ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 564/2003

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

S.N. R. S.A., Direcția de Telecomunicații București, a chemat-o în judecată pe

pârâta S.C. C. SRL București, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 41.591.155 lei cu titlu de

preț, cu cheltuieli de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 6424 din 18 octombrie 2000, Tribunalul București, secția

comercială, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i

plătească acesteia suma de 41.591.155 lei pretenții și 3.170.469 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut

dovada pretențiilor sale, depunând și desfășurătorul convorbirilor telefonice

efectuate de pârâtă.

A

mai reținut că pârâta nu a înțeles să răspundă la interogatoriul propus de

reclamantă.

Prin

decizia civilă nr. 615 din 5 aprilie 2001, Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

În

considerentele deciziei pronunțate, instanța a reținut că pretențiile

reclamantei au fost probate în temeiul art. 1169 C. civ., în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 225 C. proc. civ., iar, pe fond, convorbirile

telefonice au fost corect înregistrate.

Cât

privește invocarea nulității absolute a sentinței atacate, având ca temei de

drept art. 105, art. 108 și art. 261 C. proc. civ., a reținut că aceasta este

total nefondată având în vedere legalitatea cadrului procesual în care s-a

judecat pricina în primă instanță și în raport de prevederile legale mai sus

arătate.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta S.C. C. SRL București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea ei cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar,

casarea deciziei și respingerea acțiunii, ca nedovedite.

Recurenta

susține astfel că în cererea sa, reclamanta deși și-a întemeiat pretențiile pe

dispozițiile contractului de prestări servicii existent între părți, a invocat

ca temei de drept art. 998 C. civ., or, este știut că răspunderea contractuală

și răspunderea delictuală nu pot fi invocate deopotrivă, concomitent în

completare sau alternativ, în principal și în subsidiar, fiind împotriva

principiilor de drept, adoptate în practica judecătorească.

Mai

arată de asemenea că au fost emise facturi pentru plata abonamentelor din cele

două luni, când posturile telefonice au fost suspendate și apoi desființate și

că reclamanta nu a efectuat și o analiză tehnică a posturilor telefonice în

discuție, în situația în care ea, pârâta, în principiu a contestat convorbirile

internaționale și a atenționat-o asupra unor mari neconcordanțe privind

începutul și durata unui apel telefonic.

Recursul

nu este fondat.

Din

examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:

Critica

privind temeiul de drept al acțiunii reclamantei a fost examinată și de

instanța de apel, instanță care a reținut corect că în măsura în care obiectul

cererii este precizat, rezultând din motivele de fapt invocate în susținerea

cererii, chiar invocarea unui temei de drept eronat nu poate influența justa

soluționare a cauzei, deoarece instanța stabilește cadrul legal și procesual,

în raport de pretențiile formulate.

În

ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei, este de menționat că în

fața instanței de fond reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale, depunând

desfășurătorul convorbirilor telefonice efectuate de pârâtă, facturi, somația

de plată, ordinul de serviciu privind desființarea posturilor telefonice, în

timp ce pârâta, deși s-a încuviințat proba cu interogatorii, nu a înțeles să

răspundă la interogatoriul propus de reclamantă pentru a-și expune punctul de

vedere, atrăgându-și astfel aplicabilitatea dispozițiilor art. 225 C. proc.

civ.

Rezultă

din actele dosarului că pârâta se află în eroare atât în ce privește susținerea

privind încasarea contravalorii abonamentului pentru perioada cât posturile

erau suspendate sau desființate, cât și cu privire la neefectuarea

convorbirilor telefonice internaționale, contestate, precum și referitor la

modul de înregistrare și durata convorbirilor telefonice a cărei plată i-a fost

pretinsă, în mod justificat de către reclamantă, așa cum rezultă din probele

administrate.

În

consecință, având în vedere că nu au fost dovedite nici un fel neconcordanțe în

ce privește înregistrarea și taxarea convorbirilor telefonice efectuate de

pârâtă, se reține că hotărârea instanței de apel este corectă și urmează a fi

menținută, iar recursul declarat de pârâta S.C. C. SRL București se va

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. SRL București

împotriva deciziei nr. 615 din 5 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.