ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2185/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

30 mai 2000 sub nr.1283 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanta I.E. a chemat

în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Giurgiu, Ministerul Finanțelor și

S.C. M. SA Giurgiu solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța:

- să constate nulitatea înscrierii

imobilului din  Giurgiu – compus din teren în suprafață de 831 m.p. și

construcțiile de pe acesta – în anexele Decretului nr. 92/1950 și, ca o

consecință, să se păstreze calitatea sa de proprietară;

- să dispună retrocedarea imobilului

(evaluat la 400.000.000 lei) deținut de S.C. M. SA;

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că este proprietatea imobilului în litigiu, care i-a fost constituit ca

dotă cu ocazia căsătoriei (conform actului autentic nr. 488 din 26 iunie 1948).

Mai arată reclamanta că acest imobil

compus din 831 m.p. și o casă – parter, etaj, pivniță și pod – a fost trecută

abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, deși ea era

exceptată de la naționalizare.

Pârâta S.C. M. a depus o întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că imobilul

revendicat face parte din categoria activelor sale fixe și este chiar sediul

societății, a mai solicitat și introducerea în cauză a S.C. T. SA Giurgiu

deoarece parterul imobilului în litigiu este deținut de către acest agent

economic.

Aceeași pârâtă a formulat și o

cerere de chemare în garanție a Autorității pentru privatizare și administrarea

participațiilor statului (fără Fondul proprietății de stat) în baza art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 solicitând ca în

ipoteza în care va fi obligată să retrocedeze imobilul, să fie despăgubită de

către chemata în garanție – cu o sumă ce urmează să fie stabilită printr-o expertiză.

Tribunalul Giurgiu, prin sentința

civilă nr. 229 din 29 mai 2001, a admis acțiunea formulată de către reclamantă,

a constatat nulitatea înscrierii imobilului situat în Municipiul Giurgiu,

compus din suprafața de 831 m.p. și construcțiile de pe aceasta, în anexa

Decretului nr. 92/1950 și, în consecință, a constatat și că reclamanta și-a

păstrat calitatea de proprietară a acestui imobil.

A obligat pe pârâta S.C. M. să lase

în deplină proprietate și posesie imobilul arătat și identificat conform raportului

de expertiză (831 m.p. teren și construcțiile de pe acesta) reclamantei.

A disjuns cererea privind chemarea

în garanție a APAPS și a suspendat judecarea acesteia până la rămânerea

irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în acțiunea principală.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanta a primit cu titlu de dotă imobilul în

litigiu, care  a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950,

deși, conform dispozițiilor art. II din același decret reclamanta era exceptată

de la naționalizare, întrucât atât ea cât și soțul ei făceau parte din

categoriile socio-profesionale exceptate.

Instanța de fond a mai reținut,

având în vedere și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, că imobilul în

litigiu a fost luat fără titlu, situație în care a constatat nulă înscrierea în

anexele Decretului nr. 92/1950 a imobilului.

Instanța a comparat titlul de

proprietate al reclamantei cu titlul opus de către pârâta S.C. M. SA și a

constatat că titlul reclamantei e preferabil și i-a retrocedat imobilul.

Cu privire la cererea de chemare în

garanție a APAPS formulată de către pârâta S.C. M., instanța a reținut că ea nu

a fost formulată în termenul prevăzut de art. 61 C. proc. civ. și în

conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. civ., a disjuns-o și a

dispus suspendarea  judecării ei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta S.C. M. SA susținând în esență că hotărârea instanței de

fond se întemeiază pe dispoziții legale care nu-și au aplicabilitate în cauză,

în acest sens arătând că prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 480 C.

civ. precum și prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt pertinente cauzei. Cu

privire la titlul statului apelanta arată că în mod greșit instanța de fond a

apreciat că preluarea imobilului a fost abuzivă prin nerespectarea prevederilor

Decretului nr. 92/1950, când în cauză Decretul nr. 92/1950 a fost corect

aplicat, iar imobilul a fost preluat cu titlu de către stat.

Referitor la cererea de chemare în

garanție a arătat că, măsura suspendării ei după disjungere nu este motivată.

Curtea de Apel București, secția IV,

prin decizia civilă nr. 483 din 9 octombrie 2001, a respins ca nefondat apelul.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că în mod legal și temeinic instanța de fond constatând că

imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950

și că reclamanta a contestat legalitatea aplicării prevederilor lui, în mod

corect a soluționat această cerere în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr.

213/1998 constatând că trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără titlu

valabil.

În acest sens, instanța a reținut că

proprietara era exceptată de la naționalizare conform prevederilor art. II din

Decretul nr. 92/1950.

