- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 4 noiembrie 2003
Decizia nr. 4492/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin sentința civilă 204 din 10 martie 2003 a admis în parte acțiunea formulată la 5 noiembrie 2001 de reclamantul R.R. împotriva pârâtului R.C. și a dispus punerea sub interdicție a pârâtului. A fost respins capătul de cerere privind internarea într-un cămin spital cu obligarea la tratament medical. S-a dispus totodată comunicarea hotărârii la Direcția de Sănătate a Municipiului București, la Consiliul Local al Sectorului 3 București și la Consiliul Local Constanța. Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, respectiv, reclamantul R.R., au fost incluse prin decizia 351 A din 16 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.
Sentința civilă 204/2003 a fost schimbată în parte în sensul că s-a dispus comunicarea hotărârii către Tribunalul Buzău instanța locului nașterii pârâtului. Împotriva deciziei Curții de apel pârâtul a formulat recurs. Recursul nu a fost motivat în drept și în esență se referă la starea sănătății pârâtului care nu justifică măsura dispusă de instanță. Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente: Una din regulile procedurale privitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este înscrisă în principiul ierarhiei căilor de atac. Acest principiu decurge din organizarea instanțelor judecătorești, constituite într-un sistem piramidal – fond, apel, recurs. Această regulă face imposibilă exercitarea recursului omissio medio, respectiv atâta timp cât partea are la dispoziție calea ordinară de atac a apelului.
Cum în cauză pârâtul nu a formulat apel împotriva sentinței civile 204/2003, el nu are deschisă calea de atac a recursului la Curtea Supremă de Justiție împotriva unei hotărâri pronunțată în primă instanță de tribunal – conform art. 2 pct. 1 lit. g) C. proc. civ. - și împotriva căreia nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege – art. 3 pct. 2 C. proc. civ. – apelul, la Curtea de apel. De altfel potrivit art. 377 alin. (2) pct. 2 pentru pârât, care nu a atacat cu apel hotărârea primei instanțe, aceasta a devenit irevocabilă iar împotriva hotărârilor irevocabile nu există calea de atac a recursului. Ca urmare, se va respinge ca inadmisibil recursul pârâtului împotriva deciziei 351 A/2003 a Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul R.M. C. împotriva deciziei nr. 351 A din 16 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.