ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1233/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; La data de 20 februarie 2004 pe rolul Tribunalului Giurgiu a fost înregistrată acțiunea formulată reclamanții C.M., C.S. și C.A.M., prin care aceștia au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA și APAPS București, obligarea acestora la restituirea unei mori situate în com. Gostinu, jud. Giurgiu, sau, în situația în care nu este posibilă restituirea în natură, restituirea în echivalent la prețul zilei. Prin sentința civilă nr. 111 din 28 februarie 2005, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie motivată cuprinzând oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului situat în comuna Gostinu, jud. Giurgiu - moară țărănească compusă din moară, utilaje și mașini aferente, locuință cu 4 camere, magazie, teren aferent morii de 1600 m.p.

Prin decizia civilă nr. 101 din 28 martie 2006 Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți și A.V.A.S., a desființat sentința nr. 111 din 28 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu și a trimis cauza spre rejudecare acestui tribunal, reținând că instanța de fond a depășit limitele investirii sale atunci când a obligat A.V.A.S. la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, din moment ce reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri bănești. Totodată, s-a stabilit că excepțiile prematurității și a lipsei calității procesuale a A.V.A.S. invocate la fond nu sunt întemeiate, și că, potrivit art. 24 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii sub formă de despăgubiri bănești se acordă numai pentru imobilele cu destinație de locuință, condiții în care hotărârea este nelegală.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Giurgiu, sub nr. 506/2/2007. Procedând la rejudecarea fondului cauzei, în limitele arătate în hotărârea instanței de apel, Tribunalul a solicitat reclamanților să își precizeze acțiunea, reclamantul C.A.M. arătând că solicită restituirea imobilului în natură sau prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești. Prin sentința civilă nr. 300 din 17 octombrie 2006, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta SC R. SA Giurgiu să restituie în natură reclamanților imobilul proprietatea autorilor acestora, situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, compus din construcție - moară și teren aferent în suprafață de 721 m.p. Tribunalul a respins acțiunea reclamanților față de pârâții A.V.A.S.

și Ministerul Finanțelor Publice, întrucât acestora nu le revine nicio obligație legală în speța de fată. Tribunalul a reținut că dispozițiile de excepție ale art. 27 din Legea nr. 10/2001 referitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate nu sunt aplicabile în speță, deoarece imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel că SC R. SA nu poate opune un titlu legal, fiind necesar să restituie în natură partea din imobil ce o deține. Prin decizia civilă nr. 268A din 03 mai 2007 Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul declarat de SC R. SA, a admis cererea de intervenție în interesul apelantei SC R. SA, a desființat sentința nr. 300/2006 a Tribunalului Giurgiu și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de apelanții reclamanți C.M., C.S. și C.A.M. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că, în faza judecării apelului, C.D. și C.F. au formulat cerere de intervenție accesorie, arătând că au dobândit de la SC R. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000, imobilul ce face obiectul prezentului dosar, compus din teren în suprafață de 710 m.p. și construcție având destinația de moară în suprafață de 157 m.p. plus magazie în suprafață de 14 m.p. Curtea de Apel București a reținut că înscrisurile anexate alăturat cererii de intervenție fundamentează admiterea acesteia, rezultând tară echivoc că intervenienții în interes accesoriu au dobândit imobilul litigios prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000. Curtea de Apel București a mai reținut că societatea pârâtă nu a fost citată în cauză corespunzător.

După casarea cu trimitere, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. 506/2/2007. Tribunalul a dispus citarea pârâtei SC R. SA prin lichidator judiciar M.C. SRL, și citarea intervenienților în interesul pârâtei SC R. SA, C.D. și C.F. La termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2007, reclamantul C.A.M. a precizat că solicită restituirea în natură a morii situată în com. Gostinu, jud. Giurgiu, iar dacă restituirea nu mai este posibilă, solicită restituirea în echivalent. Pentru imobilul casă de locuit care a fost demolat, reclamantul a arătat că solicită despăgubiri. Pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și SC R. SA au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, în situația concretă, nu le revine nici o obligație fată de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 297 din 13 decembrie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA; a respins acțiunea formulată de reclamanții C.M., C.S. și C.A.M., în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală. Tribunalul a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București și intervenienții C.D. și C.F., a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, pentru imobilul moară țărănească situat în com.

