ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Camera de consiliu Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.N.D.P. Cluj din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (denumită în continuare „C.N.A.D.N.R. SA") a chemat în judecată pe debitoarea SC Z.T. SRL - Satu Mare, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să emită o ordonanță de plată prin care să dispună obligarea debitoarei la plata următoarelor debite: - echivalentul în lei a sumei de 135,00 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale, rămase restante; - echivalentul în lei a sumei de 195,01 Euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R.
valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 6 noiembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit conform contractului a debitului, și mai departe, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii se arată că pârâta-debitoare a încheiat Contractul nr. 2666 din 20 septembrie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute în Anexa A la contract. Cuantumul rovinietelor a fost de 540,00 Euro cu obligația achitării în 4 rate, însă, pârâta a achitat la termen doar prima rată, a doua rată fiind achitată cu întârziere, rămânând neachitate ratele a 3-a și a 4-a, astfel că au fost calculate penalități de întârziere pentru rata a 2-a și pentru ratele a 3-a și a 4-a.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 802 din 5 februarie 2010 a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza II-a din Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de apel.
La rândul său, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 153/CA/2010 - P.I. din 12 aprilie 2010, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut că, în speță, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achiziții publice pentru a fi calificat drept contract administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 și pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ, ci este un contract comercial încheiat între C.N.A.D.N.R.
SA, persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat asimilată unei autorități publice, și o societate comercială, având ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale. Constatând ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe, Curtea de apel a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru a pronunța un regulator de competență. Având în vedere obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența materială de soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare. Obiectul sesizării instanței judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată în temeiul prevederilor O.U.G.
nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante (rate trimestriale și penalități de întârziere) datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier. Contractul încheiat între C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, și SC B.S. SRL - Satu Mare are ca obiect: 1. încasarea de către C.N.A.D.N.R. SA, potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2002 [...] în 4 rate trimestriale [...] a sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare. 2. Eliberarea de către C.N.A.D.N.R. SA a rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar în 4 rate a tarifelor de utilizare [...] sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător și a rovinietei- ecuson.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 15/2002, tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA". Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 15/2002, rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România". Conform art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data încheierii contractului (art. 4 din O.G. nr. 15/2002 a fost abrogat de Legea nr. 101/2007, publicată în M.Of.
nr. 275 din 25 aprilie 2007): „Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs și staționare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale. (2) Pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai integral." Pentru determinarea instanței competente material să soluționeze cererea de ordonanță de plată, formulată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele două părți, având în vedere dispozițiile procedurale ale art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora: „Art. 5. - (1) Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
(2) In cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720 1 C. proc. civ. (3) Cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență. (4) Judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând conform legii." Din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 rezultă fără echivoc faptul că instanța de contencios administrativ este competentă numai în privința cererilor privind creanța de plată a prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte: - contracte de achiziție publică; - contracte de concesiune de lucrări publice; - contracte de concesiune de servicii.
Or, având în vedere dispozițiile citate anterior ale art. l alin. (1) lit. e) și j) și art. 4 din O.G. nr. 15/2002, care definesc „tariful de utilizare" și „rovinieta", respectiv reglementează ipoteza încheierii contractelor prin care beneficiarii rovinietelor pot achita distribuitorilor, în 4 rate trimestriale, tariful de utilizare, Înalta Curte reține că nu cade în competența instanțelor de contencios administrativ cererea de ordonanță de plată derivând din contractul ce formează obiectul cauzei, întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de contracte la care se referă art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007. De altfel, contractul încheiat între C.N.A.D.N.R.
SA și debitoarea din prezenta cauză nu se circumscrie nici noțiunii de contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu are ca obiect „punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice". In consecință, fiind vorba de un contract de natură comercială în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența aparține Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj în contradictoriu cu pârâta SC Z.T. SRL - Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.