefonic,

acesta nu a făcut dovada că în perioada în litigiu a mai cerut suspendarea. Cum

cererea de suspendare este în afara perioadei în litigiu, iar pârâtul a achitat

facturile până în luna noiembrie 1999, reclamanta a considerat că litigiul a

încetat și nu este cazul să suspende postul telefonic (dosar apel – întâmpinare

reclamantă).

De altfel, pârâtul, folosind postul telefonic și după

data de 21 ianuarie 1999, în mod tacit a renunțat la cererea de suspendare,

astfel că, pentru serviciile prestate de către reclamantă, datorează sumele

facturate.

Faptul că nu a mai cerut suspendarea postului

telefonic reiese și din aceea că, în reclamațiile ulterioare, solicită

verificări în legătură cu convorbirile facturate, iar verificările tehnice nici

nu s-ar fi putut face pe un post telefonic suspendat.

În același sens sunt și constatările expertului, care

a convocat părțile cu ocazia efectuării expertizei și când pârâtul nu a prezentat

acte care să confirme susținerile sale.

Din probele administrate rezultând că acele

convorbiri s-au înregistrat la postul telefonic al pârâtului și acesta

neadministrând probe care să infirme pretențiile reclamantei, ori că postul

telefonic nu a fost în stare de funcționare corespunzătoare, în mod corect,

instanța nu a dispus ca reclamanta să prezinte registrele interne, referitoare

la reclamații, sau listările convorbirilor telefonice și, respectiv, numirea

unei comisii care să verifice, prin sondaj, numerele telefonice existente în

acele listări.

Față de cele arătate, Curtea constată că decizia

instanței de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite condițiile art.

304 C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul C.G. împotriva

deciziei nr. 886 din 12 septembrie 2001 a Curții de apel Craiova, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2003.