ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 mai

1999, D.T. Dolj l-a chemat în judecată pe pârâtul O.M., pentru ca, prin

hotărârea pronunțată, instanța de judecată să îl oblige să plătească suma de

52.653.487 lei, reprezentând convorbiri prestații telefonice, motivând că

pârâtul, în calitate de titular al postului telefonic cu nr. 12339, până la

data de 23 octombrie 1998, nu și-a onorat la plată factura de cont final.

Tribunalul Dolj, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 674 din 17 iunie 1999, a

admis acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 52.653.487 lei,

reprezentând convorbiri prestații telefonice și 3.324.139 lei cheltuieli de

judecată.

În hotărârea sa, tribunalul a

reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată, aceasta făcând dovada pretențiilor

sale.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul

a declarat apel, motivând că nelegal reclamanta a efectuat un transfer

unilateral al obligațiilor de plată de la postul telefonic nr. 41442, care nu-i

aparține, la postul său telefonic nr. 12339, post telefonic care, în mod abuziv,

i-a fost desființat, deoarece nu putea fi chemat în judecată în nume propriu,

pentru datoria altcuiva. A arătat, de asemenea, că procesul ar fi trebuit

suspendat, deoarece împotriva chiriașului apartamentului care a efectuat convorbirile

telefonice s-a formulat plângere penală.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 23 din 24 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul,

reținând că postul telefonic nr. 41442 a fost deținut de mama pârâtului, iar,

ca urmare a decesului acesteia, pârâtul a preluat imobilul, inclusiv postul

telefonic. A mai reținut că odată cu închirierea apartamentului, pârâtul nu a

desființat postul telefonic, fapt recunoscut prin adresa nr. 277/15617din 24

august 1998, dar că factura neachitată privește o perioadă ulterioară

închirierii și nu cea reclamată, așa încât chiriașul a fost achitat ca urmare a

judecării plângerii penale.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel, pârâtul a declarat recurs, arătând că primele două motive de apel nu au

fost analizate cu atenție, că între reclamantă și pârât nu există raporturi

juridice, postul telefonic nefiind transferat pe numele său.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Din analiza actelor dosarului, pe

care instanțele care au soluționat cauza le-au considerat suficiente pentru a

stabili situația de fapt, rezultă că pârâtului-recurent i s-a cerut să achite

convorbirile și abonamentul pentru postul telefonic (nr. 41442) aparținând

mamei sale decedate, pe baza unei facturi emisă de reclamantă și fără nici un

alt înscris din care să rezulte preluarea postului telefonic cu nr. 41442 al

cărui titular a fost mama sa.

Instanțele care au soluționat cauza

s-au bazat și pe prezumția rezultată din susținerile intimatei SC R.T. SA, că

preluarea imobilului de către pârât, în calitate de succesor, duce implicit și

la preluarea postului telefonic aparținând decedatei.

Această susținere, însă, nu trebuia

să rămână la nivel de prezumție în atenția instanțelor, întrucât preluarea unui

post telefonic se face prin convenție și nu implicit, cum se acreditează ideea

în cauză.

Pentru a se reclama neefectuarea

unei plăți, intimata trebuia să facă dovada certă că debitorul obligației este

persoana chemată în judecată, or, tocmai aceste probe nu au fost luate în

discuție, instanțele mulțumindu-se cu factura emisă unilateral de reclamantă și

neacceptată de pârâtul chemat în judecată, care și în fața instanței de recurs

a negat preluarea postului telefonic, aparținând mamei sale.

De asemenea, nu rezultă din actele

dosarului acceptul pârâtului de a trece debitul de pe factura, aparținând altui

titular, pe factura emisă pentru postul său propriu de telefon cu nr. 12339, cu

consecința desființării, cel puțin așa cum rezultă în prezent din actele

dosarului, în mod abuziv a acestui din urmă post telefonic.

Prin urmare, pe aspectele analizate

mai sus, rezultă că situația de fapt nu a fost deplin stabilită pentru ca

Instanța Supremă să poată pronunța o decizie prin care să aplice dispozițiile

legale, așa încât, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 314 C. proc.

civ., recursul se va admite și, casând decizia pronunțată în apel, se va

trimite cauza pentru rejudecare în vederea completării probelor din care să

rezulte cu certitudine că recurentul a consimțit la toate „operațiunile” pe

care intimata le-a întreprins în legătură cu postul telefonic aparținând mamei

sale decedate.

De asemenea, se va verifica, în

raport cu înscrisul de la dosarul de la fond, și ce demersuri s-au întreprins

de către recurentul-intimat anterior desființării postului telefonic cu nr. 41.44.2

deținut de mama sa, fie pentru preluarea postului, fie pentru renunțarea la

acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul O.M.

împotriva deciziei nr. 23 din 24 mai 2002 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, pe care o casează și trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 10 martie 2004.