ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Giurgiu sub nr. 490/2005 reclamanta SC E. SA, cu sediul în

municipiul Giurgiu a chemat în judecată pârâții Primăria municipiului Giurgiu,

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, I.G.N., Ș.P.P. I.F., R.G.F., S.M.A.,

A.V.A.S. București, SC E.I. SRL Giurgiu, R.M.G., R.F., solicitând anularea

dispoziției nr. 88 din 22 ianuarie 2002 emisă de Primarul municipiului Giurgiu,

precum și a procesului-verbal din 16 septembrie 2002 de punere în posesie

asupra imobilului situat în Giurgiu, anularea actelor subsecvente, respectiv

contractele de vânzare-cumpărare încheiate ulterior și repunerea în situația

anterioară.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că primarul municipiului Giurgiu a săvârșit un act abuziv restituind

în natură pârâților I.G.N., I.M.P., Ș.P.P. I.F., S.M.A. imobilul compus din

teren în suprafață de 1685 mp, din care face parte și suprafața de 577 mp ce

aparține reclamantei, conform certificatului de atestare a dreptului său de

proprietate eliberat în baza Legii nr. 15/90 și H.G. nr. 834/1991.

La data de 10 noiembrie 2005 pârâta SC

E.I. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 583 din 15

noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta menționată, iar pe

fondul cauzei s-a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că excepția invocată este neîntemeiată deoarece obiectul litigiului

este nulitatea dispozițiilor Primarului municipiului Giurgiu care privește un

imobil ce este disputat atât de reclamantă cât și de pârâți.

Pe fondul cauzei s-a reținut că

reclamanta nu a invocat un motiv de nulitate absolută a dispoziției emisă de

primar, că certificatul de atestare pe care îl invocă reclamanta nu a fost

urmat de vreo înscriere a vreunui drept de proprietate în cartea funciară, iar

pe de altă parte că pârâții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la

restituire în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Reclamanta a declarat apel împotriva

sentinței menționate, susținând în primul rând că aceasta a fost dată cu

nerespectarea regulilor privind competența materială întrucât obiectul

principal al litigiului este anularea unor acte de transmitere a dreptului de

proprietate asupra imobilului în discuție, astfel că trebuia soluționat în

primă instanță de judecătorie, conform dispozițiilor art. 1 coroborat cu art. 2

lit. b) C. proc. civ.

Apelanta a mai susținut că sentința

este nulă pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor

principale și accesorii și nelegală și netemeinică deoarece dispoziția atacată

și procesul-verbal subsecvent sunt acte nule date cu încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 711 A (30

noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

S-a dispus și respingerea excepției

lipsei calității procesuale active.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că, având în vedere temeiul juridic al acțiunii întemeiat pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, competența de soluționare a cauzei în primă

instanță revine tribunalelor.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

prima instanță a procedat corect respingând acțiunea, nefiind necesar să se

pronunțe pe fiecare din cele trei capete de cerere, fiind vorba de o respingere

în totalitate a acțiunii, iar pe de altă parte că reclamanta nu a invocat un

motiv de nulitate absolută a dispoziției emisă de primar, iar din probele

administrate în cauză nu rezultă identitatea dintre terenurile pretinse a fi

proprietatea reclamantei și cele proprietatea pârâților.

SC A.B.C. B. SA (fostă SC E. SA) a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei

legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-a susținut, în esență, că instanța de apel a ignorat dispozițiile exprese ale

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005,

iar dispoziția nr. 88/2002 a fost emisă cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor

imperative ale Legii nr. 10/2001.

La termenul de judecată din data de

29 noiembrie 2007 s-a prezentat în instanță SC R. SA București, succesoarea în

drepturi a SC ABC B. SA, în urma fuziunii prin absorbție, care a invocat

excepția de ordine publică a încălcării competenței materiale în soluționarea

cauzei, competență care aparținea Judecătoriei Giurgiu și nu Tribunalului Giurgiu.

Analizând cauza cu privire la acest

aspect, al competenței materiale de soluționare, Înalta Curte reține

următoarele considerațiuni:

Petitul acțiunii de față îl

reprezintă în principal anularea dispoziției nr. 88 din 22 ianuarie 2002 emisă

de Primarul municipiului Giurgiu în soluționarea notificării adresate în

temeiul Legii nr. 10/2001 de către pârâții persoane fizice, moștenitorii

defunctului I.A.

Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001,

dispozițiile ori deciziile date de unitățile deținătoare asupra notificărilor

ce le sunt adresate pot fi contestate în situațiile prevăzute de lege și numai

de către persoanele îndreptățite, categorie definită prin art. 3 din lege.

Pentru această categorie de litigii

a fost stabilită și o competență materială specială, derogatorie de la cea

reglementată prin normele de drept comun, în favoarea secției civile a

tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității

deținătoare.

Fiind vorba de o lege specială,

derogatorie sub aspectul subiectelor de drept și al competenței materiale a

instanțelor judecătorești de la legea generală, ea este de strictă interpretare

și își găsește aplicabilitatea numai în situațiile la care se referă,

reglementările sale neputând fi extinse și altor categorii de litigii.

În conformitate cu prevederile art. 26

(fost art. 24) alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și

completată de Legea nr. 247/2005, numai persoana care se pretinde îndreptățită

la măsurile reparatorii în temeiul acestui act normativ poate contesta

dispoziția sau decizia de respingere a notificării la secția civilă a

tribunalului.

Reclamanta din prezenta cauză nu are

calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001,

fiind terț, în raport de procedura specială a acestui act normativ și ca atare

nu are deschisă calea acțiunii în anularea dispoziției în temeiul Legii nr. 10/2001.

Terțele persoane pot contesta astfel

de dispoziții/decizii emise în favoarea persoanelor îndreptățite, în procedura

reglementată prin legea generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor

în constatarea nulităților, în procedura reglementată prin Codul procedură

civilă.

Potrivit procedurii de drept comun,

acțiunile în constatarea nulității unui alt act civil sunt date, ca regulă generală,

în competența materială a judecătoriei, art. 1 alin. (1) C. proc. civ.

Normele de competență fiind de

strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care Codul de procedură civilă

sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altei

instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei cereri, competența revine

judecătoriei.

Instanța de judecată era obligată să

interpreteze și să califice corect cererea de chemare în judecată, potrivit

scopului urmărit prin promovarea acțiunii, în speță cererea reprezentând o

acțiune de drept comun.

În prezenta cauză, nici dispozițiile

art. 2 C. proc. civ. și nici cele ale Legii nr. 10/2001 nu reglementează

competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor directe formulate de terțe

persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art. 23

din Legea nr. 10/2001 ca titlu de proprietate, împrejurare față de care, Înalta

Curte constată că, în temeiul prevederilor art. 1 C. proc. civ., competența

soluționării cauzei în primă instanță aparține judecătoriei.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a admite recursul în limita motivului de ordine publică

privitor la competența materială, a casa hotărârile pronunțate anterior în

cauză și a trimite cauza spre competentă soluționare la judecătorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta SC ABC B. SA și continuat de succesoarea în drepturi SC R. SA

București împotriva deciziei nr. 711/A din 30 noiembrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 583 din 15 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu și

trimite cauza la Judecătoria Giurgiu pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.