Gostinu, jud. Giurgiu, format din moară, locuință cu 4 camere, magazie și teren aferent în suprafață de 1600 m.p. Tribunalul a obligat pârâta AVAS să emită reclamanților decizie cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul moară țărănească, situat în com. jud. Giurgiu, format din moară, locuință cu 4 camere, magazie și teren aferent în suprafață de 1600 m.p. Tribunalul a respins capătul de cerere al acțiunii reclamanților privind restituirea în natură a părții din imobil, formată din moară și teren aferent în suprafață de 721 m.p., aparținând intervenienților conform contractului de vânzare cumpărare din 23 martie 2000. Tribunalul a respins capătul de cerere al acțiunii reclamanților privind restituirea utilajelor morii.

Tribunalul a obligat reclamanții la plata către intervenienți a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, din raportul de expertiză tehnică rezultă că din moara veche nu mai există nici o clădire sau utilaj aferent, moara existentă fiind cu totul altă construcție. Acest nou imobil a intrat în proprietatea pârâtei SC R. SA, terenul în suprafață de 721 m.p. fiind dobândit în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Consiliul Județean Giurgiu, iar construcția a fost dobândită în baza contractelor de vânzare - cumpărare de acțiuni și actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Tribunalul a reținut că, în procesul de privatizare, pârâta SC R. SA a înstrăinat imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare, intervenienții C.D. și C.F. dobândind în proprietate imobilul format din suprafața de 710 m.p. teren; construcție moară în suprafață construită de 157 m.p. și magazie, în suprafață construită de 14 m.p. (fila 35 din dosarul 506/2/2007). Întrucât, potrivit dispozițiilor legii civile buna credință se prezumă, iar în cauză nu s-a făcut dovada încheierii de către intervenienți a actului cu rea credință, contractul de vânzare - cumpărare fiind încheiat înainte ca imobilul să facă obiectul vreunui litigiu, respectiv înainte de formularea notificării (24 ianuarie 2002), înainte de introducerea cererii de chemare în judecată de către reclamanți (20 februarie 2004) și înainte de apariția Legii nr. 10/2001, Tribunalul a reținut că actul a fost încheiat cu bună credință, nefiind lovit de nulitate.

Tribunalul a constatat că, nefiind introdusă o acțiune în anularea sa în termenul prevăzut de legea specială, contractul de vânzare-cumpărare este valabil, producând efectele juridice în vedere cărora a fost încheiat. Tribunalul a constatat că, prin sentința civilă nr. 273 din 03 februarie 2004 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă irevocabilă și confirmată prin decizia civilă nr. 212 A din 07 martie 2005 a Curții de Apel București, s-a luat act că în patrimoniul intervenienților C.D. și C.F. se evidențiază imobilul constând din teren în suprafață de 710 m.p. și construcție având destinație de moară în suprafață de 157 m.p. și magazie în suprafață de 14 m.p., reținându-se că acesta a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de la SC R. SA, intervenienții continuând îmbunătățirile aduse de R. morii, construind un spațiu din BCA în locul morii din paiantă aflată în pericol de prăbușire, înlocuind și cumpărând diferite utilaje.

Cum unitatea deținătoare este pârâta A.V.A.S., acesteia fiindu-i de altfel adresată și notificarea formulată de reclamant, având în vedere implicarea sa în procesul de privatizare, Tribunalul a reținut că aceasta are calitate procesuală pasivă, celelalte părți, respectiv Ministerul Finanțelor Publice și SC R. SA, neavând calitate procesuală pasivă, neincumbându-le nici o obligație, prevăzută de Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanțelor Publice putând fi parte în cauză doar când nu se cunoaște unitatea deținătoare, iar SC R. SA nemaiavând nici un drept asupra imobilului. în consecință, tribunalul a constatat că excepțiile invocate de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și SC R. SA sunt întemeiate în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive.

Cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor Tribunalul a reținut că, spre deosebire de vechea reglementare, care prevedea posibilitatea acordării de către instanță a despăgubirilor bănești, noile modificări aduse Legii nr. 10/2001 prevăd doar măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, adică potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Cu privire la restituirea utilajelor morii, Tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din expertiza depusă la dosar, acestea nu se află în incinta imobilului, utilajele existente în prezent nefiind aceleași cu cele preluate în anul 1948. Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii pentru utilaje se acordă doar dacă acestea nu au fost înlocuite, casate sau distruse.

