ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N. R. S.A., Direcția de Telecomunicații București, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. SRL București, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 41.591.155 lei cu titlu de preț, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 6424 din 18 octombrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 41.591.155 lei pretenții și 3.170.469 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale, depunând și desfășurătorul convorbirilor telefonice efectuate de pârâtă.

A mai reținut că pârâta nu a înțeles să răspundă la interogatoriul propus de reclamantă. Prin decizia civilă nr. 615 din 5 aprilie 2001, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâtă. În considerentele deciziei pronunțate, instanța a reținut că pretențiile reclamantei au fost probate în temeiul art. 1169 C. civ., în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 225 C. proc. civ., iar, pe fond, convorbirile telefonice au fost corect înregistrate. Cât privește invocarea nulității absolute a sentinței atacate, având ca temei de drept art. 105, art. 108 și art. 261 C. proc. civ., a reținut că aceasta este total nefondată având în vedere legalitatea cadrului procesual în care s-a judecat pricina în primă instanță și în raport de prevederile legale mai sus arătate.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta S.C. C. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, casarea deciziei și respingerea acțiunii, ca nedovedite. Recurenta susține astfel că în cererea sa, reclamanta deși și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile contractului de prestări servicii existent între părți, a invocat ca temei de drept art. 998 C. civ., or, este știut că răspunderea contractuală și răspunderea delictuală nu pot fi invocate deopotrivă, concomitent în completare sau alternativ, în principal și în subsidiar, fiind împotriva principiilor de drept, adoptate în practica judecătorească.

Mai arată de asemenea că au fost emise facturi pentru plata abonamentelor din cele două luni, când posturile telefonice au fost suspendate și apoi desființate și că reclamanta nu a efectuat și o analiză tehnică a posturilor telefonice în discuție, în situația în care ea, pârâta, în principiu a contestat convorbirile internaționale și a atenționat-o asupra unor mari neconcordanțe privind începutul și durata unui apel telefonic. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Critica privind temeiul de drept al acțiunii reclamantei a fost examinată și de instanța de apel, instanță care a reținut corect că în măsura în care obiectul cererii este precizat, rezultând din motivele de fapt invocate în susținerea cererii, chiar invocarea unui temei de drept eronat nu poate influența justa soluționare a cauzei, deoarece instanța stabilește cadrul legal și procesual, în raport de pretențiile formulate.

În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei, este de menționat că în fața instanței de fond reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale, depunând desfășurătorul convorbirilor telefonice efectuate de pârâtă, facturi, somația de plată, ordinul de serviciu privind desființarea posturilor telefonice, în timp ce pârâta, deși s-a încuviințat proba cu interogatorii, nu a înțeles să răspundă la interogatoriul propus de reclamantă pentru a-și expune punctul de vedere, atrăgându-și astfel aplicabilitatea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ.

Rezultă din actele dosarului că pârâta se află în eroare atât în ce privește susținerea privind încasarea contravalorii abonamentului pentru perioada cât posturile erau suspendate sau desființate, cât și cu privire la neefectuarea convorbirilor telefonice internaționale, contestate, precum și referitor la modul de înregistrare și durata convorbirilor telefonice a cărei plată i-a fost pretinsă, în mod justificat de către reclamantă, așa cum rezultă din probele administrate. În consecință, având în vedere că nu au fost dovedite nici un fel neconcordanțe în ce privește înregistrarea și taxarea convorbirilor telefonice efectuate de pârâtă, se reține că hotărârea instanței de apel este corectă și urmează a fi menținută, iar recursul declarat de pârâta S.C.

C. SRL București se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. SRL București împotriva deciziei nr. 615 din 5 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.