ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2027/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, D.T. Gorj – Târgu Jiu, a chemat în judecată pârâtul C.G. pentru a fi obligat la plata sumei de 13.861.390 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor telefonice de care a beneficiat, precum și la 1.168.911 lei cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, se arată următoarele: Pârâtul a fost abonatul reclamantei până la data de 27 iunie 2000, având instalat la domiciliu un post telefonic. Postul telefonic s-a desființat în baza Ordinului de serviciu nr. 2581 din 23 iunie 2000, ca urmare a neplății taxelor de abonament și alte prestații. Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 43 din 2 februarie 2001, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei 13.861.390 lei, reprezentând pretenții, precum și la 1.168.911 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, iar acesta nu și-a onorat obligațiile de plată a prestațiilor telefonice. Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtului că, de la data depunerii cererii de suspendare a postului telefonic, nu mai datorează sumele pretinse de reclamantă, întrucât a folosit în continuare postul telefonic. De asemenea, a înlăturat și apărarea referitoare la cuantumul sumei datorate, deoarece reclamanta a dovedit cu acte depuse că pârâtul a efectuat convorbiri telefonice, a căror valoare s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică. Curtea de apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 886 din 12 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, arătând următoarele: Reclamanta nu a făcut dovada că de la postul său telefonic s-au efectuat convorbirile a căror plată o cere. În conformitate cu prevederile contractului dintre părți, reclamanta avea obligația să suspende postul telefonic, după care, pentru neplata în termen de 90 de zile, trebuia să desființeze postul telefonic, dar nu a făcut acest lucru. Desființarea postului telefonic s-a făcut după opt luni, în luna iulie 2000. Instanțele nu au clarificat situația facturii din luna octombrie 1999, pe care a achitat-o, soldul rămânând zero și, totuși, în lunile următoare a fost penalizat. Cu toate că a solicitat instanțelor ca reclamanta să prezinte registrele interne de înregistrare a reclamațiilor, listările și reclamațiile sale, acestea nu au ținut cont de proba solicitată.

De asemenea, a solicitat o comisie care să verifice, prin sondaj, numerele de telefon existente în listele sale de convorbiri telefonice, deoarece erau numere de telefon de care nu avea cunoștință. Cele două instanțe au refuzat un asemenea probatoriu și s-au mulțumit cu expertiza, care nu a putut stabili situația reală. Recursul este nefondat. Reclamanta a făcut dovada pretențiilor formulate prezentând lista detaliată a convorbirilor telefonice și note de constatare a stării postului telefonic și din care reiese faptul că postul telefonic a fost în stare bună de funcționare în perioada pentru care a pretins plata serviciilor telefonice prestate. Postul telefonic a fost desființat de reclamantă la data de 27 iunie 2000, ca urmare a neplății facturilor.

Actele depuse de reclamantă în sprijinul pretențiilor sale se coroborează cu expertiza tehnică efectuată la cererea pârâtului, care concluzionează că, pentru perioada noiembrie 1999 – iunie 2000, acesta datorează 11.066.580 lei, la care se adaugă majorările lunare datorită neachitării în termen a facturilor, astfel că suma în litigiu este de 13.861.399 lei. În ceea ce privește afirmația pârâtului că nu s-a clarificat situația facturii din luna octombrie 1999, este infirmată de suplimentul de expertiză tehnică, expertul precizând că soldul zero se referă la luna precedentă, și anume, septembrie 1999 și nu la luna octombrie. Încasarea sumei de 2.303.800 lei aferentă facturii lunii octombrie 1999, apare scăzută în factura lunii ianuarie.

Scăderea s-a făcut mai târziu dintr-o eroare a reclamantei (cap. III- Concluzii). Este adevărat că, potrivit reglementărilor S.N.T. R.T., în vigoare la acea dată, dacă factura telefonică nu a fost achitată până în a 15-a zi de la expirarea termenului de plată, în a 16-a zi serviciul telefonic se suspendă, iar în a 91- a zi de neplată, linia telefonică se desființează. Această reglementare este în beneficiul reclamantei, care poate să aprecieze dacă să o aplice sau să dea posibilitate persoanei în cauză să efectueze plata sumei datorate, evitând cheltuieli suplimentare cu repunerea în funcțiune a postului telefonic. În cazul de față, deși pârâtul este în culpă de neplata facturilor, în mod nejustificat invocă că reclamanta nu a respectat prevederea respectivă.

Având în vedere că pârâtul nu era de acord cu facturile reclamantei încă din luna ianuarie 1999, la rândul său, putea să solicite parolarea postului telefonic, însă nu a făcut-o. În afară de petiția pârâtului, adresată reclamantei la data de 21 ianuarie 1999, prin care solicită suspendarea postului telefonic, acesta nu a făcut dovada că în perioada în litigiu a mai cerut suspendarea. Cum cererea de suspendare este în afara perioadei în litigiu, iar pârâtul a achitat facturile până în luna noiembrie 1999, reclamanta a considerat că litigiul a încetat și nu este cazul să suspende postul telefonic (dosar apel – întâmpinare reclamantă). De altfel, pârâtul, folosind postul telefonic și după data de 21 ianuarie 1999, în mod tacit a renunțat la cererea de suspendare, astfel că, pentru serviciile prestate de către reclamantă, datorează sumele facturate.

Faptul că nu a mai cerut suspendarea postului telefonic reiese și din aceea că, în reclamațiile ulterioare, solicită verificări în legătură cu convorbirile facturate, iar verificările tehnice nici nu s-ar fi putut face pe un post telefonic suspendat. În același sens sunt și constatările expertului, care a convocat părțile cu ocazia efectuării expertizei și când pârâtul nu a prezentat acte care să confirme susținerile sale. Din probele administrate rezultând că acele convorbiri s-au înregistrat la postul telefonic al pârâtului și acesta neadministrând probe care să infirme pretențiile reclamantei, ori că postul telefonic nu a fost în stare de funcționare corespunzătoare, în mod corect, instanța nu a dispus ca reclamanta să prezinte registrele interne, referitoare la reclamații, sau listările convorbirilor telefonice și, respectiv, numirea unei comisii care să verifice, prin sondaj, numerele telefonice existente în acele listări.

Față de cele arătate, Curtea constată că decizia instanței de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite condițiile art. 304 C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.G. împotriva deciziei nr. 886 din 12 septembrie 2001 a Curții de apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2003.