In speță, nu s-a dovedit că acestea mai există, astfel că solicitarea reclamanților privind restituirea utilajelor morii este neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 902/2008, Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții - reclamanți C.M., C.A.M. și C.S. și apelantul - pârât Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în contradictoriu cu intimații - pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor și SC R. SA prin lichidator judiciar SC M.C. SRL Giurgiu și intimații - intervenienți C.D. și C.F. Prin decizia nr. 6970 din 25 iunie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanții C.S., C.M.

și C.A.M. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pe care a casat-o în parte; a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanți; a menținut restul dispozițiilor deciziei; a respins recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiași decizii. Pentru a decide astfel, înalta Curte a reținut că este neîntemeiată critica formulată de recurenții-reclamanți în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căreia instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, în sensul că prin decizia recurată nu s-a dat curs cererii principale, în schimb, s-a consfințit transmiterea proprietății pentru imobilul revendicat către intervenienții C.D.

și C.F. Instanța, constatând că restituirea în natură a imobilului în litigiu compus din teren în suprafață de 700 m.p., moară și construcțiile anexe, nu este posibilă, deoarece SC R. SA a fost integral privatizată, iar ulterior aceasta l-a înstrăinat prin act autentic de vânzare-cumpărare către intervenienți, față de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, putea constata că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru acest imobil. Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece, în cadrul procedurii de aplicare a Legii nr. 10/2001, este stabilită obligația acordării de despăgubiri pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.

Susținerea recurenților-reclamanți în sensul că, în speță, sunt incidente prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, este nefondată, față de faptul că prima instanță nu a fost învestită prin acțiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M., încheiat între SC R. SA și intervenienții C.D. și C.F., prin care s-a înstrăinat către intervenienți terenul în suprafață de 710 m.p., construcția având destinația moară, în suprafață de 157 m.p. și magazii în suprafață construită de 14 m.p. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este nefondată și critica potrivit căreia Statul Român, atâta timp cât nu s-a stabilit situația juridică a terenului rămas liber în suprafață de 900 m.p.

din totalul de 1.600 m.p., are calitate procesuală pasivă și trebuie să stea în proces în calitate de pârât, deoarece, în condițiile Legii nr. 10/2001, Statul Român are calitate procesuală doar în ipoteza reglementată de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, ceea ce nu este cazul în speță. Criticile referitoare Ia reținerea de către instanța de apel a unei stări de fapt greșite privind construcția cu destinație de moara, în sensul că aceasta nu a fost demolată, vizează greșita apreciere a probatoriului administrat și nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancțiunea fiind aceea a neanalizării lor.

Înalta Curte a considerat că este fondată susținerea recurenților - reclamanți că, fiind înstrăinată doar o parte din terenul preluat abuziv de către stat, trebuia identificat terenul care nu a făcut obiectul vânzării și stabilit regimul lui juridic. Astfel, recurenții - reclamanți susțin că diferența dintre terenul în suprafață de 700 m.p., dobândit de intervenienți, și 1.600 m.p., teren preluat de la autorul lor, care poate fi restituită în natură în condițiile Legii nr. 10/2001, este deținută tot de către intervenienți, însă în apel nu s-au făcut verificări în acest sens.

Prin urmare, deși terenul solicitat a fi restituit în natură de către recurenții-reclamanți cade sub incidența Legii nr. 10/2001, instanța de apel nu a făcut delimitarea acestuia de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către intimații-intervenienți, în suprafață de 710 m.p., și nu a stabilit regimul juridic al acestui teren la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a putea verifica posibilitatea restituirii sale în natură sau acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, ceea ce presupune efectuarea unei expertize tehnice topo, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că este nefondat, întrucât instanța de apel nu și-a depășit limitele învestirii, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cu privire la soluționarea obiectului cererii de chemare în judecată, pentru că prin acțiunea formulată s-ar fi solicitat restituirea în natură a imobilului, și nu acordarea de măsuri reparatorii, așa cum susține recurenta-pârâtă. Măsurile reparatorii care se cuvin persoanelor îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 constau fie în restituirea în natură, fie prin echivalent, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din lege.

