ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3257/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 674 din 17 iunie 1999, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.T. Dolj și a obligat pe pârâtul O.M. la plata sumei de 52.653.487 lei, reprezentând contravaloare prestații telefonice, conform art. 969 C. civ. Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 23 din 24 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței, reținând că acesta, după decesul mamei sale, a preluat imobilul și postul telefonic pe care apoi le-a închiriat, fără a cere desființarea postului telefonic. Recursul declarat de pârâtul O.M., împotriva deciziei a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 941 din 10 martie 2004 a dispus casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probelor.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, neexistând dovada certă că debitorul obligației este persoane chemată în judecată și nici acceptul pârâtului de a trece debitul de pe factura aparținând altui titular pe factura emisă pentru propriul său post telefonic, cu consecința desființării acestui din urmă post telefonic. Rejudecând cauza, în raport de prevederile art. 285 C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 495 din 17 decembrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtul O.M., împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în tot și pe fond a respins acțiunea promovată de reclamantă.

În sensul celor stabilite prin decizia de casare s-a reținut că deși s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar acte din care să rezulte acceptul pârâtului pentru operațiunea de transfer a convorbirilor telefonice aferente postului telefonic ce a aparținut mamei sale care a decedat, în factura aferentă postului telefonic propriu, o atare dovadă nu s-a făcut, plângerea formulată de pârât către reclamantă atestând tocmai lipsa acordului în sensul arătat. În contra deciziei menționate reclamanta SC R. SA, D.T. Dolj, a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia în raport de prevederile art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ. și pe fond admiterea acțiunii.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta face o largă expunere a situației de fapt, arătând în esență că: - pârâtul a recunoscut că prestațiile au fost efectuate de chiriaș împotriva căruia a formulat și plângere penală pentru acest fapt; - acceptând moștenirea, ca unic moștenitor legal, pârâtul trebuie să suporte și pasivul; - chiar dacă nu a existat un raport juridic între reclamantă și pârât, răspunderea acestuia este angajată, conform art. 998 C. civ., prejudiciul fiind creat prin neglijența și imprudența sa. Recursul nu este fondat. Pricina de față se află în al doilea ciclu procesual, iar decizia atacată cu recurs a fost pronunțată în fond după casare cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc.

civ., în sensul necesității administrării de probe. Cum recurenta nu formulează critici care să vizeze această ultimă decizie ci reiterează aspecte de fapt și de drept cărora instanța de casare le-a dat deja o anumită interpretare, obligatorie pentru instanța de trimitere, în considerarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA, D.T. Dolj, împotriva deciziei nr. 495 din 17 decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.