ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4753/2010

Camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele: D.N.D.P. Cluj din cadrul Companiei Naționale de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (denumită în continuare „C.N.A.D.N.R.

SA") a chemat în judecată pe debitoarea SC B.T. SRL - Satu Mare,

solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să emită o ordonanță de

plată prin care să dispună obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:

- echivalentul în lei a sumei de

232,50 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil

pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de

debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de

drumuri naționale, rămase restante;

- echivalentul în lei a sumei de

336,20 Euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a

lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de întârziere

calculate până la data de 30 noiembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la

termenele și în cuantumul stabilit conform contractului a debitului, și mai

departe, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că

pârâta-debitoare a încheiat Contractul nr. 2715 din 11 octombrie 2006, având ca

obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare.

Cuantumul rovinietelor a fost de 930,00 Euro cu obligația achitării în 4 rate,

însă, pârâta a achitat la termen doar prima rată, a doua rată fiind achitată cu

întârziere, rămânând neachitate ratele a 3-a și a 4-a, astfel că au fost

calculate penalități de întârziere pentru rata a 2-a și pentru ratele a 3-a și

a 4-a.

În drept, reclamanta a invocat

dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii

executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 501 din 26 ianuarie 2010 a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând că potrivit art. 2 alin. (1)

lit. c) teza II-a din Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de

chemare în judecată este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit

art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (1) din

O.U.G. nr. 119/2007, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de

apel.

La rândul său, Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 146/CA/2010 din 7 aprilie 2010, a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunța această sentință,

Curtea de apel a reținut că, în speță, contractul nu are ca obiect punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice și nici achiziții publice pentru a fi

calificat drept contract administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1)

lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 și pentru a atrage competența

instanței de contencios administrativ, ci este un contract comercial încheiat

între C.N.A.D.N.R. SA, persoană juridică de drept privat cu capital integral de

stat asimilată unei autorități publice, și o societate comercială, având ca

obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale.

Constatând ivit conflict negativ de

competență între cele două instanțe, Curtea de apel a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru a

pronunța un regulator de competență.

Având în vedere obiectul litigiului și

dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența

materială de soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi

prezentate în continuare.

Obiectul sesizării instanței

judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată,

formulată în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007, pentru obligarea

debitoarei la plata sumelor restante (rate trimestriale și penalități de

întârziere) datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G.

nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de

transport rutier.

Contractul încheiat între C.N.A.D.N.R.

SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, și SC B.S. SRL - Satu

Mare are ca obiect:

1.

încasarea de către C.N.A.D.N.R. SA,

potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2002 [...] în 4 rate trimestriale [...] a sumelor

datorate cu titlu de tarif de utilizare.

2.

Eliberarea de către C.N.A.D.N.R. SA a

rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar în 4 rate a tarifelor de

utilizare [...] sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon

completată corespunzător și a rovinietei-ecuson.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din

O.G. nr. 15/2002, tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o anumită

sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei

perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei

Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.".

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din

O.G. nr. 15/2002, rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau

înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare

a rețelei de drumuri naționale din România".

Conform art. 4 din O.G. nr. 15/2002,

în vigoare la data încheierii contractului (art. 4 din O.G. nr. 15/2002 a fost

abrogat de Legea nr. 101/2007, publicată în M.Of. nr. 275 din 25 aprilie 2007):

„Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor

achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de

parcurs și staționare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate

trimestriale.

(2) Pentru autoturisme, plata

tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai

integral."

Pentru determinarea instanței

competente material să soluționeze cererea de ordonanță de plată, formulată în

temeiul O.U.G. nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a

contractului încheiat între cele două părți, având în vedere dispozițiile

procedurale ale art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora:

„Art. 5. - (1) Cererea privind creanța

de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță.

(2) In cazul litigiilor privitoare la

obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară

parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720

1

C. proc. civ.

(3) Cererea privind creanța de plată a

prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de

lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios

administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile

prezentei ordonanțe de urgență.

(4)

Judecătorul verifică din

oficiu competența instanței, procedând conform legii."

Din interpretarea dispozițiilor art. 5

alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 rezultă fără echivoc faptul că instanța de

contencios administrativ este competentă numai în privința cererilor privind

creanța de plată a prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte:

-

contracte de achiziție

publică;

-

contracte de concesiune

de lucrări publice;

-

contracte de concesiune

de servicii.

Or, având în vedere dispozițiile

citate anterior ale art. 1 alin. (1) lit. e) și j) și art.4 din O.G. nr. 15/2002,

care definesc „tariful de utilizare" și „rovinieta", respectiv reglementează

ipoteza încheierii contractelor prin care beneficiarii rovinietelor pot achita

distribuitorilor, în 4 rate trimestriale, tariful de utilizare, Înalta Curte

reține că nu cade în competența instanțelor de contencios administrativ cererea

de ordonanță de plată derivând din contractul ce formează obiectul cauzei,

întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de contracte la

care se referă art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007.

De altfel, contractul încheiat între C.N.A.D.N.R.

SA și debitoarea din prezenta cauză nu se circumscrie nici noțiunii de contract

administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu are

ca obiect „punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice".

In consecință, fiind vorba de un

contract de natură comercială în raport cu valoarea obiectului cererii de

chemare în judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007

coroborat cu art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competența

aparține Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj în

contradictoriu cu pârâta SC B.T. SRL - Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu

Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2010.