ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare, la data de 26 noiembrie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu debitoarea SC G. SRL Satu Mare a formulat cerere de emitere a somației de plata solicitând obligarea debitoarei la plata echivalentului in lei a sumei de 67,57 EURO plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitării tarifului [(conform art. 6 din O.G. nr. 15/2002, alin. (1) si (2)], cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România ramase restante; echivalentului în lei a sumei de 45,00 EURO, plătibil la cursul de schimb al B.N.R.
valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 06 noiembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit conform contractului a debitului, și mai departe, până la achitarea integrală a debitului și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. î n motivarea cererii creditoarea a arătat că, debitoarea a încheiat contractul nr. 227 din 27 septembrie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute în Anexa A la contract. Cuantumul rovinietelor a fost de 90,00 Euro, cu obligația achitării în 4 rate. Pârâta-debitoare a achitat la termen prima rată.
Pentru rata a doua au fost calculate penalități până la data de 06 noiembrie 2009 - 1.046 zile de întârziere, în sumă de 35,30 Euro, la care se adaugă contravaloarea ratei a doua rămasă neachitată, respectiv 22,50 Euro. Pentru rata a treia au fost calculate penalități de întârziere până la data de 06 noiembrie 2009 - 956 zile, în cuantum de 32,27 Euro, la care se adaugă contravaloarea ratei a treia rămasă neachitată, respectiv 22,50 Euro, rezultând un debit total de 112,57 Euro. Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 7019 din 11 decembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Oradea, reținându-se că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată formulate de creditorul C.N.A.D.N.R.
SA sunt asimilate actelor administrative, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, procedura de soluționare a acestor cereri constituie contencios administrativ.
Cum în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităților publice centrale, se soluționează în fond (în prima instanță) de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, competența revine Curții de Apel Oradea La rândul său, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 74/ CA din 15 februarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reținând următoarele: În speță, contractul nr. 227 din 27 septembrie 2006 încheiat intre părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale și deși C.N.A.D.N.R.
SA este o autoritate publică centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite . Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ. Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică și o societate comercială, prin care autoritatea percepe societății comerciale o taxă de utilizare a rețelei de drumuri naționale.
Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a sesizat î nalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, potrivit art. 22 C. proc. civ. Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, competența materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenționat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată”. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (l) din același act normativ, „Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”. În speță, obiectul cererii îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute. În cauză, deci, nu ne aflăm în prezența unui contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
De altfel, chiar O.U.G. nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din astfel de contracte. Față de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. Cluj și SC G. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.