Măsurile reparatorii fiind prevăzute de lege, de esența acesteia este restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referință prevăzută de această lege, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar, în măsura în care aceasta nu este posibilă, în baza dispozițiilor acestui act normativ persoanelor îndreptățite li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent și, prin urmare, critica formulată de recurenta-pârâtă în sensul că în soluționarea pricinii instanțele au depășit limitele învestirii nu este întemeiată. Înalta Curte a considerat că este nefondată critica formulată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit căreia, față de obiectul cererii de chemare în judecată, numai intimata SC R. SA are calitate procesuală pasivă în cauză, așa cum reiese din conținutul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.

SC R. SA era societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă într-un litigiu bazat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește bunurile aflate în patrimoniul acesteia, revine instituției care a efectuat privatizarea, iar în speță aceasta este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Prin urmare, critica potrivit căreia, față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, recurenta-pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății este nefondată, întrucât aceasta stă în proces în calitate de pârâtă în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ.

Drept consecință, în mod corect instanțele de fond și apel, în situația în care nu a fost soluționată notificarea prin decizie sau dispoziție motivată în termenul legal, ceea ce echivalează cu refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde la notificarea acestora, au procedat la soluționarea acțiunii reclamanților, așa cum s-a stabilit și prin Decizia nr. XX/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. În rejudecare, după casare, prin decizia civilă nr. 133A din 26 martie 2012, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți C.M., C.A.M., C.S. și apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 506/2/2007, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, G.N.

în calitate de reprezentant al acționarilor SC R. SA și intimații intervenienți C.D., C.F. Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reținut următoarele: Motivul de apel invocat de apelanții reclamanți în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și a SC R. SA este nefondat. Astfel, prin decizia de casare, obligatorie în privința problemelor de drept dezlegate, s-a stabilit că SC R. SA era societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă într-un litigiu bazat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește bunurile aflate în patrimoniul acesteia, revine instituției care a efectuat privatizarea, iar în speță aceasta este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În consecință, Curtea a constatat că prin decizia de casare s-a stabilit lipsa calității procesuale pasive a SC R. SA În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a constatat că această excepție a fost corect admisă de prima instanță, având în vedere că acțiunea cu care a fost învestită instanța este o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cadru procesual în care au calitate procesuală persoana îndreptățită și persoana notificată, în speță, entitatea care a efectuat privatizarea. Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic întemeiat pe Legea nr. 10/2001, acesta putând fi chemat în judecată în calitate de reprezentant al statului în cazul prevăzut de art. 28 alin. (3) din această lege, și anume în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, ceea ce nu este cazul în speță.

Criticile referitoare la reținerea bunei credințe a intimaților intervenienți C. nu au fost reținute, având în vedere că, prin decizia de casare, s-a constatat că prima instanță nu a fost învestită prin acțiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M., încheiat între SC R. SA și intervenienții C.D. și C.F., prin care s-a înstrăinat către intervenienți terenul în suprafață de 710 m.p., construcția având destinația moară, în suprafață de 157 m.p. și magazii în suprafață construită de 14 m.p. În această situație, Curtea a constatat că titlul intimaților intervenienți nu a fost contestat și, mai mult, dreptul acestora de proprietate a fost constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, prin sentința civilă nr. 273 din 03 februarie 2004 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă irevocabilă și confirmată prin decizia civilă nr. 212 A din 07 martie 2005 a Curții de Apel București, s-a luat act că în patrimoniul intervenienților C.D. și C.F. se evidențiază imobilul constând din teren în suprafață de 710 m.p. și construcție având destinație de moară în suprafață de 157 m.p. și magazie în suprafață de 14 m.p., reținându-se că acesta a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de la SC R. SA.

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că este fondată susținerea reclamanților că, fiind înstrăinată doar o parte din terenul preluat abuziv de stat, trebuia identificat terenul care nu a făcut obiectul vânzării, și anume, diferența dintre terenul în suprafață de 700 m.p., dobândit de intervenienti, și 1.600 m.p., și stabilit regimul lui juridic, pentru a putea verifica posibilitatea restituirii sale în natură sau acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001. În consecință, în rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea unei expertize topo pentru delimitarea terenului solicitat a fi restituit în natură de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către intimații intervenienti.

Prin raportul de expertiză depus la filele 40-41 din dosarul Curții, expertul P.D. a concluzionat că imobilul notificat se află în comuna Goștinu, județul Giurgiu și are o suprafață de 1101 m.p., expertul menționând că nu a putut identifica suprafața de teren reprezentând diferența dintre terenul în suprafață de 700 m.p., dobândit de intervenienti, și 1.600 m.p. În această situație, la termenul din 10 septembrie 2010, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize. Prin raportul de expertiză depus la filele 154-156 din dosarul Curții, expert Ș.E. a arătat că terenul solicitat a fi restituit în natură cu o suprafață de 1600 m.p. nu se poate identifica cu precizie. Experta a identificat parcela intimaților intervenienti de 731 m.p., 721 m.p.

în acte, o parcelă de 119 m.p., reprezentând drum de acces, parcela de 898 m.p., reprezentând proprietatea lui D.V., parcela 382 m.p., reprezentând domeniul public. Prin răspunsul la obiecțiuni de la fila 172, experta a arătat că terenul revendicat se află în zona terenului intimaților intervenienti și a vecinilor acestora și parte din domeniu public, fără a se putea identifica cu precizie, iar zona în care se află fosta moară cu terenul de 1600 m.p. este afectată în întregime de elemente de sistematizare. În acest context, prin concluziile scrise apelanții reclamanți au arătat că nu a fost identificată o suprafață compactă de teren care să poată fi restituită în natură, ci numai două mici suprafețe de 300 și 120 m.p., astfel încât, în subsidiar, au înțeles să solicite acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Curtea a constatat că, în raport de probele administrate în cauză, nu este posibilă restituirea în natură a diferenței dintre terenul în suprafață de 700 m.p., dobândit de intervenienți, și 1.600 m.p., reprezentând terenul notificat, întrucât, pe baza înscrisurilor depuse de reclamanți și a expertizelor efectuate nu a fost posibilă identificarea amplasamentului respectivei suprafețe. În consecință, Curtea a constatat că în mod legal a stabilit tribunalul asupra faptului că măsurile reparatorii care urmează a fi acordate contestatorilor trebuie stabilite prin echivalent sub forma despăgubirilor, pentru imobilul moară țărănească situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, format din moară, locuință cu 4 camere, magazie și teren aferent în suprafață de 1600 m.p., în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, restituirea va avea loc prin echivalent, în condițiile acestei legi.

Motivul de apel referitor la greșita obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către intervenienți nu este fondat, întrucât, față de intervenienți, pretențiile reclamanților au fost respinse, situație în care aceștia erau îndreptățiți la acordarea cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 274 C. proc. civ. În consecință, văzând prevederile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți C.M., C.A.M., C.S. împotriva sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. În ceea ce privește apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Curtea a constatat că, în recurs, înalta Curte de Casație și Justiție a analizat criticile formulate de această parte, pe care le-a considerat nefondate, cu consecința respingerii recursului declarat.

în consecință, în raport de decizia de casare, criticile formulate de această parte sunt nefondate, situație în care Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.M. , C.A.M. și C.S. și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. 1. Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului critică decizia atacată pentru următoarele motive: În speță, A.V.A.S. nu poate fi acuzată de pasivitate având în vedere faptul că de la data înregistrării notificării și până în prezent această instituție a uzat de toate prerogativele legale, depunând eforturi susținute în vederea soluționării acestei notificări, așa cum rezultă din actele atașate la dosarul cauzei.

Prin hotărârile pronunțate în cauză a fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită reclamanților decizie cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul moară țărănească, situată în jud. Giurgiu, com. Gostinu, format din moară, locuința cu 4 camere, magazie și teren aferent în suprafața de 1600 m.p. În susținerea recursului formulat se arată că potrivit dispozițiilor din Legea nr. 10/2001/R, Legea nr. 247/2005, dispozițiile O.U.G. nr. 1/2007, A.V.A.S. nu are obligația de plată efectivă (obligație de a da) a măsurilor reparatorii/despăgubirilor către reclamanți. Obligațiile A.V.A.S., conform Legii nr. 10/2001/R, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform dispozițiilor din Legea nr. 10/2001/R (obligație de a face) și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005 privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Reclamanții C.M., C.A.M. și C.S. critică hotărârea atacată pentru următoarele motive: 1. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. a. În acest sens se susține că instanța de apel a interpretat greșit, atât cererea de intervenție a intervenienților C.D. și C.F., cât și solicitarea reclamanților față de această cerere. Astfel, intervenienții au depus această cerere într-o fază procesuală anterioară tocmai pentru a le fi consolidat dreptul de proprietate asupra terenului de 721 m.p., moară de cereale și anexe, dobândite parțial prin contract de vânzare-cumpărare B.N.P.

