Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 754/2003

HOTĂRÂRE
11.02.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 754/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 decembrie 2000, reclamanta S.C. M. S.A. București a solicitat obligarea pârâtei G.C. la plata sumei de 502 USD în echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății, sumă reprezentând contravaloare servicii telefonie mobilă, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, prin sentința nr. 8742 din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 502 USD în echivalent în lei la data plății la cursul oficial al BNR cu titlu de contravaloare facturi telefonice și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.736.580 lei. În motivarea acestei sentințe s-a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul încheiat cu reclamanta de a plăti contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate de aceasta din urmă.

Împotriva sentinței de mai sus, a declarat apel pârâta în cauză și prin decizia nr. 665 din 30 aprilie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, l-a anulat ca netimbrat, reținând că aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței de a plăti taxa judiciară de timbru ce i s-a solicitat prin citație. Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, susținând că nu a primit citația pentru termenul la care s-a pronunțat instanța de apel și a fost în imposibilitate de a-și formula apărările. Recursul este nefondat. Din verificarea lucrărilor dosarului rezultă că pârâta a fost citată de instanța de apel cu mențiunea de a timbra apelul cu suma de 544.580 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei timbru judiciar, obligație căreia însă nu s-a conformat.

Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorare de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. În cauză, instanța de apel, constatând că apelul nu a fost timbrat anticipat și că apelanta pârâtă nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din 30 aprilie 2001, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, a procedat corect, anulându-l ca netimbrat în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 pct. 2 din O.G.

nr. 32/1995. Pentru motivele expuse, recursul fiind nefondat urmează să fie respins.

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta G.C. împotriva deciziei nr. 665 din 30 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția VI comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2000, reclamanta S.C. M.R. S.A. București a chemat în judecată pe P.I. pentru a fi obligat la plata sumelor de
ÎCCJ 2003-11-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4180/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 mai 2000 reclamanta S.C. M. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul P.G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sum
ÎCCJ 2003-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 5960 din 9 octombrie 2000 a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta R.A. A.P.P.S., suc
ÎCCJ 2005-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamantul S.T.O. și înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2 octombrie 2003, s-a solicitat în contradictoriu cu pârât
ÎCCJ 2003-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2336/2003
că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar au fost achitate, conform înscrisurilor depuse la dosar, la data de 16 martie 2001, dată la care reprezentantul apelantei a reținut că s-a fixat, anterior, termenul de judecată, critică ce poa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă