ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1233/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1233/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

La data de 20 februarie 2004 pe rolul

Tribunalului Giurgiu a fost înregistrată acțiunea formulată reclamanții C.M., C.S.

și C.A.M., prin care aceștia au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA

și APAPS București, obligarea acestora la restituirea unei mori situate în com.

Gostinu, jud. Giurgiu, sau, în situația în care nu este posibilă restituirea în

natură, restituirea în echivalent la prețul zilei.

Prin sentința

civilă nr. 111 din 28 februarie 2005, Tribunalul Giurgiu a admis în parte

acțiunea reclamanților și a obligat pârâta A.V.A.S. să emită decizie motivată

cuprinzând oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii

imobilului situat în comuna Gostinu, jud. Giurgiu - moară țărănească compusă

din moară, utilaje și mașini aferente, locuință cu 4 camere, magazie, teren

aferent morii de 1600 m.p.

Prin decizia civilă nr. 101 din 28

martie 2006 Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a admis apelurile

declarate de reclamanți și A.V.A.S., a desființat sentința nr. 111 din 28

februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu și a trimis cauza spre

rejudecare acestui tribunal, reținând că instanța de fond a depășit limitele

investirii sale atunci când a obligat A.V.A.S. la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, din moment ce reclamanții au solicitat restituirea

în natură a imobilului sau despăgubiri bănești.

Totodată, s-a

stabilit că excepțiile prematurității și a lipsei calității procesuale a

A.V.A.S. invocate la fond nu sunt întemeiate, și că, potrivit art. 24 alin. (2)

și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii sub formă de

despăgubiri bănești se acordă numai pentru imobilele cu destinație de locuință,

condiții în care hotărârea este nelegală.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Giurgiu, sub nr. 506/2/2007.

Procedând la rejudecarea fondului

cauzei, în limitele arătate în hotărârea instanței de apel, Tribunalul a

solicitat reclamanților să își precizeze acțiunea, reclamantul C.A.M. arătând

că solicită restituirea imobilului în natură sau prin echivalent sub forma despăgubirilor

bănești.

Prin sentința

civilă nr. 300 din 17 octombrie 2006, Tribunalul Giurgiu a admis în parte

acțiunea reclamanților și a obligat pârâta SC R. SA Giurgiu să restituie în

natură reclamanților imobilul proprietatea autorilor acestora, situat în com.

Gostinu, jud. Giurgiu, compus din construcție - moară și teren aferent în

suprafață de 721 m.p. Tribunalul a respins acțiunea reclamanților față de

pârâții A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice, întrucât acestora nu le

revine nicio obligație legală în speța de fată.

Tribunalul a

reținut că dispozițiile de excepție ale art. 27 din Legea nr. 10/2001

referitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul

imobilelor evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate nu

sunt aplicabile în speță, deoarece imobilul a fost preluat de stat fără titlu

valabil, astfel că SC R. SA nu poate opune un titlu legal, fiind necesar să

restituie în natură partea din imobil ce o deține.

Prin decizia civilă nr. 268A din 03

mai 2007 Curtea de Apel

București, Secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis

apelul

declarat de SC R. SA, a admis cererea de intervenție în

interesul apelantei SC R. SA, a desființat sentința nr. 300/2006 a

Tribunalului

Giurgiu și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin aceeași

decizie a fost respins apelul declarat de apelanții reclamanți C.M., C.S. și C.A.M.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a reținut că, în faza judecării apelului, C.D. și C.F. au formulat

cerere de intervenție accesorie, arătând că au dobândit de la SC R. SA, prin

contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000, imobilul ce face obiectul

prezentului dosar, compus din teren în suprafață

de 710 m.p. și construcție având destinația de moară în

suprafață de 157 m.p. plus magazie în suprafață de 14 m.p.

Curtea de Apel București a reținut că

înscrisurile anexate alăturat cererii de intervenție fundamentează admiterea

acesteia, rezultând tară echivoc că intervenienții în interes accesoriu au

dobândit imobilul litigios prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie

2000.

Curtea de Apel București a mai reținut

că societatea pârâtă nu a fost citată în cauză corespunzător.

După casarea cu trimitere, dosarul a

fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. 506/2/2007.

Tribunalul a dispus citarea pârâtei SC

R. SA prin lichidator judiciar M.C. SRL, și citarea intervenienților în

interesul pârâtei SC R. SA, C.D. și C.F.

La termenul de judecată din data de 29

noiembrie 2007, reclamantul C.A.M. a precizat că solicită restituirea în natură

a morii situată în com. Gostinu, jud. Giurgiu, iar dacă restituirea nu mai este

posibilă, solicită restituirea în echivalent. Pentru imobilul casă de locuit

care a fost demolat, reclamantul a arătat că solicită despăgubiri.

Pârâtele Ministerul Finanțelor Publice

și SC R. SA au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că,

în situația concretă, nu le revine nici o obligație fată de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 297 din 13

decembrie 2007, Tribunalul Giurgiu a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA; a respins acțiunea formulată de

reclamanții C.M., C.S. și C.A.M., în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind

introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală. Tribunalul a admis,

în parte, cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

București și intervenienții C.D. și C.F., a constatat că reclamanții au dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, pentru

imobilul moară țărănească situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, format din

moară, locuință cu 4 camere, magazie și teren aferent în suprafață de 1600 m.p.

Tribunalul a obligat pârâta AVAS să emită reclamanților decizie cuprinzând

propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru

imobilul moară țărănească, situat în com. jud. Giurgiu, format din moară,

locuință cu 4 camere, magazie și teren aferent în suprafață de 1600 m.p.

Tribunalul a respins capătul de cerere al acțiunii reclamanților privind

restituirea în natură a părții din imobil,

formată din moară și teren aferent în suprafață de 721

m.p., aparținând intervenienților conform contractului de vânzare cumpărare din

23 martie 2000. Tribunalul a respins capătul de cerere al acțiunii

reclamanților privind restituirea utilajelor morii. Tribunalul a obligat

reclamanții la plata către intervenienți a sumei de 500 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

constatat că, din raportul de expertiză tehnică rezultă că din moara veche nu

mai există nici o clădire sau utilaj aferent, moara existentă fiind cu totul

altă construcție. Acest nou imobil a intrat în proprietatea pârâtei SC R. SA,

terenul în suprafață de 721 m.p. fiind dobândit în baza Legii nr. 15/1990 și

H.G. nr. 834/1991, conform certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor emis de Consiliul Județean Giurgiu, iar

construcția a fost dobândită în baza contractelor de vânzare - cumpărare de

acțiuni și actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Tribunalul a reținut că, în procesul

de privatizare, pârâta SC R. SA a înstrăinat imobilul prin contractul de

vânzare-cumpărare, intervenienții C.D. și C.F. dobândind în proprietate

imobilul format din suprafața de 710 m.p. teren; construcție moară în suprafață

construită de 157 m.p. și magazie, în suprafață construită de 14 m.p. (fila 35

din dosarul 506/2/2007).

Întrucât, potrivit dispozițiilor legii

civile buna credință se prezumă, iar în cauză nu s-a făcut dovada încheierii de

către intervenienți a actului cu rea credință, contractul de vânzare -

cumpărare fiind încheiat înainte ca imobilul să facă obiectul vreunui litigiu, respectiv

înainte de formularea notificării (24 ianuarie 2002), înainte de introducerea

cererii de chemare în judecată de către reclamanți (20 februarie 2004) și

înainte de apariția Legii nr. 10/2001, Tribunalul a reținut că actul a fost

încheiat cu bună credință, nefiind lovit de nulitate. Tribunalul a constatat

că, nefiind introdusă o acțiune în anularea sa în termenul prevăzut de legea

specială, contractul de vânzare-cumpărare este valabil, producând efectele

juridice în vedere cărora a fost încheiat.

Tribunalul a constatat că, prin

sentința civilă nr. 273 din 03 februarie 2004 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă

irevocabilă și confirmată prin decizia civilă nr. 212 A din 07 martie 2005 a

Curții de Apel București, s-a luat act că în patrimoniul intervenienților C.D.

și C.F. se evidențiază imobilul constând din teren în suprafață de 710 m.p. și

construcție având destinație de moară în suprafață de 157 m.p. și magazie în

suprafață de 14 m.p., reținându-se că acesta a fost dobândit prin

vânzare-cumpărare de la SC R. SA,

intervenienții continuând îmbunătățirile aduse de R. morii, construind un

spațiu din BCA în locul morii din paiantă aflată în pericol de prăbușire,

înlocuind și cumpărând diferite utilaje.

Cum unitatea deținătoare este pârâta

A.V.A.S., acesteia fiindu-i de altfel adresată și notificarea formulată de

reclamant, având în vedere implicarea sa în procesul de privatizare, Tribunalul

a reținut că aceasta are calitate procesuală pasivă, celelalte părți, respectiv

Ministerul Finanțelor Publice și SC R. SA, neavând calitate procesuală pasivă,

neincumbându-le nici o obligație, prevăzută de Legea nr. 10/2001, Ministerul

Finanțelor Publice putând fi parte în cauză doar când nu se cunoaște unitatea

deținătoare, iar SC R. SA nemaiavând nici un drept asupra imobilului. în

consecință, tribunalul a constatat că excepțiile invocate de pârâtele

Ministerul Finanțelor Publice și SC R. SA sunt întemeiate în ceea ce privește

lipsa calității procesuale pasive.

Cu privire la modalitatea de acordare

a despăgubirilor Tribunalul a reținut că, spre deosebire de vechea

reglementare, care prevedea posibilitatea acordării de către instanță a

despăgubirilor bănești, noile modificări aduse Legii nr. 10/2001 prevăd doar

măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri acordate în condițiile

legii speciale, adică potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cu privire la restituirea utilajelor

morii, Tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din expertiza depusă la dosar,

acestea nu se află în incinta imobilului, utilajele existente în prezent

nefiind aceleași cu cele preluate în anul 1948. Conform art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii pentru utilaje se acordă doar dacă

acestea nu au fost înlocuite, casate sau distruse. In speță, nu s-a dovedit că

acestea mai există, astfel că solicitarea reclamanților privind restituirea

utilajelor morii este neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 902/2008, Curtea

de Apel București Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de apelanții - reclamanți C.M., C.A.M. și C.S. și apelantul - pârât

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile

nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă

în contradictoriu cu intimații - pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor și SC

R. SA prin lichidator judiciar SC M.C. SRL Giurgiu și intimații - intervenienți

C.D. și C.F.

Prin decizia nr. 6970 din 25 iunie 2009,

înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de

reclamanții C.S., C.M. și C.A.M. împotriva deciziei nr.

902 din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pe

care a casat-o în parte; a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea

apelului declarat de reclamanți; a menținut restul dispozițiilor deciziei; a

respins recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului împotriva aceleiași decizii.

Pentru a

decide astfel, înalta Curte a reținut că este neîntemeiată critica formulată de

recurenții-reclamanți în baza dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

potrivit căreia instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a

cerut, în sensul că prin decizia recurată nu s-a dat curs cererii principale,

în schimb, s-a consfințit transmiterea proprietății pentru imobilul revendicat

către intervenienții C.D. și C.F. Instanța, constatând că restituirea în natură

a imobilului în litigiu compus din teren în suprafață de 700 m.p., moară și

construcțiile anexe, nu este posibilă, deoarece SC R. SA a fost integral

privatizată, iar ulterior aceasta l-a înstrăinat prin act autentic de

vânzare-cumpărare către intervenienți, față de dispozițiile art. 26 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, putea constata că reclamanții sunt îndreptățiți la

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru acest imobil.

Prin urmare, nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece, în cadrul procedurii de

aplicare a Legii nr. 10/2001, este stabilită obligația acordării de despăgubiri

pentru ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă.

Susținerea recurenților-reclamanți în

sensul că, în speță, sunt incidente prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, republicată, este nefondată, față de faptul că prima instanță nu a

fost învestită prin acțiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M.,

încheiat între SC R. SA și intervenienții C.D. și C.F., prin care s-a

înstrăinat către intervenienți terenul în suprafață de 710 m.p., construcția

având destinația moară, în suprafață de 157 m.p. și magazii în suprafață

construită de 14 m.p.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut

că este nefondată și critica potrivit căreia Statul Român, atâta timp cât nu

s-a stabilit situația juridică a terenului rămas liber în suprafață de 900 m.p.

din totalul de 1.600 m.p., are calitate procesuală pasivă și trebuie să stea în

proces în calitate de pârât, deoarece, în condițiile Legii nr. 10/2001, Statul

Român are calitate procesuală doar în ipoteza

reglementată de art. 28 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, respectiv în

cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, ceea ce nu este

cazul în speță. Criticile referitoare Ia reținerea de către instanța de apel a

unei stări de fapt greșite privind construcția cu destinație de moara, în

sensul că aceasta nu a fost demolată, vizează greșita apreciere a probatoriului

administrat și nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancțiunea fiind aceea a neanalizării lor.

Înalta Curte a considerat că este

fondată susținerea recurenților - reclamanți că, fiind înstrăinată doar o parte

din terenul preluat abuziv de către stat, trebuia identificat terenul care nu a

făcut obiectul vânzării și stabilit regimul lui juridic. Astfel, recurenții -

reclamanți susțin că diferența dintre terenul în suprafață de 700 m.p.,

dobândit de intervenienți, și 1.600 m.p., teren preluat de la autorul lor, care

poate fi restituită în natură în condițiile Legii nr. 10/2001, este deținută

tot de către intervenienți, însă în apel nu s-au făcut verificări în acest

sens. Prin urmare, deși terenul solicitat a fi restituit în natură de către

recurenții-reclamanți cade sub incidența Legii nr. 10/2001, instanța de apel nu

a făcut delimitarea acestuia de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către

intimații-intervenienți, în suprafață de 710 m.p., și nu a stabilit regimul juridic

al acestui teren la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a

putea verifica posibilitatea restituirii sale în natură sau acordării de măsuri

reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, ceea ce presupune

efectuarea unei expertize tehnice topo, probă incompatibilă cu structura

recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat

de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și

Justiție a constatat că este nefondat, întrucât instanța de apel nu și-a

depășit limitele învestirii, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., cu privire la soluționarea obiectului cererii de chemare în judecată,

pentru că prin acțiunea formulată s-ar fi solicitat restituirea în natură a

imobilului, și nu acordarea de măsuri reparatorii, așa cum susține

recurenta-pârâtă.

Măsurile reparatorii care se cuvin

persoanelor îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 constau fie în restituirea

în natură, fie prin echivalent, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din lege.

Măsurile reparatorii fiind prevăzute de lege, de esența acesteia este

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de

referință prevăzută de această lege, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar, în

măsura în care aceasta nu este posibilă, în baza dispozițiilor acestui act

normativ persoanelor îndreptățite li se acordă măsuri reparatorii prin

echivalent și, prin urmare, critica formulată de recurenta-pârâtă în sensul că

în soluționarea pricinii instanțele au depășit limitele învestirii nu este

întemeiată.

Înalta Curte a considerat că este

nefondată critica formulată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, potrivit căreia, față de obiectul cererii de chemare în

judecată, numai intimata SC R. SA are calitate procesuală pasivă în cauză, așa

cum reiese din conținutul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001. SC R. SA

era societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, iar potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, calitate

procesuală pasivă într-un litigiu bazat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în

ceea ce privește bunurile aflate în patrimoniul acesteia, revine instituției

care a efectuat privatizarea, iar în speță aceasta este Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului. Prin urmare, critica potrivit căreia, față de

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, recurenta-pârâtă nu are calitate

procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății este nefondată, întrucât

aceasta stă în proces în calitate de pârâtă în temeiul art. 29 alin. (1) din

același act normativ.

Drept consecință, în mod corect

instanțele de fond și apel, în situația în care nu a fost soluționată

notificarea prin decizie sau dispoziție motivată în termenul legal, ceea ce

echivalează cu refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde la notificarea

acestora, au procedat la soluționarea acțiunii reclamanților, așa cum s-a

stabilit și prin Decizia nr. XX/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și

Justiție - Secțiile Unite.

În rejudecare,

după casare, prin decizia civilă nr. 133A din 26 martie

2012, Curtea de Apel București -

Secția a IV-a civilă

a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți C.M., C.A.M.,

C.S. și apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

împotriva sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 506/2/2007, în contradictoriu cu intimații

pârâți Ministerul Finanțelor Publice, G.N. în calitate de reprezentant al

acționarilor SC R. SA și intimații intervenienți C.D., C.F.

Analizând sentința apelată, prin

prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reținut următoarele:

Motivul de apel invocat de apelanții

reclamanți în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și a SC R.

SA este nefondat.

Astfel, prin decizia de casare,

obligatorie în privința problemelor de drept dezlegate, s-a stabilit că SC R. SA

era societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, iar potrivit art.