U.M. și parțial prin cumpărare de acțiuni de la SC R. SA Cererea reclamanților, la primirea cererii de intervenție, nu a fost aceea de a solicita constatarea nulității absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare menționat, ci de a se proceda la compararea de titluri, solicitând instanței să constate că titlul autorului acestora, anterior naționalizării imobilului revendicat, este preferabil și mai bine caracterizat deoarece emană de la un adevărat proprietar care nu a fost evins, fiind cu mult mai vechi decât cel al intervenienților C. Pe de altă parte, preluarea imobilului teren și construcție (moară, locuință, anexe gospodărești) de către stat s-a făcut în mod samavolnic, astfel încât, chiar dacă aparent a existat o bună credință a cumpărătorilor intervenienți C.D.

și C.F., aceștia au cumpărat în fapt de la un evident neproprietar. Prin urmare, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra comparației titlurilor, arătând în schimb că nu a fost investită cu constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare. b. Prin decizia de casare s-a dispus cercetarea fondului cauzei sub aspectul stabilirii situației juridice a terenului liber, de circa 900 m.p., situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, astfel încât acesta să poată fi restituit în natură, iar pentru restul să fie acordate despăgubiri în echivalent. Instanța de apel nu a procedat la o justă analiză, astfel încât nu s-a putut atinge acest obiectiv.

Expertizele efectuate în cauză, criticate de reclamanți, nu au ajuns la nicio concluzie certă, iar răspunsurile la adresele solicitate și admise ca probă de instanța de apel au rămas practic fără răspuns, astfel încât această cale de atac nu a putut stabili drepturile astfel cum s-a stabilit prin decizia ICCJ nr. 6970 din 25 iunie 2009. 2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest sens se arată că în cauză nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 și 9 ale Legii nr. 247/2005. De asemenea, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1, dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.CJ.

- Secțiile Unite, astfel încât dreptul de proprietate al reclamanților a fost încălcat din nou după decizia de naționalizare, deoarece în urma proceselor purtate, nu au redobândit în fapt, nici bunurile confiscate abuziv, nici despăgubiri sau alte măsuri reparatorii, hotărârile pronunțate fiind lipsite de conținut. De fapt, prin hotărârile pronunțate instanțele au procedat la o dezinvestire, deoarece chiar și părțile din dosar au pierdut în parte din calitatea procesuală, fie prin modificarea cadrului legislativ, fie prin transmiterea drepturilor către terți în așa-zisul proces de privatizare. Se solicită, pentru toate aceste motive, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost precizată.

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, înalta Curte a constatat următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții C.M., C.A.M. și C.S. se constată că nu este fondat. Prima critică de nelegalitate formulată vizează cazul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în sens de convenție sau act juridic material, ci nu la interpretarea greșită a unei cereri depuse la dosar, cum este în speță, cererea de intervenție accesorie a intervenienților C., cu atât mai puțin, la interpretarea greșită a solicitărilor reclamanților fată de această cerere, astfel cum în mod eronat susțin recurenții reclamanți.

Prin urmare, motivul de modificare invocat și susținut în acest mod nu este incident, urmând a fi respins ca atare. Se impune precizat faptul că prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 297/2007 a Tribunalului Giugiu apelanții reclamanți nu au solicitat niciun moment, contrar susținerilor din recurs, să se pronunțe instanța pe compararea titlurilor de proprietate, respectiv, să constate că titlul autorului acestora este preferabil, fiind mai vechi și mai bine caracterizat deoarece emană de la un adevărat proprietar care nu a fost evins, ci au formulat doar critici referitoare la reținerea bunei credințe a intervenienților C. de către prima instanță.