Cu privire la măsura de suspendare a

judecării cererii de chemare în garanție, a apreciat că soluția este corectă și

se întemeiază pe dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Împotriva acestei

hotărâri a instanței de apel a declarat recurs pârâta S.C. M. invocând

prevederile art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ. se susține că instanța după

ce a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, a hotărât și

suspendarea judecării acesteia, deși acest lucru nu se putea.

Se mai susține în esență că imobilul

în litigiu a trecut legal în proprietatea statului, iar instanțele,

interpretând greșit prevederile legale au considerat că titlul statului nu este

valabil.

Se mai susține că instanțele

judecătorești nu puteau să analizeze legalitatea prevederilor Decretului  nr. 92/1950.

Recursul este fondat în sensul

considerentelor ce urmează.

Astfel este de reținut că în

conformitate cu prevederilor art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiție

hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea

atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au

fost pe deplin stabilite.

În cazul în speță împrejurările de

fapt nu sunt pe deplin stabilite.

Este de reținut în primul rând că

temeiul de drept al acțiunii formulată de către reclamantă este art. 480 C. civ.

În această situație o primă preocupare a instanțelor era să constate dacă

obiectul cererii, respectiv imobilul, este precis determinat, ori acest lucru

nu a fost făcut.

Reclamanta, în acțiunea sa, a arătat

că “imobilul este compus din “teren în suprafață de 831 m.p. și construcțiile

de pe acesta” (iar în motivarea acțiunii arată că era o casă compusă din

pivniță, parter, etaj și pod aceeași identificare este făcută și în titlul de

proprietate al reclamantei “act dotal”).

Pârâta S.C. M. SA – prin petiția

depusă cu ocazia judecării la instanța de fond a invocat excepția nulității

cererii de chemare în judecată deoarece nu are un obiect determinat în sensul

că este arătată numai suprafața terenului nu și suprafața construcțiilor.

S-a mai arătat că în cartea funciară

(încheierea nr. 1351/2000 a Judecătoriei Giurgiu) și la numărul cadastral 651

imobilul figurează cu o suprafață de 2102 m.p. Cu privire la această excepție

invocată la data de 19 aprilie 2001 instanța de fond nu s-a pronunțat, însă a

dispus efectuarea unei expertize tehnice care, în concluziile sale a reținut că

pe suprafața de 831 m.p. sunt amplasate în afara imobilului revendicat și

construcțiile C

6

, C

5

, C

12

, C

4

, C

3

,

aparținând pârâtei S.C. M.

În expertiză este inserată și o

propunere de compensare a suprafeței ocupată de construcțiile edificată de

către pârâtă pe terenul proprietatea reclamantei (de 831 m.p.), cu o suprafață

de teren proprietatea pârâtei S. C. M. (conform anexei nr. 1 la expertiză).

Hotărârile pronunțate de către

instanțele de fond și apel obligă pe pârâta S.C. M. să lase în deplină

proprietate și posesie imobilul arătat și identificat conform raportului de

expertiză, “teren în suprafață de 831 m.p. și construcțiile de pe acesta”,

reclamantei.

Pentru considerentele mai înainte

arătate obiectul acțiunii în revendicare nu a fost precis determinat,

instanțele nepreocupându-se să lămurească acest aspect, deși respectiva

problemă fusese invocată pe cale de excepție, iar expertiza tehnică nu oferise răspunsul

la problemă, ci numai o propunere de “compensare”.

Astfel fiind în conformitate cu

prevederile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul și a casa decizia

recurată pronunțată de Curtea de Apel    București,  secția a IV-a civilă,

precum și sentința pronunțată de Tribunalul Giurgiu, trimițând cauza spre

rejudecare aceluiași tribunal.

Cu ocazia rejudecării cauzei,

instanța urmează ca prin noi probe să elucideze problema menționată în

considerentele mai înainte expuse.

Referitor la aspectele în legătură

cu proprietatea imobilului, a modului de preluare a acestuia de către stat

urmează a reține că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale.

Astfel din “actul dotal” depus la

dosar rezultă că proprietara imobilului este reclamanta, iar preluarea

imobilului de către stat s-a făcut chiar cu nerespectarea prevederilor

Decretului nr. 92/1950 respectiv a art. II, care exceptează de la naționalizare

categoria socio-profesională din care făcea parte reclamanta.

După elucidarea problemelor privind

determinarea precisă a imobilului revendicat și delimitarea de imobilul care

aparține pârâtei S.C. M. SA (transcrisă în CF) instanța va putea compara

titlurile de proprietate.

Tot cu ocazia rejudecării, urmează a

se avea în vedere și celelalte motive invocate în recurs care nu fost

menționate în considerentele mai înainte arătate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.C.

M. SA Giurgiu.

Casează decizia nr. 483 din 9

octombrie 2001 a Curții

de Apel București, secția a IV – a civilă, și sentința

civilă nr. 229 din 29 mai 2001 a Tribunalului Giurgiu.

Trimite

cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  27 mai  2003.