ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4098/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4098/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare la data de 16 decembrie 2009, creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj a chemat în judecată pe debitoarea SC N.V.
SRL Satu Mare, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată, prin care să se dispună obligarea acesteia la plata echivalentului în RON a sumei de 144 euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de debit, reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase restante; echivalentul în RON a sumei de 209,95 euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30 noiembrie 2009; echivalentul în RON a sumei de 9,50 euro pentru neplata în termenele și în cuantumul stabilit a ratelor eșalonate, până la data achitării acestora, inclusiv și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
În motivarea cererii, se arată că pârâta-debitoare a încheiat Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute în Anexa A la contract. Cuantumul rovinietelor a fost de 576,00 euro cu obligația achitării în 4 rate. Pârâta-debitoare a achitat la termen prima rată, rata a doua cu întârziere, fiind calculate penalități în sumă de 9,50 euro, rămânând neachitată a treia rată, pentru care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 209,95 euro. Prin Sentința civilă nr. 93 din 06 ianuarie 2010 a Judecătoriei Satu Mare s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G.
nr. 119/2007, competența soluționării cererilor privind emiterea somației de plată revine instanțelor competente să judece în fond cauza, în primă instanță. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată este asimilat actelor administrative, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, activitatea de soluționare a acestor cereri constituie contencios administrativ. Totodată, s-a reținut că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA este o persoană juridică de drept privat, asimilată autorităților publice centrale, ale cărei direcții regionale nu au personalitate juridică.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ ale curților de apel, iar în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv sediul pârâtei, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Oradea. Prin Sentința nr. 94/CA din 01 martie 2010 a Curții de Apel Oradea s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, în speță, Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale și, deși Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. este o autoritate publică centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite. Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică și o societate comercială, prin care autoritatea percepe societății comerciale o taxă de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Oradea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, potrivit art. 20 și următoarele C. proc. civ. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 și 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Obiectul sesizării instanței judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante, în speță (rate trimestriale și penalități de întârziere) datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare. Pentru determinarea instanței competente material să soluționeze cererea de ordonanță de plată, formulată în temeiul O.U.G.
nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele două părți. Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 încheiat între Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj și SC N.V. SRL Satu Mare, obiectul îl reprezintă: 1. Încasarea de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2002 (...) în 4 rate trimestriale (...) a sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare. 2. Eliberarea de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a rovinietelor concomitent cu plata de către beneficiar în 4 rate a tarifelor de utilizare (...) sau eliberarea la încheierea contractului a rovinietei-talon completată corespunzător și a rovinietei-ecuson.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 15/2002, tariful de utilizare este definit ca reprezentând „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA”. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 15/2002, rovinieta este definită ca reprezentând „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Conform art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data încheierii contractului (art. 4 din O.G. nr. 15/2002 a fost abrogat de Legea nr. 101/2007, publicată în M. Of.
nr. 275/25.04.2007): „Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor achita distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs și staționare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale. (2) Pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai integral.” Din conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționare a eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute. Având în vedere dispozițiile procedurale ale art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora: „Art.
5. - (1) Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. (2) În cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720 1 C. proc. civ. (3) Cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
(4) Judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând conform legii.”, rezultă că instanța de contencios administrativ este competentă numai în privința cererilor privind creanța de plată a prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte: - contracte de achiziție publică; - contracte de concesiune de lucrări publice; - contracte de concesiune de servicii. Litigiul în cauză poartă asupra executării obligațiilor decurgând din Contractul nr. 292 din 04 octombrie 2006 încheiat între părți, având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul SC N.V. SRL Satu Mare de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, care potrivit statutului său, prevăzut în anexa la O.U.G.
nr. 84/2003 este „societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut. ” Prin urmare, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este autoritate publică și având ca obiect, eliberarea rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu reprezintă un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței specializate de contencios administrativ. În concluzie, fiind vorba de un contract de natură comercială, în raport cu valoarea obiectului cererii, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G.
nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 competența materială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj și pe pârâta SC N.V. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.