În acest sens, curtea de apel în rejudecare a reținut că instanța de casare a constatat, cu putere de lucru judecat, că prima instanță nu a fost învestită prin acțiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M., încheiat între SC R. SA și intervenienții C.D. și C.F., prin care s-a înstrăinat către intervenienți terenul în suprafață de 710 m.p., construcția având destinația moară, în suprafață de 157 m.p. și magazii în suprafață construită de 14 m.p. O altă critică vizează nerespectarea deciziei de casare, în sensul că nu s-a putut atinge obiectivul trasat, sub aspectul stabilirii situației juridice a terenului liber, de circa 900 m.p., situat în com.

Gostinu, jud. Giurgiu, astfel încât acesta să poată fi restituit în natură, iar pentru restul să fie acordate despăgubiri în echivalent. Înalta Curte constată că instanța de trimitere a rejudecat în mod corect, procedând numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat. Astfel, în rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unei expertize topo pentru delimitarea terenului solicitat a fi restituit în natură de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către intimații intervenienți, sens în care, s-a întocmit raportul de expertiză de către expertul P.D., s-a dispus efectuarea unei noi expertize, întocmindu-se raportul de expertiză depus de expertul Ș.E.

și s-a răspuns la obiecțiunile formulate la acesta de către apelanții reclamanți. În raport de acest probatoriu, prin concluziile scrise apelanții reclamanți au arătat că nu a fost identificată o suprafață compactă de teren care să poată fi restituită în natură, ci numai două mici suprafețe de 300 și 120 m.p., astfel încât, în subsidiar, au înțeles să solicite acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Curtea de apel a reținut, în acest context, în mod justificat, că în raport de probele administrate în cauză, nu este posibilă restituirea în natură a diferenței dintre terenul în suprafață de 700 m.p., dobândit de intervenienți, și 1.600 m.p., reprezentând terenul notificat, măsurile reparatorii care urmează a fi acordate contestatorilor trebuind stabilite prin echivalent sub forma despăgubirilor, în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, restituirea va avea loc prin echivalent, în condițiile acestei legi. Un alt motiv de recurs invocat de recurenții reclamanți este cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest sens se arată că în cauză nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 și 9 și ale Legii nr. 247/2005. De asemenea, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1, dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. - Secțiile Unite, astfel încât dreptul de proprietate al reclamanților a fost încălcat din nou după decizia de naționalizare. Critica astfel formulată nu este fondată, instanța de recurs constatând că nu sunt incidente niciuna din ipotezele vizate de acest motiv de nelegalitate, și anume, hotărârea să fie lipsită de temei legal, sau să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenții reclamanți trebuiau să arate în motivarea căii de atac în ce sens nu au fost respectate dispozițiile legale invocate, simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În cauză, afirmația generală conform căreia nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 și 9, ale Legii nr. 247/2005, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1, dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. - Secțiile Unite, fără dezvoltarea acestui motiv de modificare, nu permite instanței de recurs o cenzurare a deciziei curții de apel care, așa cum s-a reținut în considerentele ce preced, a fost pronunțată în limitele stabilite prin decizia de casare, obligatorie în privința problemelor de drept dezlegate.

Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamanți în cauză. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, înalta Curte constată că este nefondat. Susținând că A.V.A.S. nu are obligația de plată efectivă (obligație de a da) a măsurilor reparatorii/despăgubirilor către reclamanți, ci conform Legii nr. 10/2001/R, obligațiile A.V.A.S. se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri (obligație de a face), în condițiile Legii speciale nr. 247/2005 privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, se constată că recurenta pârâtă se află în eroare asupra obligației ce îi incumbă în baza sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007, definitivă, a Tribunalului Giurgiu.

Prin dispozitivul acestei hotărâri A.V.A.S. a fost obligată să emită reclamanților decizie cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul în litigiu și nicidecum să plătească efectiv despăgubirile către reclamanți. Pe de altă parte, prin decizia nr. 6970 din 25 iunie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții C.S., C.M. și C.A.M. împotriva deciziei nr. 902 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanți, a menținut restul dispozițiilor deciziei și a respins recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiași decizii.

Așadar, cu privire la soluția de respingere a apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, înalta Curte de Casație și Justiție a analizat în recurs criticile formulate de această parte, pe care le-a considerat nefondate, cu consecința respingerii recursului declarat, soluția pronunțată intrând astfel, în puterea lucrului judecat. În consecință, având în vedere aceste considerente, înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții C.M., C.A.M. și C.S. și de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 133A din 26 martie 2012 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 martie 2013.