ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2185/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2000 sub nr.1283 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Giurgiu, Ministerul Finanțelor și S.C. M. SA Giurgiu solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să constate nulitatea înscrierii imobilului din Giurgiu – compus din teren în suprafață de 831 m.p. și construcțiile de pe acesta – în anexele Decretului nr. 92/1950 și, ca o consecință, să se păstreze calitatea sa de proprietară; - să dispună retrocedarea imobilului (evaluat la 400.000.000 lei) deținut de S.C. M. SA; În motivarea acțiunii reclamanta arată că este proprietatea imobilului în litigiu, care i-a fost constituit ca dotă cu ocazia căsătoriei (conform actului autentic nr. 488 din 26 iunie 1948). Mai arată reclamanta că acest imobil compus din 831 m.p.

și o casă – parter, etaj, pivniță și pod – a fost trecută abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, deși ea era exceptată de la naționalizare. Pârâta S.C. M. a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că imobilul revendicat face parte din categoria activelor sale fixe și este chiar sediul societății, a mai solicitat și introducerea în cauză a S.C. T. SA Giurgiu deoarece parterul imobilului în litigiu este deținut de către acest agent economic. Aceeași pârâtă a formulat și o cerere de chemare în garanție a Autorității pentru privatizare și administrarea participațiilor statului (fără Fondul proprietății de stat) în baza art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 solicitând ca în ipoteza în care va fi obligată să retrocedeze imobilul, să fie despăgubită de către chemata în garanție – cu o sumă ce urmează să fie stabilită printr-o expertiză. Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr. 229 din 29 mai 2001, a admis acțiunea formulată de către reclamantă, a constatat nulitatea înscrierii imobilului situat în Municipiul Giurgiu, compus din suprafața de 831 m.p. și construcțiile de pe aceasta, în anexa Decretului nr. 92/1950 și, în consecință, a constatat și că reclamanta și-a păstrat calitatea de proprietară a acestui imobil. A obligat pe pârâta S.C. M. să lase în deplină proprietate și posesie imobilul arătat și identificat conform raportului de expertiză (831 m.p.

teren și construcțiile de pe acesta) reclamantei. A disjuns cererea privind chemarea în garanție a APAPS și a suspendat judecarea acesteia până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în acțiunea principală. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a primit cu titlu de dotă imobilul în litigiu, care a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, deși, conform dispozițiilor art. II din același decret reclamanta era exceptată de la naționalizare, întrucât atât ea cât și soțul ei făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate. Instanța de fond a mai reținut, având în vedere și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, că imobilul în litigiu a fost luat fără titlu, situație în care a constatat nulă înscrierea în anexele Decretului nr. 92/1950 a imobilului.

Instanța a comparat titlul de proprietate al reclamantei cu titlul opus de către pârâta S.C. M. SA și a constatat că titlul reclamantei e preferabil și i-a retrocedat imobilul. Cu privire la cererea de chemare în garanție a APAPS formulată de către pârâta S.C. M., instanța a reținut că ea nu a fost formulată în termenul prevăzut de art. 61 C. proc. civ. și în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. civ., a disjuns-o și a dispus suspendarea judecării ei. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. M. SA susținând în esență că hotărârea instanței de fond se întemeiază pe dispoziții legale care nu-și au aplicabilitate în cauză, în acest sens arătând că prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 480 C. civ.

precum și prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt pertinente cauzei. Cu privire la titlul statului apelanta arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că preluarea imobilului a fost abuzivă prin nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, când în cauză Decretul nr. 92/1950 a fost corect aplicat, iar imobilul a fost preluat cu titlu de către stat. Referitor la cererea de chemare în garanție a arătat că, măsura suspendării ei după disjungere nu este motivată. Curtea de Apel București, secția IV, prin decizia civilă nr. 483 din 9 octombrie 2001, a respins ca nefondat apelul.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că în mod legal și temeinic instanța de fond constatând că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și că reclamanta a contestat legalitatea aplicării prevederilor lui, în mod corect a soluționat această cerere în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 constatând că trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără titlu valabil. În acest sens, instanța a reținut că proprietara era exceptată de la naționalizare conform prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Cu privire la măsura de suspendare a judecării cererii de chemare în garanție, a apreciat că soluția este corectă și se întemeiază pe dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. Împotriva acestei hotărâri a instanței de apel a declarat recurs pârâta S.C. M. invocând prevederile art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ. se susține că instanța după ce a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, a hotărât și suspendarea judecării acesteia, deși acest lucru nu se putea. Se mai susține în esență că imobilul în litigiu a trecut legal în proprietatea statului, iar instanțele, interpretând greșit prevederile legale au considerat că titlul statului nu este valabil. Se mai susține că instanțele judecătorești nu puteau să analizeze legalitatea prevederilor Decretului nr. 92/1950. Recursul este fondat în sensul considerentelor ce urmează. Astfel este de reținut că în conformitate cu prevederilor art. 314 C. proc.

civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. În cazul în speță împrejurările de fapt nu sunt pe deplin stabilite. Este de reținut în primul rând că temeiul de drept al acțiunii formulată de către reclamantă este art. 480 C. civ. În această situație o primă preocupare a instanțelor era să constate dacă obiectul cererii, respectiv imobilul, este precis determinat, ori acest lucru nu a fost făcut. Reclamanta, în acțiunea sa, a arătat că “imobilul este compus din “teren în suprafață de 831 m.p. și construcțiile de pe acesta” (iar în motivarea acțiunii arată că era o casă compusă din pivniță, parter, etaj și pod aceeași identificare este făcută și în titlul de proprietate al reclamantei “act dotal”).

Pârâta S.C. M. SA – prin petiția depusă cu ocazia judecării la instanța de fond a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată deoarece nu are un obiect determinat în sensul că este arătată numai suprafața terenului nu și suprafața construcțiilor. S-a mai arătat că în cartea funciară (încheierea nr. 1351/2000 a Judecătoriei Giurgiu) și la numărul cadastral 651 imobilul figurează cu o suprafață de 2102 m.p. Cu privire la această excepție invocată la data de 19 aprilie 2001 instanța de fond nu s-a pronunțat, însă a dispus efectuarea unei expertize tehnice care, în concluziile sale a reținut că pe suprafața de 831 m.p. sunt amplasate în afara imobilului revendicat și construcțiile C 6 , C 5 , C 12 , C 4 , C 3 , aparținând pârâtei S.C.

M. În expertiză este inserată și o propunere de compensare a suprafeței ocupată de construcțiile edificată de către pârâtă pe terenul proprietatea reclamantei (de 831 m.p.), cu o suprafață de teren proprietatea pârâtei S. C. M. (conform anexei nr. 1 la expertiză). Hotărârile pronunțate de către instanțele de fond și apel obligă pe pârâta S.C. M. să lase în deplină proprietate și posesie imobilul arătat și identificat conform raportului de expertiză, “teren în suprafață de 831 m.p. și construcțiile de pe acesta”, reclamantei. Pentru considerentele mai înainte arătate obiectul acțiunii în revendicare nu a fost precis determinat, instanțele nepreocupându-se să lămurească acest aspect, deși respectiva problemă fusese invocată pe cale de excepție, iar expertiza tehnică nu oferise răspunsul la problemă, ci numai o propunere de “compensare”.

Astfel fiind în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul și a casa decizia recurată pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și sentința pronunțată de Tribunalul Giurgiu, trimițând cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța urmează ca prin noi probe să elucideze problema menționată în considerentele mai înainte expuse. Referitor la aspectele în legătură cu proprietatea imobilului, a modului de preluare a acestuia de către stat urmează a reține că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale. Astfel din “actul dotal” depus la dosar rezultă că proprietara imobilului este reclamanta, iar preluarea imobilului de către stat s-a făcut chiar cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 respectiv a art. II, care exceptează de la naționalizare categoria socio-profesională din care făcea parte reclamanta.

După elucidarea problemelor privind determinarea precisă a imobilului revendicat și delimitarea de imobilul care aparține pârâtei S.C. M. SA (transcrisă în CF) instanța va putea compara titlurile de proprietate. Tot cu ocazia rejudecării, urmează a se avea în vedere și celelalte motive invocate în recurs care nu fost menționate în considerentele mai înainte arătate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta S.C. M. SA Giurgiu. Casează decizia nr. 483 din 9 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, și sentința civilă nr. 229 din 29 mai 2001 a Tribunalului Giurgiu. Trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.