ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3257/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 674 din 17 iunie

1999, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de

reclamanta D.T. Dolj și a obligat pe pârâtul O.M. la plata sumei de 52.653.487

lei, reprezentând contravaloare prestații telefonice, conform art. 969 C. civ.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

nr. 23 din 24 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva

sentinței, reținând că acesta, după decesul mamei sale, a preluat imobilul și

postul telefonic pe care apoi le-a închiriat, fără a cere desființarea postului

telefonic.

Recursul declarat de pârâtul O.M.,

împotriva deciziei a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, care

prin decizia nr. 941 din 10 martie 2004 a dispus casarea acesteia și trimiterea

cauzei spre rejudecare în vederea completării probelor.

În considerentele deciziei de casare

s-a reținut că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, neexistând dovada

certă că debitorul obligației este persoane chemată în judecată și nici

acceptul pârâtului de a trece debitul de pe factura aparținând altui titular pe

factura emisă pentru propriul său post telefonic, cu consecința desființării

acestui din urmă post telefonic.

Rejudecând cauza, în raport de

prevederile art. 285 C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 495

din 17 decembrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtul O.M., împotriva

sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în tot și pe fond a respins

acțiunea promovată de reclamantă.

În sensul celor stabilite prin

decizia de casare s-a reținut că deși s-a pus în vedere reclamantei să depună

la dosar acte din care să rezulte acceptul pârâtului pentru operațiunea de

transfer a convorbirilor telefonice aferente postului telefonic ce a aparținut

mamei sale care a decedat, în factura aferentă postului telefonic propriu, o

atare dovadă nu s-a făcut, plângerea formulată de pârât către reclamantă

atestând tocmai lipsa acordului în sensul arătat.

În contra deciziei menționate

reclamanta SC R. SA, D.T. Dolj, a declarat recurs, solicitând modificarea

acesteia în raport de prevederile art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ. și pe fond

admiterea acțiunii.

În dezvoltarea criticilor sale,

recurenta face o largă expunere a situației de fapt, arătând în esență că:

- pârâtul a recunoscut că

prestațiile au fost efectuate de chiriaș împotriva căruia a formulat și

plângere penală pentru acest fapt;

- acceptând moștenirea, ca unic

moștenitor legal, pârâtul trebuie să suporte și pasivul;

- chiar dacă nu a existat un raport

juridic între reclamantă și pârât, răspunderea acestuia este angajată, conform art.

998 C. civ., prejudiciul fiind creat prin neglijența și imprudența sa.

Recursul nu este fondat.

Pricina de față se află în al doilea

ciclu procesual, iar decizia atacată cu recurs a fost pronunțată în fond după

casare cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., în sensul

necesității administrării de probe.

Cum recurenta nu formulează critici

care să vizeze această ultimă decizie ci reiterează aspecte de fapt și de drept

cărora instanța de casare le-a dat deja o anumită interpretare, obligatorie

pentru instanța de trimitere, în considerarea prevederilor art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R. SA, D.T. Dolj, împotriva deciziei nr. 495 din 17 decembrie

2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 31 mai 2005.