29 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă într-un

litigiu

bazat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește bunurile aflate în

patrimoniul acesteia, revine instituției care a efectuat privatizarea, iar în

speță aceasta este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. În

consecință, Curtea a constatat că prin decizia de casare s-a stabilit lipsa

calității procesuale pasive a SC R. SA

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a

constatat că această excepție a fost corect admisă de prima instanță, având în

vedere că acțiunea cu care a fost învestită instanța este o contestație

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cadru procesual în care au

calitate procesuală persoana îndreptățită și persoana notificată, în speță,

entitatea care a efectuat privatizarea. Ministerul Finanțelor Publice nu are

calitate procesuală pasivă în raportul juridic întemeiat pe Legea nr. 10/2001,

acesta putând fi chemat în judecată în calitate de reprezentant al statului în

cazul prevăzut de art. 28 alin. (3) din această lege, și anume în cazul în care

unitatea deținătoare nu a fost identificată, ceea ce nu este cazul în speță.

Criticile referitoare la reținerea

bunei credințe a intimaților intervenienți C. nu au fost reținute, având în

vedere că, prin decizia de casare, s-a constatat că prima instanță nu a fost

învestită prin acțiune cu un capăt de cerere privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M.,

încheiat între SC R. SA și intervenienții C.D. și C.F., prin care s-a

înstrăinat către intervenienți terenul în suprafață de 710 m.p., construcția

având destinația moară, în suprafață de 157 m.p. și magazii în suprafață

construită de 14 m.p.

În această situație, Curtea a

constatat că titlul intimaților intervenienți nu a fost contestat și, mai mult,

dreptul acestora de proprietate a fost constatat prin hotărâre judecătorească

irevocabilă. Astfel, prin sentința civilă nr. 273 din 03 februarie 2004 a

Judecătoriei Giurgiu, rămasă irevocabilă și confirmată prin decizia civilă nr.

212 A din 07 martie 2005 a Curții de Apel București, s-a luat act că în

patrimoniul intervenienților C.D. și C.F. se evidențiază imobilul constând

din

teren în suprafață de 710 m.p. și construcție având destinație de moară în

suprafață de 157 m.p. și magazie în suprafață de 14 m.p., reținându-se că

acesta a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de la SC R. SA.

Înalta Curte de Casație și Justiție a

considerat că este fondată susținerea reclamanților că, fiind înstrăinată doar

o parte din terenul preluat abuziv de stat, trebuia identificat terenul care nu

a făcut obiectul vânzării, și anume, diferența dintre terenul în suprafață de

700 m.p., dobândit de intervenienti, și 1.600 m.p., și stabilit regimul lui

juridic, pentru a putea verifica posibilitatea restituirii sale în natură sau

acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.

În consecință, în rejudecarea apelului

s-a dispus efectuarea unei expertize topo pentru delimitarea terenului

solicitat a fi restituit în natură de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării

către intimații intervenienti.

Prin raportul de expertiză depus la

filele

40-41

din dosarul Curții,

expertul P.D. a concluzionat că imobilul notificat se află în comuna Goștinu,

județul Giurgiu și are o suprafață de 1101 m.p., expertul menționând că nu a

putut identifica suprafața de teren reprezentând diferența dintre terenul în

suprafață de 700 m.p., dobândit de intervenienti, și 1.600 m.p.

În această

situație, la termenul din 10 septembrie 2010, Curtea a dispus efectuarea unei

noi expertize. Prin raportul de expertiză depus la filele 154-156 din dosarul

Curții, expert Ș.E. a arătat că terenul solicitat

a fi restituit în natură cu o suprafață de 1600 m.p. nu se poate

identifica cu

precizie. Experta a identificat parcela intimaților

intervenienti de 731

m.p., 721 m.p. în acte,

o parcelă de 119 m.p., reprezentând drum de acces,

parcela de 898 m.p.,

reprezentând proprietatea lui D.V., parcela 382 m.p., reprezentând domeniul

public.

Prin răspunsul

la obiecțiuni de la fila 172, experta a arătat că terenul

revendicat se află în zona terenului

intimaților intervenienti și a vecinilor acestora și parte din domeniu public,

fără a se putea identifica cu precizie, iar zona în care se află fosta moară cu

terenul de 1600 m.p. este afectată în întregime de elemente de sistematizare.

În acest context, prin concluziile

scrise apelanții reclamanți au arătat că nu a fost identificată o suprafață

compactă de teren care să poată fi restituită în natură, ci numai două mici

suprafețe de 300 și 120 m.p., astfel încât, în subsidiar, au înțeles să

solicite acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Curtea a constatat că, în raport de

probele administrate în cauză, nu este posibilă restituirea în natură a

diferenței dintre terenul în suprafață de 700 m.p., dobândit de intervenienți,

și 1.600 m.p., reprezentând terenul notificat, întrucât, pe baza înscrisurilor

depuse de reclamanți și a expertizelor efectuate nu a fost posibilă

identificarea amplasamentului respectivei suprafețe.

În consecință,

Curtea a constatat că în mod legal a stabilit tribunalul

asupra faptului că măsurile reparatorii

care urmează a fi acordate contestatorilor trebuie stabilite prin echivalent

sub forma despăgubirilor, pentru imobilul moară țărănească situat în com.

Gostinu, jud. Giurgiu, format din moară, locuință cu 4 camere, magazie și teren

aferent în suprafață de 1600 m.p., în raport de prevederile art. 1 din Legea

nr. 10/2001, conform cărora, atunci când restituirea în natură nu mai este

posibilă, restituirea va avea loc prin echivalent, în condițiile acestei legi.

Motivul de apel referitor la greșita

obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată către intervenienți

nu este fondat, întrucât, față de intervenienți, pretențiile reclamanților au

fost respinse, situație în care aceștia erau îndreptățiți la acordarea

cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 274 C. proc. civ.

În consecință, văzând prevederile art.

296 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

apelanții-reclamanți C.M., C.A.M., C.S. împotriva sentinței civile nr. 297 din 13

decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

În ceea ce

privește apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, Curtea a constatat că, în recurs, înalta Curte de Casație și Justiție

a analizat criticile formulate de această parte, pe care le-a considerat

nefondate, cu consecința respingerii recursului declarat. în consecință, în

raport de decizia de casare, criticile formulate de această parte sunt

nefondate, situație în care Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de

apelanta pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva

sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Giurgiu.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții C.M.

, C.A.M. și C.S. și

pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Valorificarea Activelor Statului

critică

decizia atacată pentru următoarele motive:

În speță, A.V.A.S. nu poate fi acuzată

de pasivitate având în vedere faptul că de la data înregistrării notificării și

până în prezent această instituție a uzat de toate prerogativele legale,

depunând eforturi susținute în vederea soluționării acestei notificări, așa cum

rezultă din actele atașate la dosarul cauzei.

Prin

hotărârile pronunțate în cauză a fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită

reclamanților decizie cuprinzând propunerea acordării de despăgubiri în

condițiile legii speciale pentru imobilul moară țărănească, situată în jud.

Giurgiu, com. Gostinu, format din moară, locuința cu 4 camere, magazie și teren

aferent în suprafața de 1600 m.p.

În susținerea recursului formulat se

arată că potrivit dispozițiilor din Legea nr. 10/2001/R, Legea nr. 247/2005,

dispozițiile O.U.G. nr. 1/2007, A.V.A.S. nu are obligația de plată efectivă

(obligație de a da) a măsurilor reparatorii/despăgubirilor către reclamanți.

Obligațiile A.V.A.S., conform Legii

nr. 10/2001/R, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu

propunerea de acordare de despăgubiri conform dispozițiilor din Legea nr.

10/2001/R (obligație de a face) și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Pe cale de

consecință, se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, iar pe

fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

critică hotărârea atacată pentru

următoarele motive:

instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

a. În acest sens se susține că

instanța de apel a interpretat greșit, atât cererea de intervenție a

intervenienților C.D. și C.F., cât și solicitarea reclamanților față de această

cerere.

Astfel, intervenienții au depus

această cerere într-o fază procesuală anterioară tocmai pentru a le fi

consolidat dreptul de proprietate asupra terenului de 721 m.p., moară de

cereale și anexe, dobândite parțial prin contract de vânzare-cumpărare B.N.P. U.M.

și parțial prin cumpărare de acțiuni de la SC R. SA

Cererea reclamanților, la primirea

cererii de intervenție, nu a fost aceea de a solicita constatarea nulității

absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare menționat, ci de a se

proceda la compararea de titluri, solicitând instanței să constate că titlul

autorului acestora, anterior naționalizării imobilului revendicat, este

preferabil și mai bine caracterizat deoarece emană de la un adevărat proprietar

care nu a fost evins, fiind cu mult mai vechi decât cel al intervenienților C.

Pe de altă parte, preluarea imobilului

teren și construcție (moară, locuință, anexe gospodărești) de către stat s-a

făcut în mod samavolnic, astfel încât, chiar dacă aparent a existat o bună

credință a cumpărătorilor intervenienți C.D. și C.F., aceștia au cumpărat în

fapt de la un evident neproprietar.

Prin urmare, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra comparației titlurilor, arătând în schimb că nu a fost

investită cu constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare.

b. Prin decizia de casare s-a dispus

cercetarea fondului cauzei sub aspectul stabilirii situației juridice a

terenului liber, de circa 900 m.p., situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu,

astfel încât acesta să poată fi restituit în natură, iar pentru restul să fie

acordate despăgubiri în echivalent.

Instanța de apel nu a procedat la o

justă analiză, astfel încât nu s-a putut atinge acest obiectiv.

Expertizele

efectuate în cauză, criticate de reclamanți, nu au ajuns la

nicio concluzie certă, iar

răspunsurile la adresele solicitate și admise ca probă de instanța de apel au

rămas practic fără răspuns, astfel încât această cale de atac nu a putut

stabili drepturile astfel cum s-a stabilit prin decizia ICCJ nr. 6970 din 25

iunie 2009.

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

În acest sens se arată că în cauză nu

au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 și 9 ale

Legii nr. 247/2005.

De asemenea, nu a fost respectată

CEDO, Protocolul 1, dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.CJ. - Secțiile Unite,

astfel încât dreptul de proprietate al reclamanților a fost încălcat din nou

după decizia de naționalizare, deoarece în urma proceselor purtate, nu au

redobândit în fapt, nici bunurile confiscate abuziv, nici despăgubiri sau alte

măsuri reparatorii, hotărârile pronunțate fiind lipsite de conținut. De fapt,

prin hotărârile pronunțate instanțele au procedat la o dezinvestire, deoarece

chiar și părțile din dosar au pierdut în parte din calitatea procesuală, fie prin

modificarea cadrului legislativ, fie prin transmiterea drepturilor către terți

în așa-zisul proces de privatizare.

Se solicită, pentru toate aceste

motive, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fond

admiterea cererii astfel cum a fost precizată.

Examinând

recursurile prin prisma criticilor formulate, înalta Curte a constatat

următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat

de reclamanții C.M., C.A.M. și C.S. se constată că nu este fondat.

Prima critică

de nelegalitate formulată vizează cazul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. - instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la greșita

interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale unui

act juridic, în sens de convenție sau act juridic material, ci nu la

interpretarea greșită a unei cereri depuse la dosar, cum este în speță, cererea

de intervenție accesorie a intervenienților C., cu atât mai puțin, la

interpretarea greșită a solicitărilor reclamanților fată de această cerere,

astfel cum în mod eronat susțin recurenții reclamanți.

Prin urmare,

motivul de modificare invocat și susținut în acest mod nu este incident, urmând

a fi respins ca atare.

Se impune precizat faptul că prin

apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 297/2007 a Tribunalului Giugiu

apelanții reclamanți nu au solicitat niciun moment, contrar susținerilor din

recurs, să se pronunțe instanța pe compararea titlurilor de proprietate,

respectiv, să constate că titlul autorului acestora este preferabil, fiind mai

vechi și mai bine caracterizat deoarece emană de la un adevărat proprietar care

nu a fost evins, ci au formulat doar critici referitoare la reținerea bunei

credințe a intervenienților C. de către prima instanță.

În acest sens, curtea de apel în

rejudecare a reținut că instanța de casare a constatat, cu putere de lucru

judecat, că prima instanță nu a fost învestită prin acțiune cu un capăt de

cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare din 23 martie 2000 de B.N.P U.M., încheiat între SC R. SA și

intervenienții C.D. și C.F., prin care s-a înstrăinat către intervenienți

terenul în suprafață de 710 m.p., construcția având destinația moară, în

suprafață de 157 m.p. și magazii în suprafață construită de 14 m.p.

O altă critică vizează nerespectarea

deciziei de casare, în sensul că nu s-a putut atinge obiectivul trasat, sub

aspectul stabilirii situației juridice a terenului liber, de circa 900 m.p.,

situat în com. Gostinu, jud. Giurgiu, astfel încât acesta să poată fi restituit

în natură, iar pentru restul să fie acordate despăgubiri în echivalent.

Înalta Curte constată că instanța de

trimitere a rejudecat în mod corect, procedând numai în sensul și în limitele

stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în

puterea lucrului judecat.

Astfel, în rejudecarea apelului, s-a

dispus efectuarea unei expertize topo pentru delimitarea terenului solicitat a

fi restituit în natură de terenul ce a făcut obiectul înstrăinării către

intimații intervenienți, sens în care, s-a întocmit raportul de expertiză de

către expertul P.D., s-a dispus efectuarea unei noi expertize, întocmindu-se raportul

de expertiză depus de expertul Ș.E. și s-a răspuns la obiecțiunile formulate la

acesta de către apelanții reclamanți.

În raport de acest probatoriu, prin

concluziile scrise apelanții reclamanți au arătat că nu a fost identificată o

suprafață compactă de teren care să poată fi restituită în natură, ci numai

două mici suprafețe de 300 și 120 m.p., astfel încât, în subsidiar, au înțeles

să solicite acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Curtea de apel a reținut, în acest

context, în mod justificat, că în raport de probele administrate în cauză, nu

este posibilă restituirea în natură a diferenței dintre terenul în suprafață de

700 m.p., dobândit de intervenienți, și 1.600 m.p., reprezentând terenul

notificat, măsurile reparatorii care urmează a fi acordate contestatorilor

trebuind stabilite prin echivalent sub forma despăgubirilor, în raport de

prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, atunci când

restituirea în natură nu mai este posibilă, restituirea va avea loc prin

echivalent, în condițiile acestei legi.

Un alt motiv de recurs invocat de

recurenții reclamanți este cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. -

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

În acest sens se arată că în cauză nu

au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1, 5 și 9 și

ale Legii nr. 247/2005. De asemenea, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1,

dar nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. - Secțiile Unite, astfel încât dreptul

de proprietate al reclamanților a fost încălcat din nou după decizia de

naționalizare.

Critica astfel formulată nu este

fondată, instanța de recurs constatând că nu sunt incidente niciuna din

ipotezele vizate de acest motiv de nelegalitate, și anume, hotărârea să fie

lipsită de temei legal, sau să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii. Recurenții reclamanți trebuiau să arate în motivarea căii de atac în

ce sens nu au fost respectate dispozițiile legale invocate, simpla afirmație în

acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul. A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate, dar și dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici pertinente privind modul de

judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În cauză, afirmația generală conform

căreia nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1,

5 și 9, ale Legii nr. 247/2005, nu a fost respectată CEDO, Protocolul 1, dar

nici Decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. - Secțiile Unite, fără dezvoltarea acestui

motiv de modificare, nu permite instanței de recurs o cenzurare a deciziei

curții de apel care, așa cum s-a reținut în considerentele ce preced, a fost

pronunțată în limitele stabilite prin decizia de casare, obligatorie în

privința problemelor de drept dezlegate.

Pentru toate aceste considerente, în

raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va

respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamanți în cauză.

În ceea ce privește recursul declarat

de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, înalta Curte

constată că este nefondat.

Susținând că A.V.A.S. nu are obligația

de plată efectivă (obligație de a da) a măsurilor reparatorii/despăgubirilor

către reclamanți, ci conform Legii nr. 10/2001/R, obligațiile A.V.A.S. se

limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de

despăgubiri (obligație de a face), în condițiile Legii speciale nr. 247/2005

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, se constată că recurenta pârâtă se află în eroare

asupra obligației ce îi incumbă în baza sentinței civile nr. 297 din 13

decembrie 2007, definitivă, a Tribunalului Giurgiu. Prin dispozitivul acestei

hotărâri A.V.A.S. a fost obligată să emită reclamanților decizie cuprinzând

propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru

imobilul în litigiu și nicidecum să plătească efectiv despăgubirile către

reclamanți.

Pe de altă parte, prin decizia nr.

6970 din 25 iunie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamanții C.S., C.M. și C.A.M. împotriva deciziei nr. 902 din 27

noiembrie 2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pe care a

casat-o în parte și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului

declarat de reclamanți, a menținut restul dispozițiilor deciziei și a respins

recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

împotriva aceleiași decizii.

Așadar, cu privire la soluția de

respingere a apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 297 din 13 decembrie 2007

pronunțată de Tribunalul Giurgiu, înalta Curte de Casație și Justiție a

analizat în recurs criticile formulate de această parte, pe care le-a

considerat nefondate, cu consecința respingerii recursului declarat, soluția

pronunțată intrând astfel, în puterea lucrului judecat.

În consecință, având în vedere aceste

considerente, înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții C.M., C.A.M. și C.S. și de pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 133A din 26

martie 2012 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

07 martie 2013.